Plen
Ședința Senatului din 8 aprilie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.54/18-04-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 08-04-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 8 aprilie 2002

4. Declarații politice rostite de senatorii:

 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

  ................................................
 

Punctul 2 pe ordinea de zi - declarații politice.

 
George Mihail Pruteanu

Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist). Îl invit la tribună pe domnul senator Pruteanu.

Aveți cuvântul, domnule senator!

Grupul parlamentar are 38 de minute.

 

Domnul George Mihail Pruteanu:

Stimate colege și colegi senatori,

N-au trecut decât puțini ani de când, de la aceeași tribună, de la aceleași microfoane, deplângeam trecerea în neființă a unui mare scriitor, a unui mare nume al literelor românești. Era vorba, atunci, de Marin Sorescu.

Iată-mă din nou, în această tristă situație, la puțin timp după trecerea în neființă a unuia din cei mai mari romancieri români. E vorba de romancierul Petru Dumitriu, care s-a stins în străinătate, un romancier care ar putea fi înscris într-o pleiadă în sensul propriu al cuvântului, adică 7 nume, 7 mari nume ale romanului românesc, între care ar trebui citați aici: Sadoveanu, Rebreanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, Marin Preda și Eugen Barbu, 7 mari creatori de lumi, 7 mari arhitecți ai unor narațiuni extraordinare.

Timpul n-a mai avut răbdare - cum ar fi spus Marin Preda - ca Petre Dumitriu să împlinească, la 8 mai în acest an, 78 de ani.

A fost un scriitor precoce: la 14 ani deja avea redactate, chiar în franțuzește, o povestire și o piesă de teatru în românește aceasta, Meșterul Manole. De ce în franțuzește? Pentru că, născut la Baziaș, acolo unde intră Dunărea în țară, tatăl său fusese un român, un vajnic român, un căpitan în armata țării, iar mama sa era unguroaică, dar care vorbea, atât cu tatăl, cu soțul ei, cât și cu fiul, Petru Dumitriu, mai mult în franțuzește și, de aceea, aceasta i-a fost de mic o a doua limbă care l-a ajutat mult în străinătate.

Liceul l-a făcut la Târgu Jiu, iar studiile - pe care nu le-a terminat, el a fost un autodidact - le-a făcut la Munchen pentru că l-a întrerupt războiul.

Chiar în titlul primei sale proze, publicată într-o revistă prestigioasă - Revista Fundațiilor Regale - se află numele acestui oraș, Munchen, în proza Nocturnă în Munchen. În 1943 se întâmpla acest debut și în 1945 se întâmplă un lucru care este premonitoriu pentru viitorul marelui scriitor - își găsește casa distrusă complet de bombardament, ceea ce este - cred - un fel de prevestire a viitorului său dramatic din punct de vedere sufletesc, un viitor al omului care mai tot timpul n-a avut un "acasă".

Talentul său cu totul ieșit din comun și care era sprijinit și pe o mare poftă culturală și pe o mare muncă întru cultură, a acumulat foarte mult în acei ani, a fost remarcat încă din pragul carierei sale deosebite. În 1945, avea numai 21 de ani, un juriu în care se aflau Felix Aderca, Pompiliu Constantinescu, Victor Eftimiu, Henriette Yvonne Stahl, o femeie care i-a fost multă vreme tovarășă de viață, ca să spun așa, și apoi, chiar scurtă vreme, și soție, deși era cu 20 de ani mai în vârstă ca el, și se mai afla și Tudor Vianu în acel juriu pe care l-am pomenit, i-a conferit premiul pentru cea mai bună nuvelă a anului, la 21 de ani. Iar prima carte care i-a apărut, în 1947, o culegere de 8 proze numită Euridice, de proze foarte rafinate, expresioniste mai curând, deloc prolecultiste, a fost remarcată chiar de marele G. Călinescu.

După această dată începe un fel de - trebuie s-o spunem - chiar dacă de mortuis nihil nisi bene, chiar dacă despre morți nu se spune decât de bine, o perioadă tristă în viața scriitorului pe care el însuși a regretat-o. A scris texte urâte din punct de vedere moral, texte cu implicații urât staliniste și chiar două romane: Pasărea furtunii și, mai ales, execrabilul din punct de vedere moral Drum fără pulbere", roman care aducea un omagiu acelui sinistru lagăr de exterminare aproape, care a fost șantierul canalului.

Într-o convorbire pe care am purtat-o în 1995 cu el, cu lacrimi în ochi, efectiv cu lacrimi în ochi, îmi spunea, vă citez textual: "Îmi vine să-mi tai mâna cu care am scris Drum fără pulbere." A suferit mult din această cauză încât nu suntem noi puși aici..., sigur că Dumnezeu va judeca toate după păcatele fiecăruia.

Dar, ceea ce este un fapt este că acele texte au constituit o povară, multă vreme, până la sfârșit cred, în sufletul scriitorului, chiar dacă trebuie spus - acum vorbesc cu ochii literatului și am și scris-o în presă - acele texte, așa mizerabile cum sunt ca ideologie, ca direcție morală, vădesc, cum să spun eu, laba leului, vădesc calitatea extraordinară a unui scriitor ieșit din comun ca forță epică și ca talent de expresivitate. Chiar acele romane ticăloase, în ele se simte vuietul mării de mare romancier.

În 1953 apare ca un nucleu, ca un ou, ca un ovo al viitoarei capodopere, Bijuterii de familie, și în 1957 apare acea capodoperă a prozei românești, unul din cele mai mari romane românești dintotdeauna. Dacă ar fi să citez trei romane românești, el ar fi acolo, s-ar afla acolo, Cronică de familie, o carte de 2.000 de pagini, circa 2.000 de pagini, cu o formulă narativă absolut neobișnuită, o frescă a societății românești din timpuri străvechi și până în prezentul lui, prezent despre care se putea scrie foarte greu atunci, în anii '50, într-o formulă - repet - cu totul originală, printr-o înlănțuire de povestiri care creează în felul acesta un roman, carte care, dacă ar fi apărut într-o limbă de circulație universală - franceză, germană, engleză - sunt sigur că ar fi avut un destin mai puternic internațional pe care, oricum, chiar și așa, în acei ani de război rece l-a avut, fiind tradusă chiar în 1959, la Editura Seuil, nu la o editură marginală, din Paris. Se poate compara, fără nici un fel de ezitare, talentul narativ, forța epică din această capodoperă cu opera lui Balzac. Este o carte de dimensiuni europene care dovedește forța creatoare a nației noastre.

În 1960 s-a produs marea ruptură din viața lui, a plecat în străinătate. Mai plecase, el a fost un răsfățat al regimului, juca tenis cu Gheorghiu Dej. În 1960 pleacă din nou în străinătate și hotărăște să rămână acolo pentru că nu se mai putea împăca cu rigorile oribile ale totalitarismului, ale cenzurii comuniste, chiar dacă spirite răuvoitoare spun că ar fi fost la mijloc și alte motive.

Rămâne în Germania, scrie aproape în fiecare an și publică aproape în fiecare an câte o nouă carte care îi apar, aceste cărți îi apar în edituri de prestigiu, de vârf, ba chiar pătrunde și în Livre de pochet. Cu toate acestea, trebuie spus, niciodată nu s-a adaptat de-a binelea în Occident. L-a privit întotdeauna cu mult spirit critic, nemulțumit de multele tare ale capitalismului și despărțirea de țară, fără vorbă mare, i-a lăsat pentru totdeauna o mare cantitate de amărăciune în suflet. Am să citez, din nou, niște cuvinte pe care mi le-a spus, fiindcă i-am mărturisit nedumerirea mea: el locuia la Frankfurt unde avea domiciliu, dar și la Metz, în Franța, unde locuia cu o doamnă, de această dată cu 20 de ani mai tânără decât el și foarte, foarte spirituală și l-am întrebat: "Unde este acasă pentru dumneavoastră, la Frankfurt sau la Metz?" Și el mi-a spus: "Nici una, nici alta.

Acasă pentru mine este la Baziaș sau la București".

Asta o spunea în 1995. Abia în 1996 a avut tăria să revină în țară. Era obsedat la propriu de groaza de Securitate, era obsedat că n-ar mai putea să se întoarcă.

Sfârșitul l-a găsit lucrând la o traducere imensă, o carte foarte mare, intitulată - iarăși văd aici un fel de semn, dacă vreți, fără exagerare - Structurile răului, pentru că era convins că trăim într-o lume a răului.

Pentru literele românești este una din cele mai mari pierderi. Un mare nume a intrat acum în eternitate.

Rămân însă pentru milioane de oameni, care au ochi să citească, lumile pe care el le-a plăsmuit.

Cred că nu este deloc nepotrivit ca, în acest moment trist, Senatul României să păstreze un moment de reculegere la care îmi permit să vă invit.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, domnilor senatori! (Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumesc.

Mulțumesc, domnule senator.

 
Ion Cârciumaru

Invit la tribună reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnul senator Eugen Florescu.

 

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Nu, nu, mai întâi domnul Cârciumaru.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnul Cârciumaru?

Da, vă rog!

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

E vina noastră...

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Al doilea era trecut pe listă.

Domnul senator Ion Cârciumaru.

Vă rog, domnule senator, poftiți!

Dumneavoastră știți că întotdeauna găsim soluții.

Aveți cuvântul, domnule senator!

 
 

Domnul Ion Cârciumaru:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

În fiecare an, la 7 aprilie, se sărbătorește Ziua Mondială a Sănătății.

Începând cu anul 1999, prin hotărâre de Guvern, ziua de 7 aprilie a fost declarată Ziua Sănătății în România.

Anul acesta, 2002, s-a hotărât ca această zi să fie aniversată sub deviza: "Forma fizică și sănătatea" pentru a ilustra felul în care indivizii și comunitățile pot să acționeze asupra propriei lor sănătăți și stări de bine.

Organizația Mondială a Sănătății propune o dezbatere mondială despre schimbările epidemiologice, modificarea ponderii la nivelul întregului glob, a morbidității și factorii implicați în acest proces.

În majoritatea regiunilor lumii, bolile netransmisibile reprezintă, la ora actuală, o problemă majoră. Aceasta se datorează în parte evoluției rapide a modului de viață care se traduce printr-un sedentarism mai accentuat, o modificare a obișnuințelor alimentare și un consum ridicat de tutun.

Tendința de mai sus se regăsește în toate societățile bogate sau sărace, dezvoltate sau în curs de dezvoltare.

Sărăcia, violența, schimbările sociale și economice rapide, lipsa de instruire, insuficiența - mai ales la noi - sau absența totală a serviciilor de sănătate, adoptarea unor direcții politice neclare contribuie atât la creșterea cazurilor de cancer, diabet și boli cardiovasculare, cât și a celor de SIDA sau paludism.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că a sosit momentul pentru declanșarea unor dezbateri mondiale privind prevenția și tratamentul. Faptul de a privilegia aspectele preventive nu poate decât să aducă beneficii sănătății publice.

Sedentarismul este o cauză majoră a bolilor cardiovasculare, diabetului și obezității ce produc anual peste 2 milioane de decese.

O treime din cazurile de cancer ar putea fi evitate printr-o alimentație sănătoasă, prin menținerea greutății normale și exerciții fizice pe tot parcursul vieții.

Asocierea unei alimentații defectuoase cu sedentarismul și tabagismul este considerată drept cauză a 80% din cardiopatiile coronariene premature și a 60% din diabetul tip II.

Pentru a atrage atenția responsabililor cu sănătatea publică și a societății civile, dr. Groharlem Bruntzland, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, a anunțat că Ziua Mondială a Sănătății în anul 2002 ar trebui să insiste asupra importanței condiției fizice și a unui model de viață sănătos. Efectele benefice ale exercițiului fizic se vor afla în centrul activităților organizate cu acest prilej pretutindeni în lume.

Este imperios necesar ca și la noi în țară, Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Tineretului și Sportului și toți factorii responsabili din toate instituțiile noastre să organizeze în școli, locuri de muncă, stadioane, cartiere, manifestări fără tutun privind promovarea sănătății.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Ion Vela

Invit la cuvânt reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul senator Ion Vela.

Aveți cuvântul!

 

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Trebuia să opriți cronometrul de mult.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Ați epuizat doar 4 minute, domnul senator.

Din sală (Grupul parlamentar P.R.M.):

Trei!

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Puteți să spuneți că domnul senator Cârciumaru vorbește atât de puțin? Se poate?!

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Spune multe.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, aveți cuvântul!

 
 

Domnul Ion Vela:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doresc să prezint unele aspecte din sănătate sub titlul: "Sistemul de sănătate ignorat de Guvern".

Astăzi, sistemul de sănătate este angrenat într-un proces de haos și de degradare caracterizat prin: lipsa serviciilor medicale către un număr tot mai mare de cetățeni, subfinanțarea sistemului sanitar, lipsa de medici în spital având în vedere numărul bolnavilor ce au nevoie de spitalizare, lipsa de medicamente, existența unui număr mare de spitale ce nu sunt dotate cu aparatură medicală și nu corespund parametrilor pentru a obține autorizația de funcționare, creșterea numărului de bolnavi TBC, a bolnavilor de boli cardiovasculare, de cancer, SIDA și alte boli infecțioase ce pot transforma România într-un focar de infecție al Europei, dacă Guvernul nu consideră sistemul de sănătate ca o prioritate.

Această stare de fapt este rezultatul unei lungi perioade de timp în care nevoile de sănătate au fost neglijate și tratate superficial și astfel România se situează pe penultimul loc în Europa privind indicatorii de sănătate, ca mortalitate infantilă și, mai ales, speranța medie de viață.

În programul de guvernare al P.S.D. se prevede că, citez: "Îngrijirea sănătății trebuie să fie un bun social colectiv, accesibil tuturor cetățenilor, indiferent de capacitatea lor de a plăti, pe fondul asigurării unui acces liber și echilibrat la serviciile de sănătate", închei citatul.

Dar, la un an de guvernare, se constată că problemele sistemului sanitar sunt tratate de Guvern după zicala: "Apa trece, pietrele rămân".

Într-adevăr, a trecut moțiunea "Sănătatea", au fost neauzite intervențiile în plenul Senatului, a domnului senator Ioan Pop de Popa, a doamnei senator Maria Ciocan, strigătele bolnavilor TBC din Baia Mare, greviști, "Vrem să trăim, nu să murim", însă au rămas promisiunile P.S.D. și problemele sistemului sanitar, și anume:

1. Promisiunile Guvernului neonorate în cursul anului 2001 cum ar fi: întocmirea bugetului pe grupe omogene de diagnostic și finanțarea spitalelor pe baza acestor grupe, începerea execuției puțurilor de mare adâncime la unitățile sanitare ce se află în zone de risc sporit de secetă, reabilitarea captărilor existente și aprovizionarea cu apă a tuturor unităților sanitare existente, dezvoltarea sistemului medical privat și a învățământului privat.

2. Neasigurarea finanțării corespunzătoare a zilei hoteliere și de hrană a bolnavilor care a dus la situațiile: bolnavii să vină la spital cu absolut tot, inclusiv cearceafuri și mâncare (vezi spitalele din Argeș); tinerele mame în maternitate, să fie hrănite uneori cu orez fiert zile întregi, (cazul maternității "Buna Vestire" din Galați); lipsa de alimentație a bolnavilor TBC din sanatorii, spre exemplu, la sanatoriul TBC "Bârnova", din județul Iași, bolnavii au fost hrăniți zile întregi numai cu varză și urzici; aprovizionarea cu alimente este, citez: "o adevărată aventură" susține conducerea sanatoriului.

3. Numărul mare de spitale slab dotate și care nu îndeplinesc condițiile normale pentru a obține autorizația de funcționare. Astfel, în provincie, aparatele cu raze R.ntgen sunt de peste 30 de ani și apare riscul de iradiere atât a bolnavilor, cât și a cadrelor medicale. Starea saloanelor este deplorabilă: au pereții cu igrasie, mucegăiți, conducte sparte și apa curge pe pereți, aer umed și rece, lumina oarbă a becurilor de economie, grupuri sanitare ce depășesc orice imaginație. În astfel de spitale se nasc copii, sunt tratați bolnavii de plămâni care așteaptă să se vindece sau sunt externați, chiar dacă nu sunt vindecați complet datorită unor cauze de urgență, fiind un pericol pentru comunitate.

Domnul Petre Calistu, președintele Asociației Naționale a Spitalelor spune că în spitale există, citez: "o situație inimaginabilă", iar purtătorul de cuvânt al C.A.S. Timiș menționează că pentru a rezolva problema, citez: "pisica ar trebui ruptă de sus, de la minister".

4. Numărul tot mai redus de medici ce l-a determinat pe președintele Colegiului Medicilor din România să avertizeze că spitalele din România vor rămâne fără doctori datorită Ordinului nr. 135/2002 prin care se impune numărul mare de paturi la un medic. De asemenea, salariile mici acordate tinerilor medici îi determină să migreze în țările vestice.

În același timp, în mediul rural se desființează spitale existente și nu există nici policlinici, iar un specialist nu poate deveni medic de familie.

Colegiul Medicilor se opune centralismului folosit de Ministerul Sănătății și Familiei și solicită ca numărul medicilor dintr-un spital să fie stabilit de directorul unității.

Este necesară susținerea medicilor în zonele slab dezvoltate, deoarece în prezent există o repartiție neuniformă a medicilor, dar și o responsabilitate din partea conducerii spitalelor pentru a evita situațiile în care numărul cadrelor medicale este egal cu numărul paturilor din spital. Exemplu, județul Neamț, după cum afirmă prefectul acestui județ.

5. Salariile mici ale cadrelor medicale care l-au determinat pe profesorul Mircea Cinteză, președintele Colegiului Medicilor, să constate, citez: "prăbușirea salariului personalului medical". Conform promisiunilor premierului Năstase, la sfârșitul lunii octombrie 2001, salariul mediu al unui profesor universitar sau a unui medic primar trebuia să fie de 9,5 milioane lei, dar, în realitate, a fost de 6 milioane lei, iar în anul 2002, deși se prevede o creștere de 20% care, de fapt, va acoperi doar 50% din rata inflației. Un medic de familie cu peste 1000 de asigurați pe listă primește 1,3 milioane lei, din care trebuie să facă și investiții în cabinet. În același timp, în Germania, un medic de familie are între 400 și 1000 de asigurați prin care i se asigură un venit ce îi permite o viață decentă.

O soluție pentru îmbunătățirea actului medical primar sunt cabinetele medicale private, dar acestea sunt tratate ca simple boutique-uri și fiind considerate, citez: "Cenușăreasa sistemului sanitar", declară președintele Federației Naționale a Patronatului Medico-Farmaceutic Român. Acest mod de a trata problema sistemului sanitar de către Guvern a dus la situația în care peste 10% din populație este bolnavă de TBC. Exemplu, în județul Vrancea, în anul 2001, față de 2000, numărul bolnavilor TBC a crescut cu 11%, iar în județul Caraș-Severin s-a dublat.

Există peste 3 milioane de bolnavi de cancer, dintre care doar 600 sunt tratați corespunzător; un număr de peste 1 milion de bolnavi cardiovasculari, crește numărul bolnavilor de SIDA. Această situație din sistemul sanitar se datorează și slabei activități a medicinei preventive, precum și a faptului că 25% din populația țării este slab hrănită, având doar 2 dolari pe zi, așa cum arată Președintele țării, Ion Iliescu.

De asemenea, un rol important în deteriorarea sistemului de sănătate îl are și managementul necorespunzător al Ministerului Sănătății și Familiei, precum și deturnarea banilor colectați de C.N.A.S. spre acoperirea "găurilor negre" apărute în gestionarea incompetentă a economiei românești, precum și în acoperirea marilor fraude și speculații financiare. Nemulțumiți de situația existentă în spitale, de salariile mici acordate cadrelor medicale, aceștia au organizat mai multe greve de avertisment, exemplu: Iași, Timiș, Neamț etc. și amenință cu greve generale prin Federația SANITAS dacă nu se găsesc resurse financiare pentru sistemul sanitar.

Este necesar să menționăm lipsa de interes a Ministerului Sănătății și Familiei pentru reforma legislației în sistemul sanitar. Numai așa se explică faptul că proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 259/2000 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, stagiaturii și activității de cercetare medicală în domeniul sanitar, după luni de zile de dezbatere în comisia de specialitate cu toți factorii implicați și reprezentantul Ministerului Sănătății și Familiei, proiectul înregistrat la Senat în luna noiembrie 2000... (Este atenționat prin semnal sonor că s-a terminat timpul acordat.)

Încă puțin... pus în plenul Senatului în aprilie 2001, prin mașina de vot, este amânat la solicitarea Ministerului Sănătății și Familiei, în condițiile în care toate avizele și rapoartele Comisiei pentru sănătate, ecologie, tineret și sport erau pozitive. Astfel, această lege nu a apărut nici până astăzi, fapt ce încalcă demnitatea senatorilor, indiferent de culoarea politică.

Propunerile privind modificarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, proiect de Lege privind protecția împotriva efectelor fumatului, proiecte de legi care au fost aprobate în Camera Deputaților au fost amânate până în prezent nejustificat, ceea ce dovedește lipsa de colaborare între Ministerul Sănătății și Familiei și Comisia pentru sănătate, ecologie, tineret și sport a Parlamentului.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog să concluzionați!

 
 

Domnul Ion Vela:

Da.

Pentru a îmbunătăți situația din sistemul sanitar,

Partidul Democrat propune: realizarea unei autonomii reale a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, eliminarea atitudinii de tip feudal a C.N.A.S. în relațiile cu prestatorii de servicii medicale, controlul Parlamentului asupra respectării legislației în sistemul asigurărilor de sănătate, reformarea legislației sanitare și de asigurări de sănătate în acord cu legislația europeană în domeniu, modificarea legilor spitalelor în sensul scoaterii de sub comanda politică a conducerii acestora și aplicarea prevederilor Legii patrimoniului public și în cazul spitalelor al căror patrimoniu trebuie să treacă la primării.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnul senator.

 
 

Stimați colegi,

Vă rog să-mi permiteți să vă anunț că ședința de astăzi, totuși, are un caracter deosebit, chiar dacă nu pentru noi, cel puțin pentru cei 26 de asistenți prezenți la dezbaterile din Senat, urmare aprobării date de către domnul președinte Nicolae Văcăroiu, și este vorba de cursanți în cadrul cursului organizat de Liga Pro Europa, Colegiul Democrației, 26 de tineri mureșeni care se pregătesc pentru cariere politice, diplomatice și civice.

Salutăm prezența lor la ședința Senatului făcând precizarea că, în acest moment, în Senat, au loc declarații politice, după care va urma procesul legislativ.

 
Radu Alexandru Feldman

Invit la tribuna Senatului reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnul Radu Alexandru Feldman.

Aveți cuvântul, domnule senator!

 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Dragi invitați,

Domnul Mark Grossman, subsecretar de stat pentru afaceri politice în cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite, a primit Planul guvernamental de măsuri pentru aderarea la NATO și apreciază că, citez: "Planul reprezintă ceea ce NATO aștepta de la România - (subliniez, de la România), - pentru obținerea unui rezultat pozitiv la Praga.

Departamentul de Stat nu este singura instituție americană care cunoaște astăzi Planul de măsuri al Guvernului de la București. El a ajuns, cu siguranță, și la Casa Albă, și la Pentagon, și la Agenția Națională de Securitate, și la Comitetul American pentru NATO, și domnul Mircea Geoană, ministrul nostru de externe, ne asigură că planul ar fi fost primit de Administrația Bush, ca o nouă dovadă a responsabilității și seriozității cu care România (subliniez, România) abordează problema aderării la NATO, planul fiind tocmai acel document pragmatic și concret, prin care România ar putea deveni nu numai un candidat credibil, ci și un viitor aliat extrem de credibil.

Într-un cuvânt, citându-l pe harnicul nostru ministru, putem conchide că planul a fost deja agreat de partea americană și de oficialii NATO.

Ceea ce aceștia însă nu știu, și domnul Geoană nu le-a spus, e că hârtiile pe care le-au primit nu exprimă punctul de vedere al României - subliniez, "al României", - adică al Parlamentului țării, ele nefiind altceva decât un document cu caracter de secret de partid, pe care premierul Adrian Năstase l-a expediat la Washington, fără știrea nimănui, într-un plic pe care era ștanțat cu litere de o șchioapă: "România".

Este un fapt de o gravitate fără precedent, care ilustrează, încă o dată, absența oricărei consultări și comunicări reale între putere și opoziție, lipsa și cele mai elementare considerații cu care partidul de guvernământ tratează constant Opoziția.

Această nefericită demonstrație P.S.D.-ul o face tocmai în fața celor pe care România vrea să îi convingă de vocația ei pentru valorile sacre ale democrației autentice.

Stimați colegi,

Nimic nu poate fi mai grotesc și mai costisitor pentru o țară decât pervertirea unor înalte idealuri în monedă măruntă, pentru tot felul de aranjamente și practici politicianiste.

De aproape un an de zile, Partidul Național Liberal, unul dintre partidele care, cât timp a fost la guvernare, și-a exprimat și probat constant opțiunea fermă pentru NATO, asistă cu uimire la convertirea, peste noapte, a partidului domnului Năstase într-un campion al integrării europene și nord-atlantice. Ne este dat să auzim, și ni se mai cere să și credem, că nimic nu s-a făcut și nu s-a mișcat în țara asta, până când P.S.D. nu a revenit la putere.

Dar România nu s-a plasat alături de NATO în momente în care războiul ardea chiar la graniță? Spațiul aerian nu ne-a mai fost brăzdat de supersonicele Alianței? Porturile și aeroporturilor nu ne-au mai fost puse la dispoziție? Soldații români n-au mai luptat, departe de casă, în misiuni NATO?

Tot ceea ce s-a făcut s-a făcut cu un singur gând: slujirea intereselor naționale ale României și fiecare pas, fiecare demers s-a făcut dialogând în permanență, din greu, cu cei care erau atunci pe băncile opoziției. Asta trebuie să se întâmple și acum!

Concentrarea eforturilor pentru finalizarea cursei în vederea aderării la NATO nu trebuie să aibă nimic comun cu frivolitatea unei campanii electorale. Candidatul se numește România și oricărei tentative de a câștiga capital politic dintr-o asemenea încercare nu i se poate răspunde decât cu oprobiul public.

Nu mai avem timp pentru gesturi ieftine de operetă!

Elanurile bărbătești în care suntem gata să ne amanetăm jilțul din Palatul Victoria contra unor eșecuri în amor, ține de lumea de carnaval dâmbovițean al lui Nenea Iancu și nu de cea a lui Bush, Blair sau Schroder.

Planul de măsuri pentru aderarea României la NATO trebuie să sintetizeze punctele de vedere constructive și responsabile ale tuturor forțelor politice, indiferent dacă se găsesc pe băncile Puterii sau ale Opoziției.

Proiectul de plan trebuie difuzat imediat partidelor pentru studiu și amendare. Așa cum am cerut într-o intervenție anterioară, făcută de la tribuna Senatului în numele Partidului Național Liberal, primul-ministru trebuie să vină în fața Camerelor reunite ale Parlamentului să supună dezbaterii planul rezultat în urma consultării cu celelalte partide și să angajeze răspunderea Guvernului pentru îndeplinirea acestui plan, așa cum stipulează clar Constituția țării și Regulamentul ședințelor comune ale celor două Camere.

În situația în care primul-ministru nu va înțelege să se supună normelor constituționale și va încerca să reducă dialogul cu Legislativul doar la un spectacol de sunet și lumină, de mimare a exercițiului democratic, spre deliciul mass-media și strălucirea propriei imagini, Partidul Național Liberal declară, în modul cel mai ferm, că nu se va face părtaș la acest afront grav adus Parlamentului României și nu va participa la ședința comună a celor două Camere, ca o condamnare fermă a tentativei P.S.D. de a se substitui întregii clase politice și de a-și prezenta propriile viziuni privind Summit-ul de la Praga, ca expresie a consensului național.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Și eu vă mulțumesc.

Sigur, va avea loc și o ședință a Birourilor reunite ale celor două Camere. Cel puțin, până la acest moment s-a decis ca, în cadrul ședinței comune de miercuri, ce pot să vă spun, să fie și intervenții din partea grupurilor parlamentare, a liderilor grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților, să nu fie o simplă prezentare a unei declarații în numele Guvernului.

 
 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Materialul ne va fi distribuit?

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, va fi distribuit mâine, cred.

 
Péter Eckstein Kovács

Invit la tribuna Senatului pe reprezentantul Grupului parlamentar al U.D.M.R., pe domnul senator EcksteinKovács Péter.

Vă rog, aveți cuvântul!

 

Domnul Eckstein-Kovács Péter:

Mulțumesc, domnule președnte de ședință.

Doamnelor și domnilor,

Nu îmi stă în caracter să fac polemică cu primarul Clujului, deși sunt senator de Cluj. Totuși, în ultima perioadă, domnul primar al municipiului Cluj a făcut două declarații, la care trebuie să reflectez.

Prima declarație a domnului primar Funar a fost că, la acest recensământ recent încheiat, populația care s-a declarat a fi de etnie maghiară în oraș este de 18,6%.

Declarația, dintr-un punct de vedere, este surprinzătoare, pentru că domnul primar, anterior, a declarat, în repetate rânduri, că în Cluj nu există decât 11% oameni cu oarece origini maghiare. Deci, este o creștere semnificativă, dar, în același timp, este o cifră care este luată de undeva, din ceruri, dacă vreți, întrucât domnul ministru Cozmâncă a declarat oficial că primele rezultate ale recensământului vor fi cunoscute și făcute publice în luna iunie. Așadar, în mod normal, această cifră a fost una aruncată pro causa, pentru a împiedica să fie respectată legea și în municipiul Cluj, respectiv ca indicatoarele bilingve să fie amplasate.

În a doua declarație, domnul primar Gheorghe Funar a solicitat să fie îndepărtat drapelul Ungariei de pe clădirea din Cluj a Consulatului acestei țări. Mă rog, demersul este de un ridicol cras, deoarece folosința drapelelor naționale în domeniul diplomatic este reglementată de tratate pe care România le-a ratificat de multă vreme și care au intrat în uzul comun. În schimb, ceea ce nu este ridicol, ci ceea ce este de-a dreptul periculos este argumentația domnului primar, pentru că domnul primar își argumentează acest demers pe prevederile Ordonanței Guvernului României nr. 31 din 13 martie 2002, susținând că este un simbol horthyst-fascist. Și face aceasta domnul primar, în condițiile în care, în Cluj, o stradă principală a orașului este, în momentul de față, botezată după mareșalul Ion Antonescu. Și ceea ce - zic eu - este mai grav, în Sala de sticlă a primăriei tronează - și nu de azi, de ieri - mai multe statui, proiecte de statui în gips ale mareșalului Antonescu.

Mă gândesc eu: ce face Guvernul României, al cărui ministru, domnul Răzvan Theodorescu, a fost declarat cetățean de onoare al municipiului pe 22 martie 2002 de către primarul Funar, la umbra statuilor mareșalului Antonescu? Când și-a declarat opțiunea acest Guvern, atunci când a adoptat ordonanța sau atunci când nu face nici un efort ca să fie reflectat?

O anecdotă mai veche spunea că la intrarea în cartierul Mănăștur era o tablă, pe vremuri, - desigur, e o anecdotă -, este și în alte localități, pe care scria: "Până aici - democrație, de-aici - cartierul Mănăștur!"

Eu cred că, în momentul de față, cam peste tot Clujul se poate pune această tablă într-o singură limbă, da?

Până aici - democrație, de-aici - municipiul Cluj-Napoca.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

 
Adrian Păunescu

Invit la tribună pe reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Adrian Păunescu.

Vă rog, aveți cuvântul, în numele grupului.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Am fost avertizat că am 30 de minute, dar n-o să fie nevoie de toate.

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Sigur că Senatul nostru este interesant și în măsura în care există dialog între noi. Am ascultat, cu mult interes, ceea ce a spus aici colegul Eckstein și m-am gândit ce trebuie să fie cuprins în acel steag, despre care vorbește Domnia sa, citându-l pe primarul Funar, și aș vrea să lămurim lucrurile. Eu nu mă pot grăbi să spun: e un steag al țării respective, sau este un steag al unei anumite clipe a țării respective. Poate că e, într-adevăr, un steag care reprezintă un moment al istoriei Ungariei: momentul Ungaria Mare! Trebuie văzut, și văzut obiectiv, pentru că, evident, dacă e steagul Ungariei, el trebuie să stea pe Consulatul Ungariei, sigur, cu stema Ungariei de azi. Dacă nu, nu!

În legătură cu ceea ce vorbeați dumneavoastră, domnule coleg, despre Antonescu și Horthy, și am mai avut un dialog anterior, m-am interesat pentru dumneavoastră. Am să vă citez un gând al fostului președinte al Ungariei, çrp.d G.ncz, cu privire tocmai la Horthy, în momentul în care a fost reînhumat în țara sa, cu foarte multă pompă, cu foarte multă lume și cu miniștri ai Guvernului çnt.l, ca "simpli cetățeni". Corect! Așa este: ca "simpli cetățeni" veniseră miniștrii la reînhumarea lui Horthy. Atunci, Arpad Goncz a afirmat că nu e treaba politicienilor să hotărască dacă Horthy sau alt politician a fost sau nu criminal de război. Aceasta e treaba istoricilor! În acest sens a pledat Arpad Goncz. Și cred că e un lucru valabil și pentru alte personalități, nu numai pentru Horthy, mai ales că lucrurile, în ce-l privește, sunt mai clare decât în privința altor lideri ai aceleiași perioade.

Aș vrea să vă spun, domnilor colegi, că aderarea României la NATO trebuie să rămână un fapt de conștiință al României, așa cum este ea, nu un act de conștiință al unei Românii prefabricate, rimelate, rujate și pomădate pentru ieșirea în lume, ca, imediat, după ce faptul se petrece, respectiva Românie să se prăbușească în propria ei mizerie. Noi trebuie, în fond, să rezolvăm problemele țării, și nu doar la fațadă, nu doar în vitrină!

În acest sens, resping cu tristețe încercările de a transforma poporul român în popor de oameni buni și popor de oameni răi, români buni și români răi, români care merită să intre în NATO și români care nu merită să intre în NATO, ci trebuie să rămână pe undeva, eventual, în umbra vechii grupări militare S.E.A.T.O. din Asia.

Perioada pe care o trăim este, într-adevăr, foarte complexă, și ea trebuie să ne impună, așa cum îmi permiteam să mai cer de la acest microfon, și anume comportament exponențial, să ne exprimăm la limita de sus a puterilor noastre, dar nu împotriva felului în care suntem noi născuți și educați. Și eu cred că poporul român e născut și educat într-un fel care îl face compatibil, în realitate, cu popoarele prezente în această grupare politică și militară.

Cred, cu toată sinceritatea, că nu există alternativă, astăzi, decât cea pe care forțele politice raționale din România o declară ca atare, și anume NATO.

Sunt motive multe, dar unul este cert: compatibilitatea de fond a idealului nostru național, a idealului nostru politic, a idealului nostru social cu ceea ce este, din punct de vedere politic și din punct de vedere militar, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

Aici, colegul liberal, Radu Alexandru Feldman, a certat cu asprime Guvernul și (puțin?) cu nedreptate, pentru ceva ce chiar miercuri urmează să se întâmple. Sigur că e important să grăbim un lucru care s-a anunțat deja: miercuri, premierul urmează să facă, tocmai în fața Parlamentului, despre care vorbea scriitorul și senatorul, declarația politică privitoare la strategia pentru NATO. Cât privește Planul, el este unul convenit cu Alianța și el nu poate fi schimbat decât cu prețul căderii în ridicol sau înapoi, în starea de neutralitate mortăcioasă.

Așadar, n-am nici o îndoială că faptele sunt tocmai în curs. Ceea ce cred eu, însă, că trebuie să spunem - și aici vorbesc și în numele Grupului parlamentar social democrat și umanist din Senat, am primit această delegație, această învestitură - este că nimeni nu are dreptul să transforme cursa pentru NATO într-o vânătoare a inamicilor personali sau a adversarilor de interes economic sau politic.

De multă vreme, în câteva ziare este atacat cu violență și cu - aș zice eu - un anumit instinct criminal, omul care a fost ales de noi să conducă Senatul, domnul Nicolae Văcăroiu. Nu am considerat necesar să intervin până acum, pentru că oricât de rele ar fi fost atacurile, ele făceau parte din arsenalul firesc al unei prese active, al unei prese de partid, pentru că, în fond,

Nicolae Văcăroiu nu e atacat din punctul de vedere al interesului național, ci din punctul de vedere al unor interese partinice care stau dincolo de titlul ziarului care îl atacă. Asta este evident. Dar nici asta nu e o crimă. De natură criminală este, însă, ceea ce s-a întâmplat astăzi, când într-un ziar s-a cerut: "Ori Văcăroiu, ori NATO!"

Acum, noi știm cât de mare este Nicolae Văcăroiu, dar chiar așa, că îl contrapui NATO? Să faci din el o miză pentru țările NATO? Comandamentele țărilor se adună în tufișurile continentului și pun la cale scoaterea lui Văcăroiu de la Senat, să nu mai stea între domnul Duță și între domnul Nicolescu, să fie dat afară și să nu se mai aleagă urmă din flăcăul Văcăroiu? Acestea sunt chestiuni absolut ridicole. De obicei, un ziar serios citează - în asemenea acțiuni - sursa, pentru a putea fi verificată. Apoi, nu este întâmplătoare, după părerea mea, creșterea în intensitate a atacurilor la adresa lui Nicolae Văcăroiu, pe măsură ce clipa aderării sau neaderării se apropie.

Nu mă bag în problema pe care senatorul Văcăroiu însuși o va rezolva, așa cum spunea, în justiție, așa cum se vor dovedi toate. Eu nu pot participa. Pot, însă, fi sigur de lucrurile pe care vi le spun acum. E nedrept și este, cumva, în linia celui mai abject stalinism acest argument de autoritate: "Vreți NATO? Dați-l afară pe Văcăroiu!" Și dacă se întâmplă să-i asculte cineva pe cei care cer asta și nu se rezolvă intrarea în NATO, eh, nu s-a putut, ați avut alte probleme, corupția, care este foarte slab definită?! E un banc foarte bun, pe care l-am spus în 1995, la Consiliul Europei, și care seamănă, după părerea mea, cu situația dată. Cică un român aude, la un moment dat din tavan: "Vrei să te îmbogățești?" "Da", spune el. "Dă tot ce ai și mizează pe calul nr. 3 de la hipodrom!" "Trei?" "Da." "Vinde tot, vinde inelul, aurul din gura soacrei, vinde tot și du-te acolo și mizează pe calul nr. 3!" Omul face ce i s-a spus din vocea din tavan. Și câștigă calul nr. 17. Se termină concursul și omul nostru e singur, pe hipodrom, lângă ieșire. Și deodată aude, din cer, aceeași voce miraculoasă: "N-ai avut noroc?" (Aplauze.)

Așa stau lucrurile și în această poveste, prea penibilă ca să nu devină cumva și dramatică. Totuși, nu putem să ne transformăm în șantajiști și șantajați. Totuși, întrun moment de cumpănă, cum e acesta, pentru destinul României, ar trebui să recurgem tot mai puțin la mijloacele imorale de tranșare a rivalităților politice. Acesta este un mijloc profund imoral de a face politică. A dori să elimini pe cineva din câmpul politic, folosind argumentul de autoritate al momentului. Nu îți iei batistă verde? Vei fi eliminat din cursa pentru NATO. Nu îți hrănești copiii cu vrăbii? Vei fi belit! Și așa mai departe. Orice se poate.

Totul este înscris în această parodie, din păcate, prea des folosită la adresa unui lucru serios, care este aderarea României la NATO și crearea unui sistem durabil de securitate și de dezvoltare pentru această țară.

În aceeași linie, eu văd și atacurile imunde la adresa unui ministru, pe care îl putem critica - și am făcut-o deseori - pentru orice, dar nu îl putem transforma, cum a făcut un alt ziar, nu îl putem transforma în cel mai corupt ministru al Guvernului Năstase. E vorba de domnul Octav Cozmâncă. Ridic, cu tristețe și indignare, glasul pentru Octav Cozmâncă, pentru că mi se pare că el este unul dintre exemplele cele mai vii de muncă dăruită într-un moment greu al țării, și de muncă aplicată, și de conștiință profesională excepțională. Am multe dezacorduri cu domnul Cozmâncă, unele le-am exprimat și aici, vă amintiți, poate, de Legea administrației locale, dar una e una și alta e alta, vorba marelui text cu idei ciuce. Nu se poate să îl faci pe Cozmâncă exact ceea ce nu este. El este inversul a ceea ce se spune despre el. E un om corect, un om dăruit, un om responsabil!

În ceea ce mă privește, am ridicat problema aceasta și într-un cadru mai restrâns, o spun acum pentru că ea este parte din stabilitatea țării. Nu se poate construi nimic, dacă nu există stabilitate pentru oameni, pentru locurile lor de muncă și pentru locurile lor - să le zic așa - de pâine.

Situația dramatică a Societății de Avioane S.A. din Craiova face ca, după disponibilizarea a peste 500 de salariați, să mai rămână 1.296 de oameni acolo. Fabrica, însă, se confruntă cu aceleași probleme: lipsa de încărcare a capacităților de producție și a personalului existent. Sunt necesare de urgență niște măsuri cu caracter excepțional:

1) Lansarea imediată a comenzii de 8 avioane de către Ministerul Apărării Naționale, conform Contractului-cadru nr. 223 L/2000 și a Memorandumului privind finanțarea acestui program.

2) Lansarea de către același Minister al Apărării Naționale a comenzilor pentru reparația a 6 avioane IAR-99, aflate în incinta societății din anul 2000.

3) Sprijinirea societății în omologarea avionului-țintă și dotarea M.A.N. cu acest aparat. În momentul de față, Armata română nu are în dotare aceste tipuri de avioane.

4) Sprijinirea societății în fabricarea și comercializarea unui avion de 46 de locuri pentru business și agrement.

5) Acordarea de către Ministerul Finanțelor Publice a eșalonării datoriilor către bugetul de stat, pentru o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de grație de 6 luni și anulării majorărilor de întârziere. De altfel, acest aspect trebuie rezolvat în mai toată economia națională, pentru că deblocarea financiară reprezintă un pas către intrarea în normalitate și în performanță.

6) În vederea retehnologizării proceselor de tratamente termice și acoperire, este necesar ca Ministerul Industriei și Resurselor să transmită urgent alocația bugetară aprobată, în valoare de 5,6 miliarde lei.

Nefinanțarea modernizării acestor procese pune în pericol continuarea colaborării cu firma "Fokker" din Olanda.

În acest moment - și aici e un lucru foarte interesant, pe care l-am discutat într-un alt cadru cu ministrul finanțelor, dar îl spun tare în plenul Senatului, pentru că mi se pare că, în acest fel, adevărul va fi și mai subliniat -, societatea nu are comenzi suficiente pentru încărcarea a circa 785 de persoane plătite, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 170 din 2001, modificată cu o altă Ordonanță de urgență nr. 15 din 2002, precum și Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 4 din 2002.

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că, în loc să îi punem pe oameni în condiția de a produce și de a-și scoate banii, ca să zic așa, se cheltuiesc bani în mod inutil cu o protecție, care nu e protecție, ci este un fel de milă pe care oamenii nu o acceptă. Ei vor să muncească și să producă performant. Noi avem nevoie de oameni care să muncească performant!

Se impune, după părerea noastră, ca factorii responsabili din Ministerul Industriei și Resurselor, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice, să întoarcă fața și către "Avioane" - Craiova.

În discuțiile pe care le-am avut cu foarte, foarte mulți cetățeni, vineri, la cabinetul meu senatorial din Craiova, a revenit o problemă pe care nici un guvern postdecembrist nu a rezolvat-o și nici un Parlament nu s-a dovedit apt să o pună în așa fel încât guvernele să o rezolve: problema restituirii banilor depuși la C.E.C., înainte de 1989, în vederea cumpărării de mașini de către cetățeni, care au primit acum sumele (pe care li se spune că le-au depus), la nivel de 123.000 lei!!! Atât a primit un cetățean care a depus 80 și ceva de mii, până în 1989. 123.000 de lei! Ceea ce pare nu numai absurd, dar și cinic.

Acești oameni și-au cerut drepturile conform mecanismelor existente în România de azi. Și statul român nu poate să nu fie solidar cu el însuși, cel de dinainte de 1990. Aici nu a fost alt stat înainte de 1990, ci tot România! Acești oameni nu au absolut nici o vină pentru că și-au depus banii la C.E.C. și a venit 1989. Eu cred că trebuie să se trezească în noi și instinctul de apărare a dreptății acestor oameni. Unii dintre acești necăjiți au cerut, în condițiile care li s-au oferit, să se meargă până la capăt cu cinismul: restituirea acestor sume reactualizate, 123.000 de lei, să se facă în bancnote vechi de 100 de lei. Dacă tot e bătaie de joc, să fie până la capăt, să fie hârtiile vechi, acelea albastre, despre care un poet din epocă spunea: "Sută de lei, bancnota mea ursuză, ca într-o coincidență de destine, Bălcescu, care-i desenat pe tine, muri ca un martir al sărăciei!"

Așa înțeleg să-mi închei declarația politică, o declarație constituită, după cum vedeți, din mai multe fragmente de realitate, care toate converg în aceeași direcție: normalizare, pentru saltul înainte! (Aplauze.)

Nici nu știu dacă am să mai am puterea unui minut.

Am să vă spun doar atât: am fost invocat aici, mă rog, s-a despărțit de mine domnul senator liberal Radu Alexandru Feldman; am să-i răspund, la o problemă pe care a pus-o, cu un aforism pe care l-am scris în timpul vieții mele: "Nu consumați prea multă energie, pentru a forța aceste uși, sunt rabatabile!" (Aplauze; sala se amuză.)

 
Radu Alexandru Feldman

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnul senator Radu Alexandru Feldman solicită drept la replică un minut. Grupul parlamentar liberal mai are 4 minute. Pentru că și-a exprimat punctul de vedere, bănuiesc că dorește să facă doar o precizare.

 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Vin la microfon... Vreau să fac doar o precizare, pentru că distinsul coleg m-a atenționat cu cele mai calde sentimente, că risc să fiu ușor nedrept în reproșurile pe care le fac Executivului.

Mărturisesc că mi-ar fi extrem de neplăcut dacă, într-o abordare obiectivă, m-aș descoperi chiar ușor nedrept față de Executiv.

Vreau să îi spun domnului senator Păunescu și tuturor colegilor: sunt două chestiuni, pe care le-am semnalat în declarația politică și care nu sunt modificate, nici de precizarea pe care domnul vicepreședinte al Senatului a avut amabilitatea să o facă, și nici domnul senator, că s-ar putea chiar miercuri să fim în situația de a afla conținutul acestui document.

Prima observație era că acest document trebuia supus dezbaterii partidelor politice, să reprezinte, într-adevăr, un real consens și să nu fie un document ascuns, cum a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Domnul Claudiu Lucaci a spus că este un document care nu trebuie să cadă pe mâna opoziției și noi ne imaginăm că opoziția este privită ca un parterner real de dialog, un parterner care poate să îmbogățească, să aducă sugestii constructive și de acceptat într-un asemenea moment de maximă importanță.

Asta era una, legat de felul în care a fost conceput și felul în care a fost expediat acest document, în numele României, el neexprimând, de fapt, decât punctul de vedere al partidului de guvernământ.

A doua chestiune se referă la felul în care, din presă, am aflat că se preconizează desfășurarea ședinței comune de miercuri. Nu este suficient ca premierul să vină în fața Parlamentului să citească documentul, este important ca partidele politice să cunoască documentul, să poată avea loc o dezbatere și în urma acestor dezbateri, reținându-se sugestiile constructive și demne de atenție, acest document să exprime într-adevăr un punct de vedere al clasei politice românești.

Acesta a fost sensul declarației politice și nici o clipă nu aveam nici o intenție de a fi nedrept, nici mult, nici puțin, față de Executiv.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumim pentru precizări, domnule senator.

 
Eugeniu Constantin Florescu

Invit la tribună reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnul senator Eugen Florescu.

Aveți cuvântul, domnule senator!

 

Domnul Eugeniu Constantin Florescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Se discută mult și aprins despre Ordonanța de urgență a Guvernului privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului unor persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

Apreciez că adoptarea unor măsuri de acest fel este justificată, dacă aplicarea lor nu împinge în exces "interzicerile", "demolările", "condamnările".

Măsura prin care cred că trebuie să judecăm lucrurile o constituie însuși exemplul, practica din țările occidentale dezvoltate și, la acest aspect al problemei, doresc să mă refer cu deosebire, fiindcă tocmai aici mi se pare că suntem pe cale de a deveni mai catolici decât Papa.

În Franța, de pildă, funcționează o lege a "delictului de opinie", adoptată la 13 iulie 1990. A fost adoptată la inițierea unui parlamentar comunist și pe Internet este însoțită de un grupaj de opinii intitulat: "Poliția gândirii" referitor la lege.

Diferența între ordonanța noastră și legea lor începe cu titlul. Legea lor se intitulează Loi (...) tendent " reprimer toute acte rasiste, antisemite ou xenophobe, lipsind ideea de interzicere a "promovării cultului unor persoane vinovate..." etc., prezent în legea noastră. În general, legea franceză este mai "mlădioasă", nu proclamă sus și tare ideea de "arestări" sau "demolări de statui". În Occident există o altă viziune, deci, decât aceea a demolării, impusă cu barosul după 1989. Idee care însă și-a găsit - după cum se vede - întruchiparea teoretică și practică în recenta ordonanță.

Ca să dăm un exemplu, a fost, oare, Petru Groza mai vinovat de crime decât Stalin?! Și, totuși, la Paris există stația de metrou "Stalingrad" și bulevardul "Stalingrad". Din Mussée de l'Armée de la Dome des Invalides, Stalin nu numai că nu a fost scos, dar apare ca un important luptător contra fascismului. Și mai semnificativ este ceea ce se întâmplă la Viena, unde Stalin are și azi poate cel mai mare monument al său din câte a avut în Europa. Nimeni nu l-a dat jos întrucât Armata Roșie, scrie pe monument, a contribuit la eliberarea Austriei. Statuia Mareșalului P.tain tronează, de asemenea, într-un cartier central din capitala Franței.

Cum stau, deci, lucrurile în ceea ce ne privește? Ne aliniem Europei sau îi dăm lecții de intoleranță?

Firește, la Paris s-a născut, cu câțiva ani în urmă, un caz numit Roger Garaudy, cunoscutul filozof - evreu de origine - care a pus cel mai tare în discuție, până acum, cuvântul "Holocaust", acuzându-i pe coetnicii săi israelieni "de minciună în scopul stoarcerii popoarelor de mari sume de bani". Judecat în baza legii menționate, pentru "delictul de opinie", Garaudy nu a fost, totuși, arestat; nici nu i s-a luat dreptul să își publice cărțile, e drept, sub forma de Samizdat; nici să le difuzeze la "abonați"; iar o librărie din Paris - La librairie du Savoir, proprietatea unui român, Pișcoci - i le-a tradus pentru multe alte țări (Statele Unite, Italia, Argentina, Germania, inclusiv România).

L-am întâlnit pe Garaudy la un salon de carte, la Paris, și deși era supărat pe scandalul ce i se făcuse, conducea un stand propriu și dădea autografe.

Ordonanța Guvernului nostru păcătuiește astfel nu atât prin intenții, pe care le putem saluta, ci prin faptul că nu este rezultatul unei consultări cu partidele politice, cu societatea civilă, care ar fi putut aduce corecturi importante, fiind adoptată, se pare, doar la presiuni externe.

Îmi permit să spun că ea dovedește, în fapt, lipsa noastră de demnitate. Emisă fiind, totuși, și urmând să ajungă la Parlament, este normal să ne pregătim pentru a o judeca așa cum trebuie.

Cazul Garaudy merită, cred, atenție tocmai pentru a stabili ce tonalitate dăm noi înșine aplicării ordonanței citate și a nu-i lăsa pe cei tentați spre exces de zel să își facă de cap. Iau un exemplu extrem: noi toți știm că una dintre metodele barbare din timpul Holocaustului, condamnate în întreaga lume și în țara noastră, l-au reprezentat camerele de gazare. Ei bine, Garaudy a cercetat lucrurile și a declarat că asemenea camere se pregătiseră, dar că, în fapt, ele nu au fost utilizate.

Scandalul, se știe, a fost imens, Garaudy fusese el însuși deportat ca evreu, nu îl putea nimeni bănui de pronazism. În presă nu a fost însă menajat, dar atât.

Totuși, deși văzusem multe asemenea lagăre, din Polonia până în Germania, în anul 2001, trecând pe lângă Stuttgart, am intrat la Dachau, unul dintre cele mai teribile lagăre, renumite după 1944, inclusiv pentru "gazări".

La Dachau, camera de gazare, într-adevăr, există, în mijlocul ei, pe un panou, se poate însă citi azi: "Această cameră nu a funcționat nici un minut". Garaudy se lăuda că toate aceste etichete au fost puse, după intervenția sa, la toate lagărele germane din timpul războiului.

Revin, spunând că nu este cazul să negăm atrocitățile care au existat. Normal este să le condamnăm. Dar istoria mai trebuie cercetată, încă, și bătălia pentru adevăr nu trebuie să înceteze niciodată.

În ceea ce îl privește pe Mareșalul Ion Antonescu, sper să fim foarte atenți, negarea lui totală poate aprinde pasiuni deloc dorite de conaționalii noștri, de etnie evreiască. Să curățăm, zic eu, buruienile, dar să nu distrugem și florile - Antonescu având mari merite, de asemenea, pentru poporul român - pentru că operația aceasta poate produce o otravă de care nu avem nevoie.

Iubind toate etniile vă propun, deci, să reflectăm cu seriozitate la prevederile ordonanței și să reacționăm cu demnitate, fiindcă este stupid să ne lăsăm bănuiți de antisemitism tocmai de către unii la care antisemitismul este la el acasă. Scena în care - recent - președintele Camerei Deputaților, Valer Dorneanu, primea observații din partea unui parlamentar german, cum că aici, în România, ar exista manifestări extremiste și antisemite și că asta ar pune în discuție intrarea noastră în NATO, este demnă de o carte a absurdului. Ce tupeu trebuie să ai ca, din Germania, plină de formații de rași în cap și cu zvastici pe brațe și pe piepturi, promotori ai antisemitismului, să acuzi o țară ca a noastră?! O demonstrație asemănătoare, deosebit de revelatoare, o fac și nenumăratele manifestări antiisraeliene care au loc, chiar în aceste zile, în toate capitalele și orașele importante ale Europei occidentale. Unde sunt manifestațiile de la noi?

De la lozincile de stradă la atacarea cu cocteiluri Molotov a sinagogilor țâșnește, deci, întrebarea: domnilor, oare chiar la noi se află pericolul antisemitismului?!

Să judecăm, vă propun, toate faptele cu demnitate și să acționăm, ca legiuitor, în consecință.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Și eu vă mulțumesc.

 
Ioan Guga

Din partea Grupului P.S.D. (social-democrat și umanist) a solicitat cuvântul domnul senator Ioan Guga.

Aveți cuvântul!

 

Domnul Ioan Guga:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Onorat auditoriu,

Nu doresc să vă rețin pentru mult timp, doresc, însă, din suflet să fac unele mici corecturi și mici precizări.

E vorba de 7 aprilie, de Ziua Sănătății, o zi festivă pentru sănătate și vreau să pun problema principial: știm cu toții că Senatul nu este o instituție a imposturii și doresc din suflet ca impostorul să nu mai ajungă la acest microfon. Doresc aceasta pentru că datele care au fost prezentate de unul din colegii noștri - și vorbesc de domnul senator Ion Vela - nu sunt date reale. Domnia sa nu prezintă sursa de informație, documentarul nu este un documentar serios. Domnia sa, pentru mine, ca medic, a lăsat impresia unui patinator pe marmeladă, iar datele pe care le-a adunat sunt date luate de la buletinul meteo pentru jucătorii de canasta. Nu ați reușit, domnule senator să mă impresionați! (Rumoare.)

Povestiți, în Caraș, vineri, dădeați mâna cu colegii medici, îi felicitați, mâncați și beți cu ei, iar acum aruncați alte date, încercați, în alte ipostaze, să pronunțați corect R.ntgen, nu Rongen, așa îl cheamă, R.ntgen.

Deci este foarte greu să vorbim de sănătate reală în România, când ani de zile ne-ați plimbat într-un tunel încercând să vedem "luminița". Bugetul alocat sănătății în toți acești ani a dus la marasmul în care ne aflăm azi.

Conferința de la Snagov și inițiativa premierului de a discuta cu corpul medical românesc este unică. Știți că acum se încearcă a se plăti toate arieratele, din 1999 începând?! Este o presiune fantastică asupra bugetului.

Încercați să găsiți cauzele, nu mai spuneți povestea cu bisturiul, lăsați medicii să facă medicină.

Îmi pare rău că de la acest microfon trebuie să discut într-un asemenea mod. Este foarte greu pentru un neprofesionist să facă profesionalism.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, și eu vă mulțumesc.

 
Gheorghe Bunduc

Invit la tribună pe domnul senator Gheorghe Bunduc.

 

Domnul Gheorghe Bunduc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Întreaga țară a fost marcată de acțiunile revendicative desfășurate de cadrele didactice pe parcursul ultimelor luni, acțiuni care au culminat cu greva de avertisment din 11 martie a.c.

Ca urmare a discuțiilor pe care Guvernul le-a avut cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, conflictul s-a suspendat pentru 30 de zile, perioadă în care Ministerul Educației și Cercetării trebuia să identifice măsurile prin care urma să se găsească resursele financiare pentru majorarea salariilor celor din învățământul preuniversitar.

Dar să vedem ce măsuri a luat Ministerul Educației și Cercetării în acest sens: prin Ordinul nr. 3.342 de la jumătatea lunii martie a.c., referitor la metodologia privind încadrarea personalului didactic în anul școlar 2002-2003, se stabilește ca efectivul claselor de elevi să se organizeze spre limita maximă prevăzută de Legea învățământului, fapt ce va duce ca efectivul unei clase de elevi să fie de 28 elevi per clasă.

Suntem convinși că această măsură nu va duce la creșterea eficienței învățământului, dar, în mod cert, va avea ca efect dispariția la nivel național a circa 500 de clase, numai la nivelul clasei a IX-a și, mergând mai departe, un calcul destul de simplu ne demonstrează că la 1 septembrie 2002 vor dispărea din ansamblul învățământului preuniversitar aproximativ 8.000 de norme didactice.

În art. 4, al aceleiași metodologii, se prevede completarea normei didactice pentru personalul didactic titular cu ore de la alte discipline. În această situație cadrul didactic titular fiind considerat calificat pentru orice disciplină, o predă. Aceasta înseamnă că, de la 1 septembrie anul acesta, elevilor li se va putea preda, de exemplu, fizica de către profesorul de desen, matematica de către cel de muzică și așa mai departe.

Art. 7 al metodologiei cu pricina prevede ca limbile moderne la clasele cu predare intensivă să se predea cu clasa întreagă, în timp ce toate celelalte normative în vigoare prevedeau ca acest lucru să se facă pe grupe de elevi.

O altă modalitate prin care Ministerul Educației și Cercetării speră să facă rost de bani, cu orice chip, este modul cel puțin curios în care este tratată ora de dirigenție, dacă la clasele V-VIII aceasta este inclusă în norma didactică și este plătită cu 10% din salariu, la unele categorii de licee, cum ar fi, de exemplu, cele tehnologice, ora de consiliere și orientare face parte din norma didactică și este plătită ca atare.

Pe de altă parte, Guvernul României a hotărât recent micșorarea drastică a veniturilor cadrelor didactice de la sate. Încă din iunie 2001, ca urmare a unei inițiative legislative pe care noi, membrii Comisiei pentru învățământ și știință am avut-o, plenul nostru a aprobat modificarea art. 49 din statut, astfel încât toți dascălii calificați "de la țară" să primească sporul respectiv. Ulterior,

Camera Deputaților a votat și ea această lege, iar la sfârșitul lunii februarie 2002 Președintele Iliescu a promulgat-o. Dar ce importanță are votul Parlamentului sau dreptul la promulgare al legilor de către Președintele statului român?! La numai câteva zile, printr-o hotărâre de Guvern, indemnizația aceasta primită de cei de la țară, de care beneficiau aproximativ 8.700 cadre didactice, a fost redusă la mai puțin de jumătate sau chiar anulată pentru unele localități.

Ce să mai spunem despre această situație, la așa stat democratic, așa separație a puterilor în stat!

Pe de altă parte, Ministerul Educației și Cercetării promite pentru profesori că își pot spori veniturile prin cumulul la plata cu ora, dar aceste ore, care sunt neocupate la această dată și sunt repartizate personalului didactic titular, asociat sau pensionar, nu reprezintă decât o muncă și mai prost plătită decât norma didactică. Cu cât orele suplimentare sunt mai multe, cu atât este mai mică suma acordată pentru fiecare.

Aceleași măsuri se prefigurează și în ceea ce privește mărirea normelor din învățământul superior, de la 4 la 6,8 ore pentru profesorul universitar și de la 18 ore la 20-22 pentru profesorii din preuniversitar.

Se are în vedere, în continuare, trecerea veniturilor proprii sau extrabugetare, atât ale universităților, cât și ale celorlalte unități școlare la bugetul de stat.

Mergând în acest ritm nu este departe vremea când se vor introduce taxe la învățământul superior de stat și, de ce nu, și la cel preuniversitar. Aceste ultime măsuri ale Guvernului și cele care probabil vor urma, aduc o încălcare flagrantă a Constituției, a Legii învățământului și dovedesc foarte clar că România se află în imposibilitatea de a mai susține, de la bugetul de stat, educația și învățământul.

Vă mulțumesc, domnule președinte. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc, domnule senator.

 
Liviu Maior

Îl invit la tribună pe reprezentantul Grupului parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist), domnul senator Liviu Maior.

 

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Domnule președinte,

O singură replică aș vrea...

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă ofer cuvântul după aceea. Și domnului senator Ion Vela.

 
 

Domnul Liviu Maior:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Astăzi am asistat la o dispută pe tema integrării, a Programului de aderare a României la Alianța Nord-Atlantică și mă simt obligat să fac câteva precizări și o încercare de a rememora câteva momente care s-au petrecut nu de mult. Amintiți-vă că anul trecut a avut loc, la Snagov, o consfătuire, cu toate partidele politice, în legătură cu aderarea României la NATO și reprezentanții acestor partide, șefii partidelor respective, au semnat o declarație pe baza căreia Guvernul, în acord cu structurile Alianței, a pregătit acest Program de aderare.

Programul acesta de aderare, la care distinsul meu coleg s-a referit, a fost publicat în ziarul "Adevărul" înainte de a fi discutat în Guvern, deci el este de notorietate publică, nu este nici un fel de secret în jurul lui.

În al doilea rând, miercuri, în cadrul ședinței comune, va fi prezentată Declarația Parlamentului României, alcătuită de Comisiile de politică externă ale celor două

Camere, din care fac parte și distinșii reprezentanți ai Partidului Liberal. Deci, este un al doilea argument care contrazice afirmația tranșantă a domnului senator Feldman, vizavi de ceea ce urmează să se petreacă.

Eu nu vreau să fac și alte considerații și alte aprecieri în legătură cu acest lucru. Este clar, însă, că perspectiva aceasta, care este din ce în ce mai limpede, a admiterii României în Alianța Nord-Atlantică generează fenomene dintre cele mai ciudate în peisajul politic din România.

Și eu am citit - și dumneavoastră citiți - declarații ale unor politicieni, preluate de mass-media sau considerații ale unor analiști care ne spun, aproape cotidian: de ce nu ar trebui să fie primită România în NATO. Și se enumeră acolo motivele pentru care nu ar trebui să fie primită România în NATO. Unele dintre ele sunt cu mult mai virulente și mai agresive, ca și conținut, decât criticile care s-au formulat și se formulează, în multe probleme, pe bună dreptate, vizavi de această chestiune.

Acesta este un aspect.

Al doilea aspect este tentativa la care s-a referit și colegul meu Păunescu - îi pronunț numele pentru că știu că nu îmi va da nici o replică - în legătură cu baubau-ul acesta nou găsit al românilor, care se numește NATO. Nu sunteți băieți cuminți... mai vedeți voi NATO!

Este o chestiune care nu este normală. Alianța nu este construită pe chestiuni de șantaj, nu este construită pe indicații, cine să dețină o funcție sau cine să plece din funcția respectivă, mai ales în cazul unui demnitar ales prin vot universal. El este respectat de către Alianță, care nu este o inchiziție, așa cum ar încerca să o prezinte unii dintre noi.

Deci, domnilor, haideți să ne păstrăm calmul, să urmăm procedurile parlamentare, așa cum au fost ele gândite, să ne raliem cu toții acestui deziderat și măcar acum să dăm dovadă de o solidaritate de care, după 22 decembrie 1989, eu nu am mai sesizat-o la nivelul eșichierului politic. Este un moment de vârf și trebuie să trecem peste chestiuni de această natură.

În momentul în care toate partidele au semnat Declarația de la Snagov, toate partidele sunt o parte a procesului de integrare a României în NATO și, atunci, să terminăm cu chestiuni de genul acesta, dacă nu suntem noi consultați, nu venim în Parlament. Nu este drept!

Eu sper că până poimâine lucrurile se vor clarifica, din acest punct de vedere, și colegii noștri liberali vor fi alături de noi și vor vota alături de noi, pentru că nu aș vrea - și nu vreau - să fiu biblic, să despart apele și eu ca și alții.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc.

 
Nicolae Pătru

Domnul senator Ioan Aurel Rus... a, vă rog să mă iertați, domnul senator Nicolae Pătru.

 

Domnul Nicolae Pătru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Este evidentă, pentru toată lumea, ruptura care există între cei care conduc astăzi România și populația, pe care se laudă ei că o reprezintă. (Proteste în sală.)

"Teribilă este mulțimea când are conducători care fac rău", spunea învățatul antic Euripide. Aceasta este o expresie de care guvernanții actuali ai țării și cei care îi susțin, ar trebui să țină seama pentru că au făcut și fac în continuare un rău. (Proteste din partea Grupurilor P.S.D. și U.D.M.R.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, vă rog!

 
 

Domnul Nicolae Pătru:

A devenit o modă la conducătorii politici postdecembriști, de la noi, comportamentul arogant față de cei care i-au ales sau nu i-au ales, dar și față de cei care formează opoziția politică. Așa se face că de ani de zile opoziția vine în Parlament cu diverse probleme, propuneri, semnalează nereguli grave, avertizează asupra greșelilor făcute de guvernanți, dar toate rămân la nivelul declarațiilor politice.

Din păcate, parcă și populația s-a obișnuit cu această situație periculoasă, să fie semnalate ilegalități în Parlament sau în presă și să nu se ia nici o măsură.

Hoții, criminalii, mafioții își continuă activitățile nestingheriți.

Acum, din nou venim noi și atenționăm, a nu știu câta oară, că populația este sub limita răbdării, că se moare de foame, se moare de frig, de boli despre care credeam că au dispărut. Adepta unui regim cu evidente caracteristici totalitare, puterea actuală din România nu pare dispusă deloc să țină seama de situația grea a imensei majorități a românilor.

Noi ne vom face, totuși, datoria în continuare și vom prezenta problemele oamenilor... (Proteste în sală.) care ne-au trimis în această înaltă instituție a țării...

Domnule președinte,

Vă rog să faceți..., să-mi creați condiții să-mi pot...

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, domnilor senatori, vă rog să îl ascultăm pe domnul senator Nicolae Pătru cu maximă atenție.

 
 

Domnul Nicolae Pătru:

În ultimii ani, județul Vâlcea s-a impus în atenția opiniei publice și a politicienilor prin momente de criză precum: Costești - 1999 și Ocnele Mari - 2001. Ne facem datoria și avertizăm că, în scurt timp, s-ar putea să se adauge un moment de mare criză și anume: Berbești - 2002.

Localitatea Berbești din Vâlcea, propusă cândva să devină oraș, arată acum ca după un bombardament și, dacă am vorbit mai înainte despre acțiunea minerilor de la Costești și de drama oamenilor de la Ocnele Mari, rămași fără case și gospodării, subliniem că localitatea Berbești concentrează aspecte din ambele momente de criză anterioare. Fiind o localitate cu specific mineresc cunoașteți situația grea și nemulțumirea minerilor față de condițiile de muncă și de viață.

De asemenea, datorită dislocărilor masive de rocă din zonă au avut loc alunecări de teren care au afectat gospodăriile oamenilor... (Rumoare.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Nu, vă rog să vă opriți, domnule senator!

Stimați colegi,

Dacă doriți să interveniți după declarația făcută de domnul senator Nicolae Pătru, grupul parlamentar mai are 6 minute. Vă rog să îl acultăm în liniște pe domnul senator.

Vă rog, aveți cuvântul!

 
 

Domnul Nicolae Pătru:

Puțin, aveți răbdare.

Dispunând de numeroase blocuri pentru locuințe, spații comerciale, școli și grădinițe, inclusiv un liceu, acest preconizat oraș se stinge treptat prin sărăcirea și plecarea populației. Blocurile nu mai au încălzire, deși se găsesc pe straturi de cărbune, nu au apă, iar unele dintre ele nu mai au nici curent electric. Proasta administrare a societății miniere, care ar trebui să asigure baza economică a localității, pusă la dispoziția unor manageri, numiți conform clientelismului politic, incapabili și interesați, în același timp, să rezolve problemele societății, susținerea unor firme-căpușă, sunt cauzele generale ale acestei situații dramatice.

Minerii de la Berbești se întreabă, pe bună dreptate, de ce o duc așa rău, când rodul muncii lor, cărbunele, este în continuare căutat și se vinde bine, având în vedere că CET Govora funcționează cu acest cărbune, ca și alte centrale termice din zonă. În acest timp,

Societatea minieră Berbești are mari datorii la primărie, bulversând prin ele activitatea acestei instituții.

Este și localitatea Berbești victima politicii iresponsabile a guvernanților postdecembriști și a aroganțelor "ciocoilor vechi și noi", cum le spun chiar oamenii acestor locuri, aflați în pragul unei explozii de nemulțumire, vechilor și actualilor conducători.

Chiar ne este idiferent cum se prăpădesc oamenii, localitățile, capacitățile economice ale acestei țări?! Până unde poate merge o asemenea indiferență?! Avem nevoie de noi tensiuni în societate?!

Pe de altă parte, având în vedere situația insuportabilă a minerilor, prezentată mai sus, a lucrătorilor din industria de apărare, care sunt în stradă chiar în aceste momente, se impune, stimați guvernanți, să comunicați cinstit cum prețurile aderării la NATO includ explozia șomajului, pe care o dirijați. Implicați-vă în folosul oamenilor, stimați guvernanți, pentru că ați declarat că aveți soluții pentru toate problemele. Dacă nu, dați-vă la o parte înainte să vă prindă valul de mânie al mulțimii!

Vă mulțumesc. (Aplauze; proteste.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Se pare că ați avut o intervenție fulminantă și pentru aplauze, dar ați epuizat și timpul rezervat Grupului parlamentar P.R.M., mai erau înscriși doi colegi de la Grupul parlamentar P.R.M., domnul senator Codreanu și doamna senator Angela Bălan. Bănuiesc că se vor înscrie pentru data viitoare, întrucât domnul senator Pătru nu a fost darnic cu dumneavoastră, a fost numai cu cei de la putere.

 
Adrian Păunescu

P.S.D.-ul mai are 6 minute, nu le-a epuizat. Au solicitat drept la replică, un minut, domnul senator Adrian Păunescu și un minut domnul senator Vela.

Aveți cuvântul!

 

Domnul Adrian Păunescu:

Nici nu știu dacă am să mai am puterea unui minut.

Am să vă spun doar atât: am fost invocat aici, mă rog, s-a despărțit de mine domnul senator liberal, am să îi răspund la problema pe care a pus-o, cu un aforism pe care l-am scris în timpul vieții mele: "Nu cosumați prea multă energie pentru a forța aceste uși, sunt rabatabile!" (Aplauze, sala se amuză.)

 
Ion Vela

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnul senator Ion Vela.

 

Domnul Ion Vela:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Prin intervenția mea am apărat de fapt medicii, am derapat, sau am făcut un derapaj pe o marmeladă care, de fapt, bolnavii nu au în spital.

Nu doresc să intru în dispută cu colegul meu de Caraș-Severin pentru că ar însemna, probabil, să îi las o impresie proastă dacă aș spune ceea ce știu și eu față de colegii dânsulu; îmi este coleg, totuși, de județ și de aceea mă abțin.

Doar atât spun, două lucruri: ceea ce am vorbit sunt bine documentat și cine dorește îi pun documentația la dispoziție. Al doilea lucru, de știut, nu sunt medic, dar sunt în Comisia pentru sănătate, ecologie, tineret și sport a Senatului, nu sunt medic, dar cunosc destul de bine, din afară, managementul din sănătate și aș vrea să mai spun următorul aspect: pentru a cunoaște problemele de sănătate trebuie să fii pacient, trebuie să fii medic în cabinetul medical și nu pe luciul sau malul apei Dunării și trebuie să fii și în Comisia pentru sănătate, ecologie, tineret și sport.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da. Mulțumim.

 
   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 30 noiembrie 2021, 18:23
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro