Laurențiu Nistor
Laurențiu Nistor
Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2015
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.37/20-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2015 > 10-03-2015 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.83 Laurențiu Nistor - declarație politică cu tema "Viața oamenilor este întotdeauna mai importantă decât orice algoritm politic";

Domnul Laurențiu Nistor:

"Viața oamenilor este întotdeauna mai importantă decât orice algoritm politic"

Am evitat mereu să folosesc formularea de "moștenire" atunci când a fost vorba despre a prelua și gestiona efectele unei decizii politice. Dar, de data aceasta, voi face o excepție. Am "moștenit" de la Guvernul Boc o ordonanță de urgență având ca obiect restructurarea administrației locale.

Să vedem faptele. În 2010, în contextul crizei economice și necesității reducerii drastice a aparatului bugetar, Guvernul Boc a introdus, prin ordonanță de urgență, un mecanism prin care anual, în funcție de evoluția numărului populației, Ministerul Finanțelor și Ministerul Administrației Publice trebuie să recalculeze mediile pe baza cărora prefecturile comunică numărul maxim de posturi ce pot fi ocupate la nivelul celor 3.228 de unități administrativ-teritoriale.

În 2010, acest algoritm a facilitat disponibilizarea a aproximativ 54.000 de persoane din administrația locală, cu o reducere a cheltuielilor de personal de 1,5 miliarde lei.

Acum, Guvernul Victor Ponta a constatat însă că aplicarea acestui algoritm, ca urmare a definitivării de către Institutul Național de Statistică, în decembrie 2014, a metodologiei de calcul a populației după domiciliu, are drept consecință diminuarea numărului maxim de posturi de la nivelul a 838 de unități administrativ-teritoriale cu un total de 2.608 salariați.

Dar fiecare loc de muncă este la fel de important și pentru oameni, și pentru Guvern, și pentru Partidul Social Democrat. O scădere cu 2.600 a numărului locurilor de muncă din administrația locală ar conduce la disfuncționalități grave de funcționare și la reducerea capacității administrative a autorităților administrației publice locale atât pentru atribuțiile curente, cât și a capacității de implementare a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile. Și ar fi o eroare ca Guvernul să nu găsească o soluție tocmai acum când anul 2015 este crucial pentru România, fiind ultimul an în care țara noastră mai poate absorbi fonduri ale UE puse la dispoziție în perioada de programare 2007-2013. Iar dintre cele peste 460 milioane de euro fonduri structurale și de coeziune rambursate de Comisia Europeană, în luna februarie 2015, 80 milioane de euro sunt în Programul Operațional Regional, gestionat direct de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Deci avem nevoie ca administrația locală să lucreze cu toate forțele. Și atunci intenția Guvernului de a păstra aceste locuri de muncă este cea mai bună soluție în acest moment.

În acest context, susțin intenția Guvernul de a menține numărul maxim de posturi din administrația locală în acest an la nivelul anului trecut, astfel încât să existe timpul necesar identificării unei alte soluții de stabilire a numărului maxim de posturi de la nivelul celor 3.228 de unități administrativ-teritoriale.

Am fost primar și cunosc foarte bine toate dificultățile cu care te poți confrunta în activitatea aceasta. Și știu, de asemenea, că reducerea numărului de angajați este întotdeauna cea mai grea decizie și pentru primar, și pentru oameni. De aceea sunt de acord cu alegerea Guvernului Victor Ponta de a nu slăbi capacitatea administrației publice de a servi comunitățile locale, mai ales în acest an în care primăriile trebuie să poată implementa cât mai multe proiecte locale finanțate din fonduri externe nerambursabile, în beneficiul cetățenilor.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 22 january 2020, 18:58
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro