Plen
Ședința Camerei Deputaților din 29 aprilie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/08-05-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 29-04-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 29 aprilie 2015

41. Dezbaterea Propunerii legislative privind crearea unui cadru favorabil dezvoltării de microîntreprinderi (Pl-x 274/2014) (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 274/2014

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

41. Propunerea legislativă privind crearea unui cadru favorabil dezvoltării de microîntreprinderi - Pl-x 274/2014.

Dacă sunt intervenții din partea inițiatorilor?

Doamna deputat... Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond. Este vorba de Comisia pentru politică economică și reformă.

Vreau să prezinte cineva raportul.

Domnul deputat Itu, nu? Raportul... Te rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cornel Itu:

Raport asupra Propunerii legislative privind crearea unui cadru favorabil dezvoltării de microîntreprinderi.

Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale alin. (92) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul a respins propunerea legislativă, Consiliul Legislativ a avizat favorabil, Guvernul nu susține adoptarea, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat negativ, Comisia juridică, de disciplină și imunități, aviz favorabil, Comisia pentru muncă și protecție socială, aviz negativ.

În acest sens, se prevede ca în spațiile de birouri destinate microîntreprinderilor noi să se amenajeze centre de afaceri pentru tineri în cadrul unor fabrici sau cămine dezafectate, prin investițiile de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Economiei.

Comisia a examinat această inițiativă legislativă în ședința din 17 iunie 2014.

Din totalul celor 23 de membri au fost prezenți 22.

Din aceste considerente, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative privind crearea unui cadru favorabil dezvoltării de microîntreprinderi.

În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativa face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc mult.

Din partea grupurilor parlamentare. Da, doamna deputat, vă rog, Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria-Andreea Paul:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Misiunea Partidului Național Liberal este să inspire și să accelereze antreprenoriatul, mai ales în rândul tinerilor, și am fi susținut acest proiect de lege al colegilor noștri parlamentari, dar nu o putem face.

Și spun asta, pentru că există reglementări mult mai favorabile în prezent, în vigoare, decât cele pe care le propune acest proiect de lege. Mai concret, acest proiect își propune să acorde spații de birouri necesare desfășurării activității timp de un an fără perceperea unor chirii.

Oameni buni,

În incubatoarele de afaceri sunt mult mai multe facilități deja existente pentru începătorii în afaceri. Avem și un program dedicat tinerilor debutanți în afaceri, avem și programul Start-up în România, avem și programe dedicate incubatoarelor de afaceri, pe lângă multe alte programe dedicate antreprenoriatului tânăr.

Ceea ce însă m-a surprins a fost neseriozitatea și neprofesionalismul Guvernului în argumentarea poziției sale de respingere a acestui proiect de lege.

Și vreau să mă raportez la câteva dintre ele. Guvernul spune așa: proiectul nu este suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat.

Ba da, este! Doar că este deja în vigoare.

Al doilea argument invocă discriminarea persoanelor cu vârsta între 18 și 35 de ani.

Oameni buni,

Start-up America, Start-up Chile, Start-up Singapore, Start-up Romania, luați orice exemplu din orice colț al lumii doriți și veți afla exact că pe acest criteriu se construiesc programele dedicate tinerilor debutanți în afaceri, inclusiv majoritatea statelor europene au astfel de proiecte și programe dedicate tinerilor cu vârsta până la 35 de ani.

Al treilea argument neserios al Guvernului este că propunerea ar trebui să cuprindă prevederi care să menționeze că facilitățile de natura ajutorului de stat pot fi acordate în condițiile inițierii de către autoritățile responsabile.

Aici există politica concurențială comună, nu este o politică națională românească. Noi suntem obligați ca tot corpul legislativ să se substituie acestor prevederi comunitare. Așadar, cele trei argumente ale Guvernului sunt de un neprofesionalism și de o neseriozitate răvășitoare.

În concluzie, Guvernul să-și revizuiască atitudinea vizavi de activitatea Parlamentului, respectiv Grupul parlamentar al PNL nu va vota acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Raportul este de respingere. Mai sunt alte intervenții?

Nemaifiind alte intervenții, proiectul de lege rămâne la votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 19 noiembrie 2019, 22:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro