Plen
Ședința Camerei Deputaților din 18 octombrie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.149/26-10-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 18-10-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 octombrie 2016

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele pentru consumatori (PL-x 345/2014). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 345/2014

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

3. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, PL-x 345/2014.

Și acest proiect de lege a fost reîntors. Cine prezintă? Domnul vicepreședinte Ciprian Nica. Este vorba de trei amendamente noi, pe care le-ați introdus.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

Ieri, la plen, s-a cerut retrimiterea la comisie.

Comisiile reunite buget, finanțe au adoptat propunerile care au fost adoptate cu unanimitate de voturi. Și, cu permisiunea dumneavoastră, o să dau citire amendamentelor... articolelor care au fost admise.

Marginal 10, alin.(3): "Conversia se realizează prin act adițional la contractul de credit la cursul de schimb de la data încheierii contractului. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei-credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator".

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Practic, s-a eliminat hotărârea judecătorească.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Deci, am considerat că este bine să insistăm ca părțile - în speță, și băncile, și consumatorii - să meargă pe actul adițional, pe buna înțelegere, adică pe consensul...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Asta este, deci dispare "hotărârea judecătorească".

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Numai în cazurile de excepție să meargă la instanță.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Să explicăm, stimate coleg, să explicăm modificările, ca să poată înțelege toată lumea ce modificări ați făcut dumneavoastră, cele două comisii.

Deci, practic, dispare "hotărârea judecătorească" și apare...

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Numai actul adițional.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

...numai actul adițional. Da. Vă rog, mai departe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

La marginal 17 alin.(4): "La cererea consumatorilor, băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elvețieni pot să revină la contractul în franci elvețieni și vor efectua conversia în condițiile prezentei legi. Sumele pe care creditorul le-ar fi încasat în plus de la împrumutat în perioada scursă de la data efectuării conversiei din franci elvețieni în lei sau euro, conform ofertei băncii, până la data încheierii noului act adițional pentru conversia efectuată se calculează conform contractului de credit..." și textul curge mai departe.

Prin urmare, am avut în vedere la comisie să-i rezolvăm și pe cei care au beneficiat pe undeva de clemența băncii, au discutat conversia în credite, dar probabil nu au dus, cum ar duce acum, conform legii, când se vor discuta noile condiții.

Și, atunci, ca să nu creăm un caracter discriminator, ne-am referit și la ei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Deci, pot să revină, aici este... pot să revină la forma inițială.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Sigur.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Beneficiază toți, chiar și...

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Să beneficieze toți cei care au luat credite în franci elvețieni.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Așa explicăm. OK!

Și ultima modificare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Ultima modificare este la marginal 18, la art.III "Criterii de eligibilitate". A rămas numai un singur alineat, respectiv: "De prevederile prezentei legi beneficiază persoanele fizice care au calitatea de consumator în înțelesul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.288/2010".

Prin urmare, a fost eliminat alin.(2) de la textul care a făcut data trecută...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Pragul de 250 de mii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

...pragul de 250 de mii de franci elvețieni.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

OK.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Vă mulțumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc pentru explicații.

Doamna Ana Birchall, vă rog. Nu vreți.

Domnul Guran.

Video in format Flash/IOS

Domnul Virgil Guran:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Prin această lege se face dreptate. Dreptate în ce sens? Trebuie să înțeleagă băncile, trebuie să înțeleagă societățile acestea multinaționale, care vin la noi și cred că suntem doar o piață de desfacere sau o piață din care să-și tragă profiturile, că în România există instituții care se luptă pentru dreptul cetățenilor și că Parlamentul României înțelege când trebuie să intervină.

În aceste bănci și inclusiv în Banca Națională, pentru că noi credem că și Banca Națională a avut un rol în a nu lua măsuri la timp, așa cum alte bănci naționale în alte țări au reușit să facă, noi credem că cei care lucrează în aceste bănci și în Banca Națională și sunt plătiți cu foarte mulți bani să prevadă ce se întâmplă cu cursul valutar, să prevadă ce se întâmplă pe piața financiar-bancară, trebuia să intervină la timp și să nu aducă atâția oameni în pragul disperării, atâția oameni în situația în care nu mai pot să-și plătească aceste credite și nu pot să-și plătească pentru că acest curs care a crescut atât de mult nu a fost controlat sau preîntâmpinat.

Cred că acum se face dreptate, iar cei care au crezut în băncile respective, chiar și în Banca Națională, că o să aibă câștiguri extraordinar de mari pe spatele unor oameni care lucrează cinstit în România s-au înșelat. Trebuie să se ajungă la această normalitate. Nu trebuie să plângem băncile, pentru că vor trebui să găsească soluții. Trebuie să facem în așa fel încât oamenii să nu ajungă pe drumuri și oamenii să nu ajungă în postura de a deveni sclavii unor bănci.

Cred că este învățătură de minte și pentru viitor, atât pentru Banca Națională, cât și pentru băncile din România, să aibă grijă să nu mai facă așa ceva și să facă în așa fel încât și cei care se împrumută să aibă avantaje, nu doar băncile respective.

Partidul Național Liberal va vota această lege și va sprijini oricând interesul oamenilor din România.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Doamna Birchall, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Birchall:

Vă mulțumesc mult, domnule președinte.

Astăzi, avem șansa să punem capăt unei crize sociale declanșate în România în ianuarie 2015.

Toți cei care au contractat credite în CHF s-au trezit cu ratele dublate sau triplate peste noapte, fără vina lor.

Și știți foarte bine că, atunci când am introdus pachetul de legi format din Legea insolvenței persoanelor fizice și Legea conversiei creditelor, am avut în vedere să oferim românilor sufocați de datorii o șansă de a-și începe o nouă viață împreună cu familiile lor.

Toți cei care peste noapte s-au trezit cu ratele dublate sau triplate, exclusiv din cauza fluctuațiilor de schimb valutar, merită acest gest reparatoriu din partea noastră.

Și eu fac apel la dumneavoastră să nu politizăm necazul lor și astăzi să dăm un vot final, pentru ca această lege să devină realitate.

Procesul prin care am ajuns astăzi la votul final cu acest proiect de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni a fost unul anevoios și foarte laborios. Și eu vreau ca de la tribuna Camerei Deputaților să mulțumesc în primul rând grupului care s-a organizat și care a dus o bătălie de peste doi ani de zile, alături de mine și alte colege și colegi care au susținut de la început acest proiect de lege - și mă refer aici la grupul celor care sunt împrumutați în franci elvețieni, lui Alin Iacob și asociației sale, care, așa cum am spus, zi de zi, lună de lună, realmente au fost alături de noi în această bătălie care nu a fost deloc ușoară și știți foarte bine tot ce s-a întâmplat în toată această perioadă.

Sigur că este o lege foarte mult așteptată. Din punctul meu de vedere, este o lege care, în momentul de față, încearcă să repare o nedreptate care li s-a făcut. Nu o să putem să le dăm înapoi timpul pierdut și tot necazul și toată perioada și tot chinul în care, practic, au stat, așa cum mi-au spus foarte mulți în e-mailurile pe care mi le-au trimis sau în scrisorile pe care mi le-au trimis, că se rugau de la lună la lună să poată să aibă ce pune pe masă copiilor lor.

Și nu vă spun lucrurile astea ca să fac acum apel la bunăvoința dumneavoastră, ci vă spun doar ca să vă învederez realitățile, de ce este nevoie ca această lege să devină realitate.

Eu sper ca astăzi, la votul final, să putem să ne facem treaba și să arătăm oamenilor că în Parlamentul României sunt oameni care gândesc și cu sufletul, și cu mintea, și atunci când se comite o nedreptate socială, să poată să fie îndreptată.

Eu vă rog foarte mult să dați un vot de adoptare acestui proiect legislativ, pentru ca dramele umane la care am asistat în ultimele luni, pornind de la executări silite sau de la familii care, așa cum am spus, efectiv nu aveau ce să pună pe masă pentru copiii lor, să aibă un Crăciun mai fericit și un Crăciun liniștit și, așa cum mi-a spus mie cineva, să poată să-și ia viitorul înapoi. Pentru că nu vorbesc și nu spun cuvinte mari atunci când vă spun că pentru această dramă, care a fost cauzată exclusiv de fluctuațiile cursului de schimb valutar, oamenii ăștia nu au avut nicio vină, pentru că au vrut să vină să-și ia un credit cu bună-credință, să-și construiască viitorul.

Eu vă rog astăzi să stopăm calvarul lor, care a durat, din punctul meu de vedere, mult prea mult și vreau să vă mulțumesc tuturor celor care, în toată această perioadă, ați fost alături de mine în această bătălie, care eu astăzi sper să înceteze și să câștigăm și războiul final ca această lege să fie pusă în practică și, atunci când o să aibă prima conversie pe baza noii legi la cursul istoric, în condițiile în care le-am prevăzut noi în această lege, să devină realitate.

Eu vă mulțumesc și Grupul PSD cu siguranță va vota această lege, fiind o lege asumată de noi de la început.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și noi vă mulțumim.

Da. Grupul parlamentar UDMR. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule președinte,

Stimați colegi,

Încep prin a vă spune că UDMR va vota această inițiativă legislativă dintr-un singur motiv.

Există pe ordinea dumneavoastră o inițiativă legislativă, nr. 337/2014, anterioară cererii pe care o dezbatem astăzi, și care vizează același lucru și m-aș fi bucurat să fie discutate în același timp, așa cum prevăd uzanțele parlamentare, dintr-un motiv foarte simplu: inițiatorii acestei Legi nr. 345, în forma votată de Senat, aveau inițial altă opțiune. Și să vă citesc cum scrie în materialul din Senat, adoptat: "cursul de schimb la care efectuează conversia este rata de schimb a pieței, aplicabilă în ziua realizării conversiei, dacă în contractul de credit nu se specifică altfel". Aceasta este inițiativa inițială a Legii nr. 345, pe care nu am susținut-o și nu am semnat-o când au venit inițiatorii la mine. Se poate vedea pe site.

Inițiativa, în schimb, a UDMR-ului, care a fost semnată de toate partidele politice, nr. 337/2014 prevede reconversia la cursul istoric - și vă rog să nu spuneți altceva de la plen -, la cursul istoric, nu doar pentru franci elvețieni, ci și pentru dolari, și pentru toate cursurile în afară de lei.

Deci eu cred că inițiativa noastră inițială, care are numărul 337, a fost inițiată anterior; 345 este acest număr. Trebuia discutat la un loc și ideea inițială de conversie, mă bucur, la cursul istoric, a fost îmbrățișată de majoritate.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnul Nica, vă rog. Aveți și o precizare de făcut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Pentru stenogramă vreau să spun că Guvernul României, prin adresa înaintată din 17 octombrie, a fost de acord cu amendamentul și susține proiectul de lege cu propuneri și observații.

Tot pentru stenogramă și pentru colegii mei, Banca Națională a avertizat în 2006 cu acordarea creditelor în franci elvețieni; BCR nu a dat credite în franci; BRD nu a dat credite în franci; Banca Raiffeisen nu a dat.

Deci, este bine să dăm Cezarului este al Cezarului și să nu băgăm Banca Națională, dacă alte bănci au păcălit populația.

Acum, am venit la microfon pentru o corelare, o îndreptare a erorii materiale, la pagina 17, la alin.(4), și o să dau citire tezei finale a articolului: "se calculează conform contractului de credit și ultimului plan de rambursare emis în franci elvețieni și se achită de către creditor în tranșă unică, la data semnării actului adițional de conversie..." și textul curge mai departe.

Prin urmare, eliminăm "se achită creditorului" și corect este "de către creditor".

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Alte intervenții dacă mai sunt?

Mai sunt alte intervenții? Îl rog și pe domnul secretar de stat. Punctul de vedere al Guvernului, care înțeleg că a susținut inițiativa.

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Attila György:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, în Punctul de vedere al Guvernului, s-a menționat sprijinul pentru această inițiativă, în anumite condiții care vizează caracterul social, respectiv respectarea echilibrului macroeconomic și a stabilității financiare.

Punctul de vedere la care s-a făcut referire vizează raportul inițial, nu cel făcut ieri-seară, în urma analizării raportului înlocuitor elaborat de Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia juridică, de disciplină și imunități, am constatat că nu se regăsesc întocmai condițiile care au fost prevăzute în punctul de vedere inițial, respectiv apar noi riscuri asupra costurilor de finanțare ale statului, respectiv riscul de apariție a unor noi litigii la ICSID, cu un potențial asupra bugetului de stat.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Nu mai sunt intervenții.

Avem 19 amendamente. Vă rog, vă rog, că avem 19 amendamente și vreau să discutăm. Sunt trei amendamente noi. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am încercat să mă uit pe site-ul Camerei, la raport, dar, din păcate, așa cum este afișat, este imposibil să verific dacă într-adevăr voi putea interveni la acea poziție unde doresc.

Eu aș dori, dacă-mi permiteți să intervin, la acel amendament din comisie, unde s-a eliminat noțiunea de "prin hotărâre judecătorească", ca să înțelegem despre ce este vorba.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da, este vorba... Stați pe loc, domnule deputat. Și aveți, într-adevăr, un amendament respins la 3, este vorba... "în care s-a eliminat". Imediat ajungem acolo.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu.

De la 1 la 9 dacă sunt observații? Nu.

Acum, discutând de art.492, la alin.(3) dumneavoastră aveți un amendament respins.

Comisia a acceptat eliminarea "prin hotărâre judecătorească". Deci, practic, să se meargă "prin act adițional" și s-a eliminat, pentru coerență, hotărârea judecătorească.

Dumneavoastră, aici, aveți un amendament în care spuneți: "conversia se realizează prin act adițional, sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească." Și textul curge.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Într-adevăr, atunci când banca va refuza semnarea actului adițional pentru conversie, debitorul poate să solicite instanței obligarea băncii de a semna un act adițional.

Prin eliminarea celor trei cuvinte "prin hotărâre judecătorească", am eliminat posibilitatea debitorului de a se adresa instanței de judecată solicitându-i ca chiar hotărârea judecătorească să țină loc de act adițional. Asta înseamnă timp și bani pierduți pentru contribuabili, pentru cei care au nevoie de acest act adițional.

Deci eu nu susțin amendamentul comisie și solicit ca plenului Camerei să adopte...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Sigur.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

...acel amendament pe care l-ați trecut ca respins și care era amendamentul admis în raportul anterior.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Deci, domnule deputat, voi supune votului plenului amendamentul dumneavoastră și al domnului Fenechiu.

Cine este pentru amendamentul domnului Máté? Vă rog să votați.

Nouă voturi pentru.

Împotrivă? Adică păstrând pe raportul comisiei. 73 Mulțumesc.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

Vă rog, vreți să interveniți?

Deci amendamentul respins nu a fost acceptat. Voi supune apoi votului...

Vreți să interveniți acum sau?

Vă rog, domnul Márton Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Pe procedură.

Ca să fiu în acord cu intervențiile domnului Cernea, iată de ce ar fi fost bine să votăm electronic, ca populația, când vă veți deșteptăți că am avut dreptate, peste un an, doi, să cunoască care sunt acei deputați care-i trimit în instanță să cheltuiască bani și timp pentru a-și recăpăta drepturile.

E păcat că nu se cunoaște care sunt acei deputați care au fost împotriva acestui amendament.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră, stimați colegi, amendamentul propus de comisie, 10 marginal.

Cine este pentru? Vă rog să votați. Mulțumesc. 77.

Împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul? Nu.

A fost acceptat amendamentul comisiei.

De la 11 până la 19, dacă sunt observații? Nu.

Adoptat. Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 21 noiembrie 2019, 2:14
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro