Acsinte Gaspar
Acsinte Gaspar
Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 1997
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1997 > 11-02-1997 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 1997

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
    1.1 Acsinte Gaspar - comentariu privind "refuzul primului ministru Ciorbea de a demisiona din funcția de primar general al Capitalei";

Domnul Radu Mircea Berceanu:

................................................

Aveți cuvântul.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă rog să-mi permiteți să vă rețin atenția cu o problemă extrem de gravă prin consecințele sale și, mai ales, prin precedentul pe care l-a creat în viața publică românească, după formarea noului Guvern, în decembrie 1996. Mă refer la refuzul primului ministru Ciorbea de a demisiona din funcția de primar general al Capitalei, în care a fost desemnat la alegerile locale care au avut loc în vara anului 1996, refuz aspru sancționat de întreaga presă centrală din București, chiar de publicații apropiate actualei coaliții politice majoritare.

Potrivit prevederilor constituționale și legale, inclusiv dispozițiilor Legii administrației publice locale, domnul Ciorbea era obligat, la data prestării jurământului în calitate de prim ministru - 12 decembrie 1996, să demisioneze din funcția de primar general al Capitalei, urmând ca, în conformitate cu art. 40 alin. 3 din Legea administrației publice locale, Consiliul general al municipiului București să adopte o hotărâre prin care să ia act de demisie și să declare funcția de primar general vacantă, pentru a oferi cadrul legal în care Guvernul să stabilească data alegerilor noului primar general.

În loc să respecte prevederile clare ale Constituției și ale legislației aplicabile administrației publice locale, domnul Ciorbea continuă să exercite ilegal funcția de prim ministru și pe cea de primar general, considerând, în contradicție cu normele în vigoare, că acestea sunt compatibile. Chiar și în ședința din 16 ianuarie 1997 a Consiliului general al municipiului București, domnul Ciorbea a anunțat că cele două funcții sunt compatibile și, ca atare, nu poate fi vorba nici de demisia, nici de suspendarea sa din funcția de primar general.

Ca urmare a acestei flagrante încălcări a Constituției, Consiliul general al muncipiului București a extins ilegalitatea și a adoptat o hotărâre prin care a stabilit că primarul general se află în imposibilitate de a-și exercita mandatul datorită îndatoririlor ce-i revin ca prim ministru. Consiliul general a mai decis ca prerogativele primarului general să fie preluate, pentru o perioadă de 6 luni, de către unul dintre vice primari, la sfârșitul căreia să se organizeze alegeri locale anticipate pentru un nou primar general. Faptul că se recunoaște că pentru soluționarea situației care a apărut la Primăria Minicipiului București se va recurge la alegeri locale anticipate, este o dovadă că atât Consiliul general al muncipiului București, cât și domnul Ciorbea se străduiesc să acopere o ilegalitate, la care adaugă o alta: amânarea din rațiuni politice a alegerilor anticipate.

Prin această hotărâre s-a încălcat prerogativa Guvernului, prevăzută în art. 50 alin. 4 din Legea administrației publice locale, de a stabili el însuși data alegerilor locale, în cazul în care funcția de primar general devine vacantă.

Printr-o asemenea manoperă ilegală, care sfidează principiile democrației constituționale și impune țării și locuitorilor Capitalei un mod de guvernare bazat pe liberul arbitru, pe nesocotirea intenționată a Constituției, se urmărește amânarea alegerilor locale și se creează un precedent extrem de nociv prin implicațiile sale politice și sociale, care încalcă cele mai elementare principii ale statului de drept.

Prin această intervenție am vrut să relev plenului Camerei Deputaților modul în care actuala putere, care a câștigat alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996, nu își respectă angajamentele asumate în programul de guvernare, potrivit cărora întregul proces de conducere social-politică va fi întemeiat pe Constituție și legile țării.

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania tuesday, 20 august 2019, 13:13
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro