Sedinta Senatului din 29 octombrie 2008
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.105/2008
Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Senatului din 29 octombrie 2008 |
Sedinta Senatului din 29 octombrie 2008
![]() |
43. | Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrațiune privind evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecție internațională și relocarea ulterioară a acestora, semnat la București la 8 mai 2008 și pentru reglementarea unor aspecte procedurale de implementare a acestuia. (L584/2008) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. L584/2008 |
Domnilor colegi, vă propun ca în ordinea de zi să introducem un punct. Dacă astăzi nu votăm ceea ce vă voi prezenta acum, România va pierde o sumă foarte importantă de bani. Sunt vreo 700 de mii de euro care se vor pierde, bani care se vor duce către o altă țară. Este vorba de Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Migrație, privind evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecție internațională și relocarea ulterioară a acestora, semnat la București la 8 mai 2008 și pentru reglementarea unor aspecte procedurale de implementare a acestuia. Aș ruga, doamna președinte, să solicitați plenului Senatului să fie de acord să-l punem pe ordinea de zi. Nu cred că vom mai avea când să-l votăm și este urgent să facem acest lucru. Mulțumesc. |
Stimați colegi, Este o solicitare expresă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Este vorba de alocarea unei sume de 700 de mii de euro de către ONU, care sunt utilizați pentru acest proces de evacuare temporară a persoanelor refugiate pe teritoriul României. În măsura în care Senatul României, care este Cameră decizională, nu adoptă această inițiativă legislativă, există pericolul ca banii să fie pierduți și atunci trebuie să găsim alte soluții pentru a rezolva această problemă socială stringetă. De aceea, supun votului dumneavoastră adăugarea pe ordinea de zi a acestui proiect de lege. Vă rog să votați. Cu unanimitate de voturi a fost aprobată introducerea în ordinea de zi a proiectului de lege. Mulțumesc. Da, domnule senator Funar, vă rog. Este un raport favorabil, este o chestiune care ține de rezolvarea problemelor unor oameni, domnule senator Funar. |
Doamna președinte, o vom vota cu multă plăcere, dar țin să precizez că predecesorul dumneavoastră la microfon - aflat acum în spatele dumneavoastră - spunea, cu multă seriozitate, că va face apelul nominal la terminarea ordinii de zi. Vă propun, pentru că până acum am discutat și au fost receptivi toți colegii prezenți, - au asistat la dezbaterile din Senat -să acceptați să dezbatem punctele din ordinea de zi și, acolo unde considerați că nu avem suficiente voturi, să dăm votul săptămâna viitoare, când ne reunim la moțiunea de cenzură pentru căderea Guvernului. |
Mulțumesc, domnule senator. Stimați colegi ... Domnule senator Vasilescu, vă rog să dați citire raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări. Aveți cuvântul, microfonul 7. |
Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor colegi, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări vă propune un raport de admitere. Fac precizarea că suntem Cameră decizională și că legea face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc. |
Mulțumesc și eu. Punctul de vedere al Guvernului, pe scurt. Vă rog, domnule secretar de stat, microfonul 9. |
Domnul Alexandru Mircea: Mulțumesc, doamna președinte. Mulțumesc foarte mult onoratului Senat, pentru că a acceptat să introducă în ordinea de zi acest document. Este vorba de un Acord de cooperare internațională între Guvernul României, pe de o parte, și Organizația Națiunilor Unite pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrări pe de altă parte, prin care se stabilește ca persoanele care se află în pericol, într-o nevoie de protecție internațională imediată, să fie găzduite pe teritoriul României o perioadă scurtă de timp. Centrul există. |
Mulțumesc. Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbateri generale. Constat că nu sunt intervenții. Supun votului dumneavoastră raportul de admitere, fără amendamente. Legea are caracter ordinar. Vă rog să votați. Cine este pentru? Cine este împotrivă? Se abține cineva? Mulțumesc. Cu unanimitate de voturi, raportul și proiectul de lege au fost adoptate. * Vă propun ca pentru punctul 41 din ordinea de zi, pe care l-am dezbătut, să dăm vot final în ședința viitoare, pentru că este o propunere legislativă care merită o dezbatere foarte serioasă. |