Domnul Mihai Tararache: Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Interpelarea este adresată Ministerului Finanțelor Publice, doamnei Anca Paliu Dragu, și se referă la bunurile confiscate de către ANAF. Știm foarte bine, după toată tevatura care a fost săptămâna trecută cu acțiunea heirupistă, pentru așa a fost, o acțiune heirupistă îndreptată către postul de televiziune Antena 3, știți foarte bine toată discuția care a generat această acțiune. Eu vreau să discutăm foarte pragmatic ce face statul român, în speță Ministerul Finanțelor Publice, cu aceste active pe care le confiscă. Știm foarte bine că ANAF-ul pune în executare sentințe judecătorești sau titluri executorii și confiscă aceste bunuri, pe care mai departe trebuie să le valorifice în interesul statului român. Știm cu toții că acest proces nu este tocmai unul din cele mai performante. Și aș vrea să punctez foarte categoric că ANAF-ul e foarte bun la a face acțiunile acestea de anvergură, de a ieși pe media, de a lupta contra clasei antreprenorilor și așa mai departe, toți sunt hoți, toți încalcă legea, dar după ce face toate aceste acțiuni, vreau să știm foarte clar cum suntem și unde stăm și ce soluții legislative putem găsi pentru a pune în valoare toate aceste active. Și, doamnă ministru, vreau să vă întreb: - Care este valoarea totală a activelor confiscate și nevalorificate de ANAF la sfârșitul anului 2015? Dacă nu aveți această statistică, la sfârșitul anului 2014.
- Care este valoarea activelor confiscate de ANAF în ultimii cinci ani?
- Care este valoarea activelor valorificate de ANAF în ultimii cinci ani?
- Ce soluții legislative aveți în vedere dumneavoastră pentru a pune în valoare aceste active?
Solicit răspuns scris și oral în termenul prevăzut de lege. Mulțumesc. Deputat de Constanța, Mihai Tararache.
|