Domnul Varol Amet: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Vă mulțumesc, doamnelor și domnilor deputați. Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Eroul tătar Numan Çelebi Cihan". Anul acesta se împlinesc 103 ani de la trecerea în neființă a regretatului lider Numan Çelebi Cihan, care a rămas în memoria tătarilor ca fondator al Republicii Populare Crimeea și conducător al primului guvern al tătarilor. Numan Çelebi Cihan a trăit între anii 1885-1918, fiind un politician tătar de renume, muftiu al tătarilor crimeeni, avocat și totodată scriitor. Acesta este cunoscut ca primul președinte în timpul scurtei existențe a Republicii Populare Crimeea, proclamată la data de 26 noiembrie 1917, dar și ca mare compozitor al poemului "Ant Etkenmen", care mai târziu avea să devină Imnul tătarilor crimeeni. Numan Çelebi Cihan s-a născut în Crimeea, în satul Büyük Sonaq, unde și-a petrecut întreaga copilărie, fiind trimis ulterior de către tatăl lui, în 1908, să studieze dreptul la Constantinopol. După finalizarea studiilor, a Facultății de Drept, se întoarce în Crimeea, unde se implică în mișcările liberalilor, fiind selectat reprezentant al Peninsulei Crimeea în cadrul Congreselor de Partid ale Tătarilor Crimeeni. Acesta a fost cel mai popular delegat al acestei organizații datorită implicării de care a dat dovadă, deși era la o vârstă fragedă, dar și a pregătirii și educației dobândite în urma studiilor efectuate la Istanbul. Numan Çelebi Cihan a fost un om politic excepțional, scriitor și conducător care a rămas în sufletul tătarilor de pretutindeni, iar în ciuda scurtei sale existențe a reușit să realizeze tot ceea ce astăzi ne definește pe noi ca popor și ne face mândri că suntem tătari. Vă mulțumesc. Deputat minorități, Amet Varol.
|