Mircea Lubanovici
Mircea Lubanovici
Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2016
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.116/06-07-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2016 > 28-06-2016 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2016

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.14 Mircea Lubanovici - declarație politică: "Congresul și Consiliul Românilor de Pretutindeni, acum, la început de drum".  

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnule Lubanovici, vă rog.

Aveți trei minute, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Lubanovici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor deputați,

Prin declarația de astăzi doresc să aduc în atenție evenimentul care s-a desfășurat zilele trecute la Palatul Parlamentului, este vorba de mult așteptatul Congres al Românilor de Pretutindeni, la care am participat.

Doresc să menționez și pe această cale și să amintesc tuturor că atât Partidul Național Liberal, din care fac parte, cât și personal, încă de la începutul mandatului meu, în calitate de deputat, reprezentant al românilor din Colegiul nr. 3 - Diaspora, dar și de președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, am promovat și am dorit să se organizeze Congresul Românilor de Pretutindeni, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 299 din 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, în scopul unei reprezentări cât mai eficiente, precum și pentru întărirea legăturilor dintre reprezentanții instituțiilor statului român și diaspora. Însă, de fiecare dată am solicitat imperativ ca evenimentul să fie organizat în condiții optime care să ofere șanse egale pentru toți românii care doresc să participe, indiferent de țara în care au ales să locuiască. Fiind adeptul lucrului bine făcut, am reclamat organizarea pompieristică a unui eveniment de o asemenea amploare, cu atât mai mult cu cât sunt implicați bani publici.

Tergiversarea în mod nejustificat de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere, în ceea ce privește redactarea și adoptarea Hotărârii privind convocarea primului Congres al Românilor de Pretutindeni, comunicată comisiilor de specialitate abia în data de 24 martie 2016, deși cele două comisii de specialitate au aprobat, încă din 13 octombrie 2015, Metodologia privind organizarea alegerii delegaților la Congresul Românilor de Pretutindeni, a condus în cele din urmă la organizarea pe fugă și cu reducerea drastică a termenelor stabilite inițial, ceea ce a creat în rândul românilor din diaspora suspiciune, neîncredere, de aceea fiind multe reclamații, nu de puține ori legitime, la adresa Congresului.

Totuși, de departe, principalul neajuns al evenimentului care tocmai s-a încheiat l-a constituit numărul mic al delegaților la Congres și în plus lipsa reprezentanților din țări precum Canada, Australia, Franța, Germania.

De-a lungul timpului, prin luările mele de poziție, nu am făcut altceva decât să țin cont de doleanțele cetățenilor români din diaspora cu care sunt în permanent contact, prin prisma activității mele și să apăr dreptul românilor stabiliți în străinătate, ceea ce m-a determinat ca în mod repetat să solicit respectarea unor termene care ar fi permis organizațiilor românești din afara granițelor țării să-și desemneze delegații care să reprezinte cel mai bine comunitățile de români.

În acest sens, ținând cont de toate mulțumirile și nemulțumirile care au fost exprimate în ceea ce privește organizarea și desfășurarea Congresului, putem să apreciem faptul că, deși nu s-a ridicat nici pe departe la așteptările celor care ne-am dorit acest eveniment, este totuși un început care va permite, în măsura în care va exista voința necesară, o următoare ediție care cel puțin să se apropie de ceea ce ar trebui să însemne un congres al românilor de pretutindeni.

Deocamdată nu putem decât să sperăm că noul Consiliu format va deveni funcțional și își va îndeplini misiunea care îi revine conform legii și să urăm succes în activitate membrilor acestuia, care, pentru a-l face viabil, vor avea nevoie de implicarea și sprijinul autorităților de la București.

În acest sens, doresc, în calitate de președinte al Comisiei pentru românii din afara granițelor țării din Camera Deputaților, să îi asigur de sprijinul nostru necondiționat în demersurile ce privesc realizarea obiectivelor asumate.

Închei acest mesaj, subliniind că, așa cum a declarat Președintele României, diaspora trebuie să fie o prioritate națională pentru România și, așa cum am afirmat în nenumărate rânduri, românii din străinătate merită aceasta.

Dumnezeu să binecuvânteze România și pe români, oriunde s-ar afla ei!

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 15 november 2019, 1:38
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro