Plen
Ședința Camerei Deputaților din 21 noiembrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.170/29-11-2017

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 21-11-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 21 noiembrie 2017

15. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului (PL-x 338/2017). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 338/2017

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................

25. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului.

Vă rog, comisii?

Domnul Varga.

Domnul Vasile Varga:

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia juridică și Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale au fost sesizate spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege.

Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social, Comisia pentru sănătate și familie, Comisia pentru muncă și protecție socială, Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați - cele patru comisii - au avizat favorabil inițiativa legislativă.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, în sensul înființării, în cadrul instituției, a Domeniului pentru protecția și promovarea drepturilor copilului, coordonat de un adjunct al Avocatului Poporului, denumit Avocatul Copilului.

În urma examinării inițiativei legislative și a documentelor ce o însoțesc, precum și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, în unanimitate de voturi, adoptarea acestui Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu amendamentele admise care sunt redate în Anexă la prezentul raport.

De asemenea, vă rog să notați că a dispărut din raport sintagma "Avocatului Poporului" și s-a modificat, fiind numai "instituția Avocatul Poporului", să faceți rectificările cuvenite.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri?

Domnul Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Partidul Național Liberal va vota acest proiect de lege, dar avem câteva mențiuni de făcut cu privire la acesta.

Constatăm că Avocatul Copilului, propus de Partidul Național Liberal în legislatura trecută nu a fost bun. Este bun Avocatul Copilului propus de Guvernul PSD.

În fine, trecând peste acest aspect, noi considerăm că apar, în reglementarea propusă de Guvern, anumite suprapuneri legislative care s-ar putea să nască conflicte de competență.

Era normal să detaliem reglementarea din Legea Copilului care spune negru pe alb că drepturile copilului pot fi apărate și de către Avocatul Poporului. Însă a veni și a scrie că Avocatul Poporului trebuie să și promoveze drepturile copilului, să îndeplinească și competențe care în mod evident sunt de natura structurilor specializate în protecția copilului, reglementate in extenso în Legea copilului, generează ceea ce v-am spus, un paralelism legislativ, și va genera, în opinia noastră, conflicte de competență.

Așa că ar fi fost cazul ca această chestiune să fi fost cumva reglementată în cadrul dezbaterilor din comisii. Nu s-a întâmplat lucrul acesta.

Pe cale de consecință, doar atragem atenția asupra acestei chestiuni.

În concluzie, vom susține acest proiect de lege, sperând ca ceea ce v-am spus mai înainte să nu se întâmple în practică.

Mulțumim.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Cristian Seidler.

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Stimați colegi,

Și mă adresez aici în principal colegilor din PSD.

Grupul USR va vota pentru acest proiect de lege.

Dar s-a întâmplat ceva ciudat, la Băile Herculane. S-a întâmplat ca în Planul celor 100 de măsuri cu care vă lăudați, pe care le-ați și adoptat, la punctul 47, să figureze exact adoptarea Proiectului de Lege privind înființarea instituției Avocatului Copilului. Cu alte cuvinte, v-ați lăudat vineri cu ceea ce urma să realizați marți. Pentru că înțeleg că votul final se va da totuși astăzi.

Este o previziune total nefericită, aceea de a te lăuda cu ceva ce încă nu ai făcut. De altfel, dacă doriți să parcurgeți cu adevărat Planul celor 100 de măsuri, vă mai recomand, cel puțin, punctele 13 și 30, care vorbesc, tot așa, despre adoptarea unor legi care încă nu au fost de fapt adoptate.

Este cel puțin rușinos pentru un partid cu o asemenea dimensiune, care deține guvernarea României, să se laude cu proiecte pe care nu le-a trecut, înainte de a face acest lucru.

O zi bună! (Aplauze.)

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

După cum știți, grupul nostru parlamentar a susținut acest proiect de lege. Credem, este important ca drepturile copilului să fie protejate și prin instituția Avocatului Poporului și, găsindu-i un loc mai important, printr-un adjunct al acestuia.

Totodată, salutăm că prin această lege se înființează 18 noi locuri de muncă, ca să zic așa. Vor fi angajate patru persoane, la nivel central, și 14 persoane, la nivelul activității teritoriale, care, într-adevăr, vor face ca să nu fie doar de complezență, ci o activitate efectivă a acestei instituții.

Totodată, atragem atenția instituției în sine că aceste persoane, la nivel teritorial, vor avea legătură, contacte, cu cetățenii de acolo și, având în vedere specificul acestei activități, cu copiii, câteodată chiar foarte mici, pentru protejarea intereselor acestora.

Ca atare, să chibzuiască ca, în acele zone unde minorități naționale există, să fie angajat și personal care înțelege și poate comunica cu copiii acestor minorități naționale.

Vă mulțumesc.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 22 ianuarie 2020, 19:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro