Sigla Camerei Deputaților

Camera Deputaților

Limba:
  • RO
  • EN
  • FR
  • Structuri parlamentare
    • Președintele Camerei Deputaților
    • Biroul permanent
    • Comitetul liderilor grupurilor parlam.
    • Grupurile parlamentare
    • Comisiile parlamentare
    • Deputații
      • În ordine alfabetică
      • Dupa circumscripția electorală
    • Structurile parlamentare comune
      • Comisiile parlamentare
      • Grupurile de prietenie
      • Delegațiile parlamentare
      • Alte grupuri
    • Organizarea din alte legislaturi
      • 2016 - 2020
      • 2012 - 2016
      • 2008 - 2012
      • 2004 - 2008
      • 2000 - 2004
      • 1996 - 2000
      • 1992 - 1996
      • 1990 - 1992
  • Activitate parlamentară
    • Urmărirea procesului legislativ
    • Controlul parlamentar
      • Întrebari și interpelari
      • Moțiuni simple și de cenzura
      • Examinarea documentelor UE
      • Autorități sub control parlamentar
    • Activitate în plen
      • Ordinea de zi
      • Stenogramele ședințelor
      • Înregistrări audio-video
      • Votul electronic
    • Activitate în comisii
      • Ședințele comisiilor
      • Documente ale comisiilor
      • Înregistrări audio-video
    • Sancțiuni aplicate deputaților
  • Informații publice
    • Serviciile Camerei Deputaților
      • Atributii
      • Conducere
    • Relații publice
    • Internship la Camera Deputaților
    • Petiții și audiențe
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Informații economice
    • Proiect POCA
    • Funcționarea RA Monitorul Oficial
    • Transparența veniturilor salariale
    • Bunuri primite cu titlu gratuit
    • Prelucrarea datelor cu caracter personal
    • Oportunități de angajare
    • Sigla Camerei Deputaților
  • Pagina veche
  • Mentiune juridica
  • Istoric
  • Contact

Dezbateri parlamentare

  • Interogare stenograme
  • Înregistrari video ale sedintelor în plen
  • Monitorul Oficial - Partea a II-a

Sedinta Camerei Deputatilor din 17 iunie 2020

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 17 iunie 2020

Sedinta Camerei Deputatilor din 17 iunie 2020

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2020 privind modificarea și completarea art.8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență (PL-x 347/2020). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 347/2020

 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La punctul 2, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea și completarea art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență; PL-x 347/2020.

Amendamente admise - 8.

Amendamente respinse - două.

Caracter ordinar. Procedură de urgență.

Dacă din partea Guvernului României? Doamna ministru secretar de stat. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen Moraru (secretar de stat, Ministerul Fondurilor Europene):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

După cât vă este cunoscut, prin Ordonanța nr. 43/2020 a fost aprobată acordarea stimulentului de risc pentru personalul medico-sanitar și paramedical implicat în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID.

Urmare unei analize efectuate la nivelul Ministerului Sănătății, s-a constatat că în lupta împotriva coronavirusului există și alte categorii de personal implicate, așa încât, pentru a evita existența unei inechități, a fost modificat art. 8 al Ordonanței nr. 43 și au fost adăugate și alte categorii de personal care să primească acest spor de 2.500 de lei. Aceste categorii de personal sunt: personalul care furnizează servicii de asistență medicală comunitară, personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicat în activități de recoltare pentru testare SARS-CoV-2, personalul din rețeaua de medicină legală, care este implicat în manipularea și efectuarea necropsiilor pacienților decedați, diagnosticați cu COVID-19, personalul din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare direct implicate în activitățile de testare și diagnosticare a SARS-CoV-2, personalul militar și civil din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naționale, personalul de mai sus care, în urma desfășurării activității, a fost diagnosticat cu COVID-19.

Precizez că ultimele categorii de personal adăugate beneficiază de stimulentul de risc în valoare de 2.500 de lei, în aceleași condiții prevăzute de Ordonanța nr. 43.

Propunem aprobarea actului normativ în forma aprobată de Guvern, sau propusă de Guvern, și considerăm că amendamentele propuse prin raportul Comisiei pentru muncă exced obiectului și scopului actului normativ.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulțumesc.

Din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială, pentru prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Silviu Vexler (de la tribună):

Bună dimineața!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Bună dimineața, Preasfinția Voastră! Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Silviu Vexler (de la tribună):

Bună dimineața!

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea și completarea art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență.

În temeiul art. 94 și art. 115 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 347/2020 din 10 iunie 2020, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a proiectului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (1) și (5) ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020, în scopul evitării apariției unor discriminări față de alte categorii de personal care sunt supuse riscului de infectare cu COVID-19 și care pot fi beneficiare ale stimulentului de risc.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege cu amendamente, redate în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

Timpul stabilit de liderii de grup pentru dezbateri - trei minute, din partea fiecărui grup.

Din partea Grupului USR, domnul Ungureanu Emanuel-Dumitru. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (de la tribună):

Stimați colegi,

Din păcate, ce reușim noi să clarificăm în Parlament, cât de cât, iată, prin două ordonanțe care devin lege, trebuie să fie aplicate aceste prevederi, în cazul de față trebuie să știm cu precizie care sunt persoanele din sistemul medical care beneficiază de aceste stimulente.

Când mergem la firul ierbii constatăm că managerii de spitale nu știu sau nu vor să aplice aceste prevederi. Unii spun, de exemplu, că personalul de la UPU, care a avut un om cu o suferință și care era suspect de coronavirus nu se încadrează în ceea ce reușim noi să amendăm la propunerile Guvernului, și asta creează o frustrare. Sunt oameni care au fost în prima linie și nu reușesc să primească aceste stimulente și sunt oameni care sunt în linia a doua sau a treia care beneficiază de bunăvoința managerului.

Va trebui, stimați colegi, să găsim o formulă prin care să obligăm Ministerul Sănătății să decidă cu precizie care sunt categoriile din spitale care primesc aceste stimulente, pe fiecare spital în parte, pentru că rămânând la latitudinea unor manageri care sunt încă numiți politic și sunt la mâna ministrului în perioada stării de alertă, pentru că - atenție! - ați blocat concursurile tocmai din cauza, sau sub acest tip de pretext, că avem stare de urgență și stare de alertă prelungită, iar acei manageri împart aceste sporuri în funcție de simpatiile personale, de rețeaua de susținere pe care o au în spitale. Deci nici la această oră nu am clarificat până la urmă care sunt persoanele care au fost în prima linie și care merită să primească acest stimulent.

Repet, în ciuda faptului că avem a doua ordonanță prin care noi, cei din Comisia pentru sănătate, lărgim categoriile care beneficiază de acest stimulent, și la muncă se mai taie câte ceva, iarăși ajungem în teritoriu, iarăși managerii spun că ei nu știu cum să aplice aceste sporuri și suntem din nou într-o situație în care, repet, cei care au muncit și merită sprijinul nostru și recunoștința noastră nu beneficiază de drepturile pe care ar trebui să le aibă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulțumesc.

Domnul Vlad Sergiu Cosmin, din partea Grupului parlamentar... Tot USR?

Vă rog. Domnul Movilă Petru.

Câte un vorbitor de la fiecare grup, așa au convenit.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Movilă (de la tribună):

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Partidul Mișcarea Populară va vota raportul de adoptare a acestui proiect de lege. Este important că prin acte succesive, fie că vorbim de ordonanțele de urgență ale Guvernului, fie că vorbim de implicarea Parlamentului, care a venit și a completat aceste documente - să-i includă pe toți cei care în sistemul de sănătate, de la DSP până la medicii din sala de operație, s-au implicat în identificare, transport, tratare a românilor care au fost depistați cu COVID -, fie că am completat, la propunerea noastră și a altor colegi, ca și cei din medicina primară să fie incluși în aceste acte normative - vorbim de cei care lucrează la cabinetele medicilor de familie, în medicină primară, asistenți comunitari, ambulatorii și așa mai departe.

Cert este că sunt manageri de spitale - cu adevărat, sunt în puține ocazii de acord cu colegul meu -, dar este adevărat faptul că noi nu am trecut și nu am considerat de cuviință să trecem în acest act normativ toate meseriile și ocupațiile dintr-un spital COVID, să enumerăm personalul medical, de la cei de la triaj, până la cei care fac externări, dar am fost semnalat cu foarte multe situații în care angajați ai spitalelor au spus că nu sunt regulile foarte clar stabilite, și, mai ales, au sunat mulți farmaciști care nu sunt enumerați efectiv în aceste acte normative, dar farmaciștii de spital, cei care sunt acolo, au fost implicați activ, ca specialiști în tratarea românilor cu COVID, în spitalele respective. Deci, clar, Ministerul Sănătății, dar și administrațiile locale care au spitalele în subordine trebuie să supravegheze, să vadă ca ceea ce votăm noi să se aplice corect pentru toți cei care merită legal acest stimulent.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulțumesc mult.

Din partea Grupului Partidului Social Democrat, domnul Buicu, nu?

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu-Florin Buicu (de la tribună):

Da.

Mulțumesc, domnule președinte.

Guvernul PNL vine, prin ordonanțe succesive, nr. 43 și nr. 64, să acorde stimulent. Ce n-au reușit și n-au știut să facă în Ordonanța nr. 43 au trebuit pe urmă să modifice în Ordonanța nr. 64. Asta arată, practic, că, la diferențe relativ scurte de timp, Guvernul PNL guvernează după ureche și nu guvernează așa cum trebuie.

Prin cele două ordonanțe se acordă stimulentul pentru persoanele implicate în linia întâi.

Parlamentul a reparat o parte din prevederile ordonanțelor Guvernului. Prima ordonanță fiind adoptată de Parlament cu o largă majoritate. Prevederile legii de modificare a ordonanței nefiind, în momentul de față, promulgate.

Suntem acum în fața unei a doua ordonanțe care modifică ordonanța inițială, prin care se reglementează acordarea stimulentelor, și care face referire, în continuare, la acordarea stimulentelor pentru perioada de urgență. Parlamentul - și aici vreau să le mulțumesc colegilor de la toate grupurile parlamentare, care au realizat că stimulentul trebuie acordat și pentru perioada stării de alertă, pentru că și în perioada de alertă personalul medical care lucrează se confruntă cu același pericol de tratament al pacienților cu COVID.

Ce nu am reușit, sau lucrurile care nu au fost înțelese la nivel local, este că decizia Parlamentului, spiritul legilor legate de acordarea stimulentului este ca tot personalul medical, pentru toată perioada stării de urgență și de alertă, să poată beneficia de acest stimulent, pentru că în practică ne întâlnim cu piedici. A apărut ordonanța doar din data de ... și dăm doar persoanelor care s-au întâlnit cu COVID-ul după acea dată.

Prin modificarea din Parlament ne dorim - și asta am făcut la nivelul Comisiei pentru sănătate - să acordăm, repet, stimulent pentru toți cei care au fost în linia întâi în perioada stărilor de urgență și, respectiv, de alertă.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă la titlu sunt intervenții?

Dacă nu, la amendamente admise, de la 1 la 8, dacă sunt intervenții? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Mergem la punctul 8 de pe ordinea de zi.

Camera Deputaților

Camera Deputaților

Adresa postală

Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti

Legaturi utile

  • Președintele României
  • Senatul României
  • Guvernul României
  • Curtea Constituțională
  • Consiliul Legislativ
  • Monitorul Oficial

Camera Deputaților

HTTPS access
  • Harta site
  • Structuri parlamentare
  • Activitate parlamentară
  • Informații publice
  • Arhiva

Copyright © Camera Deputaților