Doamna Mara Mareș: "Domnule ministru Pop, este absolventul noul dușman al educației?" Domnule ministru Liviu Marian Pop, portofoliul de ministru al educației nu reprezintă o armă pe care s-o utilizați în vendetele dumneavoastră personale. În caz că nu știați, școala a început deja de 3 luni de zile. De când ați devenit ministru și până în prezent, educația românească stă să se prăbușească sub cupla orgoliului dumneavoastră personal, sub patosul de care dați dovadă în încercările dumneavoastră de a demonstra nu că dumneavoastră aveți dreptate, ci că alții nu au. V-ați folosit de funcția de ministru pentru a intra în război cu editurile și apoi cu inspectorii școlari pe care i-ați demis în mod ilegal. Acum se pare că a venit rândul absolvenților de studii care - culmea surprinderii, nu? - pleacă din țară. Una dintre întrebările grele care apasă pe societatea noastră este: cum oprim exodul absolvenților, domnule ministru al educației? Cum facem treaba asta? Când vi s-a solicitat un răspuns, ați ales să vă ascundeți după scaunul de ministru și ați aruncat mișelește răspunderea în sarcina Parlamentului, deși deciziile de acest gen sunt executive și țin de Guvern. Dacă n-ați fi fost atât de preocupat de vendetele dumneavoastră, probabil că ați fi avut timp să vă gândiți serios și temeinic la ce puteți să faceți pentru acești oameni. Soluția pentru a inversa fenomenul exodului absolvenților nu este "legarea de glie" a acestor absolvenți - ca să vă citez, cu această metaforă medievală -, ci adoptarea de măsuri executive de stimulare a inserției lor profesionale. Dumneavoastră ați auzit despre acest concept, "stimularea inserției profesionale"? Înseamnă că Guvernul adoptă măsuri prin care practicarea în România a profesiilor în care acești oameni s-au specializat devine atractivă. Adică oferta din țară să fie competitivă cu oferta din străinătate. Este atât de simplu. Dumneavoastră aveți timp să vă gândiți la chestiunile acestea, sau calendarul vă este prea încărcat cu luptele personale? Dumneavoastră realizați că, în afară de scandaluri și acuze, cine vrea să vă evalueze activitatea n-are după ce să tragă linie? Pentru această lipsă crasă de competență și viziune, sunteți un ministru-fantomă, domnule Pop, sunteți un ministru incapabil să construiască și o veritabilă sperietoare pentru cei ce vor să facă ceva pentru educația românească. Așteptăm acum, cu interes, propunerile dumneavoastră pentru ca tinerii absolvenți să nu mai fie tentați să plece din România. Cu mare interes.
|