Plen
Ședința Camerei Deputaților din 3 februarie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.6/09-02-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-09-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 03-02-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 3 februarie 2016

16. Dezbaterea Propunerii legislative pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii și 19 noiembrie - Ziua bărbatului (Pl-x 817/2015). (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 817/2015

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

15. Următoarea propunere legislativă, declararea Zilei de 8 martie - Ziua femeii și 19 noiembrie - Ziua bărbatului.

Raportul nu are amendamente.

Caracter ordinar.

Inițiatorii? Nu sunt.

Din partea Comisiei pentru egalitatea de șanse din Camera Deputaților.

Cine prezintă raportul?

Domnul președinte al comisiei. Raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ștefan-Petru Dalca:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Raportul asupra Propunerii legislative pentru declararea Zilei de 8 martie - Ziua femeii și 19 noiembrie - Ziua bărbatului.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a fost sesizată, prin adresa Pl-x 817/16 noiembrie 2015, cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Propunerii legislative pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii și 19 noiembrie - Ziua bărbatului.

La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a avut în vedere următoarele: avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 756 din 5 iunie 2015, cu observații și propuneri,

avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități din 8 decembrie 2015.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii și 19 noiembrie - Ziua bărbatului, având drept scop eliminarea discriminării dintre femei și bărbați și creșterea gradului de conștientizare privind concilierea vieții de familie cu viața personală.

Sărbătorirea Zilei femeii și a Zilei bărbatului este un prilej pentru a îmbunătăți relațiile dintre sexe, de a evidenția realizările și contribuțiile lor la comunitate, familie, căsătorie și prezentarea unor modele de urmat. Ziua femeii nu trebuie confundată cu Ziua mamei, iar Ziua bărbatului cu cea a tatălui.

Membrii Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați au dezbătut proiectul de lege în ședința din 8 decembrie 2015 și au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Propunerii legislative pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii și 19 noiembrie - Ziua bărbatului, în forma depusă de inițiatori.

La lucrările comisiei au fost prezenți 7 deputați din totalul de 13 membri ai comisiei.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dezbateri generale, domnule Firczak.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Permiteți-mi să vă spun că Grupul minorităților naționale susține acest proiect de lege și, în consecință, deci, vom vota favorabil.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Domnule deputat, aveți cuvântul. Vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Dolha:

Domnule președinte,

Distinși colegi,

În primul rând, m-a frapat un lucru, și anume că inițiatorii sunt bărbați, și nu femei. Deci, niște colegi senatori s-au simțit discriminați că nu au o lege a bărbatului în România și iată că astăzi o discutăm în plenul Camerei Deputaților, Cameră decizională.

Apoi, m-a mai frapat un lucru: că în Senat această propunere legislativă a fost respinsă.

Eu vă spun că Partidul Național Liberal va vota această propunere legislativă pentru că Partidul Național Liberal crede în familie și crede că este fundamentat că relațiile dintre soț și soție pot fi mai bune și prin această dată de 19 noiembrie, drept Ziua bărbatului, începutul iernii, și 8 Martie - final de iarnă, început de primăvară, Ziua femeii.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul Molnar Zsolt.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Molnar Zsolt:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

De obicei, la subiectele de egalitate de șanse vin la microfon ca singur vorbitor de gen masculin ca să asigur egalitatea de șanse chiar și de la acest microfon. Sper ca de data asta la instaurarea Zilei bărbaților să vină o doamnă să facă același lucru.

Din punctul nostru de vedere, aceste legi au o semnificație simbolică deoarece dăm posibilitatea tuturor celor interesați de aceste subiecte să aibă o zi în care să atragă atenția asupra problemelor care ne afectează, iar în acest caz vom avea două zile la care putem să atragem atenția asupra subiectelor care afectează pe de o parte femeile, iar după aceea bărbații.

Și acum mă voi referi mai degrabă la bărbați, pentru că despre doamne... sunt destule doamne care să ne explice de obicei.

În cultura modernă se face referire și se atrage atenția de foarte multe ori asupra unor probleme specifice ale bărbaților, asupra unor boli specifice ale bărbaților și mai nou vorbim și despre unele probleme de la locul de muncă, despre unele profesii care devin feminizate, și eu consider că această zi, ziua de 19 noiembrie, va fi un moment prielnic să discutăm despre aceste subiecte.

De aceea, Grupul UDMR va susține această inițiativă legislativă.

Vă mulțumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule Daea, vă rog frumos. Aveți cuvântul. E un subiect important.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Daea:

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am făcut o pauză și mă gândeam dacă trebuie să ajung sau nu la microfon. M-am hotărât în final s-o fac.

Cred că mulți din această sală - și bănuiesc și din afara sălii - știu că 8 martie este o zi sfântă pentru cei cu care ne întâlnim și cu care trăim, motiv pentru care cred că este de prisos să dăm noi o lege ca Ziua femeii să fie pe 8 martie.

Este legea sfântă în sufletul fiecăruia și o simțim ca atare.

În ce mă privește, n-am nevoie de recompensă pentru 19 noiembrie. Sper s-o primesc fără un temei legal.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Alte intervenții? Nu mai sunt.

Nefiind amendamente merge la votul final.

Caracter ordinar.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 21 septembrie 2019, 16:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro