Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 noiembrie 2012
1 |
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.
|
2 |
Prezentarea unei informări de către domnul Victor Viorel Ponta, prim-ministru al Guvernului României, în fața Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună, în legătură cu poziția României la reuniunea Consiliului European extraordinar pe tema cadrului financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020 și dezbateri asupra acesteia.
|
3 |
Prezentarea și adoptarea Rezoluției Parlamentului României.
|
4 |
Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului, în vederea exercitării de către deputați și senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și pentru prorogarea termenului prevăzut la art.III din titlul XVI al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, adoptată în procedură de urgență de ambele Camere ale Parlamentului.
|