Plen
Ședința Camerei Deputaților din 22 aprilie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/04-05-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 22-04-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 22 aprilie 2015

31. Supunerea la votul final:  

     

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Stimați colegi, ne apropiem de votul final. Nu am apăsat decât butonul, ca să invit colegii în sală.

Deci, avem 62 pe ordinea de zi, da?

Liderii, putem să facem o verificare? Mai stăm.

Pregătiți-vă cartelele, vă rog frumos.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS  

Rog viceliderii sau liderii să ridice extrasul de vot.

Bun. Putem începe, da?

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Markó Attila-Gabor) (PHCD 38/2015); (adoptat)

1. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

268 de voturi pentru, 6 abțineri, două voturi împotrivă.

Domnul deputat Markó Attila-Gabor și-a depus demisia.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a încetării mandatului domnului deputat Nețoiu Gheorghe) (PH CD 24/2015); (adoptat)

2. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea celui de-al doilea loc de deputat, pentru domnul deputat Nețoiu Gheorghe, fostul deputat.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc foarte mult.

291 de voturi pentru, nicio abținere, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 39/2015); (adoptat)

3. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

289 de voturi pentru, 4 abțineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Codului silvic, aprobat prin Legea nr.46/2008 republicată cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 436/2013); (respinsă)

4. Propunerea legislativă pentru modificarea Codului silvic, aprobat prin Legea nr.46/2008 republicată cu modificările și completările ulterioare. Legea este ordinară.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc foarte mult.

284 de voturi pentru, 4 abțineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 81/2014); (respinsă)

5. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Legea este ordinară.

Comisia pentru sănătate și familie propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

283 de voturi pentru, 3 abțineri, două voturi împotrivă. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolului nr.5 din Legea nr.35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ (Pl-x 137/2014); (respinsă)

6. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolului nr.5 din Legea nr.35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ. Legea este ordinară.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

284 de voturi pentru, 6 abțineri, 8 voturi împotrivă. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.44/1994, privind veteranii de război precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată (Pl-x 467/2013); (respinsă)

7. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată. Legea este ordinară.

Comisia pentru muncă și protecție socială vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

182 de voturi pentru, 18 abțineri, 96 de voturi împotrivă. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților (Pl-x 440/2013); (respinsă)

8. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților. Legea este ordinară.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru muncă și protecție socială vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

284 de voturi pentru, 4 abțineri, 7 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților (Pl-x 604/2013); (respinsă)

9. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru muncă și protecție socială vă propun respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

191 de voturi pentru, 6 abțineri, 100 de voturi împotrivă. Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art.10 din Legea nr.167/2010, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.15/2010 (Pl-x 213/2014); (respinsă)

10. Propunerea legislativă pentru modificarea art.10 din Legea nr.167/2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.15/2010.

Comisia pentru mediu vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

288 de voturi pentru, 4 abțineri, nouă voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor (Pl-x 622/2013); (respinsă)

11. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor. Legea este ordinară.

Comisia pentru industrii și servicii vă propune respingerea acestei inițiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

280 de voturi pentru, 4 abțineri, 14 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind prevenirea și combaterea infracționalității în școli (Pl-x 235/2014); (respinsă)

12. Propunerea legislativă privind prevenirea și combaterea infracționalității în școli. Legea este ordinară.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională vă propun respingerea acestei inițiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

282 de voturi pentru, 3 abțineri, 15 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr.335/2007 (Pl-x 360/2013); (respinsă)

13. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr.335/2007. Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru industrii și servicii vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

298 de voturi pentru, o abținere, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 511/2013); (respinsă)

14. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Comisia pentru sănătate și familie propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

289 de voturi pentru, 5 abțineri, 8 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 358/2013); (respinsă)

15. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Comisia pentru sănătate și familie vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

289 de voturi pentru, 5 abțineri, 4 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.69/2000 a Educației Fizice și Sportului (Pl-x 136/2014); (respinsă)

16. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.69/2000 a Educației Fizice și Sportului. Legea este ordinară.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

200 de voturi pentru, șase abțineri, 92 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.69 din 28 aprilie 2000 a educației fizice și sportului (Pl-x 237/2014); (respinsă)

17. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.69 din 28 aprilie 2000 a educației fizice și sportului. Legea este ordinară.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Mulțumesc.

293 de voturi pentru, patru abțineri, cinci voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative (Pl-x 377/2013); (respinsă)

18. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative. Legea este ordinară.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

290 de voturi pentru, două abțineri, patru voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolului 1 din Ordonanța Guvernului nr.26/1994, privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 9 aprilie 1998, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 230/2014); (respinsă)

19. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolului 1 din Ordonanța Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 9 aprilie 1998, cu modificările și completările ulterioare. Legea este ordinară.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Mulțumesc.

289 de voturi pentru, nouă abțineri, șase voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind constituirea Fondului social pentru acordarea de ajutor suplimentar familiilor și persoanelor singure, cu venituri reduse și care utilizează gaze naturale, păcură sau alți combustibili lichizi pentru încălzirea locuinței (PL-x 469/2010); (respins)

20. Proiectul de Lege privind constituirea Fondului social pentru acordarea de ajutor suplimentar familiilor și persoanelor singure, cu venituri reduse și care utilizează gaze naturale, păcură sau alți combustibili lichizi pentru încălzirea locuinței. Legea este ordinară.

Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru industrii și servicii propun respingerea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

286 de voturi pentru, opt abțineri, șapte voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1447/2007 (Pl-x 261/2014); (respinsă)

21. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1447/2007. Legea este ordinară.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

286 de voturi pentru, patru abțineri, șase voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.151/2010 privind serviciile speciale de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate (Pl-x 636/2013); (respinsă)

22. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.151/2010 privind serviciile speciale de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate. Legea este ordinară.

Comisia pentru sănătate și familie vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

283 de voturi pentru, opt abțineri, șase voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea lit.e), alin.(1) a art.237 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 55/2014); (respinsă)

23. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea lit.e), alin.(1) a art.237 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Comisia pentru sănătate și familie vă propune respingerea acestei propuneri legislative. Legea este ordinară.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

295 de voturi pentru, trei abțineri, patru voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 173/2014); (respinsă)

24. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Legea este ordinară.

Comisia pentru sănătate și familie vă propune și aici respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

281 de voturi pentru, trei abțineri, 12 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind exploatarea resurselor naturale cu conținuturi de metale prețioase ale României (Pl-x 257/2014); (respinsă)

25. Propunerea legislativă privind exploatarea resurselor naturale cu conținuturi de metale prețioase ale României. Legea este ordinară.

Comisia pentru industrii și servicii vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

296 de voturi pentru, șase abțineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea art.6 al Legii serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006 (Pl-x 651/2013); (respinsă)

26. Propunerea legislativă privind modificarea art.6 al Legii serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006.

Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și Comisia pentru industrii și servicii vă propun respingerea acestei inițiative legislative. Legea este ordinară.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

273 de voturi pentru, opt abțineri, 16 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naționale a Literaturii Române (Pl-x 199/2014); (respinsă)

27. Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naționale a Literaturii Române. Legea este ordinară.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propun respingerea acestei inițiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

279 de voturi pentru, zece abțineri, 12 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public (Pl-x 103/2014); (respinsă)

28. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Legea este ordinară.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propune respingerea acestei inițiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

196 de voturi pentru, 92 împotrivă, zece abțineri.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind desființarea societăților comerciale, ONG-urilor și fundațiilor sub acoperire (Pl-x 298/2013); (respinsă)

29. Propunerea legislativă privind desființarea societăților comerciale, ONG-urilor și fundațiilor sub acoperire. Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină și imunități vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Vă rog votați.

Video in format Flash/IOS  

277 de voturi pentru, șapte abțineri, 14 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind declararea Zilei de 16 mai, ca Ziua Națională a Costumului Popular Românesc (Pl-x 408/2014); (respinsă)

30. Propunerea legislativă privind declararea Zilei de 16 mai, ca Ziua Națională a Costumului Popular Românesc. Legea este ordinară.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Vă rog votați.

Video in format Flash/IOS  

266 de voturi pentru, 13 abțineri, 17 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Pl-x 247/2014); (respinsă)

31. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Procedură de urgență.

Propunerea comisiilor, de respingere a acestei inițiative, nu a întrunit numărul necesar de voturi la votul final din 25.11.2014 și, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. După cum știți, a fost primit raportul suplimentar în data de 12 martie 2015.

Propunerea legislativă a fost dezbătută în 15 aprilie 2015, comisiile menținându-și raportul de respingere.

Conform prevederilor art.104 și 97 din Regulamentul nostru, procedura se finalizează cu propunerea de adoptare a inițiativei legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

104 voturi pentru, 19 abțineri, 181 împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare națională (Pl-x 609/2013); (adoptată)

32. Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare națională. Legea este ordinară.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune adoptarea propunerii legislative.

Vă rog votați.

Video in format Flash/IOS  

294 de voturi pentru, șase abțineri, un vot împotrivă.

Explicarea votului. (Aplauze.)

Domnul Gigel Știrbu, după care domnul deputat Firczak.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Acesta este unul din momentele în care eu personal, prin care eu personal, sunt mândru să spun că sunt parlamentar al României.

Vă felicit pentru acest vot. Ați restabilit adevărul istoric.

Așa cum spuneam dimineață, de această zi se leagă foarte multe evenimente extrem de importante în istoria acestei națiuni.

Partidul Național Liberal a inițiat acest proiect legislativ, l-a votat.

Vă felicit și sunt mândru că vă sunt coleg.

Vă mulțumesc tare mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul Firczak.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Permiteți-mi să fac recurs și la profesia mea de istoric, nu doar la calitatea de deputat, și să spun că astăzi am făcut o dreptate istorică.

România datorează mult formei de guvernământ monarhice, care, de-a lungul timpului, a contribuit la modernizarea României și nu trebuie să uităm că, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, Regele Mihai a adus România în rândul coaliției Națiunilor Unite, ceea ce nu a fost lucru puțin pentru vremea respectivă și a fost foarte important pentru România, chiar dacă această importanță s-a dovedit mai mult după 1989 decât în perioada respectivă.

Și eu sunt bucuros că am adoptat acest proiect de lege și cred că trebuie, așa cum a spus și antevorbitorul meu, să fim mândri pentru această realizare.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Domnul Solomon.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon:

Mulțumesc, domnule președinte.

Având în vedere argumentația domnului Firczak, probabil că discuta despre 23 August, dar e drept, așa cum spunea și domnul Știrbu, după 25 de ani, Parlamentul României a trecut peste toate ideosincraziile istorice și a reușit să dea măsura înțelepciunii sale, dând posibilitatea celor care au ce sărbători pe 10 mai să sărbătorească.

Eu, ca republican, nu voi avea ce sărbători, pentru că nu văd nici în Franța, care este republică, sărbătorită ziua de 2 decembrie. Dar, în spiritul democrației, trebuie și cei care cred în anumite valori să aibă o zi a lor pentru a sărbători valorile în care cred.

De asemenea, și ambulanțierii și pompierii și toată lumea are o zi specială de sărbătorit.

Să aibă și monarhiștii. Să dea Dumnezeu sănătate națiunii române, astfel încât să rămână unită, și republicani, și monarhiști, într-un stat unitar național și indivizibil.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Organizația Internațională de Poliție Criminală - INTERPOL privind privilegiile și imunitățile participanților la cea de-a 43-a Conferință Regională Europeană a Organizației Internaționale de Poliție Criminală - INTERPOL de la București, încheiat prin schimb de scrisori, semnate la 30 ianuarie 2015 la București și la 25 februarie 2015 la Lyon (PL-x 355/2015); (adoptat)

33. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Organizația Internațională de Poliție Criminală - INTERPOL privind privilegiile și imunitățile participanților la cea de-a 43-a Conferință Regională Europeană a Organizației Internaționale de Poliție Criminală - INTERPOL de la București, încheiat prin schimb de scrisori, semnate la 30 ianuarie 2015 la București și la 25 februarie 2015 la Lyon. Legea este ordinară. Procedură de urgență.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

293 de voturi pentru, patru abțineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.88/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, precum și pentru modificarea unor acte normative (PL-x 236/2015); (adoptat)

34. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.88/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, precum și pentru modificarea unor acte normative. Legea este ordinară. Procedură de urgență.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci vă propune adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

297 de voturi pentru, doar trei abțineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.81/2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităților la transport pentru anumite categorii de persoane (PL-x 92/2015); (adoptat)

35. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.81/2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităților la transport pentru anumite categorii de persoane. Legea este ordinară. Procedură de urgență.

Comisia pentru transporturi și infrastructură și Comisia pentru muncă și protecție socială vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

300 de voturi pentru, două abțineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României și Organizația pentru Eliberarea Palestinei privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcționare a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, semnat la Bethlehem, la 24 decembrie 2013 (PL-x 265/2015); (adoptat)

36. Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României și Organizația pentru Eliberarea Palestinei privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcționare a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, semnat la Bethlehem, la 24 decembrie 2013. Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină și imunități vă propune adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

296 de voturi pentru, două abțineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind ratificarea celui de-al treilea Protocol adițional dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chișinău la 10 decembrie 2013, la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la București la 27 aprilie 2010 (PL-x 266/2015); (adoptat)

37. Proiectul de Lege privind ratificarea celui de-al treilea Protocol adițional dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chișinău la 10 decembrie 2013, la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la București la 27 aprilie 2010. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci vă propune adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

299 de voturi pentru, o abținere, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.2/2015 pentru reglementarea unor măsuri bugetare (PL-x 209/2015); (adoptat)

38. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.2/2015 pentru reglementarea unor măsuri bugetare. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

200 de voturi pentru, 11 abțineri, 88 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.29/2010 privind modificarea și completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 727/2010); (adoptat)

39. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.29/2010 privind modificarea și completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Legea este ordinară.

Comisia pentru industrii și servicii vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

297 de voturi pentru, două abțineri, zero voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.12/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență (PL-x 251/2015); (adoptat)

40. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.12/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci vă propune și aici adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Am primit sarcină de la opoziție să număr în dreptul...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta (prim-ministrul Guvernului României):

În 2015 am dat șapte ordonanțe, nu au cum să fie 12.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Este ordonanță simplă, domnule prim-ministru.

Dar, dacă vreți o tăiem și pe asta.

S-a adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general (PL-x 195/2015); (adoptat)

41. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci vă propune adoptarea acestui proiect de lege.

Sa înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

199 de voturi pentru, 86 de abțineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.11/2014 pentru completarea art.2 din Ordonanța Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România (PL-x 54/2015); (adoptat)

42. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.11/2014 pentru completarea art.2 din Ordonanța Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale vă propun și aici adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

297 de voturi pentru, trei abțineri, un vot împotrivă.

Explicarea votului, domnul Cernea.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Astfel de situații care au generat necesitatea de a veni cu această ordonanță pot să apară în permanență.

De aceea - și salut prezența domnului prim-ministru aici - cred că avem nevoie de o legislație-cadru care să finanțeze cultele, astfel încât autonomia lor să nu fie știrbită, prin gesturi de generozitate ale Guvernului, precum cel de față.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.3/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.146/2014 privind autorizarea plății cotizațiilor la Forumul Internațional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams-FIRST) și la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociației Transeuropene a Rețelelor din Domeniul Cercetării și al Educației (Transeuropean Research and Education Network Association - TERENA) în scopul menținerii participării Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale (PL-x 247/2015); (adoptat)

43. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.3/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.146/2014 privind autorizarea plății cotizațiilor la Forumul Internațional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams-FIRST) și la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociației Transeuropene a Rețelelor din Domeniul Cercetării și al Educației (Transeuropean Research and Education Network Association - TERENA) în scopul menținerii participării Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale. Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci vă propune adoptarea proiectului de lege.

Sa înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

299 de voturi pentru, două abțineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România (Pl-x 599/2014); (adoptată)

44. Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România. Legea este ordinară.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propune adoptarea acestei inițiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

296 de voturi pentru, șase abțineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr.3 din Legea nr.43/2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice (PL-x 97/2015) (adoptat)

45. Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr.3 din Legea nr.43/2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport vă propun adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

297 de voturi pentru, trei abțineri, două voturi împotrivă.

Explicarea votului, domnul deputat Cernea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Nu înțeleg aceste vociferări. Utilizez o procedură la care oricare dintre dumneavoastră poate apela.

Am votat împotriva acestei legi. Ea reprezintă, într-adevăr, un pas înainte pentru protecția animalelor, dar scopul pe care sper să-l avem în vedere și într-o zi sper să legiferăm în acest sens este să nu mai chinuim, să nu mai torturăm niciun fel de animale în astfel de experimente științifice sau cercetare științifică.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (Pl-x 156/2015); (adoptată)

46. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Legea este ordinară.

Comisia pentru comunitățile de români și Comisia pentru buget, finanțe și bănci vă propun adoptarea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

299 de voturi pentru, trei abțineri, două voturi împotrivă.

Explicarea votului.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurelian Mihai:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

N-o să vă rețin mult.

Astăzi este o zi importantă pentru românii din afara țării, motiv pentru care mulțumesc colegilor deputați care au votat astăzi această modificare legislativă și, mai mult decât atât, având în vedere faptul că astăzi și de acum înainte ne vom bucura de această sărbătoare, vă mulțumesc încă o dată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare (PL-x 252/2015); (adoptat)

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

47. Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare. Legea este ordinară.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea proiectului de lege.

Rog votați.

Video in format Flash/IOS  

286 de voturi pentru, opt abțineri, patru voturi împotrivă.

Explicarea votului, domnul deputat Mircovici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

Distinși colegi,

În numele comunității bulgare din România, doresc să vă mulțumesc pentru acest vot extrem de majoritar.

El vine și în preajma unei ședințe comune pe care Guvernul României o va avea cu Guvernul Republicii Bulgaria și sunt convins că, într-un timp relativ scurt, vom avea vizita și președintei Adunării Naționale a Bulgariei la președintele Camerei Deputaților din România.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței (PL-x 549/2014); (adoptat)

48. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței. Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru industrii și servicii vă propun adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

296 de voturi pentru, două abțineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 62/2014); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea propunerii de respingere formulate de comisii)

49. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Legea este organică.

Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru muncă și protecție socială vă propun respingerea acestei inițiative legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

175 de voturi pentru, 27 abțineri, 98 împotrivă.

Nu a întrunit numărul necesar de voturi.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 53/2003 modificată de Legea 40/2011 (Pl-x 410/2013); (respinsă)

50. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 modificată de Legea nr.40/2011. Legea este organică.

Comisia pentru muncă și protecție socială vă propune și aici respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

201 voturi pentru, șapte abțineri, 94 de voturi împotrivă. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art.165 din Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată și completată (Pl-x 620/2013); (respinsă)

51. Propunerea legislativă pentru modificarea art.165 din Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată și completată. Legea este organică.

Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

197 de voturi pentru, opt abțineri, 92 de voturi împotrivă. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă (Pl-x 643/2013); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea propunerii de respingere formulate de comisie)

52. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă.

Comisia pentru muncă și protecție socială vă propune și aici respingerea propunerii legislative. Legea este organică.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

195 de voturi pentru, 11 abțineri, 96 de voturi împotrivă.

Nu a avut numărul de voturi necesare.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art.4 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 465/2013); (respinsă)

53. Propunerea legislativă pentru modificarea art.4 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Legea este organică.

Comisia pentru muncă vă propune și aici respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

290 de voturi pentru, 7 abțineri, 3 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (Pl-x 680/2013); (respinsă)

54. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Comisia juridică vă propune respingerea acestei inițiative legislative.

Legea este organică. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

300 de voturi pentru, 4 abțineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (PL-x 599/2013); (respins)

55. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local,

Comisia pentru administrație publică și Comisia juridică vă propun respingerea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

296 de voturi pentru, 5 abțineri, un vot împotrivă. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru înființarea Regiei Monopolurilor Statului (Pl-x 177/2014); (respinsă)

56. Propunerea legislativă pentru înființarea Regiei Monopolurilor Statului.

Legea este organică.

Comisia pentru politică economică și Comisia juridică vă propun respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

299 de voturi pentru, 3 abțineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea art.9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului (Pl-x 474/2013); (respinsă)

57. Propunerea legislativă pentru completarea art.9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului.

Legea este organică.

Comisia juridică vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

298 de voturi pentru, 5 abțineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (Pl-x 22/2014); (respinsă)

58. Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Legea este organică.

Comisia juridică vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulțumesc.

290 de voturi pentru, 6 abțineri, 4 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea articolului II din Legea nr.219/2013 (Pl-x 255/2014); (respinsă)

59. Propunerea legislativă privind modificarea articolului II din Legea nr.219/2013.

Legea este organică.

Comisia juridică vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

297 de voturi pentru, 5 abțineri, niciun vot împotrivă. Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora (PL-x 317/2013); (adoptat)

60. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Legea este organică.

Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu vă propun adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

298 de voturi pentru, 2 abțineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art.137 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (PL-x 43/2015); (adoptat)

61. Proiectul de Lege pentru modificarea art.137 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.

Legea este organică.

Comisia pentru muncă vă propune adoptarea acestui proiect de lege. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

295 de voturi pentru, 4 abțineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Moțiunea simplă inițiată de 101 deputați (MS 3/2015). (respinsă)

62. Moțiunea simplă inițiată de 101 deputați

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Imediat, domnule Bode.

101 voturi pentru, 14 abțineri, 184 de voturi împotrivă.

Explicarea votului, domnul deputat Lucian Bode.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Grupul nostru parlamentar a votat pentru această moțiune. Am încercat să atragem atenția asupra faptului că mineritul din România se află pe marginea prăpastiei.

În această moțiune am lansat câteva întrebări care frământă sectorul minier din România, dar, din păcate, în loc de dezbateri serioase, în loc de răspunsuri am primit jigniri la adresa mea, la adresa colegului Ludovic Orban și a altor colegi.

Profit, totuși, de prezența domnului prim-ministru, aici, în sală, poate în al 12-lea ceas reușește Guvernul să răspundă la câteva întrebări lansate în această moțiune.

Reiau câteva din acestea:

1. Care este viziunea Guvernului Ponta în ce privește sectorul energetic din România? De ce amânați la nesfârșit adoptarea unei noi strategii energetice privind direcțiile de acțiune și politicile în domeniu, dezbătută în Parlament, adoptată și respectată de toți actorii implicați? Care este, domnule prim-ministru, mixul energetic pe care-l propuneți? Ce rol joacă cărbunele în formarea acestui mix energetic?

Nu ați răspuns unde sunt investițiile de miliarde de euro semnate de ministrul energiei și prim-ministrul Victor Ponta cu societăți din Republica Populară Chineză.

De ce nu răspundeți concret...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, este moțiune simplă, nu e moțiune de cenzură.

Vă referiți la ministrul energiei, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

La ministrul energiei.

De ce nu răspundeți, domnule ministru al energiei, concret la întrebările noastre legate de contractele, cel puțin dubioase, încheiate de Complexul Energetic Oltenia cu:

  1. Casa de avocatură "Șova și asociații";
  2. Firma de apartament din Constanța pentru livrarea cărbunelui în Serbia? Vindeți cumva sub prețul de cost? Acesta este motivul pentru care vă pregătiți să reziliați acest contract?
  3. Contractul de brichetare a lignitului din Motru;
  4. Contractele de retehnologizare și modernizare de la Turceni;
  5. Contractele cu ISPE București;
 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Ați depășit cinci minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

M-ați oprit, domnule președinte. Vă rog să-mi dați voie să închei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Ați depășit două minute fără intervenția...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

M-ați oprit de două ori.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Este ultima dată când vă opresc. Vă închid microfonul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Dați-mi voie să închei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Ați vorbit peste două minute.

Aveți cuvântul să încheiați, să finalizați.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Închei, domnule președinte, și spun următorul lucru: din păcate pentru sectorul energetic ați reușit în cei trei ani de guvernare să creați și să întrețineți un fals conflict între energia din surse regenerabile și cărbune, între huilă și lignit, între huilă și huilă, dragi prieteni.

Asta pentru că ați pus interesele meschine, politicianiste, de grup înaintea securității energetice a României.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Declar ședința închisă.

Membrii Biroului permanent îi invit la ședința Biroului permanent.

Vă urez o după-amiază frumoasă!

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 16,43.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 23 februarie 2020, 22:31
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro