Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2016
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.40/18-03-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2016 > 10-03-2016 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2016

    Declarații politice și intervenții ale deputaților:  

Ședința a început la ora 8,30.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineața, stimați colegi.

10 martie 2016, ora 8,30.

 
Video in format Flash/IOS   Dan Ciocan - declarație politică cu titlul Dreptate în ceea ce privește calcularea pensiilor;

Declar deschisă ședința consacrată prezentării declarațiilor politice și îl invit, pentru trei minute, pe domnul deputat Dan Ciocan, Grupul PSD.

Vă rog, domnule deputat, aveți trei minute.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Ciocan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

O justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că, la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie, trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.

În prezent, textul din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede, pe lângă salariile prevăzute la art. 165 alin. (1), respectiv:

  • salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
  • salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
  • salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

Menținerea în forma actuală a textului de lege, prin neluarea în calcul a tuturor sporurilor, atât cu caracter permanent sau ocazional, precum și a altor venituri suplimentare realizate la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public și care sunt înregistrate în carnetul de muncă și adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, pentru acestea plătindu-se contribuția de asigurări sociale, creează o mare nedreptate, motiv pentru care solicit sprijinul dumneavoastră în vederea amendării Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, astfel încât la calcularea pensiei să primeze principiul contributivității, în ceea ce privește toate veniturile realizate, atât cu caracter permanent, cât și nepermanent.

Mulțumesc, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Îl invit, în continuare, la cuvânt pe domnul deputat Sorin-Avram Iacoban, deputat de Iași.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin-Avram Iacoban - declarație politică intitulată Guvernul Cioloș, un guvern de tehnocrați, dar nu de profesioniști;

Vă rog, domnule deputat, aveți trei minute.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vin astăzi în fața dumneavoastră cu declarația politică "Guvernul Cioloș, un guvern de tehnocrați, dar nu de profesioniști".

Dragi colegi,

În special după decembrie 2015 unii dintre români au crezut că soluția ideală pentru guvernarea acestei țări este un guvern din care să lipsească oamenii politici. Unii au spus că preferabil ar fi un Guvern de tehnocrați, alții au susținut ideea unui Guvern de oameni independenți politic.

Deși cifrele guvernării Ponta confirmau o creștere economică care plasa România în top 3 din Uniunea Europeană, unii dintre români, mișcați de emoția tragediei de la Clubul "Colectiv" au dorit să arate un cartonaș roșu întregii clase politice, aclamând cu severitate soluția tehnocrației, ca unică variantă pentru România.

Actualul Guvern ne demonstrează deja că lipsa de experiență în domeniul politicilor guvernamentale va atrage cu sine și primele eșecuri, destul de notabile, eșecuri care aduc aminte de vremurile Guvernelor Boc, deci a fi tehnocrat nu înseamnă a fi și profesionist.

Fără a încerca o contabilizare a tuturor erorilor acestui Guvern, consider că frecvența și gravitatea acestora reclamă o dezbatere reală asupra oportunității și eficienței unui astfel de executiv.

Sarabanda gafelor a debutat chiar înainte de învestire, odată cu nominalizările unor miniștri, situație care a iscat vii și îndelungi controverse, pe deplin justificate.

Cazul "Colectiv" nu a fost închis din cauza faptului că Ministerul Afacerilor Interne a manifestat nesiguranță în ceea ce privește efectuarea anchetei. Întârzierea nejustificată în prezentarea concluziilor expertizei legale a condus la apariția unor opinii care susțin o veritabilă teorie a conspirației și care demonstrează lipsa de eficacitate a factorilor oficiali implicați.

Domnul ministru al sănătății afirmă că românii au sistemul sanitar pe care îl merită și totuși prea bun, având în vedere că muncesc prea puțin. Imediat după aceea, în semn de protest, reprezentanții Asociației Pacienților au spus că nu vor mai participa la discuțiile pe care urmau să le aibă cu ministrul.

Recent, aceleași bâlbâieli s-au manifestat și în cazul crizei nou-născuților din județul Argeș. Ministrul sănătății nu a avut reacție, iar ministrul agriculturii a lansat acuzații care erau să conducă la prăbușirea brandurilor românești.

Militarii au cunoscut din nou umilința odioaselor tăieri. Abia reabilitați de politicile corecte ale Guvernului Ponta, pensionarilor militari nu li s-a recunoscut beneficiul unei legi negociate în mod corect de către Guvern și sindicatele reprezentative, Guvernul Cioloș promovând o ordonanță de urgență prin care a anulat beneficiile legii menționate, aducând această clasă socială în situația similară celei din timpul guvernelor portocalii.

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nu au căzut de acord asupra modului de aplicare a Legii salarizării unice și, scoțând pe piață motivul pericolului depășirii deficitului bugetar convenit cu instituțiile europene, au oferit poporului român o nemeritată amânare a efectelor acestui act normativ, act normativ care avea ca obiect, până la urmă, repararea inechităților sociale.

De lipsa de profesionalism a acestui Guvern au "beneficiat" și bolnavii de cancer din România, care au constatat că, printr-un simplu calcul contabil, au dispărut de pe piață medicamentele fundamentale pentru prelungirea vieții acestora.

Nu trebuie să uităm nici faptul că românii, în majoritatea lor, au fost jigniți de ministrul finanțelor, care i-a urecheat în public că nu se mulțumesc cu statutul de cetățeni de 2 lei.

Dragi colegi,

Politica actualului Guvern este o dezamăgire pentru toți românii. Din păcate, speranțele noastre pentru un viitor mai bun nu au fost confirmate de acest Guvern, care nu a cunoscut și nici nu și-a însușit realitățile sociale din România.

Cu alte cuvinte, am renunțat la un guvern performant și ne-am pricopsit în schimb cu un guvern neprieten și rigid, incapabil să facă diferența între teoria de manual a Bruxelles-ului și realitățile sociale din România.

În încheiere, îmi doresc ca acest Guvern să se abțină pe viitor de la politicile contradictorii promovate și să se plaseze mai aproape de necesitățile unor oameni care au sancționat clasa politică, dar care au sperat că rezolvarea va veni din partea unui guvern independent politic.

Vă mulțumesc.

Deputat de Iași, Sorin-Avram Iacoban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Aurelian Mihai - considerații asupra unor subiecte precum legea privind libera circulație a românilor în străinătate, votul prin corespondență, înființarea de noi consulate și accesarea fondurilor europene;

Îl invit, în continuare, la cuvânt pe domnul deputat Aurelian Mihai, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineața!

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am să încep cu subiectul zilei de ieri, privitor la Legea nr. 248 privind libera circulație a românilor în străinătate.

Așa cum am spus și ieri, cred eu, că dumneavoastră, colegii, nu ați știut în totalitate conținutul propunerii de modificare a legii care privea valabilitatea pașapoartelor speciale electronice. Nu ceream altceva decât o valabilitate extinsă la 10 ani.

Am convingerea că data următoare, când vom aduce acest proiect de lege în Parlament, poate discutându-l mai mult prin comisii, și dumneavoastră să luați la cunoștință că într-adevăr România are un deficit de timp și de aplicare a normativei europene, poate vă veți convinge ca data viitoare să-l și votați. Nu era o modificare legislativă care să aibă o țintă ideologică sau doctrinară, pentru un partid sau altul. Pur și simplu trebuie să ne aliniem totuși la condițiile administrative în materie de documente de stare civilă care există în interiorul Uniunii Europene, pentru că suntem stat partener, suntem stat comunitar.

Punctul nr. 2. Venind din Italia, unde am fost aproape o săptămână, zilele trecute, vă pot spune că, în discuțiile pe care le-am avut și cu autoritățile italiene, cărora le-am cerut sprijinul, toți membrii delegației, pentru a ne ajuta în privința alegerilor parlamentare care vor urma, aici, în Parlament, va trebui să aducem, de asemenea, o serie de modificări asupra legislației existente.

Noi am creat cadrul legislativ toamna trecută, pentru că era nevoie de votul prin corespondență. Și așa este, am făcut bine. Însă poate în Comisia de cod electoral sau poate aici, în plenul Camerei Deputaților, ar fi trebuit să fim mult mai atenți asupra amendamentelor care s-au dezbătut. Este nevoie să modificăm atât Legea nr. 208, cât și Legea nr. 288 din 2015, privind votul prin corespondență și privind alegerea Camerei Deputaților și Senatului. Sunt anumite chestiuni care privesc românii din străinătate și vă spun că vom avea aceleași probleme ca și în 2014, pentru că sunt români care astăzi trăiesc, multe doamne care lucrează în case în Italia - "badantele", cum sunt numite acolo - care nu pot vota, pentru că nu au certificat de rezidență, nu au un domiciliu stabil, pentru că aceasta este situația. Eu însumi, când am fost imigrant, 11 ani, o mare parte din perioada de început, 3 ani și jumătate, am fost imigrant ilegal, nu este nicio rușine, acestea erau condițiile de viață din acele țări, în acele vremuri. Dar și astăzi, pentru a obține un certificat de rezidență este foarte, foarte complicat, astfel că avem poate 700.000-800.000 de cetățeni în interiorul Uniunii Europene, partea aceea denumită migranți, care nu pot să beneficieze de prevederile legale în vigoare. De aceea, va trebui să-i includem, acești oameni chiar nu pot vota. Dacă nu ai un certificat de rezidență - și nu este obligatoriu să-l ai, v-am spus - pentru a solicita astăzi date în țara respectivă, dacă nu ai un contract de muncă și dacă nu găsești un angajator, va fi foarte, foarte greu să obții documente de ședere legală. Cel mult, te poți înscrie la primărie.

Cred eu că în baza acelui document am putea să facem efortul de a amenda legislația, ca până la sfârșitul sesiunii actuale să avem aceste modificări pertinente, complete, iar legea să fie adoptată, pentru a avea noile modificări pregătite pentru la toamnă.

Punctul nr. 3, consulate. Tot am spus în acești ani că este nevoie de noi consultate. De fiecare dată când merg - eu, sau dumneavoastră sau orice alt coleg - constată că românii din afara țării cer prezență consulară.

Dacă nu suntem pregătiți din punct de vedere bugetar să înființăm acolo unde este nevoie, atunci trebuie să luăm în calcul, ca prioritate, pentru românii care sunt cel mai departe de punctele consulare, va trebui obligatoriu să ne gândim să rupem din buget, că nu sunt bani mulți, să înființăm aceste secții. Iar acolo unde nu este cazul încă deocamdată, pentru că nu suntem un stat bogat, va trebui să avem consulate itinerante. Dar ambasadele nu dispun nici ele de buget la nesfârșit pentru a avea astfel de puncte de lucru, să spunem, diplomatic, pentru românii din afara țării. Va trebui să-i ajutăm cu puțin buget, este nevoie, iar informația va trebui să fie, de asemenea, mediatizată.

Punctul nr. 4. Votul prin corespondență deja a început să fie mediatizat. Eu am fost prezent în Madrid, Barcelona - la invitația ministrului delegat pentru românii de pretutindeni -, Bologna, Roma, Rignano Flaminio ș.a.m.d.

Va trebui și dumneavoastră, când mergeți în străinătate, în delegațiile pe care le aveți, să amintiți câte ceva, pentru că am votat împreună această lege.

Cazul Iatan Cătălin din Mejorada del Campo din Spania - tot am insistat, au fost și emisiuni la radio și emisiuni în televiziune, acel băiat are trei ani și ceva de zile de când, pur și simplu, ieșind din comă, după accidentul pe care l-a avut în 2012, zace acolo, îngrijit de mama lui, îngrijit de puținii oameni pe care pot să-i plătească și de familie, care suportă greul tratamentului. Este un caz nefericit, pentru că așa se întâmplă uneori în viața omului, să ai parte și de necazuri.

Nu am cerut multe lucruri. Și acum cer în continuare, am făcut și interpelarea respectivă, pe care am adresat-o Guvernului, cer în continuare să fie pusă la dispoziția acestei familii, de aici, din România, o echipă de consilieri în drept internațional, pentru a-i ajuta. Nu este mare efort din partea statului român să ajute această familie.

Voi încheia prin a spune un lucru destul de dureros: suntem în al nouălea an în care putem să ne denumim stat comunitar, stat european care și-a făcut treaba la cea mai mare parte dintre capitolele la care a negociat, înainte de a fi component al Uniunii Europene.

Vă spun un lucru. Fondurile europene, dacă ele nu sunt accesate în întregime, atunci poate că trebuia să aibă loc o campanie de informare, ca atare. Sunt patru milioane de români la mine în colegiu, 20% din populația țării. Dacă acești oameni nu au avut acces la fonduri europene, poate că cineva trebuia să-și pună problema, din Guvern, că ar fi trebuit să aibă loc o campanie de informare. Poate nu cunosc realitatea atât de bine, la sate și la orașe, la comune, în România, dar poate și acolo ar trebui să se înceapă deja lucrul la așa ceva. Pentru că dacă Polonia a accesat 100% din fondurile europene, Cehia, Ungaria ș.a.m.d., înseamnă că ceva s-a mișcat acolo, în ceea ce înseamnă accesare de fonduri europene și o bună informare. Dacă nimeni nu s-a prins până în momentul de față că lipsește această componentă, este cazul deja să aibă loc aceste campanii de informare.

Și tot am repetat-o, pentru că oamenii, dacă nu sunt informați, nu cunosc avantajele acestor fonduri europene, iar dacă nu cunosc avantajele, nimeni nu le accesează. Dacă nimeni nu le accesează, statul acesta rămâne și mai sărac, necreându-se locuri de muncă, pentru că locurile de muncă, trebuie să admitem, în momentul de față, în această țară, le creează Dumnezeu.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică despre importanța familiei în societatea românească;

Îl invit pe domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe, Grupul PNL. Se pregătește domnul deputat Ștefan Burlacu, deputați neafiliați.

Aveți trei minute, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică vizează importanța familiei în societatea românească.

În această perioadă se derulează o campanie de strângere de semnături, inițiată de un grup de organizații nonguvernamentale și societăți care doresc să propună Parlamentului României schimbarea art. 48 din Constituție, cu privire la definirea familiei, prin varianta simplă, normală și firească: familia reprezintă uniunea liberă dintre un bărbat și o femeie.

La prima vedere este o modificare absolut de bun-simț și absolut banală, dar această modificare este deosebit de importantă în actualul context politic și ideologic din lume. Este - îmi permit să spun - chiar fundamentală pentru ceea ce înseamnă viitorul României și păstrarea valorilor în spiritul cărora această națiune s-a dezvoltat, a trăit și și-a construit cultura, de-a lungul secolelor.

Familia, în primul rând, este o instituție teologică, biologică și socială a lumii creștine. Familia creștină pe care o cunoaștem noi este întemeiată de un bărbat și o femeie și este axată pe o serie de valori comune, în baza cărora sunt educați și crescuți copiii, spre a crea o societate sănătoasă, o societate capabilă să se dezvolte și să se perpetueze cu adevărat.

Dar, din păcate, în secolul al XX-lea, pornind după Al Doilea Război Mondial, odată cu expansiunea ideilor deconstructiviste ale Școlii marxiste de la Frankfurt, treptat, treptat, au început să se impună o serie de idei care țin mai curând de relativizarea valorilor și de dărâmarea a ceea ce cunoaștem noi drept familie creștină.

Atacul la familia normală, formată de un bărbat și o femeie, este una dintre prioritățile ideologiei genurilor, o ideologie care încearcă să reconstruiască, într-o cheie postmodernă, lupta de clasă pe care o cunoaștem cu toții, din ideologia marxistă a secolului al XIX-lea. Dar acum această luptă de clasă este trecută într-o cu totul și cu totul altă paradigmă, între minoritățile sexuale și majoritate, ori, culmea, chiar între femei și bărbați. Se creează false adversități, se creează false identități, totul pentru a demantela structura clasică a societății, a desființa familia, ca instituție fundamentală a vieții, și a relativiza ceea ce înseamnă conceptul creștin de definire a societății omenești.

Din păcate, această ideologie vine să etatizeze viața privată și să desacralizeze importanța familiei și principalii piloni pe care s-a construit lumea, așa cum o cunoaștem până astăzi. Se încearcă crearea unei noi lumi, dintr-o supă anarhică care să stea undeva pe ruinele lumii în care trăim cu toții astăzi.

Dar de ce este important să definim în România de astăzi această familie drept uniunea dintre un bărbat și o femeie?

Foarte simplu. În primul rând, pentru că este unica formă prin care specia omenească se poate perpetua și poate avea continuitate. Apoi, avem o mare criză demografică în România, o criză demografică la nivel european, la o scară, îmi permit să spun, mult mai mare decât cea pe care noi, românii, o traversăm astăzi.

Apoi, familia formată, bineînțeles, de un bărbat și o femeie este unicul concept de dezvoltare a societății, în baza căreia copiii pot fi educați armonios, pot fi educați echilibrat și pot lua contact atât cu modelul bărbatului, cât și cu modelul femeii, creând un raport de complementaritate și un întreg, în ceea ce privește educația și formarea lor ca oameni.

Bineînțeles că această ideologie a genurilor vine pur și simplu să nege distincția între bărbat și femeie. Conform aberațiilor care se vehiculează mai nou în anumite societăți din lume, se spune că oricine se poate defini după cum dorește, fie bărbat, fie femeie, că nu există diferențe între cele două sexe. Total fals. Lumea, viața, biologia, teologia, cultura, totul demonstrează că există, iar aceste două părți, bărbătească și femeiască, nu trebuie să se afle într-un conflict, după modelul acestei lupte de clasă, pe care o pretinde marxismul cultural, care încearcă treptat să se impună și în societatea românească.

Europa în care trăim acum este marcată de o criză uriașă, o criză morală fără precedent în ultimele două milenii de creștinism și este marcată și de o criză demografică. Vedem, iată, în anumite țări europene, unde vedem o familie sau foarte multe familii care nu au copii, vedem cupluri care se pretind a fi familii, formate din persoane de același sex, care bineînțeles că nu pot avea copii, sub nicio formă, pentru că aceasta e legea firii și vedem, în același timp, familii de imigranți din afara spațiului european, din Asia, din Africa, din Orient, care au câte 5, 6, 7, 8 copii.

Consider că imigrația nu doar că nu este o soluție pentru Europa, ci va fi cea mai mare problemă a viitorului Europei, o Europă care, vrând-nevrând, își va pierde identitatea sa...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionați, domnule...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

... așa cum o știm...

Singurul lucru pe care vreau să-l spun este că atât noi, cât și cetățenii pe care îi reprezentăm aici trebuie să susținem această campanie de strângere de semnături, inițiată de societatea civilă, și să apărăm familia în fața tuturor acestor provocări care nu fac decât să dărâme eșafodajul creștin al societății românești.

Susținând familia creștină, susținând valorile familiei normale, nu facem decât să asigurăm viitorul copiilor noștri și viitorul acestei națiuni.

Vă mulțumesc.

Daniel Gheorghe, deputat al PNL de Ilfov.

 
Video in format Flash/IOS   Ștefan Burlacu - declarație politică intitulată Solicit anchetarea situației prin care rude și fini ai unor parlamentari ai UNPR ar fi fost făcuți ofițeri ai serviciilor secrete;

Domnul Florin Iordache:

Domnul Ștefan Burlacu.

Se pregătește doamna deputat Ana Birchall, după ce se aranjează.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ștefan Burlacu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea de astăzi vizează siguranța națională. Și vizează siguranța națională și datorită faptului că am fost cadru militar în sistemul de siguranță națională.

Declarație politică: "Solicit anchetarea situației prin care rude și fini ai unor parlamentari ai UNPR ar fi fost făcuți ofițeri ai serviciilor secrete".

Stimați colegi,

Având în vedere informațiile apărute în mass-media centrală, referitoare la faptul că "mai multe soții de parlamentari racolați de UNPR de la diverse partide, dar și rude de sânge ale acestora ar fi fost angajate ca informatori ai DIPI, bineînțeles, fictive, doar pentru a primi lunar diverse sume de bani", solicit Biroului permanent al Senatului constituirea unei comisii speciale de anchetă, pentru a verifica veridicitatea acestor supoziții, de o gravitate fără precedent, care îl vizează pe senatorul Gabriel Oprea.

Mai mult, eu însumi, fiind un fost cadru al unei instituții de forță a statului român, știu cu precizie cât este de important ca aceste structuri militarizate să fie formate numai din profesioniști. Dacă selecția cadrelor nu se bazează pe competențe și loialitate față de România, pot apărea situații limită și riscuri extrem de periculoase pentru securitatea națională.

În aceste condiții, consider că este imperativ necesar ca președintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, să acorde atenție acestor acuzații care îl vizează pe unul dintre membrii instituției pe care o conduce.

Consider că lucrurile sunt cu mult mai grave, întrucât au fost implicate instituții care, pentru buna lor funcționare, precum și pentru buna funcționare a democrației românești, trebuie să fie complet desprinse de mediul politic. Or, se pare că domnul Gabriel Oprea ar fi ridicat clasicele sinecuri politice la grad de securitate națională, recompensându-și membrii de partid cu grade de ofițeri în structurile de informații ale ministerelor pe care le-a condus.

Vă mulțumesc.

Deputat Ștefan Burlacu, deputat de Ilfov.

 
Video in format Flash/IOS   Ana Birchall - declarație politică cu titlul Importanța Acordului UE - Turcia în contextul crizei migrației;

Domnul Florin Iordache:

Doamna deputat Ana Birchall, deputat de Vaslui.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.

În declarația politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre importanța unui acord între Uniunea Europeană și Turcia, în contextul crizei migrației fără precedent cu care Europa se confruntă în ultima perioadă.

Așa cum au arătat-o ultimele două reuniuni ale Consiliului European, Uniunea Europeană tratează cu maximă seriozitate relația cu Republica Turcia, astfel încât încheierea și implementarea unui acord Uniunea Europeană - Turcia să reprezinte în continuare un obiectiv important, inclusiv în contextul eforturilor pentru gestionarea fluxului masiv de migranți care traversează în continuare granițele Europei.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Așa cum am susținut și cu alte ocazii, Uniunea Europeană trebuie să intensifice și să diversifice relația de cooperare cu statele tranzitate de refugiați și migranți economici, atât în ce privește controlul fluxului migraționist, cât și în vederea identificării celor mai bune soluții pentru cauzele care au stat la baza acestui fenomen.

Summitul Uniunea Europeană - Turcia, din 7 martie, dedicat negocierii unui nou acord între Uniunea Europeană și Republica Turcia, a evidențiat încă o dată necesitatea găsirii unor soluții imediate ca răspuns la actuala criză.

Declarația finală a summitului, care include propunerile formulate de Turcia, conține un angajament ferm privind oprirea migrației ilegale și a traficului ilegal de persoane către Europa.

Cu toate acestea, aș dori să subliniez faptul că, dacă vor fi adoptate cererile formulate de Turcia, aria de responsabilitate și unele obiective operaționale ale Agenției pentru Paza Europeană de Frontieră și de Coastă vor suferi modificări.

Negocierile privind noul rol al Turciei în acest context ar trebui să includă și posibilitatea ca Agenția să conlucreze cu autoritățile din Turcia pentru a-și putea îndeplini misiunea în gestionarea eficientă a frontierelor externe.

Îmi exprim speranța că următoarea reuniune a Consiliului European, programată pentru zilele de 17 și 18 martie, se va finaliza cu încheierea unui acord comprehensiv cu Republica Turcia, ținând cont că acesta constituie un obiectiv prioritar al Uniunii.

Un alt subiect important aflat pe agenda discuțiilor referitoare la gestionarea fenomenului migraționist privește posibila închidere a rutei folosite de migranți prin Balcanii de Vest.

Cu toate că această măsură poate avea un efect pozitiv în combaterea migrației ilegale, trebuie să fim foarte atenți la posibilele efecte negative ale acestui scenariu, deoarece există riscul complicării suplimentare a situației din Grecia, putând, în egală măsură, determina deschiderea unei noi rute a migrației, ce ar include și România. În eventualitatea unui astfel de scenariu, țara noastră trebuie să fie pregătită din toate punctele de vedere pentru a face față cu succes posibilelor provocări.

De asemenea, este foarte importantă acordarea unei asistențe suplimentare Greciei în gestionarea frontierelor externe, inclusiv a celor cu fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și cu Albania, precum și asigurarea unei funcționări adecvate a hotspot-urilor, astfel încât securitatea granițelor externe ale Uniunii Europene, în special în Grecia, să fie întărită pentru a putea controla mai bine actualul flux migraționist.

Stimate colege,

Stimați colegi,

De aproape un an, Europa se confruntă cu o criză fără precedent provocată de valurile succesive de migranți care traversează granițele Uniunii Europene, punând sub semnul întrebării însăși construcția europeană, dacă această criză nu este gestionată și soluționată cu inteligență, cu maturitate, responsabilitate și respect față de fiecare stat membru.

Eforturile instituțiilor europene și ale statelor membre în gestionarea actualei crize trebuie să ducă la identificarea unor soluții bazate pe consens, atât pentru gestionarea situației curente, cât și pentru abordarea cauzelor profunde ce stau la baza acestei crize.

Totodată, trebuie să ținem cont de faptul că actuala criză privește nu doar Uniunea Europeană, fiind o problemă ce reclamă un răspuns coordonat la nivel internațional. Și acest răspuns încă întârzie, din nefericire.

Dincolo de îmbunătățirea cooperării cu statele de tranzit, așa cum este Turcia, este necesară implicarea întregii comunități internaționale în soluționarea actualei crize a migrației.

În momente de criză, solidaritatea și unitatea la nivel internațional sunt puse la încercare. Însă eu cred că în astfel de momente, cu atât mai mult în asemenea momente, toate aceste provocări trebuie să ne unească, nu să ne dezbine.

Vă mulțumesc.

Deputat Ana Birchall, Colegiul nr. 5, Vaslui.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Mihăiță Calimente - scurte considerații privind instituția prefectului;

Îl invit, în continuare, la cuvânt pe domnul deputat Mihăiță Calimente, Grupul PNL, deputat de Arad.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiță Calimente:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În ultimele săptămâni, Guvernul a schimbat prefecții și subprefecții din mai multe județe. Această decizie vine în urma unei evaluări făcute la nivel de guvern asupra activității reprezentanților Guvernului în teritoriu. Totodată, așa cum anunța purtătorul de cuvânt al Guvernului, măsura are în vedere și dorința ca prefecții să nu se implice politic în campania electorală.

Cu alte cuvinte, Guvernul spune foarte clar faptul că au fost schimbați prefecții numiți de Guvernul Ponta și în cazul cărora exista riscul implicării lor în campaniile electorale din acest an.

Practic, de la cel mai înalt nivel se ridică o problemă extrem de importantă, și anume aceea a statutului real al reprezentanților Guvernului în teritoriu. În teorie, discutăm despre înalți funcționari publici numiți prin concurs în funcțiile de prefect, respectiv subprefect.

În realitate, vorbim despre numirea unor persoane pe criterii politice. Astfel, s-a ajuns la deprofesionalizarea acestor funcții publice, în condițiile în care, de ani de zile, nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea acestor funcții și au fost numite persoane care să exercite temporar funcțiile în cauză.

Am încredere că actualul Guvern, în baza evaluării făcute, va demara cât mai rapid procedurile legale pentru organizarea concursurilor în vederea ocupării acestor funcții. Este nevoie urgentă de această măsură, pentru a se reprofesionaliza aceste funcții și pentru a contracara deficiențele de facto ale Corpului Înalților funcționari publici, acțiune realizată pe șest de Guvernul PSD.

Independența politică a prefecților este esențială în contextul în care, una dintre cele mai importante atribuții ale prefecților se referă la controlul de legalitate asupra actelor administrative emise de autoritățile publice locale.

Mai mult, considerăm că regândirea și întărirea rolului instituției prefectului este un obiectiv extrem de important și care are influență asupra climatului de ordine si siguranță publică, în contextul în care o altă atribuție importantă a prefectului se referă la gestionarea situațiilor de urgență la nivel județean și, nu în ultimă instanță, faptul că în acest an avem două tururi de alegeri, atât locale, cât și parlamentare, iar în procesul desfășurării corecte a alegerilor, de asemenea, rolul prefectului este un rol determinant.

Vă mulțumesc. Deputat al PNL de Arad, Mihai Calimente.

 
Video in format Flash/IOS   Mihai Deaconu - declarație politică intitulată Alegerile locale din 2016 - departe de a fi democratice;

Domnul Florin Iordache:

Îl invit pe domnul deputat Mihai Deaconu.

Vă rog, domnule deputat, trei minute.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Deaconu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Alegerile locale din 2016 - departe de a fi democratice".

Stimați colegi,

Acest Parlament al României va fi reamintit ca cel care a avut ocazia să facă o reformă electorală în beneficiul cetățeanului și a ratat momentul, transformând dezbaterea într-un joc politic între cele două mari partide politice, PSD și PNL, care și-au făcut o lege în favoarea lor.

Spun acest lucru, deoarece, uitându-mă pe Legea nr. 115/2015 privind alegerea autorităților administrației publice locale, observ cu ușurință măsuri care nu aduc plusvaloare democrației românești, ba mai mult, o pun sub semnul întrebării.

Alegerea primarilor într-un singur tur a fost un angajament politic doar pentru partide, nu pentru cetățeni, fiind astfel favoriți primarii în funcție, majoritari de la PSD și PNL, pentru că în această situație mandatul de primar poate fi câștigat și cu un procent de sub 20% din numărul celor prezenți la vot, care poate fi de exemplu doar de 50%, ceea ce înseamnă că vom avea primari care reprezintă doar 10 % din cetățenii cu drept de vot ai unei localități, indiferent de mărimea ei. În aceeași categorie de principii se încadrează și renunțarea la votul pentru președintele consiliului județean și alegerea lui în mod indirect de consilierii județeni.

De asemenea, impunerea aceluiași număr de susținători pentru un candidat independent ca și în cazul partidelor, coroborat cu menținerea pragului electoral la 5%, provoacă un dezavantaj clar independenților și partidelor mici constituite pe noua lege, și implicit pluralismului politic.

Reglementarea mai restrictivă a sumelor maxime care pot finanța o campanie pe fiecare nivel și restrângerea categoriilor de materiale electorale care pot fi produse și distribuite în timpul campaniei electorale, deși au la bază un principiu bun, vor produce efecte perverse, precum cele care pot fi deja văzute: cheltuirea unor sume importante de bani pentru publicitate și câștigarea simpatiei alegătorilor în precampanie, perioadă pentru care partidele nu sunt trase la socoteală. Pe fondul unei campanii interne pentru desemnarea candidaților la primării sau de raport la final de mandat, mulți candidați au furat startul, asta pentru că nici legea nu este explicită cu privire la tipul de activități care pot fi desfășurate în afara campaniei electorale de politicieni.

Pe fondul acestor modificări, lupta pentru câștigarea voturilor se va transforma într-o pândă a celor care încalcă legea, și în sute și mii de sesizări ale autorităților în acest sens, ceea ce poate fi oportun pentru schimbarea modului cum se fac campaniile în România, de 25 de ani.

De asemenea, nu trebuie să uităm valul de nemulțumiri la adresa actualei clase politice, care i-ar putea determina pe cetățeni să fie mai selectivi în a acorda votul, supunând de data aceasta politicienii unui test mult mai greu, acela de a convinge electoratul prin ceea ce sunt, ce fac și ce spun.

Vă mulțumesc.

Deputat Mihai Deaconu, Colegiul nr. 3, Circumscripția nr. 3, Argeș.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Virgil Guran - declarație politică despre rolul Guvernului în atragerea de investiții pentru România;

Îl invit pe domnul deputat Virgil Guran, deputat de Prahova, Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Guran:

Vă mulțumesc.

Știm că o țară dezvoltată este o țară care are o economie dezvoltată, așa că rolul Guvernului, rolul politicienilor, este de a găsi pârghiile - Guvernul prin atribuțiile pe care le are, Parlamentul prin legiferare - a găsi pârghiile de a dezvolta economic, de a atrage investiții pentru România.

Vă dau un exemplu.

Avem o fabrică, Arctic Găești, care funcționează foarte bine în România, se dezvoltă. Patronatul dorește să dezvolte încă o fabrică în zona Târgoviște, într-o zonă lovită de șomaj, o zonă săracă, în care să lucreze 3.000 de oameni și unde, în decurs de 3-4 ani de zile, să ajungă la un miliard de euro export, asta însemnând că va deveni a doua societate, ca volum de export din România, după Dacia Pitești.

Ei au alternativa de a merge ori în Polonia, ori la noi. Diferența se face, dacă o să găsească înțelegere pentru un ajutor de stat pentru a porni această investiție. Sunt curios, în momentul de față, dacă Guvernul va sta să analizeze că există o oportunitate foarte mare pentru zona respectivă și pentru economia României să aducă un investitor care să nu vină doar să exploateze forța de muncă ieftină în România, ci să dezvolte cu adevărat ceva, un produs complex.

Acum, noi, ca parlamentari, mai ales cei care ne ocupăm de zona respectivă, încercăm să convingem că este o investiție benefică. Dar, sincer, stăm și ne gândim de multe ori, că ne lovim de obtuzitatea legislației românești și de conceptul total greșit al românilor. Acest lucru sună a lobby, da? Pentru că noi vrem să vină această investiție. În sistemul pur românesc te poți trezi, la un moment dat, că organismele care în ultimul timp fac ceea ce cred ele că trebuie făcut în România, - uneori bine, de multe ori rău - s-ar putea gândi că e un fel de trafic de influență acest lucru.

Mă întreb: când ne trezim și când suntem realiști să începem să judecăm exact așa cum trebuie lucrurile!

Și când trebuie făcut ceva bun, care ar ajuta, ar dezvolta o zonă, ar dezvolta economia românească, ne-ar aduce în linie cu celelalte țări, unde lucrurile funcționează bine, mă întreb când vom avea odată curajul să delimităm ce înseamnă șmecherie și hoție - ceea ce s-a întâmplat în trecut - și dorința unor oameni politici de a dezvolta cu adevărat țara. Pentru că, în momentul în care vrei să faci ceva în România ca om politic, deranjezi. Și deranjezi anumiți oameni care au pârghii, au butoane și imediat găsesc o soluție să te pună în banca ta.

Sper, cât de curând, să trecem și peste această etapă și să ne gândim pragmatic ce avem de făcut în țară și să facem, fără să ne mai fie teamă că a munci înseamnă o greșeală în sfera politicului.

Vă mulțumesc.

Deputat al PNL, Guran Virgil.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Horga - declarație politică despre rolul statului român în viața cetățeanului;

Domnul Florin Iordache:

Îl invit, în continuare, la cuvânt pe domnul deputat Vasile Horga, deputat al PNL de Dâmbovița.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Horga:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se referă la faptul că instituțiile statului român au față de cetățean o grijă din ce în ce mai mică.

Există astăzi o discrepanță uriașă între interesul acordat de autorități unor instituții care au rolul de a veghea la desfășurarea normală a vieții cetățenilor români și interesul acordat instituțiilor de forță ale statului.

Sunt două categorii de instituții care, declarativ, urmăresc același scop, siguranța cetățeanului. Numai că mijloacele de acțiune ale fiecărei categorii din cele două sunt fundamental diferite. De la alocarea resurselor bugetare, la transparența acțiunilor și până la perceperea rezultatelor acțiunilor lor, totul este diferit. În România de astăzi, sute de mii de oameni suferă de boli pentru care nu sunt bani de tratament, rămân în afara educației primare sau gimnaziale, suferă de frig și de foame din lipsa mijloacelor materiale, mor din cauza unor boli netratate sau tratate cu mijloace empirice, sau mor din cauza unor accidente pe drumurile publice sau din alte cauze, în timp ce o parte din resurse, din ce în ce mai însemnate, din bugetul statului, sunt transferate în zona instituțiilor de forță, cu efecte încă netransparente pentru siguranța și binele cetățeanului.

Protecția directă și imediată a siguranței vieții cetățeanului a fost lăsată în grija Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, care, cu puținele mijloace pe care le are la dispoziție, încearcă să protejeze într-o oarecare măsură viața românilor în fața unor provocări din ce în ce mai sofisticate.

Multiplele forme de abuz exercitate asupra cetățenilor onești, exercitate de tot mai multe sectoare ale societății, nu pot fi oprite de această instituție cu un buget nesemnificativ și care acționează cu câte 5-10 inspectori în fiecare județ, având în vedere multiplele forme de abuz exercitate asupra cetățenilor români.

Statul român a ales între satisfacția cetățeanului și comoditatea sa, pe aceasta din urmă, hotărând să majoreze an de an bugetele instituțiilor de forță până la niveluri de neimaginat, în detrimentul bugetelor instituțiilor care interacționează direct cu cetățeanul, care, semnificativ mărite, ar face ca cetățeanul să se simtă mai protejat și mai sigur în țara lui.

Poate a sosit, în sfârșit, momentul ca statul român să-și exercite rolul său constituțional, acela de a pune, mai presus de orice, cetățeanul român și satisfacția acestuia pe toate planurile.

Deputat Vasile Horga, Circumscripția nr. 16, Dâmbovița.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Maria-Andreea Paul - declarație politică referitoare la creșterea îngrijorătoare a violenței și infracționalității în rândul copiilor;

O invit în continuare la cuvânt pe doamna deputat Andreea Paul, deputat de Țara Oașului.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Andreea Paul:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Astăzi voi aborda o temă foarte delicată. Este vorba despre creșterea îngrijorătoare a violenței și a infracționalității în rândul copiilor. Cu această ocazie, pledez pentru înființarea Avocatului Copilului. Să mă justific.

Copiii trebuie iubiți de părinți și de stat, deopotrivă. Copiii nu au culoare politică și nu votează. Nimic nu este însă mai important pentru noi, decât copiii țării. Respectarea drepturilor lor este esențială.

Susțin, așadar, crearea instituției Avocatului Copilului, alături de reprezentanții societății civile, în jurul proiectului de lege la care lucrăm acum și la care invităm să contribuie toți specialiștii interesați, înainte să îl depunem în Parlament.

40 de țări europene au această instituție funcțională și foarte utilă. Însuși Consiliul Europei recomandă acest lucru pentru România.

O dezbatere publică în jurul acestei propuneri am organizat-o în data de 8 martie aici, în Parlamentul României, sub egida "Mama și copilul nu au culoare politică", împreună cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copiilor, împreună cu Asociația Salvați Copiii, cu UNICEF, cu Avocatul Adjunct al Poporului, cu reprezentanți ai Academiei Române și ai partidelor politice. Cu toții au spus că este nevoie de o instituție a Avocatului Copilului.

Argumentele abundă în favoarea acestei propuneri.

În primul rând, să ținem cont de faptul că 1 din 5 români este copil. Sistemul de protecție a copilului lasă mult de dorit în România. Domeniile cu impact direct asupra dezvoltării copilului sunt tratate periferic și, de obicei, atunci când mai apare încă o tragedie.

După 12 ani de la adoptarea legislației de protecție din 2004, România încă nu are un mecanism de verificare și de monitorizare a implementării prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului. Lipsesc, așadar, datele reale cu privire la copii și la drepturile lor. Nu mai vreau ca acești copii să rămână invizibili pentru decidenții publici și pentru politicile publice. Ei trebuie să reprezinte o voce; o voce, prin Avocatul Copilului.

80% dintre victimele violenței în familie, astăzi, sunt copii; 15 procente sunt femei, conform răspunsului pe care l-am primit de la Ministerul Muncii la o interpelare parlamentară pe care am depus-o pe data de 1 februarie a acestui an.

O treime din copiii României trăiește în sărăcie. Opt minori din o sută trăiesc în România la nivelul de sărăcie severă, cu mai puțin de 15 lei pe zi, potrivit UNICEF. Un procent de 48,5 copii din România trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, conform datelor Eurostat, ceea ce înseamnă că România este pe locul doi în întreaga Europă.

Cei mai vulnerabili și expuși sărăciei și marginalizării sunt copiii din mediul rural și copiii romi. Peste 82.000 de copii au părinții plecați la muncă în străinătate, din care peste 21.000 de copii au ambii părinți plecați la lucru în străinătate, conform datelor oficiale, dar care, sunt convinsă, sunt mult subevaluate față de realitate. Peste 700 de copii au fost, în ultimul an, părăsiți în maternitate sau în instituțiile sociale.

Cel mai grav lucru ține de faptul că numărul minorilor- victime a crescut în anul 2015 cu peste o treime față de anul 2011, cu 37%, conform datelor furnizate de CSM, cu privire la instanțele judecătorești și tribunale.

Anul trecut, aproape 40 de procente din numărul minorilor inculpați au fost pentru infracțiuni de furt, 20% pentru tâlhărie, 2,7% pentru omoruri. Tot în anul 2015, 21% dintre cazurile cu minori-victime au fost referitoare la abandonul de familie; 8% pentru traficul de minori și 7% pentru viol, violul copiilor.

Detalii despre proiectul de lege și expunerea de motive pentru înființarea instituției Avocatului Copilului le găsiți pe blogul meu personal www.andreeapaul.ro.

Propunerile dumneavoastră pe marginea primei forme a proiectului de lege sunt bine-venite la adresa de e-mail indicată pe același site, pentru că îmi doresc cu adevărat un proiect de lege transpartinic, fără culoare politică, în care doar să iubim copiii.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Paul Dumbrăvanu - declarație politică privind natalitatea și sporul natural.

Îl invit, în continuare, la cuvânt pe domnul deputat Paul Dumbrăvanu.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Iau cuvântul astăzi în fața dumneavoastră pentru a-mi exprima îngrijorarea cu privire la situația tragică în care ne aflăm, ca stat, în ceea ce privește natalitatea și sporul natural, dar și pentru a vă mulțumi pentru toate eforturile depuse până în prezent, în încercarea de a remedia această gravă problemă.

După cum bine știți, începând cu anul 1990, natalitatea din România a înregistrat cote din ce în ce mai scăzute, astfel că, în anul 1989 se nășteau 300.000 de copii, în anul 2013 s-au născut puțin peste 200.000, potrivit datelor furnizate de INS. Aceste date ne plasează, din păcate, pe antepenultimul loc la nivel mondial, în ceea ce privește natalitatea. Mai mult decât atât, potrivit estimărilor sociologilor, până în anul 2050, populația României va continua să scadă, ajungând sub 16 milioane de locuitori.

Motivele pentru care tinerii din țara noastră aleg să amâne întemeierea unei familii și nașterea unui copil sunt multe, însă cred că cel mai important dintre acestea este lipsa banilor.

În contextul în care rata șomajului în rândul tinerilor este una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, iar perspectivele tinerilor nu sunt deloc încurajatoare, este de înțeles faptul că multora dintre ei le este greu să ia decizia de a aduce pe lume un copil. Într-o asemenea situație sunt din ce în ce mai puțini cei care au îndrăzneala să-și dorească o familie numeroasă cu mai mult de doi copii.

Un prim pas pentru susținerea tinerilor români îl reprezintă adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 2 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, iar din dezbaterile ce s-au purtat pe această temă am constatat cu încântare importanța pe care fiecare dintre dumneavoastră o acordă acestui subiect.

Consider că este crucial pentru viitorul societății românești să luăm o poziție fermă în susținerea viitoarelor mame, prin implementarea unui program de asistență socială mai flexibil, prin eliminarea plafonului maxim al indemnizației de 3.400 lei/lună și prin modificarea modalității de calcul al acestei indemnizații.

Doresc ca astăzi să vă mulțumesc, stimați colegi, pentru modul în care ați înțeles să abordați această temă, pentru importanța pe care i-ați acordat-o și pentru că susțineți stimularea creșterii natalității în România.

Și doresc, de asemenea, să vă rog să susțineți în continuare acest demers, prin acordarea votului dumneavoastră acestui proiect de lege, pentru ca România să redevină o țară cu tineri ce privesc cu încredere spre viitor.

Vă mulțumesc.

Paul Dumbrăvanu, deputat al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Acestea fiind spuse, declar închisă ședința de astăzi, 10 martie 2016.

Vă mulțumesc mult.

 
       

Ședința s-a încheiat la ora 10,00.

 
       

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 25 august 2019, 10:22
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro