Domnul Cezar-Florin Preda: Domnule președinte, Stimați colegi, Partidul Național Liberal a votat această lege. Aș vrea, însă, să vă spun, într-un minut, care e istoria acestei decizii și de ce credem noi că această lege, plină de bunăvoința noastră, nu va rezolva mare lucru, decât, așa cum s-a spus aici, câteva angajări. Pentru că România nu are prevăzută în Constituție grija față de copil. E vorba despre familie. Este una dintre puținele țări din Europa care în Constituție nu garantează drepturile copiilor. Este un raport al Consiliului Europei - de aceea mi-am permis să intervin, pentru că eu am fost raportor în Adunarea Parlamentară - care e depus la vechea Comisie de modificare a Constituției, care și-a întrerupt... și a fost depus și la cei care au lucrat acest proiect. Pentru că lucrurile nu pot să rămână aici, pentru a avea convingerea că toți copiii României au garantate drepturile fundamentale. Și, dacă-mi permiteți, în încheiere, pentru că n-am apucat - era un coleg, domnule președinte, de la noi, de la partid, care a vorbit -, aș vrea să vă spun un lucru, cred eu, important aici. Am văzut că decizia noastră și votul nostru cu privire la dotarea cu armament a României a întrunit consensul tuturor și au venit câțiva colegi aici care au spus cam așa: mulțumind și președintelui Camerei Deputaților și tuturor... că niciodată nu te joci cu securitatea României. Dragii mei, eu am o întrebare așa, ca un om mai vechi în Parlamentul acesta, dar cu educația te joci?! Dar cu sănătatea te joci?! Dar cu autostrăzile te joci?! Văd că spunem cuvinte sforăitoare despre lucruri care sunt în cotidian. Și eu aș vrea să-i mulțumesc domnului Dragnea, președintelui Camerei, când vine cineva, un ministru aici și spune: "Avem consens să rezolvăm problema educației așa cum trebuie. Avem consens să facem autostrăzile așa cum trebuie. Avem consens să facem spitalele de care avem nevoie". Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|