Domnul Florin Gheorghe: Raport asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu propunerea legislativă. Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. La dezbaterea propunerii s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare includerea mierii în categoria produselor pentru care se aplică o cotă redusă de TVA. Membrii comisiei au examinat propunerea legislativă menționată mai sus, în ședința din 22 septembrie 2015. La lucrările comisiei au fost prezenți un număr de 33 de deputați, din totalul de 33. În urma examinării propunerii legislative, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților respingerea acesteia, deoarece începând cu anul 2016 intră în vigoare noul Cod fiscal. În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|