Plen
Ședința Camerei Deputaților din 20 septembrie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.132/28-09-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 20-09-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 septembrie 2016

10. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale (PL-x 377/2008) (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 377/2008

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale - PL-x 377/2008, procedură de urgență.

Dacă din partea Guvernului, inițiatorul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Claudiu Vrînceanu (secretar de stat, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri):

Bună ziua!

Numele meu este Claudiu Vrînceanu, secretar de stat, Ministerul Economiei.

Mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, prin care se redefinește cadrul normativ de desfășurare a activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, concomitent cu abrogarea actelor normative care reglementează această materie, respectiv Legea nr. 300 din 2004 privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent, cu modificările și completările ulterioare.

Guvernul susține aprobarea proiectului de lege, cu amendamentele admise, în forma în care este prezentat.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Comisia pentru industrii, vă rog.

Domnule deputat Marin, domnule vicepreședinte, vă rog, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Raport înlocuitor asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44 din 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de lege mai sus menționat.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege.

Senatul a adoptat acest proiect de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale prin care se redefinește cadrul normativ de desfășurare a activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, concomitent cu abrogarea unor acte normative.

Comisia pentru industrii și servicii a examinat proiectul de lege în ședința din 23 iunie 2015.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise, prevăzute în anexa care face parte integrantă din raport.

Plenul Camerei Deputaților, în ședința din 30 septembrie 2015, a hotărât retrimiterea proiectului de lege la comisia sesizată în fond, în vederea întocmirii raportului suplimentar.

Membrii Comisiei pentru industrii și servicii au reexaminat proiectul de lege în data de 14 iunie 2016.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise prevăzute în anexă și amendamente respinse.

În conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituția României, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera decizională este Camera Deputaților.

Întrucât suntem în procedură de urgență, propun pentru dezbatere 10 minute.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Supun votului dumneavoastră timpul propus de domnul vicepreședinte.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

La dezbateri generale?

Domnul preșe...

A, două abțineri.

La dezbateri generale, domnul președinte Iancu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am vrut să intervin pentru că este mult prea recent evenimentul de ieri, în care s-a făcut o prezentare din partea domnului prim-ministru privind situația economică a României. Și ați văzut, din indicatori, situația economică pare a fi într-un echilibru și creștere, ceea ce ar putea să dea un semnal pozitiv pentru România, pentru cetățenii ei. Însă vă invit să privim cu o mai mare atenție asupra dimensiunii sociale a stării economice a României de astăzi, respectiv faptul că în această stare de echilibru macroeconomic, în indicatori și în cifre de natură socială, se regăsește cel mai mic grad de ocupare a forței de muncă dintre toate statele Uniunii Europene.

Am coborât de la 8,1 milioane locuri de muncă la 4,6. Astăzi în industrie, de la 4,6 milioane de locuri de muncă mai avem activ 1,2 milioane locuri de muncă.

Tinerii, în procent de 36%, nu-i regăsim nici în învățământ, nici în locuri de muncă, în orice tip de activitate.

De asemenea, cea mai importantă forță de muncă a României continuă să migreze. Și ne lovim dintr-o dată de imaginea unui stat plin de patologii. Cea mai importantă, vulnerabilitatea, astăzi, a României, este resursa umană. Migrarea în continuare a resursei umane este cel mai mare pericol la adresa României.

De asemenea, absorbția de creiere din această țară, care continuă cu mult succes, se adaugă la această vulnerabilitate și o accentuează.

Suntem în situația în care măsurile pe care le prevede un proiect legislativ ca acela de astăzi, în care ne adresăm la simplificarea birocrației, una dintre cele mai importante patologii ale României, ale statului de astăzi, după corupție, după deprofesionalizare... este birocrația. Un tânăr, dacă încearcă astăzi să se înregistreze ca persoană fizică sau dacă are curajul, cu câțiva colegi, să înregistreze o persoană individuală, o să vedeți că se află în fața unui labirint birocratic de cel puțin 6-8 luni de zile.

Noi suntem în etapa în care vorbim de start-up, vorbim de digitalizare, vorbim de revoluție tehnologică, revoluție digitală și nu suntem în stare să reglementăm un act normativ care să le permită celor care mai au inițiativă și își doresc să rămână în România, să pornească pe acest drum.

De aceea, stimați colegi, avem astăzi un act normativ extrem de important, care pleacă, dacă vreți, de la punctul zero, pentru relansarea unui proces de creștere a gradului de ocupare și a numărului de locuri de muncă în România.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții dacă sunt?

Grupul PNL, Andrei Gheorghe.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Stimați colegi,

Proiectul de lege pe care îl dezbatem azi vine în sprijinul micilor întreprinzători care au ales ca formă de organizare economică una dintre cele trei variante: persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială.

Doresc să subliniez doar câteva aspecte care aduc un plus de valoare actului normativ. Astfel, legea a fost actualizată și corelată cu prevederile noului Cod civil, prin introducerea termenului de profesionist, în locul vechiului termen de comerciant.

De asemenea, s-a introdus un nou articol, prin care se acordă facilități și se simplifică procedurile, în cazul în care un student dorește să înființeze o afacere proprie. Cred că această prevedere este cea mai importantă din actuala lege. Conform art. 35, studenții care vor să înființeze o afacere proprie sunt scutiți de la plata taxelor pentru operațiuni, înregistrare și autorizare a unui PFA sau unei întreprinderi individuale, prin oficiile Registrului Comerțului de pe lângă tribunale, precum și de la plata tarifelor pentru serviciile de asistență prestate de aceste oficii.

Un student, pentru a beneficia de prevederile acestui articol, trebuie să îndeplinească cumulativ câteva condiții, dar important este că există cadrul legal prin care antreprenoriatul în rândul studenților este încurajat.

Grupul PNL va vota acest act normativ, pentru că susține inițiativa privată, cu atât mai mult cu cât este încurajată în rândul tinerilor.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Avem 60 de amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu.

De la 1 la 10. Dacă sunt observații? Nu.

De la 11 la 20. Dacă sunt observații? Nu.

De la 21 la 30. Dacă aveți observații? Nu.

De la 31 la 40. Dacă aveți observații? Nu.

De la 41 la 50. Dacă sunt observații? Nu.

De la 51 la 60. Dacă sunt observații? Nu.

Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

Următorul.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 4:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro