Natalia-Elena Intotero
Natalia-Elena Intotero
Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2016
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.139/10-10-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
12-11-2019
04-11-2019 (joint)
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2016 > 04-10-2016 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2016

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.13 Natalia-Elena Intotero - declarație politică cu titlul "Guvernul tehnocrat - un experiment eșuat în România";

   

Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Urmează, din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Natalia Intotero.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Declarație politică: "Guvernul tehnocrat - un experiment eșuat în România".

Avem o țară frumoasă și bogată. Dar sunt românii fericiți în țara lor?Așa cum s-a afirmat astăzi aici de antevorbitorii mei, față de anul trecut, România ocupă locul 62 în topul celor mai competitive 138 de state din lume, în scădere cu nouă poziții. Este un fapt consemnat de ultimul raport al Forumului Economic Mondial. Și nu putem suspecta instituția internațională de simpatii politice sau interese electorale disimulate.

În criteriile de evaluare ale Forumului Economic Mondial, România se clasează cel mai bine la capitolul mediu macroeconomic, și mărimea pieței. Dar se confruntă cu mari probleme în ceea ce privește: accesul la finanțare, birocrația guvernamentală ineficientă, impozitarea, forța de muncă educată inadecvat și reglementările fiscale.

Aprecierile de mai sus sunt în concordanță și cu cele ale Băncii Naționale a României care a constatat, în cel mai nou studiu public, că 10% din gospodăriile cele mai bogate obțin venituri de 13 ori mai mari decât 10% din cele mai sărace gospodării.

Nici din perspectiva bancară a deponenților individuali situația nu este mai bună. 4% din persoanele cu depozite mari, dar peste 50.000 lei, dețin 67% din totalul depozitelor în bănci.

Concluzia este mai mult decât evidentă. Există o Românie bogată și o Românie săracă, iar, între ele, ar fi trebuit să se afle clasa de mijloc, dar nu este.

O țară este puternică atât pe plan financiar, cât și social atunci când clasa de mijloc reprezintă cel puțin jumătate din totalul populației. În România, însă, această pătură socială s-a diminuat continuu în ultimele decenii și a ajuns în prezent la aproximativ 8-10% din populație. Dar clasa de mijloc reprezintă pilonul principal de stabilitate al unei societăți și motorul de creștere și dezvoltare a economiei. O clasă de mijloc puternică și bine reprezentată a fost dintotdeauna considerată un indicator al stabilității, prosperității și bunăstării unei societăți.

Este și motivul pentru care Partidul Social Democrat și-a stabilit ca obiectiv politic principal pentru perioada următoare creșterea clasei de mijloc din România. Dorim ca viitorul Guvern să creeze climatul economic și social necesar, astfel încât mulți români să depășească nivelul la care sunt acum, prin care își asigură doar strictul necesar și să reușească să intre în clasa de mijloc, să trăiască decent, să poată asigura copiilor un mediu lipsit de griji, educația și sănătatea lor să nu fie împovărătoare financiar pentru părinți, iar familiile să aibă parte de o viață fără permanenta îngrijorare pentru ziua de mâine.

Cel de al doilea Guvern tehnocrat din istoria postdecembristă a României a confirmat limitele unei astfel de abordări strict tehnice a modului de a cheltui resursele bugetare.

Ipotetica neutralitate doctrinară bazată exclusiv pe competența profesională nu a oferit la final performanțele de guvernare mult așteptate. Poate măcar ca, de această dată, să învățăm că democrația înseamnă delegare de putere prin vot dinspre cetățeni către partidele politice și că o guvernare desemnată în paralel cu procesul electoral normal nu aduce oamenilor nici un beneficiu. Dimpotrivă, așa cum realitatea a demonstrat, nu doar o singură dată.

Vă mulțumesc. Natalia-Elena Intotero, deputat PSD, județul Hunedoara.

Video in format Flash/IOS

Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu:

Vă mulțumesc mult, doamnă deputat.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 13 november 2019, 14:20
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro