Plen
Ședința Camerei Deputaților din 6 martie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.34/13-03-2017
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-12-2019
04-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 06-03-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 6 martie 2017

4. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale (PL-x 667/2015). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 667/2015

   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale.

Dacă de la Guvern vrea să intervină cineva? Vă rog.

Vă rog să vă prezentați, ca să vă cunoască colegii din sală.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian Cosmin (secretar de stat, Ministerul Muncii și Justiției Sociale):

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Numele meu este Cristian Cosmin, sunt secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

În ceea ce privește detașarea realizată de către angajatorii din România pe teritoriul altor state ale Uniunii Europene, nu există la ora actuală o reglementare specifică, singura instituție similară fiind cea a detașării, reglementată de Codul muncii.

În aceste condiții, lipsind un cadru legal specific de aplicare în practică, de multe ori, detașarea transfrontalieră este interpretată și aplicată în mod diferit de angajatori.

Chiar dacă nu există o reglementare specifică în ceea ce privește detașarea cetățenilor români în alte state din Uniunea Europeană, noțiunea de "detașare transfrontalieră" nu se va confunda cu noțiunea de "detașare", din Codul muncii.

Necesitatea introducerii unor clarificări, la nivelul legislației naționale, care să elimine confuziile menționate anterior, a condus la necesitatea revizuirii Legii nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale.

Astfel, proiectul de lege reglementează detașarea transfrontalieră realizată de angajatorii din România pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene în spațiul economic european sau în cadrul Confederației Elvețiene, înscriindu-se principiilor și reglementărilor europene.

Față de cele menționate, Guvernul susține raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Comisia pentru muncă?

Domnul Solomon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege reglementează mult mai eficient detașarea transfrontalieră realizată de angajatorii din România pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene, în spațiul economic european sau în cadrul Confederației Elvețiene, înscriindu-se principiilor și reglementărilor europene.

A fost adoptat de Senat, în ședința din 13 octombrie 2015. Face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, în forma prezentată.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Din partea grupurilor, vă rog? Nu sunt intervenții. Nefiind... Da? Vă rog. Apăsați pe... , domnule profesor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Oprea:

Cred că era important... domnul președinte a dat mesajul clar al ordonanței, dar cred că era important, pentru românul care lucrează în afara Europei și europenii care vin pe teritoriul României, să aibă un tratament care să răspundă și principiilor și reglementărilor europene. Iar aici conceptele cheie vizează chiar salariul minim, care nu este sub interpretarea pur românească; de asemenea, salariatul detașat de pe teritoriul României.

Și... la Comisia pentru muncă, pe un alt subiect, au fost dispute vizavi de modul în care șoferi de-ai noștri se află pe teritoriul Uniunii Europene, în detașare, și invers, cei din Europa, la noi.

Așadar, conceptele acestea, inclusiv indemnizația specifică detașării, sunt lucruri care mai ales într-o economie atât de liberă și cu reguli clare, europene, pentru organizațiile implicate într-un astfel de sistem, informațiile sunt mai mult decât strict necesare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Dacă mai sunt intervenții la dezbateri generale?

Domnul deputat Cîtea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Cîtea:

Propunerea legislativă este în fond ordonanța de urgență care vizează materia detașării lucrătorilor, în sensul în care această detașare se realizează de angajatorii români pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană.

În situația în care nu există în legislația națională o reglementare care să acopere această problemă, în situațiile de acest gen întâlnite, aplicându-se cu prioritate regulile detașării din Codul muncii, ca fiind cea mai apropiată instituție de drept de problema discutată.

S-a mai discutat în această sesiune parlamentară, de la tribuna Parlamentului României, și Propunerea legislativă care a avut ca obiect munca prin agenți de muncă temporară, în sensul transpunerii în legislația națională a dispozițiilor Directivei 2008/104 a Comunității Europene.

Ordonanța aduce cu sine explicații suplimentare și redefinirea noțiunii de salariat detașat pe teritoriul României, salariat detașat de pe teritoriul României, cheltuielile generate de detașare, noțiunile de salariu minim sau indemnizație specifică detașării.

În situația specială a salariaților detașați de pe teritoriul României, se precizează, mai exact, o serie de noțiuni pentru care dreptul european oferă o foarte mare atenție, ca de exemplu: durata maximă a perioadei de muncă și durata minimă a repausului periodic, durata minimă a concediilor anuale plătite, salariul minim, inclusiv compensarea sau plata muncii suplimentare, condițiile de punere la dispoziție a salariilor, sănătatea și securitatea în muncă, măsuri de protecție socială pentru femeile însărcinate care muncesc, egalitatea de tratament între bărbați și femei, precum și alte dispoziții în materie de nediscriminare și combatere a discriminării pe motiv de sex.

Prezenta propunere legislativă reclamă urgența aplicării, deoarece în dreptul actual, prevederile legislative care emit efecte juridice au creat numeroase stări de confuzie și imposibilitate de aplicare.

Comisia raportoare a întocmit, în unanimitate, un raport pozitiv.

Ținând cont de toate cele precizate, Grupul PSD din Camera Deputaților va vota propunerea legislativă.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Alte intervenții mai sunt? Nu mai sunt. Vot final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 9 decembrie 2019, 20:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro