Plen
Ședința Camerei Deputaților din 29 mai 2019
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/05-06-2019

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2019 > 29-05-2019 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 29 mai 2019

3. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.

 

După pauză

 

(În continuare, lucrările au fost conduse de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, președinte al Camerei Deputaților, asistată de doamna deputat Lia Olguța Vasilescu și de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.)

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bună ziua, stimați colegi.

Vă rog să vă ocupați locurile în sală.

Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 329 de deputați înscriși, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 195.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informez că au fost distribuite deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședința Camerei din ziua de miercuri, 29 mai 2019; programul de lucru pentru perioada 27 mai - 1 iunie 2019; lista rapoartelor depuse, în perioada 14-29 mai 2019, de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Programul de lucru pentru ziua de astăzi îl cunoașteți. La ora 12,00 avem vot final, urmat de ședința Biroului permanent și cea a Comitetului liderilor.

Intrăm în ordinea de zi a Camerei și vom începe cu primul punct.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 10 aprilie 2020, 11:53
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro