Costel Alexe
Costel Alexe
Ședința Camerei Deputaților din 10 martie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.37/20-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-01-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 10-03-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 10 martie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.19 Costel Alexe - declarație politică cu referire la diplomația românească;

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Alexe, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costel Alexe:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Diplomația unui stat este oglinda sa în lumea internațională. Există state reduse ca dimensiune, fără atuuri geostrategice, în Europa și în lumea largă, dar care, datorită unei diplomații profesioniste, au reușit să transforme în bine cu adevărat imaginea propriilor țări.

Departe însă România de o asemenea situație fericită. Sub Guvernul Ponta, după mulți ani de la mineriade, imaginea diplomației românești a fost din nou grav compromisă: nepotismul și scandalurile fac ravagii în Ministerul Afacerilor Externe.

Mass-media a realizat, în ultimii ani, anchete importante privind modul în care diplomați neprofesioniști au produs pagube de imagine României sau au transformat pozițiile de răspundere în sinecuri notorii, prin care statul este grav prejudiciat. Aflați în serviciul public, în special cei trimiși prin artificii și pe rațiuni politice, au gafat grav, folosind acest statut fără a-i acorda prestanța și solemnitatea necesare. De curând, directoarea Institutului Cultural Român de la Paris a reușit, prin neimplicare și lipsă de coordonare, să producă un serios deficit de imagine și un scandal public în preajma vizitei președintelui Klaus Iohannis în capitala Franței. ICR a trimis, pe lângă o listă cu invitați, observații inimaginabile cu privire la calitățile, defectele sau obiceiurile unora dintre cei care urmau să participe la întâlnirea cu delegația română.

O altă dezvăluire a presei l-a privit pe fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta și consilier al premierului, Andrei Zaharescu, recrutat inițial în Executiv, a fost răsplătit, după un mandat șters la pupitrul purtătorului de cuvânt al Guvernului, cu un post bine plătit și foarte îndepărtat, tocmai în Africa de Sud, cu titulatura de consul general. Jurnaliștii au relatat de curând că acesta nu are nicio activitate notabilă, singurele mărturii pentru activitatea sa fiind cele de la o petrecere de Ziua României, alături de prietena sa și de alți petrecăreți fericiți.

Tot o numire cu cântec s-a produs și pe continentul american. Astfel, cele mai importante consulate au ajuns refugii sinecuriste pentru camarila pesedistă. Anul trecut, Ministerul Afacerilor Externe a trimis în Canada, într-unul din cele mai importante consulate, care deservește o numeroasă comunitate românească, un cântăreț de folk, singura calitate fiind carnetul de partid. Victor Socaciu este de peste un an de zile consul general al României la Montreal. Această răsplată a venit după ce Socaciu a pierdut un post de deputat la alegerile din 2012 și după ce munca de secretar de stat pentru a rezolva problemele revoluționarilor s-a dovedit a fi prea epuizantă. Nimeni nu știe ce face Victor Socaciu în Canada, dacă susține doar concerte sau se ocupă și de rețeaua electorală a PSD?

Ultima ispravă s-a produs ieri, la vizita ministrului german de externe, o personalitate pe plan european și mondial. Ministrul Bogdan Aurescu a făcut o gafă mare cât platoul continental al Mării Negre. "Ajutat" de colegii de la Agerpres, ministrul i-a dat omologului său german nici mai mult, nici mai puțin decât harta Franței în culorile drapelului german. Cred că ministrul de externe al Germaniei, Frank Walter Steinmeier, nu a mai întâlnit în toată cariera sa o asemenea gafă.

Dragi colegi,

Doamnelor și domnilor,

Opriți haosul și degringolada din Ministerul Afacerilor Externe până când nu va fi prea târziu!

Solicit urgent ministrului afacerilor externe să se distanțeze de măsurile cu caracter politic luate în ultimul timp de Guvern și de politrucii din Ministerul Afacerilor Externe.

Solicit, de asemenea, Comisiilor parlamentare pentru politică externă să ia în discuție această chestiune urgentă care riscă să izoleze România în plan extern și să compromită relațiile cu partenerii europeni și internaționali. Măsurile trebuie să vizeze instituirea unui acord politic pentru ca sinecurile să fie oprite, iar incompetenții retrași urgent de la posturi.

Deputat de Iași, Costel Alexe.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 20 ianuarie 2020, 16:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro