|
Domnul Ion Eparu: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Declarația mea politică de astăzi, cu totul întâmplător, vine, cumva, în continuarea discuțiilor de ieri, când, de la acest microfon, a încercat să răspundă la unele întrebări izvorâte din viața reală a sistemului de învățământ, prim-ministrul Dacian Cioloș. Întâmplător, declarația mea politică era scrisă pe aceeași temă. Are un titlu ceva mai lung: "Sistemul de învățământ superior din România este dependent de rezultatul slab al învățământului preuniversitar și neraportat la piața muncii, conform raportului prezentat recent de Curtea de Conturi a României". Stimați colegi, De curând, Curtea de Conturi a făcut public un raport asupra activității din zona învățământului superior din țara noastră. Pe mai bine de 90 de pagini, sunt inserate observații care, odată în plus, cel puțin mie, care provin din sistemul de învățământ, mi-au produs îngrijorări deosebite. Vin în fața dumneavoastră cu încercarea de a sublinia, odată în plus, câteva deficiențe ale activității din sistemul educațional pe care, dealtfel, le-au subliniat și autorii raportului. Raportul, așa cum am spus și cum am constatat, în opinia mea este bine întocmit și temeinic documentat. Concluziile, repet, sunt însă îngrijorătoare și aș vrea să vă prezint și dumneavoastră patru dintre acestea. În primul rând, s-a subliniat faptul că evoluția demografică are implicații majore și asupra procesului de învățământ. Astfel, raportul arată că populația din grupa de vârstă 0-19 ani, s-a redus cu 3,3 milioane de persoane în perioada 1990-2015, iar pentru anii 2015-2040, se prevede o reducere cu aproape 700 de mii de persoane. Conform prognozei Eurostat, populația din grupa de vârstă 20-64 de ani va scădea cu două milioane de persoane în 2040, față de anul 2015. În această situație, cifre de 900 de mii, așa cum a fost în anul școlar 2006-2007, de 400 de mii în anul școlar 2013-2014, înscriși în anul I la facultăți, sunt deja cifre de vis. În al doilea rând, calitatea slabă a învățământului preuniversitar se consideră că afectează sistemic calitatea actului de învățământ superior. La testele PISA, adică la testele care evaluează standardizat internațional și se administrază elevilor de 15 ani în aproximativ 60 de țări din întreaga lume și la care România participă din anul 2000, elevii români au obținut în permanență rezultate slabe. În 2012, de exemplu, România se afla pe penultimul loc, înaintea Bulgariei. În acest context, desființarea învățământului profesional s-a dovedit clar a fi un eșec, pentru că s-a dat drum liber elevilor slab pregătiți spre sălile de curs din universități, în condițiile în care multe instituții de învățământ superior nu mai organizează examene de admitere. Un criteriu elocvent al competitivității învățământului superior românesc îl reprezintă fluxurile studenților internaționali, iar România are fluxuri nete negative, ceea ce înseamnă că numărul studenților români care pleacă la studii în străinătate este mai mare decât numărul studenților străini care apelează la serviciile educaționale din România. Trebuie spus că în România există 103 instituții de învățământ superior, însă doar două din acestea se regăsesc în topul primelor o mie de instituții de învățământ superior și 6 în următoarele o mie. Dacă ținem seama de faptul că, acum doi ani, în primele o mie de locuri, aveam patru universități, dacă ținem seama că raportul se referă la perioada 2011-2015, atunci, poate că este firesc să ne întrebăm dacă nu cumva au început să se vadă consecințele nefaste ale actualei legi a educației. Și sunt obligat să spun de la acest microfon că mă întreb, în modul cel mai serios, dacă prezența în fruntea ministerului a unui cadru didactic universitar, care a lucrat la fundamentarea actualei legi, este sau nu întâmplătoare? În ultimul rând, dintre factorii semnalați de raportul Curții de Conturi ca fiind unul dintre cei mai importanți factori, absolvenții de învățământ superior nu găsesc o piață a muncii corelată, ci aproape paralelă. Raportul arată că România se află în postura unei țări furnizoare de forță de muncă calificată. România internalizează costurile formării și externalizează beneficiile ei. De aceea, este necesară formarea unei politici de finanțare care să țină cont de domeniile de specializare, cu fluxuri migratorii semnificative. În concluzie, stimați colegi, consider că este necesar ca legătura dintre universități și piața muncii să fie corelată și consolidată. Subscriu la atenționarea din raport, care spune că: "ratele de angajare a absolvenților trebuie să devină criterii de performanță ale universităților și, în consecință, criterii de finanțare." Ion Eparu, deputat, Colegiul nr. 10, Prahova. Vă mulțumesc pentru atenție.
|
