Liliana Ciobanu
Liliana Ciobanu
Ședința Camerei Deputaților din 10 martie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.37/20-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 10-03-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 10 martie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.84 Liliana Ciobanu - declarație politică cu titlul: "Minciuna numită România!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Doamna Liliana Ciobanu:

"Minciuna numită România!"

Ceea ce vedem în ultima perioadă cu toții ne demonstrează fără echivoc că românii au trăit după 1989 într-o uriașă minciună. Atrag atenția la modul cel mai serios asupra pericolului disoluției totale ale autorităților statului român, fapt ce poate avea repercusiuni dintre cele mai periculoase pentru omul de rând, pentru românul simplu, care mai bine ia de la gura copiilor decât să nu-și plătească taxele și impozitele. În timp ce oamenii cu frică de Dumnezeu se fac luntre și punte pentru a nu rămâne datori statului, același stat gras, cum spunea nu de mult fostul președinte-jucător Băsescu, era "vaca de muls" a unor indivizi fără Dumnezeu, implicați politic în mod direct sau prin intermediari sus-puși!

Nu trebuie să uităm dramele trăite de mulți români cărora le-au fost tăiate salariile, pensiile și indemnizațiile pentru creșterea copiilor. Nu e bine să nu ne reamintim că mii de români au rămas pe drumuri și fără locuri de muncă după închiderile școlilor și spitalelor. Iar în timp ce românii agonizau și nu-și mai puteau trimite copiii la școală, pentru că pur și simplu nu aveau această posibilitate, anumite persoane prosperau într-o nesimțire grotescă! Acești oameni erau părtași la tăierile de salarii și pensii, dar, în același timp, au furat România mai ceva ca-n codru. Respectivele persoane, e și greu să le spui oameni, au spoliat țara asta frumoasă și și-au bătut joc de români într-un mod înfiorător. Fără jenă, fără rușine, își primeau șpăgile în birourile de miniștri, aruncau cu milioane și milioane de euro în stânga și-n dreapta, luau și dădeau comisioane peste tot și, precum boierii de odinioară, jecmăneau săracii fără menajamente. Din bani publici, din banii noștri, ai tuturor...

În această poveste sinistră, dar cu scenariu demn de Oscar, a intervenit la timp, pe post de haiduc, DNA! Și astfel au aflat și românii onești ce li se întâmplă, de ce nu au locuri de muncă, de ce ne pleacă medicii din țară, de ce tinerii nu se mai întorc. Dincolo de acțiunile DNA și ale celorlalte instituții ale statului, Dumnezeu să le țină năravurile bune, cred că va interveni și justiția divină. Nu poți să-ți bați joc de bătrâni, mame, tineri, copii, de toți românii deopotrivă, pentru a acumula averi impresionante! Nu poți să nu le oferi tinerilor o alternativă să rămână în țară, pentru a te îmbogăți tu și familia ta de îmbuibați! Nu are rost să dăm nume, îi vedem aproape zilnic, cu sau fără cătușe, iar românii s-au cam scârbit de ei. Cum să tai indemnizația de mizerie a copiilor și, în același timp, să furi statul cu lopata?! Cum să iei banii de medicamente ai vârstnicilor, și, în același timp, să primești valize cu bani nemunciți?!

Să ne amintim și că în timp ce micile firme autohtone se închideau pe capete sub povara creditelor și a taxelor, altele creșteau și se dezvoltau peste noapte, precum Făt-Frumos din poveste, într-o zi cât în zece ani! Erau firmele oamenilor de casă ai anumitor oameni cu influență în clasa politică, societăți ale potentaților zilei, firme de apartament cu doar doi-trei angajați, dar care derulau lucrări de milioane de euro, evident, tot din bani publici. Vă invit să facem un calcul simplu și să vedem câți kilometri de autostradă s-ar fi putut face în România cu banii negri scoși oneros din bugetul acestei țărișoare bătute de soartă. Cred că ne-am cruci de tot!

Cam aceiași oameni vor acum să revină la putere. Își imaginează ei că nu au furat destul și ar mai fi câte ceva de furat. Românii trebuie să chibzuiască bine de acum încolo. Să nu uităm concursurile naționale de demagogie și minciună inițiate de reprezentanții autorizați ai incompetentului Guvern Boc. Vorbeau distinșii despre relansare economică, despre locuri de muncă, investiții în infrastructură, și alte inepții. Totul a fost o mare minciună! Așa cum au fost promisiunile lui Boc, premierul de tristă amintire care a dat asigurări că pensionarilor nu li se vor tăia pensiile, că bugetarii își vor primi salariile înapoi, că avem o absorbție bună a fondurilor europene. În realitate, bătrânii acestei țări au suferit, bugetarii au fost umiliți, iar rata de absorbție a fondurilor UE a fost infimă, de doar 4%. Reduceri, tăieri, disponibilizări, șomaj, asta am trăit în acei ani groaznici! Iar acum, acei oameni, acei boieri îmbuibați, vor să revină la putere. O idee ce seamănă oarecum cu revenirea comunismului! Să fim realiști și să nu uităm prea repede ce-am pătimit...

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 23 ianuarie 2020, 14:25
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro