Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 14-11-2017

Ședința Camerei Deputaților din 14 noiembrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.33 Costel Alexe - despre "Cronica unei demisii necesare";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Costel Alexe:

"Cronica unei demisii necesare"

Vă mărturisesc că îmi doresc să fie pentru ultima dată când mă adresez cu această formulare Domniei Voastre! Spun asta, pentru că atât eu, cât și alți colegi din Camera Deputaților v-am cerut, în nenumărate rânduri, să faceți un pas în spate, să nu transferați rușinea personală asupra unei instituții deja zdruncinată de acțiunile PSD, care de fiecare dată a făcut scut în jurul penalilor și a respins cererile de urmărire penală și, astfel, posibilitatea ca justiția să își urmeze cursul!

Se împlinește un an de când, sistematic și neobosit, încercați, direct și prin diverși interpuși, să acaparați instituțiile anticorupție și mai ales să puneți justiția sub controlul politic al PSD. Fără o minimă demnitate, dând dovadă de o cruntă iresponsabilitate, ați ales să fugiți ca un laș de răspundere și să jucați cartea victimei politice. Ați fi avut ocazia să demonstrați că sunteți un om nevinovat, așa cum susțineți, să lăsați justiția să își vadă de treabă, iar țara ar fi dus-o mai bine. Nu sunteți victima agenturilor străine, cum tendențios încercați să induceți opiniei publice. Nu sunteți nici victima adversarilor politici și, mai mult ca sigur, nu sunteți victima procurorilor în fel de fel de scenarii închipuite și sugerate de consultanții dumneavoastră!

Știți prea bine, domnule Liviu Dragnea, că sunteți victima propriei lăcomii și mai ales sunteți autorul celui mai mare și evident jaf de după anii 2000 și, fără remușcări, v-ați permis să țineți în subdezvoltare un județ, ați prăduit Teleormanul și apoi v-ați extins "operațiunile" la nivelul întregii țări. Asemenea unei cangrene, v-ați extins conexiunile oneroase, uzitând de pârghiile politice și de funcțiile administrative! Nu sunteți o victimă, domnule Dragnea, ci sunteți un agresor care se întoarce constant la locul faptei pentru a repeta infracțiunea și a colecta prejudiciul! E rușinos că al 3-lea demnitar în statul român are deja trei dosare penale și nimeni din PSD nu are o minimă decență să vă ceară să vă retrageți, pentru că acest circ dăunează imaginii României în raport cu partenerii externi!

Ați reușit să intrați într-o galerie selectă, a președinților PSD care colecționează capete de acuzare pe bandă rulantă. Deși nu mai era nevoie de confirmări, sunteți dovada că PSD rămâne un partid nereformat, anchilozat în trecut, refractar și cu mesaj antieuropean. Este clar că epoca lui Adrian Năstase, continuată de Victor Ponta, a fost perfecționată de Liviu Dragnea!

Nu faceți cinste României. Nu faceți cinste funcției de Președinte al Camerei Deputaților. Nu faceți cinste românilor care v-au învestit cu încredere și acum se simt trădați. Nu faceți cinste nici colegilor dumneavoastră, oameni de bună-credință - profesori, doctori, avocați, academicieni, pe care, în repetate rânduri, i-ați umilit și forțat să vă facă jocul politic!

Pentru toate acestea vă solicit public demisia, domnule Liviu Dragnea!