Plen
Ședința Camerei Deputaților din 22 octombrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.187/29-10-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 22-10-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 22 octombrie 2015

    Declarații politice și intervenții ale deputaților:  

Ședința a început la ora 8,40.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Bună dimineața!

Declar deschisă ședința consacrată declarațiilor politice.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Benga - declarație politică intitulată PSD - reformat pentru o Românie modernă și puternică;

Domnul Benga.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Benga:

Bună dimineața, domnule președinte.

Declarația mea politică se numește "PSD - reformat pentru o Românie modernă și puternică".

Stimați colegi,

Suntem un partid reformist, care vrea să păstreze ce e bun, să schimbe ceea ce este prost, să elimine ceea ce este putred și să construiască ceea ce avem nevoie. A dovedit acest lucru Congresul Partidului Social Democrat din 18 octombrie 2015.

Vă aduc la cunoștință câteva dintre modificările importante la statutul Partidului Social Democrat.

O primă modificare a statutului se referă la interzicerea cumulului de funcții de conducere de la nivel județean cu cele de la nivel național, astfel încât președinții de organizații nu mai pot fi și vicepreședinți în partid, la nivel național.

O altă modificare vizibilă, pe care a adoptat-o Consiliul Național, se referă la o structură de specialitate a partidului, formată din: parlamentari, miniștri sau, după caz, secretari de stat în ministerele unde Partidul Social Democrat nu are miniștri, președinți de consilii județene sau vicepreședinți, toți primarii de municipii și de orașe și reprezentanți ai primarilor de comună, câte trei din fiecare județ.

Congresul a adoptat, de asemenea, un principiu care prevede că președintele Partidului Social Democrat poate solicita Comitetului Executiv Național vot de încredere pentru activitatea desfășurată de membrii Biroului permanent, pentru activitatea coordonată de președintele Consiliului Național în cadrul acestei structuri, precum și pentru activitatea desfășurată de miniștrii PSD.

Să nu uităm că timp de 10 ani guvernarea anterioară nu a promovat decât scandaluri, abuzuri, conflicte, hoții, șantaje - și aici sunt suficiente exemple. Toate acestea au transformat România într-o națiune dezbinată.

Ne propunem să apărăm libertatea și democrația, valorile familiei tradiționale, să apărăm și să promovăm evoluția pozitivă a statului de drept.

O altă preocupare majoră pentru Partidul Social Democrat va fi modernizarea instituțiilor statului și întărirea statului de drept. Statul de drept garantează libertățile și drepturile individuale ale cetățenilor. Statul de drept asigură, prin instituțiile sale, securitatea internă și externă a românilor. Partidul Social Democrat sprijină fără ezitare independența justiției și lupta instituțiilor abilitate ale statului împotriva corupției. Un stat puternic în interior poate face față mai ușor amenințărilor care se prefigurează din exterior. Partidul Social Democrat va respecta angajamentul asumat de a crește bugetul armatei la 2% din PIB începând cu anul 2017. Serviciile de informații au nevoie rapid de legi care să le optimizeze capacitatea de lucru și reacție, iar PSD va sprijini aceste lucruri în Parlament. În fața noilor provocări de securitate cu care se confruntă România, consolidarea instituțiilor strategice de apărare reprezintă o prioritate absolută pentru partidul nostru. Nu vom ezita niciun moment să ne asumăm responsabilitatea pentru securitatea națiunii și a poporului român. În aceeași măsură, vă asigur că Partidul Social Democrat va respecta toate angajamentele României ce decurg din parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii și va respecta toate obligațiile care ne revin în calitate de stat membru al Alianței Nord-Atlantice.

Guvernarea Victor Ponta, susținută de Partidul Social Democrat, a întărit rolul României de partener al Uniunii Europene, prin rezultatele sale economice. Suntem un factor de stabilitate regională, dar cred că este nevoie să descoperim noi argumente politice, economice și diplomatice pentru a continua procesul de integrare, pentru o Românie în plină creștere, un stat de drept puternic, așa cum Partidul Social Democrat susține.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Aurelian Mihai - declarație politică: Votul prin corespondență și «hoțul strigă hoții»;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Mihai.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineața, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația politică din această dimineață se intitulează "Votul prin corespondență și «hoțul strigă hoții»".

Mult-discutatul proiect al Legii votului prin corespondență a fost adoptat zilele trecute de Senat, urmând ca proiectul să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților, Cameră parlamentară decizională. Trecând peste elementele caracteristice și de diferențiere între proiectul înaintat Senatului, adoptat de Camera superioară, față de proiectul propus încă din luna martie a acestui an de către PNL, este de remarcat întârzierea pentru luarea în discuție la modul serios, și nu numai, în urma solicitării opoziției parlamentare, cât și a românilor care se află în diaspora.

Ne aflăm în fața unui proiect de lege care după luni de tergiversări riscă să nu fie adoptat de către Parlament și promulgat la timp pentru a deveni funcțional începând cu alegerile parlamentare din următorul an, nici strigătele de sirenă din partea liderilor majorității parlamentare, nici tentativele din partea unor șefi ai PSD de a convinge opinia publică nu vor repara niciodată modul discriminatoriu în care sunt tratați cetățenii români din afara țării.

Inconștiența unor politicieni, mai ales a unora care nu au obosit să ne transmită că au plătit politic, nu a făcut altceva decât să ne aducă înaintea unei situații urâte, rezultat al urii față de românii din diaspora. Principiul care primează astăzi pentru mulți dintre politicieni este legat de zicala "hoțul strigă hoții".

Nu știm câți dintre românii din diaspora s-ar preta la chestiuni legate de fraudarea votului, mai ales prin corespondență, dar, cu siguranță, zicala amintită pare a fi îmbrățișată de mulți dintre apărătorii dreptății cu barda în mâini deasupra capetelor diasporenilor.

Nu este suficient că generații de cetățeni au luat calea străinătății, prin decizii datorate unei proaste gestiuni a României de către guvernanți incompetenți, pe sufletul cărora se mulează extraordinar "hoțul strigă hoții". Nu a contat pentru mulți dintre politicieni nici așteptarea în frig și ploaie, timp de 12 ore sau mai bine, pentru a vota în noiembrie anul trecut, pentru unii dintre politicieni primează grija ca votul să nu fie fraudat în diaspora, ca și când masele de români care de la 6 dimineața îngroșau rândurile în fața secțiilor de votare - mulți dintre aceștia reușind să voteze spre seară, rezistând cu stoicism acelei zile de jertfă - ar fi fost hoți. O concluzie falsă, domnilor politicieni.

În fapt, discutăm despre istoria unui popor chinuit de indivizi fără scrupule, un popor îngenuncheat, un popor care este prigonit de o castă politică aflată mult deasupra strigătelor din inimile cetățenilor umiliți, obosiți de atâta așteptare, de români patrioți oriunde s-ar afla.

Despre proiectul privind numărul reprezentanților în diaspora, proiect depus în luna septembrie, Comisia de Cod electoral încă nu dorește să ne transmită niciun punct de vedere.

Dragi colegi deputați,

Mai aveți șansa să demonstrați că printre politicieni mai există și oameni serioși, gestul dumneavoastră se va concretiza prin vot asupra acestui proiect al votului prin corespondență, cât de curând.

Celor care încă umilesc românii din diaspora, le doresc să nu ajungă să își vadă vreodată familiile și apropiații chinuiți pe la uși străine.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Of, dacă știam...

 
Video in format Flash/IOS   Laura Marin - declarație politică cu titlul: Încă o modificare necesară a Legii educației naționale;

Doamna Laura Marin.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Laura Marin:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Tema declarației de astăzi: "Încă o modificare necesară a Legii educației naționale".

Legea educației naționale nr. 1/2011 a fost, după cum se știe, adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului Boc, fără o dezbatere publică serioasă, fără consultarea tuturor actorilor implicați în viața școlară și fără a ține seama de realitățile vieții sociale românești. Din acest motiv, de-a lungul timpului, acest act normativ a suferit modificări repetate, modificări absolut necesare în contextul dificultăților ivite în aplicarea sa.

În data de 3 septembrie 2015, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților a dezbătut și a întocmit un raport favorabil pentru Pl-x 432/2015, proiect legislativ care prevede ca decontarea navetei personalului didactic și a celui didactic auxiliar să se facă din finanțarea de bază, nu din cea complementară. În data de 30 septembrie 2015, Camera Deputaților a adoptat această propunere legislativă cu 274 de voturi pentru, Senatul urmând a da votul final, fiind Cameră decizională.

Sunt două aspecte de semnalat cu privire la această nouă modificare a Legii educației naționale. Fără putință de tăgadă, această modificare era absolut necesară, având în vedere numeroasele situații în care autoritățile locale nu au decontat naveta cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar, fie din lipsa resurselor financiare, fie din rea-voință. Or, având în vedere veniturile reduse ale celor care fac naveta, nedecontarea acestor sume duce, de regulă, la imposibilitatea încadrării cu personal calificat, catedrele fiind ocupate de cei care domiciliază în apropierea localităților, chiar dacă aceștia nu au calificarea necesară, calitatea învățământului având de suferit.

Pe de altă parte, printre semnatarii acestei propuneri legislative se află parlamentari ai fostului Partid Democrat Liberal, adică cei care au susținut cu tărie Legea educației naționale, așa cum a fost ea adoptată inițial. Și, dacă înainte de aplicarea Legii nr. 1/2011, naveta era decontată de la bugetul de stat, în prezent, conform art. 105 din acest act normativ susținut cu tărie de PDL, naveta cade în sarcina autorităților locale. Citez din expunerea de motive a Pl-x 432/2015: "În trecut, guvernele au mai transferat și alte cheltuieli în responsabilitatea autorităților locale: reparații și construcții de școli/grădinițe sau finanțarea cabinetelor medicale - rezultatele sunt vizibile - zero finanțare în comunitățile sărace". Este un lucru bun că, în sfârșit, parlamentarii PDL recunosc faptul că deciziile luate de Guvernul Boc au fost proaste, efectele acestor decizii fiind dezastruoase nu numai la nivelul sistemului de învățământ, ci la nivelul întregii societăți.

Dorința parlamentarilor actualei coaliții de guvernare de a repara nedreptățile din trecut este, încă o dată, relevată de adoptarea fără reținere a propunerilor legislative care pot îmbunătăți viața românilor, chiar dacă acestea vin din partea parlamentarilor PNL-PDL.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată.

Laura Marin, deputat PSD, Galați.

 
Video in format Flash/IOS   Anton Doboș - declarație politică: Lecțiile pe care trebuie să le învățăm din experiența primului exercițiu financiar al României în cadrul Uniunii Europene;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Cine mai era cu Grupul de rugăciune?

Domnul Doboș. Nu-i dau eu drumul, domnule Doboș, pornește singur când începeți să vorbiți despre votul prin corespondență care nu s-a făcut de opt luni de zile și se face acum.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Anton Doboș:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

"Lecțiile pe care trebuie să le învățăm din experiența primului exercițiu financiar al României în cadrul Uniunii Europene".

La sfârșitul acestui an se încheie prima experiență a României în ceea ce privește cheltuirea și gestionarea fondurilor europene. În afara celor șapte ani aferenți exercițiului financiar 2007-2013, Uniunea Europeană ne-a mai acordat doi ani în plus pentru a putea crește gradul de absorbție. În cei nouă ani am reușit să folosim doar în jur de 60% din fondurile nerambursabile pe care le-am avut la dispoziție. Am ratat o șansă istorică de a folosi mai mult din acești bani, în condițiile în care România are nevoie vitală de investiții atât în infrastructură, cât și în toate domeniile economiei.

Sigur că există explicații mai mult sau mai puțin plauzibile pentru acest eșec, dar consider că acum este foarte important să tragem învățămintele de rigoare și să facem tot ce este nevoie pentru a nu mai avea același eșec și pentru exercițiul financiar 2014-2020, care nu a început deloc promițător. Nu mai avem nicio scuză dacă nu vom reuși o absorbție de aproape 100% în 2020, așa cum alte țări au reușit acest lucru.

Trebuie să recunoaștem că s-au făcut foarte multe greșeli până acum în gestionarea fondurilor. Prea multă birocrație, proceduri prea greoaie, oameni slab pregătiți, întârzieri mari în finalizarea proiectelor. Cel mai grav mi se pare faptul că au fost cheltuiți bani în mod greșit sau pentru proiecte total inutile, în unele cazuri. Aș putea da doar exemplele referitoare la autostrada Sibiu - Orăștie sau la proiectele primăriei Iași care s-au derulat cu mari întârzieri, cu penalități financiare, care au condus la întârzieri foarte mari. Și dăm exemple: telescaunul de 400 de metri care duce, cum spunea domnul primar Nichita, "de nicăieri până nicăieri" și alte multe lucrări.

Avem însă și exemple pozitive de proiecte și oameni care au arătat că pot folosi banii europeni pentru a dezvolta o întreagă comunitate. Este cazul Aeroportului de la Iași, care a pus în aplicare un program foarte amplu de dezvoltare, finanțat cu fonduri europene. Lucrările s-au terminat la timp, în unele cazuri chiar cu un an mai devreme, iar rezultatele au început să se vadă imediat printr-o creștere fantastică a numărului de curse interne și externe, respectiv a numărului de călători. Prin acest proiect, locuitorii județului Iași și din Moldova beneficiază de condiții moderne și ieftine de călătorie, iar investițiile în zonă vor avea parte de un nou impuls.

Pentru exercițiul 2014-2020 trebuie să învățăm să fim mult mai eficienți. În afară de procedurile care pot fi schimbate la nivelul ministerelor responsabile de gestionarea fondurilor europene, trebuie să fim foarte receptivi la schimbarea legislației, acolo unde este cazul, pentru a ușura procesul de desfășurare a proiectelor. Autoritățile implicate, de la nivel central până la nivelul comunelor, au acum obligația de a îndepărta persoanele care nu au arătat că au pregătirea necesară și să promoveze și stimuleze pe cei care au performat în ultimii ani.

Deputat Anton Doboș, Iași.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ion Eparu - declarație politică cu tema: Încă 15% de la 1 decembrie 2015 la salariile din educație, un progres al sistemului educațional;

Domnul Eparu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Eparu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi este intitulată "Încă 15% de la 1 decembrie 2015 la salariile din educație, un progres al sistemului educațional".

Stimați colegi,

În prezent, potrivit Institutului Național de Statistică, salariul mediu în învățământ este de 1.550 de lei, în condițiile în care un profesor universitar are 3.900 de lei, iar profesorul debutant 882 de lei pe lună. Evident, salariile variază după vechime, grad, studii absolvite etc.

Nu este de mirare, deci, că din ce în ce mai puțini tineri sunt atrași de meseria de dascăl, România având, în prezent, cu 20% mai puțini profesori decât acum 10 ani.

Cei care renunță destul de repede sunt profesorii debutanți și suplinitorii, astfel că, de-a lungul anilor, la clase au rămas doar profesorii cu adevărat dedicați meseriei lor.

Pe măsură ce societatea a evoluat, așteptările de la profesori au devenit din ce în ce mai mari, cerințele la clasă au crescut și s-au diferențiat, la fel volumul de muncă, care a devenit nu numai mai mare, dar și mai complex. În același timp însă, remunerația s-a modificat într-un ritm mult mai lent, astfel încât una dintre motivațiile fundamentale de tip socială a muncii, câștigul salarial raportat la calitatea și importanța socială a muncii, a cam dispărut.

Grija zilei de mâine a rămas, din păcate, pentru multe cadre didactice, preocuparea de bază, înlocuind încet, dar sigur entuziasmul și pasiunea pentru predat.

Măsura de creștere a salariilor cu încă 15% de la 1 decembrie, care vine după celelalte creșteri de 5% din anul 2015, echivalează cu o creștere de peste 26% a salariilor pe anul 2015.

Chiar dacă această creștere a venit cumva și la presiunea sindicatelor, până la urmă acesta este rolul sindicatelor, ea reprezintă o realitate menită să mai repare din multiplele nedreptăți făcute acestei categorii sociale.

S-au creat, astfel, premisele unei schimbări de percepție asupra sistemului de educație. Cred că multe cadre didactice cu experiență își vor reevalua opinia despre propria meserie și vor găsi resurse interioare noi pentru a continua munca nobilă pe care o desfășoară. Sper, totodată, că tinerele cadre didactice vor găsi în această măsură un imbold pentru a trece peste reticențele care îi opresc de la a continua în sistem.

Închei cu un citat al istoricului Jacques Barzun pentru realismul pe care-l exprimă: "Atunci când ești profesor, nu poți vedea roadele unei zile de muncă seara. Ele sunt invizibile și rămân așa poate chiar și 20 de ani".

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
Video in format Flash/IOS   Grigore Crăciunescu - declarație politică intitulată Ministerul de Interne achiziționează 400 de automobile Volkswagen Polo pentru serviciul de circulație;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Crăciunescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică se intitulează "Ministerul de Interne achiziționează 400 de automobile Volkswagen Polo pentru serviciul de circulație".

După ce firma spaniolă CAF a fost declarată câștigătoare, în urma licitației pentru trenuri de metrou în București, în defavoarea S.C. Astra Arad, acum Ministerul de Interne și-a înnoit parcul auto cu 400 de mașini Volkswagen Polo pentru cei din departamentul de circulație. Mai mult decât atât, această achiziție a fost făcută în plin scandal mondial al producătorului Volkswagen.

Suntem de acord că trebuie respectată legislația europeană în ceea ce privește achizițiile publice, însă ar fi de dorit încurajarea societăților comerciale producătoare de mașini din țară, de a cunoaște din timp planul de achiziții, astfel încât să aibă posibilitatea să pregătească din timp oferta și să evalueze oportunitatea firmei de a face ofertă pentru câștigarea licitației.

Banii pentru aceste mașini achiziționate vin de la bugetul de stat și ar fi fost indicat ca ei să se întoarcă la producătorii autohtoni pentru a susține astfel economia și locurile de muncă din industria de automobile din România.

Aceasta este cu atât mai de interes pentru industria de profil românească, în condițiile în care automobilul Volkswagen Polo este o mașină cu caracteristici tehnice apropiate de Loganul românesc.

Nu de puține ori, în state ale Uniunii Europene vedem că în asemenea situații câștigă de obicei firmele autohtone. Consider că ar trebui să învățăm din ceea ce se întâmplă în aceste țări, respectând în același timp legislația în vigoare privind achizițiile publice, având în vedere că există o serie de efecte benefice pentru economia locală.

Mulțumesc.

Deputat de Iași, Grigore Crăciunescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Toader Dima - declarație politică: Sistemul de irigații, sistem de importanță națională;

Domnul Dima.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Toader Dima:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Vreau să-mi exprim în declarația politică de astăzi, intitulată "Sistemul de irigații, sistem de importanță națională", satisfacția pentru adoptarea de către Camera Deputaților a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare. Vreau să vă reamintesc un lucru știut de dumneavoastră, și anume că noul act legislativ face parte din politicile actualului Guvern, de sprijinire constantă a agriculturii și, cum era și firesc, are o legătură directă asupra securității alimentare.

De asemenea, noua lege, în comisia de specialitate a fost dezbătută și în subcomisii timp de circa doi ani, dă posibilitatea Guvernului să cuprindă în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, chiar din anul 2016, suma de peste un miliard de euro, aferentă Programului de investiții multinaționale pe o perioadă de cinci ani, pentru menținerea în stare de funcționare a infrastructurii principale a sistemului de irigații aflată în domeniul privat al statului.

Ca specialist în domeniu, vă pot spune că această lege a fost mult așteptată de cele 342 de organizații de utilizatori de apă pentru irigații, care au primit prin protocoalele încheiate cu deținătorul legal, infrastructura secundară pentru irigarea unei suprafețe de circa un milion de hectare.

În același timp, țin să vă amintesc că, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, asemenea organizații au beneficiat de suma de 127 de milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii secundare. Ba mai mult, pentru continuarea unor asemenea acțiuni, în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, organizațiile de udători vor primi alte 432 de milioane de euro.

Numai că pentru aducerea apei în canalele secundare este nevoie de umplerea canalelor principale, prin reabilitarea infrastructurii principale. Iată de ce este binevenită această lege, pentru că asigură finanțarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii principale. Totodată, trebuie să mai amintesc un lucru deosebit de important, care nu a fost dezbătut nici în comisie, nici în plenul Camerei Deputaților, și anume lipsa echipamentelor performante de irigații. La aceste măsuri, dacă mai adăugăm și costul ridicat al energiei electrice consumate în timpul udării culturilor, ne putem da seama de ce suprafețele irigate au fost așa de reduse în anii anteriori. Îmbucurător însă este faptul că, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, în măsura 4.1 sunt prevăzute și investiții în exploatații agricole de aproximativ un miliard de euro, sumă ce poate fi folosită pentru achiziționarea de instalații și modernizarea celor vechi.

Stimați colegi,

Am ținut să vă reamintesc că unele dintre modificările aduse legislației în domeniul îmbunătățirilor funciare, al irigațiilor, în special, un sector care, după mine, ca vechi agricultor, asigură statornicia producțiilor agricole și, de ce nu, îl putem numi chiar sector vital pentru soarta neamului.

Vă mulțumesc.

Toader Dima, deputat PSD, Vaslui.

 
Video in format Flash/IOS   Tinel Gheorghe - declarație politică intitulată Cum ai putut să fii atât de fraier, Ion Iliescu?;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Tinel Gheorghe.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația mea politică din această dimineață se intitulează "Cum ai putut să fii atât de fraier, Ion Iliescu?".

Este un plagiat titlul, vă spun, un plagiat după același autor, legat de arestarea, reținerea lui Hrebenciuc. Întrebat Ion Iliescu ce crede despre acest lucru, a spus: "Nu pot să cred că a putut să fie atât de fraier Viorel Hrebenciuc".

Bine, chestiunea aceasta vine după evenimentele de ieri, legate de mineriade, când Parchetul General îl pune sub acuzare, începând urmărirea penală împotriva lui, a lui Virgil Măgureanu, se pare că și a lui Victor Atanasie Stănculescu și a altor câțiva lideri ai acelor vremuri, implicați în evenimente.

Vine însă ca o pleașcă, vorba unui coleg de-al meu, și pentru actuala conducere a PSD-ului, care se pare că a anticipat evenimentele de ieri, în Congresul de duminică, ridicându-i în picioare pe PSD-iști, cerând scuze națiunii pentru crimele comunismului și pentru victimele evenimentelor din 13 - 15 iunie 1990.

Și uite așa, încetul cu încetul, PSD-ul se îndreaptă spre era Valeriu Zgonea, președinte de facto și de drept în perioada imediat următoare, lucru care nu convenea, se pare, unora din PSD, numărul lor înmulțindu-se. Dar odată cu evenimentele de ieri se pare că Valeriu Zgonea va fi acceptat ca președinte al PSD, iar Partidul Național Liberal va trebui să își regândească strategia politică, în funcție de aceste realități, plecând de la ipoteza că Valeriu Zgonea va fi președintele plin al Partidului Social Democrat, într-o perioadă de timp pe care eu o anticipez de un an și maximum jumătate.

Morala, stimați colegi, e, dacă vreți să spun așa, "Niciodată să nu spui niciodată", în politică.

Mulțumesc.

Gheorghe Tinel, deputat PNL de Ialomița.

 
Video in format Flash/IOS   Camelia Khraibani - declarație politică cu tema: Deși România nu este în spațiul Schengen, spațiul Schengen este deja în România;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Camelia Khraibani.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Camelia Khraibani:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Tema declarației mele este: "Deși România nu este în spațiul Schengen, spațiul Schengen este deja în România".

Deschiderea și disponibilitatea României de a se conforma standardelor Uniunii Europene sunt clare și când vine vorba despre modernizarea serviciilor consulare.

În prezent, media anuală a serviciilor consulare procesate de către consulatele României este de aproximativ 800.000 de solicitări. Sau, altfel spus, consulatele României deservesc aproape 20% din populația României care și-a stabilit domiciliul în străinătate. În acest context global, o poziție cu totul specială o ocupă activitatea consulară din spațiul Uniunii Europene. Noul Sistem Informatic Integrat Consular, denumit E-Cons, este un proiect extrem de ambițios, în valoare de 50 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene. Acest sistem simplifică foarte mult serviciul consular. Multe dintre etapele premergătoare obținerii unui document de un solicitant pot fi parcurse de acesta, de acasă, la calculator sau chiar pe un smartphone. Prin intermediul E-Cons cetățenii au acces informatizat la o serie de servicii consulare precum: procedura de depunere online a dosarului pentru obținerea vizei române, precum și eliberarea acesteia, preluarea și eliberarea cererilor pentru anumite documente de călătorie, cum ar fi titluri de călătorie sau pașapoarte, preluarea tuturor apelurilor telefonice și a email-urilor adresate de orice cetățean român oricărui consulat românesc.

Scopul final al acestui demers de excepție este ca serviciile consulare române să fie printre cele mai moderne, din punct de vedere tehnic și procedural, în Uniunea Europeană.

Programul pilot a debutat deja cu succes în misiunile consulare cu încărcare maximă, de exemplu, Roma și Madrid, unde se estimează că sunt circa 2.000 de apeluri pe zi.

Desigur, serviciile consulare destinate să deservească cetățenii români sunt prioritare. Dar în același timp cetățenii străini care doresc să viziteze România pot beneficia de asemenea viză.

Viza dă dreptul solicitantului de a intra pe teritoriul României numai în situația în care, în momentul prezentării acestuia în punctul de trecere a frontierei de stat, se constată de către organele Poliției de Frontieră Române că nu există vreunul dintre motivele de nepermitere a intrării în România. În cadrul legal actual, reprezentanții Poliției de Frontieră Române solicită, de regulă, fiecărui străin să dovedească îndeplinirea condițiilor de intrare și de ședere în România. Dacă îndeplinirea acestor condiții nu este probată, străinului i se poate refuza intrarea în România, chiar dacă el deține o viză valabilă.

Autoritățile române se confruntă însă cu o situație asimetrică: pe de o parte, ele au acordat autorităților europene acces la informațiile din bazele de date ale României, care sunt compatibile cu derularea acestor tipuri de proceduri; dar, de cealaltă parte, faptul că România nu este încă membră a spațiului Schengen face ca lacunele de informare în acordarea vizelor de ședere pentru cetățenii străini să fie practic greu de depășit pentru autoritățile române.

Desigur, decizia de a permite în aceste condiții accesul dinspre Uniunea Europeană în bazele românești de informații este o decizie diplomatică de o eleganță fără cusur. Dar privind obiectiv situația, este ca și când spațiul Schengen s-ar fi extins deja peste România, dar România tot nu este de fapt în spațiul Schengen o asimetrie politică evidentă și care necesită totuși o soluție echitabilă și pentru România.

Camelia Khraibani, deputat PSD, Gorj.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Virgil Guran - declarație politică despre inițiative aberante;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Guran.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Guran:

Mulțumesc.

Despre inițiative aberante.

Întotdeauna când suntem la putere, în România vorbind, observăm că aceia care sunt la putere încep să ia niște hotărâri care de multe ori duc la rezultate defavorabile. În cazul de față, observăm un lucru: s-au tăiat investițiile aproape total. Este adevărat, banii respectivi se folosesc pentru a putea lua niște măsuri, hai să le spunem, populiste, dar efectele se vor vedea în timp. În timp, lipsa de investiții, lipsa de clarviziune - și aici trebuie să fiu sincer, nu numai cei care se află la putere acum nu au avut un plan de dezvoltare a acestei țări, nu prea a existat acest plan de dezvoltare, din 1990 până în prezent, dar vorbim despre cei care conduc acum, pentru că ar trebui să ia măsuri. Sistemul acesta de a spune tot timpul nu au făcut nici ceilalți... este adevărat, dar când ajunge cineva la putere, să ia măsurile respective și să rezolve ceea ce este de rezolvat.

În schimb, am văzut și niște inițiative aberante. Una dintre ele, colegii noștri de la Senat, de la putere, au venit, deja sunt în comisii, în Cameră, cu o aberație, după părerea mea - eliminarea posibilității de a învesti cu titlu executoriu contractele ipotecare, spunând că, în felul acesta, cei care sunt datori la bănci o să scape. Nu este adevărat, este lipsită de profunzime gândirea, nu au cum să scape. Singurul lucru - îi ducem și în instanță, să mai plătească un avocat, să mai piardă niște bani și, în felul acesta, băncile vor crește costurile, creditele vor fi mai scumpe, în felul acesta, băncile vor da credite mult mai greu, și așa va scădea consumul, așa se va întâmpla, în momentul în care scade consumul, scade producția, și toate lucrurile acestea sunt în lanț.

Sunt multe aberații de genul acesta. Am mai auzit un coleg de la putere spunând că vrea să facă ziua de muncă de șase ore și salariul minim de 1.500 de lei. Păi, la lipsa de productivitate din România, o astfel de măsură ne va îngropa total. Beneficiază oamenii vreo două săptămâni, o lună, trei, după care intrăm în vrie definitiv.

Mi-ar plăcea să văd că în Parlamentul României există o gândire economică, cu o perspectivă, cu o gândire de viitor și nu inițiative populiste care să dea bine pentru vot în momentul acela, dar să îngroape definitiv această țară.

Mulțumesc.

Deputat PNL, Guran Virgil.

 
Video in format Flash/IOS   Ana Birchall - declarație politică intitulată: Educația înseamnă transmiterea unui set de valori care ne asigură perenitatea ca neam;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Birchall.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.

În declarația politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre ce înseamnă educația, în sensul antic al cuvântului, și anume acela de a plămădi suflete și conștiințe, dincolo de programe școlare sau politici publice.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Cu toții asistăm, zi de zi, la valurile de delincvență și de infracțiuni care ne îngrijorează și din cauza faptului că în prim plan sunt tineri din diferite zone ale României. Abandonul școlar, destrămarea familiilor, sărăcia și lipsa unor modele sunt printre cauzele care conduc la o medie tot mai scăzută a vârstei celor care comit infracțiuni. Ceea ce rămâne pe retina sufletului, dincolo de fapta în sine, este sălbăticia cu care a fost comisă această infracțiune și lipsa de remușcări sau păreri de rău ale celui incriminat.

M-am întrebat frecvent ce îi determină pe acești tineri, la început de drum, să dea cu piciorul oricărei șanse de a face ceva cu viața lor, de a se irosi în închisoare sau, și mai grav, de a rămâne pecetluiți cu stigmatul infracțiunii pentru întreg destinul lor. Evident că există mai multe răspunsuri posibile la aceste întrebări, dar cea care mi se pare mai aproape de adevăr este una singură, și anume lipsa unor valori autentice în care tinerii să creadă și care să le confere o perspectivă a vieții.

Astfel, în opinia mea, educația ar trebui să fie în primul rând legată de valori. Școala nu ar trebui numai să informeze, ci să și formeze, în special caractere. Înainte de a dori să transmitem un set de cunoștințe copiilor noștri, cred că ar fi necesar să le transmitem valorile care îi fac să fie în primul rând oameni. Fără prețuirea vieții, cinstirea părinților, credința în Dumnezeu, dragostea de neam și patrie, respectul strămoșilor, prețuirea istoriei, toate informațiile pe care le capătă în școală nu sunt suficiente, pentru simplul motiv că fără o fundație solidă nu se poate construi nimic temeinic.

Atunci când vorbim despre educație, ca despre încercarea de a modela conștiințe, trebuie să avem în vedere modelul antic al acestei discipline cu rădăcini foarte vechi. Aristotel spunea că este datoria legiuitorului să facă din educația copiilor prima și cea mai serioasă din preocupările sale. Înainte de a găsi cele mai aspre pedepse pentru cei care săvârșesc infracțiuni, ar trebui să ne aplecăm cu mai multă seriozitate asupra cauzelor pentru care tot mai mulți tineri aleg să treacă dincolo de granițele legii: lipsa unei educații bazate și pe valori.

Fără un minim cult și respect pentru cinste, corectitudine, muncă, onoare, patrie, neam, credință și țară, orizontul generațiilor de mâine poate fi unul frânt. Tinerii au nevoie de repere, de idealuri, dar și de modele în care să creadă. În lipsa lor sunt asemenea unor corăbii fără cârmă pe marea vieții. Și dacă reperele morale și intelectuale sunt tot mai greu de deslușit în societatea românească din aceste vremuri, ar trebui ca măcar valorile specifice acestui popor să nu fie abandonate.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Investiția în educația generațiilor viitoare este o investiție în viitorul nostru ca națiune. Dincolo de buget, viziune, programe educaționale și pacte naționale pe educație, care cu siguranță sunt necesare, și pe care le-am susținut, și pentru care am pledat, inclusiv de la această tribună, cred că avem nevoie, în egală măsură, și de o fundație solidă pe care să putem construi valorile pe care le-am primit de la părinții și bunicii noștri și pe care trebuie să le transmitem mai departe. Fără această bază orice investiție este sortită eșecului.

Cred că este momentul să ne unim cu toții, pentru ca, împreună cu reprezentanții societății civile, ai mass-mediei, ai politicului, să promovăm și adevăratele valori în spațiul public. Fără o educație a spiritului, a sufletului, bazată pe valori, tot ceea ce adăugăm ulterior se poate prăbuși asemenea unui castel de nisip. Eu cred că este momentul să ne educăm copiii în spiritul adevăratelor valori, pentru ca, astfel, adulții de mâine să poată fi oameni în puterea cuvântului, așa cum am învățat eu de la bunica mea, că toți oamenii sunt trecători, dar nu toți trecătorii sunt oameni.

Vă mulțumesc.

Ana Birchall, Colegiul nr. 5, Vaslui.

 
Video in format Flash/IOS   Radu Zlati - declarație politică despre sistemul salarial în învățământul românesc;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Zlati.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Zlati:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi și colege,

Pentru că tocmai un stimat coleg de la PSD a elogiat mărirea de salarii în sistemul de învățământ românesc, îmi propun să vă ofer o privire a acestui sistem salarial, din cu totul alt punct de vedere, și anume: Universitatea de stat "Eftimie Murgu", din Reșița, nu și-a putut plăti nici luna aceasta salariile pentru cadrele didactice care în acest moment se află în grevă japoneză. De ce? Din lipsă de fonduri, așa cum sunt ele alocate, pe baza legii, de către Ministerul Educației Naționale. Se repetă, după spusele Domniilor Lor, cadrelor didactice aflate în grevă, incidentul de anul trecut, pe vremea aceasta, când, de asemenea, nu au fost bani pentru salarii și Ministerul a intervenit, alocând niște fonduri în ultimul moment și salvând astfel universitatea dintr-o situație financiară critică probabil și pe un fond de management prost.

După știința mea, în situații similare se află și alte centre universitare, repet, de stat, în special dintre acelea mici, apărute precum ciupercile după ploaie, apărute după Revoluție, în majoritatea municipiilor reședințe de județ ale dragei noastre patrii.

Dacă tot lucrăm la o nouă lege a învățământului, poate ar trebui să medităm și dacă explozia acestui număr de universități de stat în ultimii 25 de ani a adus sau nu plusvaloare învățământului românesc universitar. Pentru că mie îmi pare că proliferarea acestor centre universitare în localități fără o adevărată tradiție de învățământ universitar a avut la bază în special acoperirea unor nevoi, hai să le spunem specifice, pornite mai degrabă dintr-un orgoliu al elitelor locale, regional sau local, decât din necesități superioare, să zicem, precum cea a calității în actul de predare universitar.

Astfel, o bună parte din fondurile Ministerului Educației au fost transferate către universități care nu îndeplinesc standardele unui învățământ universitar modern, sau le îndeplinesc, dar numai cu îngăduința complice a ARACIS-ului - universități care, e adevărat, oferă licențiați și masteranzi pentru o piață locală a muncii, dar această forță de muncă pe care ele o oferă este de slabă calitate, cu o productivitate cu totul îndoielnică, universități care au rezultate zero în domeniul științific, atât din partea cadrelor didactice, cât și din partea studenților, universități al căror loc, a căror poziție, a căror rațiune de a exista în sistemul universitar românesc ar trebui să fie regândite și reevaluate. Dar, până una-alta, ele există. Și dacă este așa, atunci onor Ministerul Educației Naționale ar trebui să mărească această alocație per capita, pe care, în treacăt fie zis, a cam micșorat-o, către universitățile de stat, pentru că stafia morții prin subfinanțare nu bântuie numai pe coridoarele Universității "Eftimie Murgu", ci și pe coridoarele unor universități cu prestigiu.

Domnule Cîmpeanu, sunteți absent, dar mă adresez in absentia, finanțați universitățile, impuneți Guvernului din care faceți parte o alocare decentă pentru învățământul românesc sau, dacă nu, pentru numele lui Dumnezeu, dați-vă demisia!

Radu Zlati, deputat PNL, cu tot respectul.

 
Video in format Flash/IOS   Amet Varol - declarație politică intitulată Comemorarea marelui fizician tătar Musa Geavit;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Amet Varol.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Amet Varol:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Comemorarea marelui fizician tătar Musa Geavit".

Sâmbătă, 17 octombrie 2015, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, mai exact filiala din Constanța, împreună cu subfiliala din Palazu Mare au organizat o activitate comemorativă dedicată fizicianului tătar Musa Geavit, unul dintre cei mai remarcabili fizicieni ai țării noastre și corespondent al Academiei Române.

Musa Geavit s-a născut în Palazu Mare, pe data de 23 decembrie 1931, fiind fiul lui Șefket Musa Vellula și a lui Septar Sabrie, erou tătar martir al închisorii comuniste.

Acesta a urmat cursurile Facultății de Fizică-Matematică din cadrul Universității din București, fiind ulterior recunoscută implicarea de care a dat dovadă pentru domeniul fizicii. Pe parcursul vieții, Musa Geavit a fost cercetător de excepție la Măgurele, în domeniul fizicii plasmei, profesor universitar la facultățile de fizică ale universităților din București și Constanța și director general al Institutului de Fizică Atomică în perioada 1997-1998. Acesta a elaborat peste 500 de lucrări științifice, dintre care 130 au apărut în reviste internaționale cotate ISI, la acestea adăugându-se 800 de citări în lucrări din literatura de specialitate și 27 de invenții. Activitatea de fizician și-a desfășurat-o atât în țară, cât și în afara granițelor, unde a lucrat în laboratoare de cercetare de prestigiu din Statele Unite ale Americii și Europa, multe dintre cercetări realizându-se în cadrul unor colaborări cu instituții de cercetare și învățământ superior din Franța, Germania, Japonia etc.

Activitatea academică a marelui profesor Musa Geavit a fost prezentată în cadrul evenimentului de către prof. univ. dr. Victor Ciupină, fostul rector al Universității Ovidius, care a ținut să elogieze geniul fizicianului, amintind totodată și faptul că acesta a dezvoltat două laboratoare de plasmă la Universitatea Ovidius și că numeroasele colaborări internaționale în domeniul fizicii, printre care cea cu Universitatea din Innsbruck, i se datorează tot fizicianului de etnie tătară. La eveniment a luat parte și fiul lui Musa Geavit, arhitectul Faruc Geavit, care a vorbit despre o parte mai puțin cunoscută a fizicianului, mai exact afinitatea acestuia pentru pictură. Activitatea comemorativă s-a încheiat printr-o ceremonie religioasă care a avut loc la mormântul lui Musa Geavit, din localitatea Palazu Mare.

Pe această cale, doresc să îmi exprim aprecierea față de marele fizician tătar, Geavit Musa, pentru onoarea și cinstea aduse poporului tătar prin geniul și dedicarea de care a dat dovadă, reușind să lase în urma sa un întreg ansamblu de cercetări și descoperiri științifice în domeniul fizicii.

Vă mulțumesc.

Deputat Amet Varol.

 
Video in format Flash/IOS   Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declarație politică intitulată Guvernul României pedalează încet pe latura energetică a României;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Cozmanciuc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Bună dimineața, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi privește latura energetică și este intitulată: "Guvernul României pedalează încet pe latura energetică a României".

Stimați colegi,

Securitatea energetică este o componentă esențială a securității României, definită prin aprovizionarea cu energie la un preț adecvat și stabil, prin infrastructuri critice protejate și capabile să susțină economia țării.

Statul român, prin autoritățile competente, trebuie să treacă la transpunerea în practică a măsurilor privind independența energetică, diversificarea surselor de aprovizionare și a rutelor de transport. Se invocă lipsa de tehnologie sau a know-how-ului necesar. Poate așa este, dar la fel de adevărată este și lentoarea cu care ne-a obișnuit actuala coaliție de guvernare privind luarea deciziilor. În contextul schimbărilor de paradigmă economică, geopolitică și geostrategică, consider că trebuie să avem în vedere o reevaluare a strategiei energetice naționale din perspectiva dezvoltării durabile, adică de a satisface nevoile generației actuale, fără a compromite însă capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.

Deriva Executivului în acest domeniu este evidentă. Declarațiile sunt pompoase și sofisticate, dar sunt menite să camufleze actuala situație în materie energetică, care devine o realitate cotidiană. Nu cred că este o soluție această strategie pe care o adoptă în momentul de față Guvernul. Se vorbește tot mai des despre potențialul on-shore de gaze naturale sau petrol și potențialul off-shore, cu precădere din resursele din Marea Neagră, pe care România trebuie să le aibă în atenție, dar trebuie să le și fructifice eficient. De ce nu le are? Sau de ce nu le pune în practică?

Țara noastră este una dintre puținele țări de pe glob al cărei teritoriu dispune de un mix de resurse naturale și implicit de un mix energetic, diversificat și echilibrat, de instituții și structuri specializate în calificarea resursei umane de calitate, de centre de cercetare în domeniul energetic. Cu toate acestea, lipsește ceva. Lipsește voința politică a actualei coaliții de guvernare de a se angaja cu adevărat în aceste domenii.

Sunt perfect conștient că acest lucru trebuie să fie o preocupare a întregului eșichier politic românesc, dar este la fel de adevărat că persoanele aflate la guvernare trebuie să facă primii pași. Guvernul nu face nimic altceva decât să pedaleze încet pe latura energetică. Nu vreau să fac aici o distincție de tip maniheistic, de tipul, noi - cei buni, ei - cei răi, sau să blamez doar Executivul, însă vreau să trag un semnal de alarmă că lipsa de inițiativă lipsește cu desăvârșire și se poate concretiza într-o șansă ratată pentru statul român.

Accesul unor state la resurse energetice sau restricția altora, completate de problemele adiacente - controlul piețelor, al rutelor; securitatea transporturilor - determină transformarea acestora în obiecte de dispută pentru desfășurarea unor anumite categorii de conflicte. România poate juca un rol de stabilitate regională, din punctul de vedere al securității energetice. Mai mult, pot afirma fără echivoc că statul român își poate asuma rolul de pivot geostrategic, ca urmare a potențialului de tranzit al teritoriului național, prin transportul hidrocarburilor pe ruta Est-Vest.

Vă mulțumesc pentru atenție.

V-a vorbit Mugur Cozmanciuc, deputat al PNL.

 
Video in format Flash/IOS   Marioara Nistor - declarație politică cu tema: Ajutoarele sociale - o prioritate pentru România;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Nistor.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Marioara Nistor:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o: "Ajutoarele sociale - o prioritate pentru România".

În declarația din această săptămână, voi aborda o problemă pe care o întâlnim la nivelul comunităților locale și în privința căreia trebuie să găsim soluții în cel mai scurt timp. Legislația privind ajutoarele sociale trebuie să reprezinte pentru statul român o prioritate, în condițiile în care numărul persoanelor cu venituri scăzute rămâne în continuare ridicat.

Aproximativ 40,2% din populația României era expusă în 2014 riscului de sărăcie și excludere socială, situație care a plasat-o pe primul loc în Uniunea Europeană, în condițiile în care, la nivelul Uniunii Europene, 122 de milioane de persoane sau 24,4% din populație, se aflau în această situație, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Cu toate acestea, România se situează printre statele membre ale Uniunii Europene care, între 2008 și 2014, au realizat cele mai mari progrese în privința reducerii riscului de sărăcie și excludere socială, în condițiile în care acest risc a scăzut cu patru puncte procentuale, o reducere mai mare la nivelul Uniunii, de 5,8 puncte procentuale, fiind înregistrată doar în Polonia.

Măsurile luate în ultimii trei ani de guvernare au arătat că Guvernul actual este unul pentru care bunăstarea cetățenilor este pe primul loc. În acești ani s-a reușit îndreptarea unor greșeli și realizarea unor reparații morale pentru mulți români din această țară. UNPR a contribuit prin proiectele sale la creșterea nivelului de trai al cetățenilor români și a urmărit ca prin proiectele pe care le-am inițiat să ne pliem pe problemele românilor.

Una dintre problemele pe care le-am identificat la nivelul județului Brăila, pe care îl reprezint în Parlamentul României, este cea care vizează Legea privind ajutorul social. Din discuțiile purtate cu reprezentanți ai autorităților locale, dar și ai asociațiilor care se ocupă de asistență socială, am observat că principalele nemulțumiri ale acestora sunt în privința cadrului legislativ actual.

Printre problemele semnalate și pe care vreau să le aduc și la cunoștința Legislativului, sunt cele referitoare la lipsa cadrelor pe asistență socială, lipsa hărților de nevoi, ambiguitatea legislației, lipsa unei legi a auditului social. În privința lipsei personalului în domeniul asistenței sociale am observat că este o problemă stringentă la nivelul autorităților locale. Volumul de muncă este unul ridicat, în vreme ce personalul este unul redus, insuficient pentru toate documentele care trebuie întocmite lunar.

De asemenea, referitor la lipsa hărților de nevoi, am constatat că administrațiile locale oferă servicii sociale doar la cerere, neavând aceste hărți, așa cum specifică Legea nr. 292/2011. Totodată, legislația existentă este una ambiguă, care uneori se bate cap în cap cu realitatea. Din acest punct de vedere, este nevoie de o clarificare în acest sens și de o asumare politică.

Un alt aspect invocat de cei cu care m-am întâlnit în județul Brăila, din domeniul asistenței sociale, a fost acela al lipsei unei legi a auditului social care să clarifice diferența dintre auditorul social și inspectorul social.

Pentru ca aceste disfuncționalități să dispară, România va trebui să treacă la implementarea corectă a legilor de asistență socială. De asemenea, este necesară și identificarea corectă a tuturor nevoilor sociale, să se realizeze o hartă cu aceste nevoi, care să fie în conformitate cu realitatea din teren. Avem nevoie de aceste lucruri pentru a ști exact în ce fel trebuie acționat în domeniul asistenței sociale.

Vă mulțumesc.

Deputat UNPR, Brăila, Marioara Nistor.

 
Video in format Flash/IOS   Gheorghe Dragomir - declarație politică intitulată Salarizarea în sistemul bugetar - abordată greșit, pe secțiuni, de Guvernul Ponta;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Dragomir este în sală? Da. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Salarizarea în sistemul bugetar - abordată greșit, pe secțiuni, de Guvernul Ponta".

Peste 30.000 de angajați din sistemul de învățământ vor avea salarii mărite cu 15%, începând cu 1 decembrie - așa a anunțat, la începutul săptămânii trecute, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, care a subliniat că mărirea salarială se va face independent de Legea salarizării unitare.

Pe parcursul anului 2015, majorările salariale din acest sector vor ajunge, în medie, la 26,7%. Concret: dacă acum un profesor debutant are un salariu brut de 1.380 de lei, începând cu luna decembrie, acesta va primi cu 200 de lei mai mult, conform calculelor sindicaliștilor.

Se vede treaba că se găsesc bani prin vistieriile Guvernului și pentru creșterea salariilor profesorilor, nu doar pentru pensii speciale, mai ales acum, în an preelectoral. Foarte bine. Felicitări! Chiar se cuvine să-i primească, nu ca pe o favoare din partea Guvernului condus de Victor Ponta, ci ca pe o datorie a acestuia față de dascăli. Bine ar fi să se găsească bani, de exemplu, și pentru investiții în infrastructura în care se desfășoară actul educațional, și pentru continuarea pregătirii celor care fac educație în școli.

Și vă reamintesc, domnule ministru, că în România, în anul 2015, încă mai există unități de învățământ fără acoperiș și fără toalete, elevi care merg zilnic la școală kilometri întregi pentru a ajunge acolo, sau săli de curs fără căldură, deși frigul deja a venit.

Din păcate, modalitatea guvernanților de a opera diverse măriri de salariu, pe furiș și fără să fie puse în dezbatere publică, este doar un mijloc ieftin de a scăpa de presiunile sociale, de o discuție onestă, exactă, pe problemele sistemice din diverse sectoare.

Guvernul Ponta abordează greșit problema salarizării în sistemul bugetar, aceasta trebuind tratată, în ceea ce mă privește, global, unitar, nu pe secțiuni. Cred că este singura modalitate corectă de a rezolva lucrurile, de a aduce echitate și predictibilitate într-un domeniu dezvoltat haotic.

Abordarea sectorială este incorectă, neproductivă și naște, pe bună dreptate, nemulțumiri printre toți ceilalți bugetari care sunt convins că și-ar dori și ei o mărire de salarii. Să spui că medicii sunt mai importanți decât profesorii sau că polițiștii sunt mai importanți decât funcționarii publici este cel puțin nedrept. Cred, stimați guvernanți, că este timpul pentru a discuta cu seriozitate despre o lege a salarizării unitare.

Gheorghe Dragomir, deputat PNL de Constanța.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică referitoare la politica energetică națională;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Andrei Daniel Gheorghe.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Astăzi voi aborda o chestiune ce ține de politica energetică națională, mai precis, la finalul acestui an, Guvernul ar trebui să vină în Parlament cu proiectul de lege cu privire la noua cotă a redevențelor provenite din exploatarea resurselor naturale, fie că vorbim de hidrocarburi, fie că vorbim de zona mineralelor.

Din păcate, acest lucru, care întârzie de doi ani, nu pare să se găsească prea la orizontul activității parlamentare. Guvernul continuă să ignore această problemă, problema recorelării redevențelor la un nivel real, raportat la necesitățile României și raportat la cota de producție din industria extractivă. Acest nivel al redevențelor care astăzi la noi în țară se găsește undeva între 3,5% și 13,5%, ca să luăm exemplul industriei de petrol și gaze, trebuie readaptat la o cotă diferențiată, bineînțeles, care să țină cont de mecanismul de producție, care să țină cont de sursa exploatării - mă refer aici pe țărm ori marin - și care mai ales să facă în așa manieră încât să nu mai pună presiune suplimentară, prin taxe și impozite, pe agentul comercial, pe producător și mai ales pe consumatorul român.

Spun acest lucru deoarece la noi de foarte multe ori există o confuzie, o confuzie mare între impozite, între taxe, accize, pe de o parte, și redevențele provenite din exploatarea resurselor naturale.

Redevența nu este o formă de impozit, așa cum ar crede foarte multă lume, ci este o chirie provenită din exploatarea unei resurse care, conform Constituției României, aparține de drept națiunii române, iar statul o are doar în administrare, în folosul națiunii române.

Nu mai spun că în baza acestui contract, cu OMV Petrom, de exemplu, pe care Guvernul României se ferește, nu înțeleg de ce, să-l renegocieze, aceste resurse au fost trecute în patrimoniul companiei austriece. Practic, noi avem de-a face cu un guvern al României care este complice la spolierea de resurse naturale a țării noastre de către un stat, vezi Doamne, partener.

În realitate, interesele economice austriece și în primul rând interesele din această zonă a petrolului și a gazelor sunt total diferite de interesele națiunii române. Și aici aș da ca exemplu o altă situație controversată, respectiv ordonanța de guvern prin care s-a oferit o finanțare nerambursabilă de 90,8 milioane de euro către OMV Petrom. Practic, Guvernul devine un fel de asistent social al acestui OMV Petrom, față de care evită să ia măsuri de echilibrare a cotelor de redevențe pe care le are de încasat.

Nu doar că evită să facă acest lucru, dar statul român, pe de altă parte, prin consultanță, comisia care este îndreptățită să elaboreze legal această finanțare obține încă o cotă de 1% din suma respectivă. De aceea, vreau să spun că actualul Guvern Victor Ponta este total dezinteresat de ceea ce înseamnă o politică energetică națională și o politică energetică care să țină cu adevărat cont de interesele românilor, și nu de interesele unor băieți de la Viena, ori ale unor băieți de pe la Gazprom și de prin alte părți, de pe la Moscova sau Petersburg, care stau în spatele acestui OMV și altor companii care, pe filieră austriacă ori de alt fel, vin, vezi Doamne, să investească în România, de fapt, să preia resursele naturale ale României. Pentru că PSD-ul acest lucru l-a făcut, a externalizat resurse, nu a investit.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov.

 
Video in format Flash/IOS   Paul Dumbrăvanu - declarație politică privitoare la legislația antifumat;

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Dumbrăvanu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Vă supun atenției un subiect foarte important, acela al legislației antifumat.

Aproape 5 milioane de români fumează zilnic sau ocazional, 24% dintre adulții de 15 ani și peste sunt fumători zilnici, iar numărul mediu de țigări fumate într-o zi este de aproape 17 țigări.

România este țara cu una dintre cele mai permisive legi antifumat, fiind singura țară care permite fumatul în baruri și restaurante. Anual 700.000 de europeni mor din cauza fumatului, acesta reprezentând principalul motiv pentru care autoritățile europene au decis schimbarea legilor antifumat.

România, alături de Cehia, Polonia și Bulgaria au făcut notă discordantă și au refuzat inițial noile reglementări, conformându-se după negocieri intense cu unele cerințe. Chiar și în aceste condiții, Bulgaria a decis recent interzicerea totală a fumatului în public. Potrivit lui Martin Seychelle, director adjunct la Departamentul Consumers and Health de la Comisia Europeană, această modificare majoră a legilor antifumat este necesară, întrucât media fumătorilor din Uniunea Europeană se ridică la 28%, spre deosebire de Canada ori Statele Unite, unde este de 18%.

Dată fiind necesitatea implementării de reglementări mai stricte în acest domeniu, începând cu luna decembrie a acestui an, în Italia va fi ilegal să fumezi în mașină, în prezența copiilor sau a femeilor însărcinate, precum și în curțile interioare ale spitalelor.

Mai mult decât atât, în încercarea de a reduce numărul fumătorilor, Ministerul Sănătății italian intenționează să introducă și alte restricții, printre care se numără: interzicerea fumatului în parcurile publice, pe stadioane, pe plajele amenajate și în filmele sau serialele TV naționale, dacă se fumează prea mult, ori în secvențe nenumărate.

Luând în considerare faptul că fumatul pasiv produce efecte devastatoare chiar și asupra organismului unui adult perfect sănătos, nu putem să nu ne imaginăm numărul mare de probleme pe care îl poate crea unui copil ori unei femei însărcinate, precum și fătului.

Interzicerea fumatului în mașină, în prezența copiilor sau a femeilor însărcinate, precum și în curțile interioare ale spitalelor nu va face altceva decât să protejeze sănătatea unor persoane vulnerabile, scăzând astfel, pe termen lung, cheltuielile din sistemul de sănătate, precum și numărul fumătorilor.

Consider foarte important că adoptarea unei legislații restrictive nu este numai o cerință a Uniunii Europene căruia trebuie să ne conformăm, ci în primul rând o necesitate evidentă, întrucât este de datoria noastră, stimați colegi, să facem tot ce ne stă în putință pentru a proteja unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor României, drept garantat de Constituție, dreptul la sănătate.

Vă mulțumesc.

Paul Dumbrăvanu, deputat PNL.

 
Video in format Flash/IOS   Romeo Rădulescu - declarație politică cu titlul: Demarați implementarea contorizării inteligente a utilităților publice în Vâlcea

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Rădulescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Romeo Rădulescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se numește: "Demarați implementarea contorizării inteligente a utilităților publice în Vâlcea".

La sfârșitul sesiunii parlamentare precedente l-am interpelat pe primul-ministru, semnalându-i faptul că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) trebuie să impună prin ordinele, normele și procedurile proprii obligativitatea furnizorilor de energie electrică și gaze naturale de a menționa pe facturile emise prețul cu care vând unitatea de energie, în paralel cu generalizarea autocitirii lunare a consumului prin intermediul conexiunii permanente la Internet.

Răspunsul primit de la Secretarul General al Guvernului conține o informare completă, furnizată de ANRE, pentru care țin să-i mulțumesc domnului președinte Niculae Havrileț, cu referire directă la Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009.

Din păcate, consumatorii casnici de utilități publice, care în prezent sunt nevoiți să achite anticipat sau retroactiv sume ce le pot destabiliza bugetele familiilor, nu pot aștepta până în 2020, data-limită indicată de Comisia Europeană, pentru introducerea sistemelor inteligente.

Totuși, pașii corecți în această direcție se fac deja, Enel și EON România anunțând public la începutul lunii august demararea proiectelor-pilot de instalare a peste 100.000 de astfel de contoare digitale la nivel național, prin intermediul companiilor locale de distribuție a energiei electrice. Vă semnalez, însă, că este nevoie de coordonare eficientă și decizie politică fermă, pentru că în prezent serviciile de distribuție a gazelor naturale și curentului electric din țara noastră sunt în mare parte concesionate.

În concluzie, cer pe această cale autorităților responsabile să se asigure de includerea județului Vâlcea în primul val de implementare a contorizărilor inteligente la utilitățile publice, pentru că această măsură garantează oamenilor că vor plăti exact cât consumă, iar facturile lor vor deveni cu până la 20% mai mici.

Vă mulțumesc.

Rădulescu Romeo, deputat Colegiul uninominal nr. 1, județul Vâlcea.

 
Video in format Flash/IOS   Costel Șoptică - declarație politică cu subiectul: Guvernul Ponta amână plata a câteva sute de milioane de euro către fermierii români.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Șoptică.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Costel Șoptică:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Guvernul Ponta amână plata a câteva sute de milioane de euro către fermierii români".

Situația economică a României mă determină să atrag atenția asupra politicii financiare pe care o practică Guvernul PSD. Premierul Victor Ponta se laudă tot timpul cu creșterea economică și cu încasările peste nivelurile prognozate. Cu toate acestea, Guvernul nu-și plătește datoriile pe care le are.

Nu se știe ce face Guvernul cu banii, pentru că statisticile arată că ne aflăm la minime istorice ale investițiilor, astfel că nici acolo nu ajung. Mai mult, există tendința ca cele mai multe cheltuieli să fie pasate pe bugetul anului 2016. Nu este exclus ca acest fel păgubos de economie să fie făcut pentru menținerea în limite a deficitului bugetar, grav amenințat de politica economică și socială a Guvernului Ponta.

Ministerul Agriculturii urmează linia Guvernului și nu își achită datoriile pe care le are față de agricultori. Chiar și atunci când este vorba de alocări stabilite prin buget, Ministerul Agriculturii nu se grăbește să plătească.

Pentru anul 2015, Ministerul Agriculturii nu a decontat niciun ban pentru motorina utilizată în agricultură, așa cum prevede legislația în vigoare. În acest fel, fermierii au ajuns să crediteze statul, având în vedere că motorina pentru agricultură beneficiază de acciză subvenționată. De remarcat este faptul că sumele necesare pentru decontarea accizei la motorină nu au fost primite. S-au găsit motive pentru a se amâna plata, apărând tot felul de acte normative care să modifice forma de accesare a fondurilor.

Toată vara, problema secetei a fost în centrul atenției fermierilor și autorităților, având în vedere pagubele mari provocate. De atunci, Daniel Constantin, ministrul agriculturii, susține mereu că fermierii vor fi despăgubiți. Nu se știe când, cu certitudine, pentru că declarațiile acestuia variază, avansând diferite termene de plată, ori anul acesta, la rectificare, ori din bugetul anului viitor. În aceste condiții, fermierii nu-și pot stabili un program de lucru care să fie cât mai productiv, lucru ce are impact negativ chiar și asupra bugetului de stat, prin diminuarea taxelor și impozitelor pe care fermierii ar trebui să le plătească.

Cât privește avansurile la subvențiile europene pentru anul 2015, nici pentru acestea nu se întrevede un termen cert de plată, dacă va mai fi cazul, pentru că, de la 1 decembrie ele trebuie achitate oricum. Nefinalizarea controalelor în teren a servit drept scuză pentru neînceperea plății avansurilor la subvenții, mult așteptate de către agricultori, pentru că aceste sume reprezintă fondurile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă.

Ministerul Agriculturii mai are datorii și față de crescătorii de animale, pentru subvențiile aferente anului 2014, după cum susțin aceștia.

Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii nu se grăbește nici să distribuie cele 11,1 milioane de euro primite de la Comisia Europeană pentru pierderile suferite de agricultori, în urma instituirii embargoului din partea Rusiei asupra produselor alimentare comunitare. În tot acest timp, banii stau în conturi și produc dobândă pentru statul român, astfel că responsabilii de la Finanțe se pot declara mulțumiți.

Cumulate, aceste sume ajung la sute de milioane de euro, de care sunt păgubiți agricultorii.

Partidul Național Liberal, din care fac parte, și-a exprimat mereu îngrijorarea cu privire la politicile economice pe care le promovează Guvernul Ponta, în general, și Ministerul Agriculturii, în mod special. Lipsa unei predictibilități privind fluxurile de capital pentru fermieri are grave consecințe asupra productivității acestora, și apoi ne plângem că România nu produce la potențialul pe care îl are.

De aceea, PNL este hotărât să-și intensifice acțiunile, pentru ca Guvernul Ponta să respecte legea și să-și achite datoriile față de fermieri.

Costel Șoptică, deputat PNL, Botoșani.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Nu mai e nimeni, da?

Declar închisă ședința.

 
       

Ședința s-a încheiat la ora 9,55.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 6 decembrie 2019, 22:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro