Domnul Vasile Popeangă: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi, Declarația mea politică se intitulează "Nimeni nu este de neînlocuit". Poate că prima lecție din politică și din administrație pe care ar trebui să o învețe cineva care își dorește să urmeze aceste drumuri ar fi o veche vorbă care ne zice că nimeni nu este de neînlocuit. În vremurile antice, atunci când un general se întorcea în glorie la Roma, era însoțit în timpul procesiunii pe străzile orașului de un sclav, a cărui îndatorire era să-i amintească faptul că triumful lui nu va dura veșnic: "memento mori", îi șoptea sclavul generalului - "amintește-ți că vei muri". Din păcate, deși ne lăudăm că genetic suntem urmași ai Romei, nu ni s-a transmis, tot genetic, și această învățătură care ar trebui încrustată pe ușa oricărui potentat al zilei care trăiește pe banii statului, adică ai poporului român. Ce vedem în ziua de astăzi? Că deși ne lăudăm cu civilizația și tehnologia secolului al XXI-lea, cu telefoane celulare, tablete, laptop-uri și mașini scumpe, am pierdut înțelepciunea Antichității. De îndată ce ne vedem cățărați pe saunele puterii, uităm și de unde am plecat, și ce am promis, și că vom muri, și că nimeni nu este de neînlocuit. Ne agățăm cu mâinile și cu picioarele de scaunul care ne aduce dulcile avantaje ale puterii: bani, mașini, relații, secretare, amabilitate și invidia restului lumii. Ce dăm în schimb? Cât mai puțin, către deloc. Ne-am specializat nu în a găsi soluții ca să facem ceva, ci în a găsi scuze, ca să nu facem. Chiar dacă nu există acel șef inventat, el trebuie să fie țapul ispășitor pentru oamenii ce consideră că ei nu pot fi înlocuiți. Dovada că este așa, toți acei oameni care se consideră de neînlocuit vin cu căciula în mână în fiecare campanie de alegeri la electoratul pe care l-au mințit vreme de 4-5 ani, ca să le mai dea încă un mandat, de parcă doar ei ar fi singurii ce pot fi parlamentari, primari, consilieri, miniștri sau alte funcții. Niciunuia dintre aceștia nu le-a trecut vreodată prin cap că atunci când ai responsabilități într-un stat trebuie să ai și calea demisiei deschisă permanent. Bineînțeles, trebuie să ai onoare pentru asta. Dar, cum onoarea nu creează averi, nu interesează pe nimeni! Nimeni nu este de neînlocuit, dar dacă este ceva de neînlocuit, acesta este pământul țării unde ai văzut pentru întâia oară lumina zilei. Nimeni nu este de neînlocuit, însă ceva poate fi înlocuit la fiecare: răutatea, pizma, indiferența, lăcomia, avariția, ura. Vrem o țară ca afară, dar nu facem nimic ca să se întâmple așa. Ce refuzăm cu obstinație să pricepem, de parcă ar fi vorba să urnim un munte, este faptul că schimbarea trebuie să înceapă din interiorul fiecăruia dintre noi. Să înlocuim tot ce ne trage pe fiecare înapoi, ca om și ca națiune, abia după aceea putem avea curajul să cerem o țară ca afară. Nimeni nu este de neînlocuit și până când nu se va pricepe acest lucru, de la vlădică la opincă, țara aceasta nu va putea înainta decât cu piedici imense, politica nu va merge niciodată pe drumul adevărului, adevăratului interes național, nu doar cel clamat și privatizat, iar administrația nu va lucra niciodată în interesul cetățeanului, ci se vor crea permanent caste ce vor lucra numai în interesul lor. Vin alegerile. Ca să mai aibă cineva o șansă pentru a supraviețui în politică și România să mai aibă un viitor, trebuie învățat în primul rând un lucru banal, înainte de a ieși la cerșit de voturi: nimeni nu este de neînlocuit! Vă mulțumesc pentru atenție.
|