Plen
Ședința Camerei Deputaților din 24 octombrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.152/01-11-2017

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-04-2020
02-04-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 24-10-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 octombrie 2017

11. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2017 privind unele măsuri pentru asigurarea participării României la procesul de relocare a instituțiilor/agențiilor Uniunii Europene (PL-x 286/2017). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 286/2017

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2017 privind unele măsuri pentru asigurarea participării României la procesul de relocare a instituțiilor/agențiilor Uniunii Europene; procedură de urgență; PL-x 286/2017.

Guvernul?

Vă rog, doamnă secretar de stat.

Doamna Magda Ștefania Bîrlibescu (secretar de stat, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul):

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Obiectul de reglementare al proiectului de act normativ supus dezbaterii îl reprezintă crearea cadrului legal, prin care statul român să realizeze demersurile și să ia măsurile pentru identificarea sau selectarea imobilelor necesare pregătirii și participării României la procesul de relocare a unor instituții ale Uniunii Europene, prin mandatarea instituției Secretariatului General al Guvernului, cu îndeplinirea acestei atribuții.

Având în vedere acest aspect și ținând cont de faptul că relocarea la București a Agenției Europene a Medicamentului reprezintă o oportunitate importantă pe care România ar putea să o valorifice, susținem aprobarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2017, în forma propusă de Guvern.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Călin, vicepreședintele Comisiei pentru administrație.

Vă rog.

Domnul Ion Călin:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Așa cum spunea și reprezentantul Guvernului, în contextul notificării, de Marea Britanie, a intenției de ieșire din Uniunea Europeană, prin declanșarea art. 50 din Tratatul Uniunii Europene, una dintre deciziile care va trebui formulată la nivel Uniunii Europene se referă la relocarea agențiilor europene care își au la acest moment sediul în Marea Britanie, la Londra, respectiv a Autorității Bancare Europene și a Agenției Europene pentru Medicamente.

De asemenea, este necesar să facem o evaluare științifică a cererilor de autorizare europeană, de punere pe piață a produselor medicinale, cu rolul de a stimula inovarea și cercetarea în sectorul farmaceutic.

Camera Deputaților este Cameră decizională în această situație.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Comisia pentru afaceri europene a avizat favorabil.

În urma dezbaterilor din cadrul comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi - doar un vot împotrivă - adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2017 privind unele măsuri pentru asigurarea participării României la procesul de relocare a instituțiilor/agențiilor Uniunii Europene.

Și aici fac o precizare, o adăugare la raport - e vorba de o corectură de tehnică legislativă - "în forma adoptată de Senat".

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Dezbateri generale?

Grupul PMP, domnul Pașcan.

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Distinși colegi,

Din păcate, pe acest proiect legislativ suntem puși în fața faptului împlinit.

Adică, ne preocupă relocarea unei agenții europene a medicamentelor, în condițiile în care, sigur, vorbim de o instituție care va avea 600 de angajați și o rețea de vreo 4.500 de experți.

Și unde o plasează Secretariatul General al Guvernului și Guvernarea PSD-ALDE? Tocmai în Pipera, unde știți foarte bine cât este de aglomerată zona, că nu sunt măcar locuri de parcare și o punem în imposibilitatea de a fi, din acest punct de vedere, competitivă.

Câtă vreme resursele umane ar trebui în acest domeniu să funcționeze foarte bine, să existe condiții, este o zonă de trafic, firește - și absolut incompetent administrativ -, se hotărăște această locare, acest sediu al Agenției Europene a Medicamentelor și nu putem fi de acord cu acest vot, care ne pune în fața unui fapt împlinit și în fața unei incompetențe administrative.

Mulțumesc.

PMP va vota împotrivă.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Grupul PNL, domnul Roman.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Grupul PNL va vota pentru adoptare. Aceasta a fost și poziția noastră în cadrul Comisiei pentru administrație publică.

Dat fiind caracterul de urgență, am încălcat chiar o cutumă, în sensul că, de regulă, nu ne exprimam decât în prezența reprezentanților Guvernului.

Din păcate, la Comisia pentru administrație publică reprezentantul Guvernului nu a avut timp să discute un subiect atât de important.

Mă bucur că a venit măcar astăzi în plen să susțină punctul de vedere și, prin urmare, fiind vorba de o instituție extrem de importantă pentru România, PNL va vota pentru adoptare.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu.

Domnul Benga, Grupul USR.

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Bună ziua!

Grupul USR va vota pentru acest proiect de lege.

Așa cum am spus și în comisie, însă, subiectul acesta atrage și cumva un subiect colateral.

Bineînțeles că ar fi un lucru îmbucurător ca o întreagă rețea de experți să fie atrasă spre București și să existe acest număr semnificativ de joburi de înaltă calificare - și este foarte bine ca Guvernul să facă demersurile pentru a ajuta acest proces -, însă trebuie să atragem atenția asupra următorului aspect.

După cum știți, relocarea Agenției Europene pentru Medicamente a generat o întreagă dezbatere și a existat o scrisoare deschisă a angajaților agenției, care ridicau semne de întrebare, vizavi de trei orașe, respectiv Varșovia, Sofia și București, din cauza climatului politic, care este destul de liberal, și ridicau semne de întrebare vizavi de modul în care diverse minorități ar fi tratate aici.

Din punctul acesta de vedere, cred că este important să ținem cont pe mai departe de faptul că modul în care noi încurajăm climatul politic și liberalismul ne afectează postura în genul acesta de negocieri, la nivel european.

Mulțumesc frumos.

Domnul Florin Iordache:

Grupul UDMR.

Domnul Csoma Botond.

Domnul Csoma Botond:

Stimați colegi,

Grupul UDMR susține acest proiect de lege.

Precum colegul meu liberal a spus, am renunțat și la acea cutumă în comisie, ca reprezentantul Guvernului să fie de față.

Considerăm că este un proiect de lege foarte important.

Iar referitor la scrisoarea deschisă la care a făcut referire colegul meu de la USR, este o problemă mai complexă. Nu știu dacă pe baze ideologice ne putem pronunța asupra relocării unei instituții dintr-o țară încă membră a Uniunii Europene, într-o altă țară.

Sigur, putem să facem alte consemne sau să avem o dispută pe aceste chestiuni, dar nu cred că în legătură cu relocarea unei instituții foarte importante.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Rămâne la votul final; are caracter ordinar.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 7 aprilie 2020, 1:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro