Plen
Ședința Camerei Deputaților din 18 octombrie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.149/26-10-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 18-10-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 octombrie 2016

4. Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (PL-x 555/2015). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 555/2015

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Și ultimul, este vorba de Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Și aici s-a retrimis pentru a pune în concordanță - da, am terminat, sunt 19, urmăriți, vă rog.

Deci domnul Ciprian Nica, vă rog să prezentați ultimul raport al Comisiei juridice la Legea avocaților.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă.

Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 211, a avizat favorabil.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificările propuse vizând, conform expunerii de motive, punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale nr. 1519/2011, respectiv cu nr. 297/2014, având în vedere faptul că, într-un stat de drept coerența, predictibilitatea și conformitatea legislației cu Constituția României sunt deziderate care justifică intervenția legiuitorului.

Această modificare legislativă este cu atât mai justificată cu cât de la momentul publicării deciziilor Curții Constituționale mai sus invocate în Monitorul Oficial și până în prezent a trecut un timp relativ lung.

Inițiativa legislativă este justificată și de faptul că profesia de avocat se află într-o continuă transformare și adaptare ca urmare a modificărilor legislative intervenite atât prin prisma noilor coduri juridice, cât și ca urmare a jurisprudenței Curții Constituționale cu privire la unele texte din Legea nr. 51/1995.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995.

În ședința din 21 martie 2016, plenul Camerei a hotărât retrimiterea la Comisia juridică.

Comisia juridică s-a întrunit în luna martie, s-a întrunit în luna septembrie și în luna octombrie...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Prezentați ultimul raport, domnule deputat, de aseară. Ultimul raport, că pentru aceea v-am trimis, pentru raportul de aseară. Ați mai prezentat istoria odată.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

În ședința din data de 17 octombrie 2016, s-a trimis retrimiterea proiectului de lege la Comisia juridică.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au dezbătut inițiativa legislativă în data de 17 octombrie 2016, la ora 17,00.

La dezbateri a participat, în calitate de invitat, doamna Gabriela Scutea.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu amendamentele admise redate în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul raport. Amendamentele respinse au fost redate în Anexa nr. 2 la prezentul raport.

Face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Guvernul, doamna secretar de stat.

Punct de vedere al Guvernului și apoi invit grupurile parlamentare, dacă au...

Vă rog, doamna secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Gabriela Scutea (secretar de stat, Ministerul Justiției):

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună ziua!

Doamnelor și domnilor deputați,

Dezbaterile cu privire la modificarea Legii nr. 51/1995 au prezentat, din partea Guvernului, mai multe propuneri de includere și considerare a unor observații destinate, în principal, să asigure coerența cadrului normativ, dar, pe de altă parte, în ceea ce privește asigurarea dreptului de apărare al justițiabililor, acesta să fie consolidat.

De asemenea, în ceea ce privește regulile generale ale procesului civil și penal, modul în care aceste dispoziții se integrează cu ansamblul legislației, considerăm că soluția legislativă ține cont în mare parte de observațiile formulate de către Guvern și, de asemenea, credem că, pentru interpretarea sistematică a cadrului normativ în vigoare, la care se adaugă aceste completări, există soluții care, cel puțin, nu sunt în varianta de a indica contradicții sau lacune de reglementare.

În acest fel, raportat la contribuțiile care au fost prezentate în cadrul Comisiei juridice, punctul de vedere Guvernului considerăm că a avut receptivitatea necesară pentru preluarea în corpul noului act normativ.

Mulțumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc mult, doamna secretar de stat.

Dezbateri generale? Grupul UDMR, domnul Máté, vă rog, liderul Grupului UDMR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Mulțumesc, domnule președinte.

Țin minte că, în anii '90, un ziarist clujean spunea: "M-am săturat de România."

Am ajuns aici, în fața dumneavoastră, să spun că m-am săturat de demagogie și de intervenția unora prin care încearcă să vă inducă în eroare. Și de ce spun acest lucru. Chiar în comisie i-am propus domnului vicepreședinte care conducea: în situația în care o să am dreptate și dumnealui va fi aici, în Parlament, următorul mandat, oare își va da demisia.

Și vă spun de ce. Pentru că a susținut amendamente care sunt un atentat nu împotriva avocatului, sunt un atentat la dreptul de apărare.

Prin amendamentele introduse la art. 35, poziția 23 din raport, se spune că: sunt exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri și de la măsura confiscării doar acelea care sunt enumerate, adică "înscrisurile care conțin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client", respectiv în situația în care - și aici v-aș ruga foarte, foarte mult să fiți atenți la formulare și vă dați seama de ce: "În situația în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că avocatul a comis infracțiuni în exercitarea activității specifice profesiei, prevederile alin. (11) nu se aplică."

Deci, stimați colegi, atunci când un client merge la un avocat, sunt anumite aspecte confidențiale care nu trebuie să ajungă la partea adversă. Într-un proces penal, partea adversă e procurorul. De cealaltă parte este clientul, avocatul, adică apărarea.

Ia spuneți-mi mie, ce se va întâmpla cu dreptul la apărare atunci când un procuror care va interpreta în mod abuziv acest text de lege, va spune eu confisc nu înscrisurile, pentru că pe acelea nu pot - notițele avocatului - dar îți confisc telefonul, pentru că ai mesaje scrise către client, îți confisc hardul computerului, pentru că ți-ai redactat anumite notițe și am nevoie de aceste date.

Și atunci, mă întreb: Oare cetățeanul va avea asigurat dreptul la apărare? Sau încălcăm din nou Tratatul CEDO, unde spune că fiecare dintre noi trebuie să aibă asigurat dreptul la un proces echitabil.

Chiar acum se pregătește o directivă prin care se vor stabili aspecte în ceea ce privește dreptul la apărare. Ba, mai mult, există deja hotărâri CEDO prin care Portugalia, de exemplu, a fost condamnată pentru singurul motiv că ANAF-ul a încercat să afle dacă avocatul în cauză a săvârșit vreo infracțiune sau nu și a dorit să afle ce sume de bani au intrat în contul avocatului de la client.

Dacă există hotărâri CEDO, eu nu înțeleg de ce trebuie să susținem asemenea amendamente. Și tare m-aș bucura, ca membru al Comisiei juridice, să știu pe procedură cine a susținut aceste amendamente. Pentru că, dacă vă uitați pe raport, scrie clar: amendament susținut de Comisia juridică. Eu fac parte din Comisia juridică și eu nu susțin acest amendament.

Acolo ar trebui să fie, conform regulamentului, trecut numele acelui deputat care susține. Și, dacă vreți, vă dau exemple chiar din acel județ de unde provine vicepreședintele comisiei. Și era menționat acest exemplu în presă, nu încalc nicicum vreo regulă de confidențialitate.

Țineți minte, stimați colegi de la PSD, și probabil îl veți recunoaște pe un domn președinte al consiliului județean care s-a judecat câțiva ani buni și după ce expertiza a fost depusă, experții au fost citați la Parchet? Dar știți, ați citit cumva în presă, acum câțiva ani apărut, că inclusiv judecătorul care a îndrăznit să pronunțe o achitare, a doua zi a fost citat la Parchet?

Și revin la prima mea frază: m-am săturat să trăiesc într-un stat polițienesc. M-am săturat... unde anumite instituții care au dreptul și obligația de a cerceta fac abuzuri. Și m-am săturat să aflu și să citesc în presă că un judecător spune că sunt colegi și colaborează cu Parchetul. Acest lucru, într-adevăr, așa era în anii '50, înainte de '89, în marele socialism.

Dar astăzi judecătorul este cel care decide, procurorul este cel care solicită condamnarea, și apărarea trebuie să asigure dreptul la un proces echitabil și să se judece corect.

Pe baza acestor amendamente admise și susținute de comisie, dar nu știu cum, pe baza cărui articol din regulament, astăzi, am făcut un atentat nu împotriva avocatului, ci împotriva dreptului la apărare.

Și o singură întrebare vă pun: Cum va asigura avocatul dreptul la apărare, cum va face strategia de apărare dacă îi va fi luat calculatorul, telefonul mobil și alte bunuri, inclusiv un CD pe care a imprimat anumite aspecte în ceea ce privește apărarea?

Dacă vreți acest lucru, putem face, fără nicio problemă. Și o să vedeți peste jumătate de an, un an, ce va fi, când, în anumite dosare, avocatul nu va mai asigura apărarea pentru că nu dorește să fie supus unor intervenții pe suspiciune rezonabilă, care, din păcate, a intrat în dreptul penal, fiind o traducere total greșită din limba engleză. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenții?

Domnul Dumbrăvanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține modificările Legii nr. 51/1995. Sigur, au fost foarte multe discuții în cadrul Comisiei juridice, discuții care s-au purtat cu toți cei interesați de faptul că această profesie liberală trebuie să devină din ce în ce mai puternică și respectată în România.

Cred eu că trebuie să insistăm pe faptul că în lege s-a statuat foarte clar că avocații sunt partenerii indispensabili ai justiției pentru prima dată. Acest lucru înseamnă un plus de respect, dar și de statut, pentru că avocatul este cel care apără, de fapt, cetățenii în fața abuzurilor și în fața a ceea ce înseamnă imixtiuni ale altora în drepturile lor.

Cred eu că legile sunt făcute pentru a întări accesul cetățenilor la justiție și, în acest sens, Legea nr. 51 aduce un plus în considerarea faptului că cetățenii sunt în drepturile lor alături de avocați și avocații devin parteneri egali în justiție.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenții?

Ultima intervenție, domnule Ciprian Nica. Aveți un minut, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Domnule președinte,

Mulțumesc.

Din respect pentru colegii mei de la Comisia juridică și cu totul în mod special față de colegul meu, Máté András, mă văd nevoit să intervin pentru câteva secunde, pentru că am fost eu vizat în cuvântul lui.

S-a constituit un grup de lucru în cadrul Comisiei juridice, mai ales din avocați, din care a făcut parte și Domnia Sa și ceilalți de la Partidul Național Liberal, care au lucrat împreună cu secretarul de stat Gabi Scutea de la Ministerul Justiției.

Textele au fost discutate și răsdiscutate pe parcursul a șase sau șapte luni, dacă nu mă înșel, și au fost convenite.

Întâmplarea face că am condus eu ședința pe textul final, unde au fost discutate numai două articole, două modificări și o să le dau citire: "Indice 1 - sunt exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri și de la măsura confiscării: a) înscrisurile care conțin comunicări între client și avocatul său; b) înscrisurile care conțin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client."

De asemenea, ceea ce spune Domnia Sa, cu suspiciunea rezonabilă, care, în mod real, a creat probleme în practica reală - și pe fond are dreptate -, dar textul sună așa: "În situația în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă." Prin urmare, noi am încercat sau a încercat tot grupul, pentru că textele au venit și s-au discutat și s-au votat, nu eu nu am fost de acord cu amendamentul Domniei Sale. Mă face să înțeleg că vrea un pic de dictatură, adică ceea ce susține un singur om trebuie să treacă în fața a cinci, zece sau șase oameni.

Sunt de partea avocaților și am luptat pentru avocați. Și am mai susținut un amendament cu care n-am fost de acord cu ministerul, care, până la urmă, a consimțit să treacă.

Nu vreau să se interpreteze că vicepreședintele, președinte de ședință de ieri, este împotriva drepturilor și libertăților cetățenești. Ba nu. Am fost și sunt pentru ele.

Prin urmare, ați lucrat în grupul de lucru. Restul textelor care au fost discutate, amendate și trecute în raportul final nu-mi aparțin.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnul Máté, vă rog. Drept la replică, aveți un minut, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Domnule vicepreședinte,

Nu vă învinovățesc cu absolut nimic.

Doar așa, de principiu, eu știu că, în Constituția României, singura instituție legiuitoare este Parlamentul. Eu așa am învățat la drept constituțional, că aici se adoptă legile.

Și, într-adevăr, fiecare formațiune politică din comisie a avut reprezentant în acest grup de lucru. Sunt singurul de la UDMR care e membru în Comisia juridică. Și, într-adevăr, am fost la o singură întâlnire. În rest, nu m-am dus, pentru că am văzut în ce direcție merg aceste discuții.

Și dacă recunoașteți că avocatul este o parte indispensabilă a justiției, mă întreb, așa, retoric: Spuneți-mi, dacă la avocat, pentru suspiciune rezonabilă, se pot ridica anumite bunuri, ia spuneți-mi mie, la magistrați de ce e nevoie la percheziții și la arestare de avizul CSM-ului? Oare de ce e nevoie de un aviz? Cine are superimunitate? Pentru reținere și arestare, percheziție e nevoie de avizul CSM-ului. E bine să știm și acest aspect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenții? Nu mai sunt ale intervenții.

Avem 92 de amendamente admise și 20 respinse.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu.

De la 2 până la 20, dacă sunt observații? Nu.

De la 21 la 40, dacă sunt observații? Nu.

Precizați, domnule deputat, vă rog precizați. Pentru că sunt numai amendamentele domnului Dîrzu. Spuneți-mi care poziție solicitați dumneavoastră?

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Deci, domnule președinte, la art.35 din lege s-au introdus alin. (1ą), alin. (1˛) mi se pare, este la poziția 23 sau 32, îmi cer scuze, nu-mi mai aduc aminte, unde solicit să supuneți la vot amendamentul comisiei pe care eu nu-l susțin...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

...pentru motivele pentru care...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Am înțeles explicația dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

...am ieșit la microfon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei.

Cine este pentru? Vă rog să votați. Raportul comisiei. Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

27 de voturi pentru, 23 de voturi împotrivă.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Nu știu care a fost intenția, care n-a fost intenția. Foarte mulți colegi de-ai dumneavoastră nu și-au ridicat mâna.

În total au votat pentru zece persoane. I-am numărat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Deci să înțeleg că solicitați reluarea votului, da?

Cine este pentru raportul comisiei? Vă rog să votați. 24 de voturi pentru.

Împotrivă? 30.

A fost respins amendamentul comisiei. (Aplauze.)

Mergem mai departe.

De la 40 la 92, dacă sunt observații? Nu sunt.

Rămâne la votul final.

Da, vă rog.

Vă reamintesc, stimați colegi, este lege organică și, în aceste condiții, vă reamintesc că trebuie 177 de voturi pentru lege organică.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Îmi cer scuze că revin la microfon, dar vreau să vă mulțumesc pentru această susținere și, credeți-mă, e bine când pe holul Parlamentului vin unii colegi și îmi spun "Aveți dreptate, ai avut dreptate, dar n-am putut vota, că s-a luat o decizie în partid."

Mulțumesc pentru votul de astăzi și, credeți-mă, de câte ori am fost la acest microfon și am încercat să îmi spun opinia, încercam totul pentru a fi mai bine în țara asta, nu pentru altceva. Și astăzi n-am făcut un lucru bun pentru avocat, am făcut un lucru bun pentru dreptul la apărare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Stimate coleg,

Vă reamintesc, legea are caracter organic. Luările de cuvânt ale colegilor au fost de susținere în condițiile raportului. Vom vedea la votul final dacă va fi adoptată sau nu.

    ................................................
   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Precizez pentru staff: la Legea avocaților, prin vot a fost respins la 23 marginal, art. 12. Toate celelalte, restul, rămân în forma adoptată de comisie. Precizări au fost... În dezbateri nu s-a precizat foarte clar și am supus votului, și acest amendament a fost respins, celelalte rămân în forma comisiei și a Senatului.

Înțeleg că aveți o precizare, domnule Nica.

Mulțumesc Guvernului.

Stimați colegi, ne vedem la ora 12,30.

Domnule Nica, aveți o precizare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Pe principiul că numai cine nu muncește nu greșește, am mai sărit. La legea cu conversia. Hai că asta a intrat în practica uzuală. La marginal 16, alin. (1) și (2), este corect, "...dispozițiile prezentei legi...", iar la marginal 17, recitind tot textul, rămâne forma care a fost adoptată în comisie și nu forma care s-a citit la plen.

Dacă-mi dați voie, pot să și citesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Nu, nu. Mulțumesc.

S-a înțeles.

Cu aceste precizări, închidem ședința aici. Ne vedem la 12,30, când începe ședința de vot final.

La finalul ședinței de vot final, punctul 2 al ordinii de zi prin vot cu bile.

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 21 noiembrie 2019, 2:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro