S T E N O G R A M A

şedinţei comune a Birourilor permanente

ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

din ziua de marți, 7 martie 2023

 

- Ședință on-line și fizic  -

 

 

 

Şedinţa a īnceput la ora 11,15.

Lucrările au fost conduse de domnul Vasile-Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

 

Au participat:

 

De la Camera Deputaţilor: domnul Ciprian-Constantin Șerban, domnul Florin-Claudiu Roman și domnul Ilie Dan Barna - vicepreședinți, doamna Alexandra Presură (prezentă on-line), domnul Cristian Buican, domnul Silviu Dehelean și domnul Ovidiu-Victor Ganţ - secretari, domnul Mitică-Marius Mărgărit (prezent on-line), domnul George-Cristian Tuță, domnul Georgel Badiu și domnul Seres Denes (prezent on-line) - chestori, domnul Alfred-Robert Simonis (prezent on-line) și domnul Ștefan-Ovidiu Popa - Grupul parlamentar al PSD, domnul Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul Liviu-Ionuț Moșteanu - Grupul parlamentar al USR, domnul Antonio Andrușceac - Grupul parlamentar al AUR, domnul Csoma Botond - Grupul parlamentar al UDMR, și domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităților naționale.

 

De la Senat: doamna Alina-Ștefania Gorghiu (prezentă on-line), domnul Robert-Marius Cazanciuc (prezent on-line), domnul Paul Stănescu (prezent on-line) și domnul Sorin Mihai Cīmpeanu - vicepreședinți, domnul Ion-Narcis Mircescu (prezent on-line), domnul Ion Mocioalcă (prezent on-line), doamna Roberta-Alma Anastase (prezentă on-line) și domnul Sorin Lavric - secretari, domnul Marius-Alexandru Dunca (prezent de la ora 11,17), doamna Cristina-Mariana Stocheci, domnul Sergiu Cosmin Vlad (prezent on-line) și domnul Laszlo Attila (prezent on-line) - chestori, domnul Ștefan-Radu Oprea - Grupul parlamentar al PSD, domnul Radu-Mihai Mihail - Grupul parlamentar al USR și domnul Lorand Turos (prezent de la ora 11,16) - Grupul parlamentar al UDMR.  

 

Invitaţi:

 

Domnul Nini Săpunaru - Secretar de stat - Departamentul pentru Relația cu Parlamentul.

 

De la Camera Deputaţilor: doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor, domnul George-Ionuț Dumitrică - Secretar general-adjunct, doamna Ioana Bran-Voinea - Secretar general-adjunct, domnul Istvan Gaspar - Secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza și domnul Ștefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor īn plen, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, doamna Anca-Mihaela Bachide - Director general la Cancelarie Președinte, doamna Anca-Daniela Chesaru - Direcția procedură legislativă, sinteze și evaluări, și domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică.

 

De la Senat: domnul Mario-Ovidiu Oprea - Secretarul general al Senatului, doamna Cătălina-Mihaela Bădoiu - Secretar general-adjunct, doamna Corina Bote (prezentă on-line) - Secretar general-adjunct, doamna Vikarius Arany (prezentă on-line) - Secretar general-adjunct, doamna  Roxana Truinea (prezentă on-line) - Direcția generală legislativă, doamna Claudia Pencea - Direcția pentru organizarea plenului și comisiilor, doamna Georgiana-Lavinia Preda (prezentă on-line) - Serviciul pentru lucrările Biroului permanent, doamna Elena Diaconu (prezentă on-line) - Serviciul pentru lucrările Biroului permanent și doamna Raluca-Alexandra Zota - Direcția Secretariat general.

 

*

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua!

Am rugămintea la secretariatele generale să ne confirme dacă suntem īn cvorum. La Cameră, din ce văd, suntem nouă prezenți fizic, și doamna Presură on-line, deci noi suntem īn cvorum.

 

Domnul Mitică-Marius Mărgărit:

Și Mărgărit on-line, domnul președinte.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci avem cvorum.

Stimați colegi, această ședință a fost convocată pentru modificarea și completarea ordinii de zi a plenului comun pe care-l vom avea astăzi de la ora 13,00.

Și, dați-mi voie să vă propun următoarele modificări și completări la ordinea de zi.

 

PUNCTUL 1

Proiectul Declarației Parlamentului Romāniei la īmplinirea la 24 februarie 2023 a unui an de la declanșarea războiului de agresiune al Federației Ruse īmpotriva Ucrainei

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La punctul 1 - Includerea pe ordinea de zi de astăzi a Proiectului de declarație a Parlamentului Romāniei la īmplinirea la 24 februarie 2023 a unui an de la declanșarea Războiului de agresiune al Federației Ruse īmpotriva Ucrainei.

Aveți cu toții la mapă proiectul Declarației īntocmit de către Comisiile de politică externă, cu consultarea MAE.

Cine este pentru?

Īmpotriva?

Abțineri? Nu văd să fie voturi īmpotrivă sau abțineri.

1 - Adoptat.

Domnul Moșteanu, vă rog.

 

Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:

Domnule președinte de ședință!

Faceți... conduceți această ședință, deși nu avem o ordine de zi de ședință.

Nu e īncărcată nicăieri, n-am primit-o nicăieri.

Și, pe ordinea de zi aveam o propunere.

Și de modificare a ordinii de zi, de suplimentare a ordinii de zi cu īncă un punct.

Da, neștiind care este ordinea de zi, lucrăm așa, īn orb.

Īnțeleg că-i grabă, așa că o să vă rog, domnule președinte de ședință, să īmi permiteți ca īn numele Grupului USR, să aduc la cunoștința Birourilor permanente reunite că am depus īncă o solicitare īn atenția Birourilor permanente reunite și Președinților celor două Camere, ai Senatului și  Camerei Deputaților, pentru a da drumul celor două proiecte care privesc pensiile speciale ale parlamentarilor, blocate din mai, din 06 mai 2022.

Sunt două proiecte, BP 307/2022 și B 309/2022 la număr de la Cameră și număr de la Senat, sunt blocate īn Birourile permanente reunite.

Nu pleacă către comisii, īntr-un abuz anticonstituțional fără precedent!

Vă rog, să luăm act de asta și să le dăm drumul către comisii pentru a intra īn circuitul parlamentar așa cum este normal.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Haideți să īncepem cu īnceputul.

Aveam pentru Biroul... pentru ședința plenului comun de astăzi o ordine de zi aprobată la precedentul Birou permanent reunit.

Față de acea ordine de zi aprobată atunci există o propunere de modificare și acesta este sensul Biroului permanent reunit de astăzi.

Īntāmplător sau nu, una dintre solicitări este venită chiar din partea grupului parlamentar pe care dumneavoastră īl reprezentați, și anume exact ceea ce am dezbătut la punctul unu, această Declarație a Parlamentului Romāniei.

Nu īnțeleg unde e nedumerirea și ne-prezența ordinii de zi.

Dați-mi voie să termin, domnul Moșteanu, și tocmai de aceea la punctul doi aveam următoarea modificare a ordinii de zi, deja aprobată data trecută. Și anume scoaterea de pe ordinea de zi a unui punct.

E ceva īn neregulă față de ceea ce tocmai v-am spus domnule Moșteanu?

 

Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:

Este absolut īn regulă ce ați spus pānă acuma, este absolut īn regulă ce am spus și eu.

Este o ședință de Birou permanent reunit, și la propunerea oricărui grup parlamentar se poate suplimenta.

Am făcut o hārtie astăzi, īnainte de acest BPR și vă reamintesc și vă rog din nou, să respectați Constituția și să dați drumul celor ce, acelui proiect blocat de aproape un an de zile īn Birourile permanente reunite.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cānd ați făcut solicitarea? Īnaintea acestui BPR?

 

Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:

Am făcut a cincișpea mia solicitare de anul trecut, din mai īncoace.

Am făcut īncă una astăzi, īnregistrată cu data de astăzi.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu pot să supun votului ceea ce mi-au propus cele două Secretariate generale, cu documente ajunse la ei.

Dacă dumneavoastră īmi spuneți acum, că ați făcut această solicitare īnaintea acestei ședințe de Birou permanent reunit, vă reamintesc că nici la ședințele de Birou permanent de la Cameră nu se iau īn considerare solicitări, propuneri, venite cu o jumătate de oră, o oră, decāt īn cazuri excepționale.

Așadar, eu nu am īn față decāt cele două propuneri de modificare a ordinii de zi, una din partea dumneavoastră solicitarea, și una din altă parte.   

 

Domnul Ilie Dan Barna:

Dacă-mi permiteți domnule președinte?

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

 

Domnul Ilie Dan Barna:

Solicitarea liderului de grup de la USR este exact īn sensul de a supune la vot, sub completarea ordinii de zi, și cu subiectul pe care tocmai l-a prezentat.

Adică e o chestiune foarte clară, foarte logică a procedurii, așa că să fie pe ordinea de zi de Birou permanent.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Īn regulă, stimați colegi...

Vă rog, domnul Mihail.   

 

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Da, dacă-mi permiteți!

Este exact aceeași urmărire a procedurii ca și cea pe care ați menționat-o cu ordinea de zi.

Așa cum discutăm astăzi ordinea de zi care a fost decisă īnainte și care nu a mai fost publicată sau supusă atenției acestui for, astăzi, că nu mai era nevoie, vă rog să supuneți la vot, īn baza acelor nenumărate solicitări pe care le-am făcut deja, sunt identice, pe care toată lumea le-a văzut de nenumărate ori, inclusiv dumneavoastră.

Deci, nu este nicio problemă să le supunem la vot, exact așa cum ne-ați spus, că ordinea de zi prezentată anterior este valabilă.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnule Andronache.

 

Domnul Gabriel Andronache:

Am marea rugăminte, domnule președinte, să trecem īn revistă și punctul doi din ordinea de zi, aprobată, a acestui Birou permanent reunit.

Nu uitați că peste cāteva minute īncepe votul final la Camera Deputaților.

Mulțumesc mult.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Īn regulă.

Punctul 1 l-am īnchis.

Trecem la...

 

Domnul Ilie Dan Barna:

Dar nu l-am īnchis nicicum! Adică...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Punctul 1...

 

Domnul Ilie Dan Barna:

Suntem la mișto? Serios acuma, ori votăm, ori spuneți: Nu supun la vot solicitarea.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dar de ce nu mai așteptați...?

 

Domnul Ilie Dan Barna:

Dar nu: Hai să mergem mai departe, ca și cum am vorbit la pereți!

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Barna, vă rog, nu vă enervați!  Nu vă enervați!

O să facem următorul lucru, domnule Barna: eu o să supun votului Biroului permanent reunit suplimentarea ordinii de zi cu cele consemnate, solicitate de către liderul de grup, Moșteanu.

Cine este pentru?

 

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Sergiu Vlad - pentru.

 

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Mircescu - pentru.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Moșteanu, vă reamintesc, nu votați.

Doi prezenți fizic, am mai auzit, cred că și online, sau mi s-a părut?

 

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Mircescu - pentru.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun.

 

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Sergiu Vlad - pentru.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Patru.

Abțineri? Cine se abține?

 

Domnul Mitică-Marius Mărgărit:

Mărgărit - abținere.

 

Domnul Ion Mocioalcă:

Și Mocioalcă - abținere.

 

Doamna Alexandra Presură:

Presură - abținere.

 

Domnul Seres Denes:

Seres - abținere.

 

Domnul Laszlo Attila:

Laszlo Attila - abținere.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Īn regulă.

Suplimentarea ordinii de zi nu a īntrunit numărul necesar de voturi.

 

PUNCTUL 2

Modificarea ordinii de zi pentru şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 martie 2023

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă propun să trecem la punctul doi al ordinii de zi - scoaterea de pe ordinea de zi a plenului comun de astăzi a numirii președintelui Autorității Electorale Permanente, și prelungirea termenului de depunere a candidaturilor pānă la 17 martie 2023; și intrăm īntr-un calendar care prevede ca pānă la 24 martie Comisiile juridice vor face audierile și vor depune raportul comun, iar ședința comună a celor două Camere pentru exprimarea votului să aibă loc īn 28 martie 2023, la ora 13,00.

Vă supun votului dumneavoastră acest calendar.

Cine este pentru?

 

Domnul Mitică Marius Mărgărit:

Mărgărit - pentru.

 

Doamna Alexandra Presură:

Presură - pentru.

 

Domnul Seres Denes:

Seres - pentru.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Lăsați, că facem altfel.

Există voturi īmpotrivă sau abțineri?

Patru abțineri.

Și punctul doi, a fost adoptat.

Vă mulțumesc pentru participare.

Declar ședința īnchisă.

Rog colegii deputați să mergem la sesiunea de vot final.

 

*

 

Ședința s-a īncheiat la ora 11,24.