Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 iunie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.109/29-06-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 20-06-2002 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 iunie 2002

Aprobarea programului de lucru și a ordinii de zi.

Ședința a început la ora 9,55.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților, și domnul Alexandru Athanasiu, vicepreședinte al Senatului, asistați de domnii Ion Vela, secretar al Senatului, și Tudor Mohora, secretar al Camerei Deputaților.

 

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Vă rog să ne permiteți să declarăm deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului de astăzi, anunțându-vă că, din cei 484 de deputați și senatori, și-au înregistrat prezența 393. Sunt absenți 91.

Birourile permanente ale celor două Camere vă propun ordinea de zi și programul de lucru ale acestei ședințe, pe care le aveți în fața dumneavoastră.

Dacă aveți obiecțiuni la programul de lucru sau la ordinea de zi. Nu sunt.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

 
Prezentarea solicitării Președintelui României adresată Parlamentului referitoare la aprobarea participării României în cadrul comandamentelor KFOR și SFOR.

Trecem la primul punct al ordinii de zi.

Solicitarea Președintelui României adresată Parlamentului României referitoare la aprobarea participării României în cadrul comandamentelor KFOR4 și SFOR4.

Din partea Administrației prezidențiale, domnule general Iliescu, aveți cuvântul să prezentați scrisoarea.

 

Domnul Dumitru Iliescu:

Stimate domnule președinte,

"Consecvența și competența cu care România și-a îndeplinit obligațiile prevăzute din Memorandumul de înțelegere între Guvernul României și Organizația Națiunilor Unite evidențiază o creștere a interesului și încrederii față de militarii români angajați în acțiunile Forței de menținere a păcii din Kosovo și Forței de stabilizare din Bosnia-Herțegovina.

Prin hotărâri ale Parlamentului, Armata României participă cu 216 militari la KFOR4 și cu 117 la SFOR4.

Potrivit strategiei NATO în Balcani pe termen mediu, urmează ca misiunile KFOR4 și SFOR4 să fie reduse, reorganizate și puse sub o autoritate de comandă unică.

Conform mandatului încredințat, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au negociat la Conferința de încadrare asigurarea a 17 funcții în Comandamentul Forței multinaționale de pace din Kosovo și 10 funcții în Comandamentul Forței de stabilizare din Bosnia-Herțegovina.

Pentru acoperirea numărului actual de posturi deținute de țara noastră și asigurarea unei rezerve suficiente de personal, în temeiul art.5 din Legea apărării naționale nr.45/1994, modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2000, aprobată prin Legea nr.398/2001, vă solicit să supuneți aprobării Parlamentului participarea Armatei României cu 50 de militari, personal de stat major și ofițeri de legătură în cadrul comandamentelor KFOR4 și SFOR4 pe toată perioada de desfășurare a acțiunilor militare, urmând ca plecarea la misiune a acestora să se facă în baza ordinului ministrului Apărării Naționale.

Finanțarea participării la misiune se va asigura prin hotărâre a Guvernului României.

Decizia favorabilă a Parlamentului prezentată în timp util va permite realizarea în bune condiții a noilor obligații internaționale asumate de țara noastră."

Președintele României, domnul Ion Iliescu.

 
Dezbaterea și adoptarea Hotărârii Parlamentului României privind participarea României în cadrul Comandamentului Forței Multinaționale de menținere a păcii din Kosovo (KFOR) și Comandamentului Forței de stabilizare din Bosnia-Herțegovina (SFOR), pe toată perioada de desfășurare a acțiunilor militare.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule general.

Din partea Comisiilor reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, domnul senator Sergiu Nicolaescu, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională de la Senat.

 

Domnul Sergiu Florin Nicolaescu:

Domnilor președinți,

Stimați colegi,

Permiteți-mi să citesc raportul comun al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senatul României.

Raport comun asupra solicitării Președintelui României adresată Parlamentului pentru a aproba participarea Armatei României cu 50 de militari în cadrul Comandamentului Forței Multinaționale de menținere a păcii din Kosovo pe care, dacă îmi permiteți, îl voi numi în continuare KFOR4, și Comandamentului Forței de stabilizare din Bosnia-Herțegovina, pe care îl voi denumi în continuare SFOR4, pe toată perioada de desfășurare a acțiunilor militare.

Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale Camerei Deputaților și Senatului au fost sesizate de către Birourile permanente prin adresele 6 din 18 iunie 2002, și respectiv 575 din 18 iunie 2002, spre a analiza solicitarea din 12 iunie 2002 a Președintelui României adresată Parlamentului, pentru a aproba participarea României cu 50 de militari, personal de stat major și ofițeri de legătură în cadrul Comandamentelor KFOR4 și SFOR4 pe toată perioada de desfășurare a acțiunilor militare.

De asemenea, se solicită aprobarea ca plecarea acestor militari la misiune să se facă în baza ordinului ministrului Apărării Naționale, iar finanțarea participării se fie reglementată prin hotărâre a Guvernului.

Din scrisoarea Președintelui României și din Memorandumul Ministerului Apărării Naționale, comisiile au reținut următoarele. Consecvența și competența cu care România și-a îndeplinit obligațiile rezultate din Memorandumul de înțelegere dintre Guvernul României și Organizația Națiunilor Unite evidențiază o creștere a interesului și încrederii față de militarii români angajați în acțiunile Forței multinaționale de menținere a păcii din Kosovo - KFOR4 și Forței de stabilizare din Bosnia-Herțegovina - SFOR4.

În baza hotărârilor de aprobare ale Parlamentului, Armata României participă cu 216 militari la Misiunea KFOR4 și cu 117 militari la Misiunea SFOR4.

Potrivit strategiei NATO în Balcani pe termen mediu, urmează ca Misiunea KFOR4 și SFOR4 să fie reduse, reorganizate și puse sub o autoritate de comandă unică.

La Conferința de încadrare a celor două comandamente, conform mandatului încredințat, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au negociat asigurarea a 17 funcții în Comandamentul Forței multinaționale din Kosovo și 10 funcții în Comandamentul Forței de stabilizare din Bosnia-Herțegovina, în contextul abordării regionale a situației din aceste zone, prin reducerea prezenței NATO în special, efectivele SUA și participarea mai intensă a statelor europene.

Efectivul de 50 de militari supus spre aprobare acoperă funcțiile negociate și asigură, totodată, rezerva de personal pentru situațiile sporirii solicitărilor organismelor internaționale.

Decizia favorabilă și în timp util a Parlamentului va permite realizarea în bune condiții a noilor obligații internaționale asumate de țara noastră.

Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale Camerei Deputaților și Senatului au analizat solicitarea Președintelui României și au constatat că aceasta respectă prevederile art.5 alin.1 din Legea apărării naționale a României nr.45 din 1994, modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13 din 2000, modificată și aprobată prin Legea nr.398 din 10.07.2001.

Cu majoritate de voturi pentru, comisiile au avizat favorabil solicitarea Președintelui României și au hotărât să supună spre dezbatere și adoptarea plenului Parlamentului proiectul de hotărâre anexat.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dacă dintre dumneavoastră dorește cineva să participe la dezbateri generale. Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului de hotărâre.

La titlul acesteia dacă aveți obiecțiuni. Nu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

La preambulul hotărârii dacă aveți obiecțiuni. Nu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.1. Nu dorește nimeni să intervină.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.2. Nu dorește nimeni să intervină.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Parcurgând textele proiectului de hotărâre, o supun votului dumneavoastră final, în condițiile art.74 alin.2 din Constituție.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abțineri?

Unanimitatea celor 393 de deputați și senatori.

 
Desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune.

Trecem la punctul 2 de pe ordinea de zi.

Desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune.

Dau cuvântul reprezentantului comisiilor reunite de cultură din cele două Camere, domnul deputat Mihai Mălaimare, președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Permiteți-mi să citesc raportul comun privind desemnarea candidaților pentru Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune.

Ca urmare a adresei 54/ST/23 mai 2002 privind declanșarea procedurii de numire a noului Consiliu de administrație al Societății Române de Televiziune, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Senatului și Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților s-au întrunit în ședință comună în ziua de 12 iunie 2002.

Potrivit prevederilor Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, comisiile au audiat candidații desemnați de cei în drept.

Au fost nominalizați următorii candidați: din partea grupurilor parlamentare ale PSD: Voicu Enăchescu, Cristina Nichituș, Valentin Nicolau și Tudor Gheorghe - titulari, respectiv Mircea Hamza, Despina Neagoe, Cornelius Roșiianu și Alexandru Valentin Tomescu - supleanți; din partea grupurilor parlamentare ale PRM: Ioana Alexandra Țăranu și Dan Grigore Mihăescu - titulari, respectiv Nedic Lemnaru și Ioan Pavelescu - supleanți; din partea grupurilor parlamentare ale PD: Corneliu Diaconu - titular și Ion Monu - supleant; din partea grupurilor parlamentare ale UDRM: Galfalvi Zsolt - titular și Anton Niculescu - supleant; din partea grupurilor parlamentare ale PNL: Alexandru Mihai Lăzescu - titular și Cristina Vasiloiu - supleant; din partea Președintelui României: Corina Crețu - titular și Dorin Traian Suciu - supleant; din partea Guvernului: Cristian Valeriu Hadji culea - titular și Gheorghe Florin Zamfirescu - supleant; din partea personalului Societății Române de Televiziune: Constantina Tudor și Dani Constantin - titulari, respectiv Gheorghe Viorel Neagoe și Radu Toader - supleanți.

După audierea candidaților, membrii comisiilor au votat listele candidaților propuși. Listele au fost votate cu unanimitatea voturilor celor prezenți - 26 de parlamentari.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Rog pe toți candidații să poftească în sală.

Stimați colegi,

Dacă dorește cineva să intervină. Nu.

Trecem la desfășurarea votului.

Vă reamintesc, potrivit Regulamentului ședințelor comune, că numirea, desemnarea membrilor Consiliului de administrație se face prin vot secret cu bile.

În vederea exercitării votului, rog chestorii să aducă urnele.

Vă reamintesc procedura de vot. Chestorii vă vor înmâna bilele. Bila albă în urna albă, bila neagră în urna neagră înseamnă vot pentru; inversarea bilelor este vot împotrivă.

Începem apelul nominal cu Camera Deputaților.

Puteți începe, domnule secretar Mohora.

 
 

Domnul Tudor Mohora:

- Abiței Ludovic - prezent
- Afrăsinei Viorica - prezentă
- Albu Gheorghe - absent
- Ana Gheorghe - prezent
- Anastasescu Olga Lucheria - prezentă
- Andea Petru - prezent
- Andrei Ioan - prezent
- Andronescu Ecaterina - absentă
- Antal Istvan - prezent
- Anton Marin - absent
- Antonescu George Crin Laurențiu - absent
- Antonescu Niculae Napoleon - absent
- Apostolescu Maria - prezentă
- Arghezi Mitzura Domnica - prezentă
- Ariton Gheorghe - absent
- Armaș Iosif - absent
- Arnăutu Eugenu - absent
- Asztalos Ferenc - prezent
- Baban Ștefan - prezent
- Babiuc Victor - absent
- Baciu Mihai - prezent
- Bahrin Dorel - prezent
- Baltă Mihai - prezent
- Baltă Tudor - prezent
- Bar Mihai - prezent
- Bara Radu Liviu - absent
- Barbu Gheorghe - prezent
- Bartoș Daniela - prezentă
- Bădoiu Cornel - absent
- Bălăeț Mitică - prezent
- Bălășoiu Amalia - absentă
- Băncescu Ioan - prezent
- Bâldea Ioan - prezent
- Becsek-Garda Dezideriu Coloman - absent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bercăroiu Victor - prezent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bereczki Endre - prezent
- Birtalan Ákos - absent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bleotu Vasile - prezent
- Boabeș Dumitru - prezent
- Boagiu Anca Daniela - absentă
- Boajă Minică - prezent
- Boc Emil - prezent
- Bogea Angela - prezentă
- Boiangiu Cornel - prezent
- Bolcaș Augustin Lucian - prezent
- Böndi Gyöngyike - prezentă
- Borb(ly L(szl( - absent
- Bozgă Ion - prezent
- Bran Vasile - absent
- Brînzan Ovidiu - prezent
- Brudașca Damian - absent
- Bucur Constantin - absent
- Bucur Mircea - prezent
- Buga Florea - absent
- Burnei Ion - prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - absentă
- Buzatu Dumitru - prezent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calcan Valentin Gigel - absent
- Canacheu Costică - absent
- Cazimir Ștefan - prezent
- Cazan Gheorghe Romeo-Leonard - prezent
- Cășunean-Vlad Adrian - prezent
- Cerchez Metin - prezent
- Cherescu Pavel - absent
- Chiliman Andrei Ioan - prezent
- Chiriță Dumitru - prezent
- Ciontu Corneliu - prezent
- Ciuceanu Radu - prezent
- Ciupercă Vasile Silvian - prezent
- Cîrstoiu Ion - prezent
- Cladovan Teodor - absent
- Cliveti Minodora - prezentă
- Coifan Viorel-Gheorghe - absent
- Cojocaru Nicu - prezent
- Crăciun Dorel Petru - prezent
- Creț Nicoară - prezent
- Cristea Marin - prezent
- Crișan Emil - prezent
- Dan Matei-Agathon - prezent
- Daraban Aurel - prezent
- Dinu Gheorghe - prezent
- Dobre Traian - prezent
- Dobre Victor Paul - absent
- Dobrescu Smaranda - prezentă
- Dolănescu Ion - prezent
- Dorian Dorel - prezent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragoș Liviu Iuliu - prezent
- Dragu George - prezent
- Drăgănescu Ovidiu-Virgil - absent
- Drețcanu Doina-Micșunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - absent
- Dumitriu Carmen - absentă
- Duțu Constantin - prezent
- Duțu Gheorghe - prezent
- Enescu Nicolae - prezent
- Erdei Doloczki Istvan - prezent
- Eserghep Gelil - absent
- Fâcă Mihail - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Ana - prezentă
- Florescu Ion - prezent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frunzăverde Sorin - absent
- Gaspar Acsinte - prezent
- Georgescu Filip - absent
- Georgescu Florin - prezent
- Gheorghe Valeriu - absent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Gheorghiu Adrian - prezent
- Gheorghiu Viorel - prezent
- Gingăraș Georgiu - absent
- Giuglea Ștefan - prezent
- Godja Petru - prezent
- Grădinaru Nicolae - prezent
- Grigoraș Neculai - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Gvozdenovici Slavomir - absent
- Hașotti Puiu - prezent
- Hogea Vlad Gabriel - prezent
- Holtea Iancu - prezent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Ianculescu Marian - prezent
- Ifrim Mircea - prezent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionel Adrian - prezent
- Ionescu Anton - absent
- Ionescu Costel Marian - prezent
- Ionescu Dan - absent
- Ionescu Daniel - prezent
- Ionescu Mihaela - prezentă
- Ionescu Răzvan - absent
- Ionescu Smaranda - prezentă
- Iordache Florin - prezent
- Iriza Marius - prezent
- Iriza Scarlat - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezentă
- Jipa Florina Ruxandra - prezentă
- Kelemen Atilla Bela Ladislau - absent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - absent
- Kónya-Hamar Sandor - prezent
- Kovács Csaba-Tiberiu - prezent
- Kovács Zoltan - absent
- Lari Iorga Leonida - absentă
- Lazăr Maria - prezentă
- Lăpădat Ștefan - prezent
- Lăpușan Alexandru - prezent
- Leonăchescu Nicolae - prezent
- Lepădatu Lucia Cornelia - prezentă
- Lepșa Victor Sorin - prezent
- Longher Ghervazen - prezent
- Loghin Irina - prezentă
- Luchian Ion - absent
- Magheru Paul - prezent
- Maior Lazăr Dorin - prezent
- Makkai Grigore - prezent
- Man Mircea - absent
- Manolescu Oana - prezentă
- Marcu Gheorghe - prezent
- Mardari Ludovic - prezent
- Marin Gheorghe - prezent
- Marineci Ionel - prezent
- Márton Árpád Francisc - prezent
- Mălaimare Mihai-Adrian - prezent
- Mărăcineanu Adrian - prezent
- Mândrea-Muraru Mihaela - prezentă
- Mândroviceanu Vasile - prezent
- Mera Alexandru Liviu - absent
- Merce Ilie - prezent
- Meșca Sever - absent
- Miclea Ioan - absent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalachi Vasile - prezent
- Mihăilescu Petru Șerban - absent
- Mincu Iulian - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mirciov Petru - prezent
- Miron Vasile - absent
- Mitrea Manuela - prezentă
- Mitrea Miron Tudor - prezent
- Mitu Dumitru Octavian - prezent
- Mițaru Anton - prezent
- Mînzînă Ion - absent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Mocioi Ion - prezent
- Mogoș Ion - absent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisescu George Dumitru - absent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moiș Văsălie - absent
- Moldovan Carmen Ileana - prezentă
- Moldovan Petre - prezent
- Moldoveanu Eugenia - prezentă
- Moraru Constantin Florentin - prezent
- Motoc Marian-Adrian - prezent
- Muscă Monica Octavia - absentă
- Mușetescu Tiberiu-Ovidiu - absent
- Naidin Petre - prezent
- Nan Nicolae - prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Naum Liana Elena - prezentă
- Nădejde Vlad-George - prezent
- Năstase Adrian - absent
- Năstase Ioan Mihai - prezent
- Neacșu Ilie - absent
- Neagu Ion - prezent
- Neagu Victor - prezent
- Neamțu Horia Ion - prezent
- Neamțu Tiberiu Paul - prezent
- Nechifor Cristian - prezent
- Negoiță Liviu Gheorghe - absent
- Nica Dan - absent
- Nicolae Ion - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
- Nicolescu Mihai - prezent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Niculescu Constantin - prezent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - absent
- Nistor Vasile - prezent
- Niță Constantin - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Ionel - prezent
- Oltei Ion - prezent
- Onisei Ioan - prezent
- Palade Doru Dumitru - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Pașcu Ioan Mircea - prezent
- Pataki Iulia - prezentă
- Patriciu Dinu - absent
- Păun Nicolae - prezent
- Păduroiu Valentin - prezent
- Pășcuț Ștefan - prezent
- Pécsi Francisc - absent
- Pereș Alexandru - absent
- Petrescu Ovidiu Cameliu - absent
- Petruș Octavian Constantin - prezent
- Pleșa Eugen Lucian - prezent
- Pop Napoleon - prezent
- Podgoreanu Radu - absent
- Popa Constanța - prezentă
- Popa Cornel - absent
- Popa Virgil - absent
- Popescu Bejat Ștefan Marian - absent
- Popescu Costel-Eugen - prezent
- Popescu Gheorghe - prezent
- Popescu Grigore Dorin - prezent
- Popescu Ioan Dan - absent
- Popescu Kanty Cătălin - prezent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - absent
- Popescu Virgil - prezent
- Posea Petre - prezent
- Predică Vasile - prezent
- Pribeanu Gheorghe - prezent
- Priboi Ristea - absent
- Purceld Octavian-Mircea - prezent
- Pușcaș Vasile - absent
- Puwak Hildegard-Carola - prezentă
- Puzdrea Dumitru - prezent
- Radan Mihai - prezent
- Ráduly Róbert Kálmán - prezent
- Raicu Romeo Marius - absent
- Rasovan Dan Grigore - prezent
- Rădoi Ion - prezent
- Rădulescu Grigore Emil - prezent
- Roșculeț Gheorghe - absent
- Rus Emil - prezent
- Rus Ioan - prezent
- Rușanu Dan Radu - absent
- Sadici Octavian - prezent
- Sali Negiat - absent
- Sandache Cristian - prezent
- Sandu Alecu - absent
- Sandu Ion Florentin - prezent
- Sassu Alexandru - prezent
- Saulea Dănuț - absent
- Savu Vasile Ioan - absent
- Săpunaru Nini - absent
- Sârbu Marian - absent
- Sbârcea Tiberiu Sergius - prezent
- Selagea Constantin - prezent
- Sersea Nicolae - prezent
- Severin Adrian - absent
- Simedru Dan Coriolan - absent
- Sirețeanu Mihail - prezent
- Sonea Ioan - absent
- Spiridon Nicu - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stana-Ionescu Ileana - prezentă
- Stanciu Anghel - prezent
- Stanciu Zisu - absent
- Stănescu Alexandru-Octavi - prezent
- Stănișoară Mihai - absent
- Stoian Mircea - prezent
- Stoica Valeriu - absent
- Stroe Radu - prezent
- Stuparu Timotei - prezent
- Suciu Vasile - prezent
- Suditu Gheorghe - absent
- Székely Ervin-Zoltán - absent
- Szilágyi Zsolt - absent
- Șnaider Paul - absent
- Ștefan Ion - prezent
- Ștefănescu Codrin - prezent
- Ștefănoiu Luca - prezent
- Știrbeț Cornel - prezent
- Tamás Sándor - prezent
- Tărâță Culiță - prezent
- Târpescu Pavel - prezent
- Tcaciuc Ștefan - absent
- Teculescu Constantin - prezent
- Timiș Ioan - prezent
- Toader Mircea Nicu - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Tokay Gheorghe - prezent
- Toró Tiberiu - prezent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Tunaru Raj-Alexandru - absent
- Țibulcă Alexandru - prezent
- Țocu Iulian Costel - absent
- Varga Attila - absent
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Lia Olguța - prezentă
- Vasilescu Nicolae - prezent
- Vasilescu Valentin - prezent
- Vekov Károly-János - prezent
- Verbina Dan - prezent
- Vida Iuliu - absent
- Videanu Adriean - absent
- Vișinescu Marinache - prezent
- Voicu Mădălin - prezent
- Voinea Florea - prezent
- Winkler Iuliu - absent
- Wittstock Eberhard-Wolfgang - prezent
- Zăvoianu Ioan Dorel - prezent
- Zgonea Valeriu Ștefan - prezent

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Urmează domnii senatori.

 
 

Domnul Ion Vela:

- Acatrinei Gheorghe - prezent
- Alexa Constantin - prezent
- Alexandru Ionel - absent
- Apostolache Victor - prezent
- Athanasiu Alexandru - prezent
- Badea Dumitru - absent
- Balcan Viorel - prezent
- Bădulescu Doru Laurian - prezent
- Bălan Angela - prezentă
- Bălălău Constantin - absent
- Bălașcu Aron - prezent
- Belu Ion - absent
- Bichineț Corneliu - prezent
- Bindea Liviu - prezent
- Bâciu Constantin - absent
- Brădișteanu Șerban - absent
- Bucur Dionisie - absent
- Bunduc Gheorghe - prezent
- Buzatu Gheorghe - prezent
- Cârciumaru Ion - prezent
- Ciocan Maria - absentă
- Ciocârlie Alin Teodor - prezent
- Codreanu Dumitru - prezent
- Constantinescu Dan - prezent
- Constantinescu Eugen - prezent
- Cozmâncă Octav - absent
- Crăciun Avram - prezent
- Cristoloveanu Ioan - prezent
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dinu Marin - prezent
- Dobrescu Maria - prezentă
- Dumitrescu Viorel - absent
- Duță Vasile - prezent
- Eckstein Kovacs Peter - prezent
- Fabini Herman - prezent
- Făniță Triță - prezent
- Feldman Alexandru Radu - prezent
- Filipaș Avram - absent
- Filipescu Cornel - prezent
- Florescu Eugeniu - prezent
- Flutur Gheorghe - prezent
- Frunda Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - absent
- Gogoi Ioan - prezent
- Guga Ioan - absent
- Hanganu Romeo Octavian - absent
- Hârșu Ion - prezent
- Hoha Gheorghe - prezent
- Honcescu Ion - prezent
- Horga Vasile - prezent
- Hrițcu Florin - prezent
- Ilașcu Ilie - prezent
- Iliescu Ion - prezent
- Ionescu-Quintus Mircea - prezent
- Iorga Nicolae Marian - prezent
- Iorgovan Antonie - prezent
- Iustian Mircea Teodor - prezent
- Kereskenyi Alexandru - prezent
- Leca Aureliu - prezent
- Lupoi Mihail - absent
- Maior Liviu - absent
- Marcu Ion - absent
- Marinescu Simona - prezentă
- Marko Bela - prezent
- Matei Vintilă - prezent
- Matei Viorel - prezent
- Mărgineanu Ștefan - absent
- Mihordea Mircea - prezent
- Mocanu Vasile - prezent
- Munteanu Tudor Marius - absent
- Nedelcu Mircea - prezent
- Nemeth Csaba - prezent
- Nicolaescu Ioan - absent
- Nicolaescu Sergiu - absent
- Nicolai Norica - prezentă
- Nicolescu Constantin - absent
- Novolan Traian - absent
- Onaca Dorel-Constantin - absent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Opriș Octavian - prezent
- Otiman Păun-Ion - absent
- Paleologu Alexandru - absent
- Pană Aurel - prezent
- Pană Viorel Marian - prezent
- Paștiu Ioan - prezent
- Păcurariu Iuliu - absent
- Păcuraru Nicolae Paul Anton - prezent
- Pătru Nicolae - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Penciuc Corin - absent
- Pete Ștefan - prezent
- Petre Maria - absentă
- Petrescu Ilie - prezent
- Plătică-Vidovici Ilie - prezent
- Pop Dumitru Petru - absent
- Pop de Popa Ioan - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - prezent
- Popescu Dan-Mircea - prezent
- Popescu Laurențiu-Mircea - absent
- Predescu Ion - prezent
- Prichici Emilian - prezent
- Pricop Mihai-Radu - prezent
- Prisăcaru Ghiorghi - absent
- Pruteanu George - absent
- Pujina Nelu - prezent
- Puskas Valentin Zoltan - prezent
- Radu Constantin - prezent
- Rahău Dan Nicolae - prezent
- Rebreanu Nora Cecilia - absentă
- Rece Traian - prezent
- Roibu Aristide - absent
- Roman Petre - prezent
- Rus Ioan Aurel - prezent
- Sârbulescu Ion - absent
- Seche Ion - prezent
- Sereș Denes - absent
- Sin Nicolae - prezent
- Sogor Csaba - absent
- Solcanu Ion - prezent
- Sporea Elena - prezentă
- Stănoiu Mihaela-Rodica - prezentă
- Stoica Fevronia - prezentă
- Szaba Karoly Ferenc - prezent
- Șelaru Rodica - prezentă
- Ștefan Viorel - prezent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Theodorescu Emil Răzvan - prezent
- Toma Constantin - absent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Ungheanu Mihai - prezent
- Vajda Borbala - prezentă
- Vasile Radu - absent
- Văcăroiu Nicolae - absent
- Vela Ion - prezent
- Verestoy Attila - absent
- Voinea Melu - prezent
- Vornicu Sorin Adrian - absent
- Zanc Grigore - prezent
- Zlăvog Gheorghe - absent

Mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Athanasiu:

Membrii Birourilor permanente sunt invitați la sala Biroului permanent.

 
 

- după pauză -

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Vă rog să vă reluați locurile în sală! Dau cuvântul domnului secretar Tudor Mohora pentru a prezenta procesul-verbal cu privire la rezultatul votului.

 
 

Domnul Tudor Mohora:

Stimați colegi,

Vă rog să-mi permiteți să prezint procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori cu privire la desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății române de televiziune.

În temeiul prevederilor articolului 32 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea și numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu bile de către deputați și senatori asupra listei candidaților propuși pentru a fi desemnați în calitatea de membru al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, conform art.19 și 20, alin.1 și 2 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății române de radiodifuziune și Societății române de televiziune, republicată, și au constatat următoarele: numărul total al deputaților și senatorilor 484; numărul deputaților și senatorilor prezenți 342; numărul total de voturi exprimate: 342; numărul de voturi anulate, niciunul; numărul total de voturi valabil exprimate: 342 din care, voturi pentru listă: 329, voturi contra listei:13. Potrivit prevederilor art.19 din Legea nr.41/1994, republicată, lista de candidați pentru desemnarea în calitate de membru titular și membru supleant ai Consiliului de administrație al Societății române de televiziune se aprobă cu votul majorității deputaților și senatorilor.

Ca urmare a faptului că din totalul de 484 deputați și senatori, 329 au votat pentru, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de lege, Parlamentul României desemnează în calitatea de membru al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune pe următorii:

membri titulari: Voicu Enăchescu, Cristina Nichituș, Valentin Nicolau, Gheorghe Tudor, Ioana Alexandra Țăranu, Dan Grigore Mihăescu, Corneliu Diaconu, Zsolt Gálfalvi, Alexandru Mihai Lăzescu, Corința Crețu, Cristian Valeriu Hadji Culea, Constantina Tudor și Dani Constantin.

membri supleanți: Mircea Hamza, Despina Neagoe, Cornelius Roșiianu, Alexandru Valentin Tomescu, Nedic Lemnaru, Ioan Pavelescu, Ion Monu, Anton Niculescu, Cristina Vasiloiu, Dorin Traian Suciu, Gheorghe Florin Zamfirescu, Gheorghe Viorel Neagoe și Radu Toader. Semnează: membrii Birourilor permanente ale celor două Camere. Vă mulțumesc.

 
Depunerea jurământului de către membrii titulari și membrii supleanți aleși în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, distinse coleg.

Dați-mi voie, în numele dumneavoastră, să felicit membrii Consiliului de administrație și să le urez deplin succes! Îi înștiințez însă că urmează procedura depunerii jurământului și, în acest sens, îi invit în ordinea care au fost nominalizați pe liste.

Domnul Voicu Enăchescu. Poftiți la tribună și prestați jurământul.

 

Domnul Voicu Enăchescu:

Eu, Voicu Enăchescu, desemnat în calitatea de membru titular al Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune: "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Apauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Cristina Nichituș.

 
 

Doamna Cristina Nichituș:

Eu, Cristina Nichituș, desemnată în calitatea de membru titular al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune: "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Domnul Valentin Nicolau.

 
 

Domnul Valentin Nicolau:

Eu, Valentin Nicolau, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce îmi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!"

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Domnul Tudor Gheorghe. Maestre, sala ar fi fericită dacă l-ați intona. (Aplauze.)

 
 

Domnul Tudor Gheorghe:

Eu, Tudor Gheorghe, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc. Doamna Ioana Alexandra Țăranu.

 
 

Doamna Ioana Alexandra Țăranu:

Eu, Ioana Alexandra Țăranu, desemnată în calitatea de membru titular al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc. Domnul Dan Grigore Mihăescu.

 
 

Domnul Dan Grigore Mihăescu:

Eu, Dan Grigore Mihăescu, desemnat în calitatea de membru titular al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Corneliu Diaconu.

 
 

Domnul Corneliu Diaconu:

Eu, Corneliu Diaconu, desemnat în calitatea de membru titular al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Domnul Zsolt Gálvalfi.

 
 

Domnul Zsolt Gálfalvi:

Eu, Zsolt Gálfalvi, desemnat în calitatea de membru titluar al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Apauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Domnul Alexandru Mihai Lăzescu.

 
 

Domnul Alexandru Mihai Lăzescu:

Eu, Alexandru Mihai Lăzescu, desemnat în funcția de membru titular al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Apauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Doamna Corina Crețu.

 
 

Doamna Corina Crețu:

Eu, Corina Crețu, desemnată în calitatea de membru titular al Consiliului de administrație al societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Domnul Cristian Valeriu Hadji Culea.

 
 

Domnul Cristian Valeriu Hadji Culea:

Eu, Cristian Valeriu Hadji Culea, desemnat în calitatea de membru titular al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc. Doamna Constantina Tudor.

 
 

Doamna Constantina Tudor:

Eu, Constantina Tudor, desemnată în caliltatea de membru titulară al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc. Domnul Dani Constantin.

 
 

Domnul Dani Constantin:

Eu, Dani Constantin, desemnat în calitatea de membru titular al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Trecem la membrii supleanți. Domnul Mircea Hamza. Vă rog să-l anunțați pe domnul Mircea Hamza, că l-am văzut prezent. Doamna Despina Neagoe.

 
 

Doamna Despina Neagoe:

Eu, Despina Neagoe, desemnată în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Cornelius Roșianu.

 
 

Domnul Cornelius Roșiianu:

Eu, Cornelius Roșiianu, desemnat în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Domnul Alexandru Valentin Tomescu.

 
 

Domnul Alexandru Valentin Tomescu:

Eu, Alexandru Valentin Tomescu, desemnat în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!"

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nedic Lemnaru:

Eu, Nedic Lemnaru, desemnat în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Domnul Ion Monu.

 
 

Domnul Ion Monu:

Eu, Ion Monu, desemnat în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc. Domnul Anton Niculescu.

 
 

Domnul Anton Niculescu:

Eu, Anton Niculescu, desemnat în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Cristina Vasiloiu.

 
 

Doamna Cristina Vasiloiu:

Eu, Cristina Vasiloiu, desemnată în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Domnul Dorin Traian Suciu.

 
 

Domnul Dorin Traian Suciu:

Eu, Dorin Traian Suciu, desemnat în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc. Domnul Gheorghe Florin Zamfirescu.

 
 

Domnul Gheorghe Florin Zamfirescu:

Eu, Gheorghe Florin Zamfirescu, desemnat în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc. Domnul Gheorghe Viorel Neagoe.

 
 

Domnul Gheorghe Viorel Neagoe:

Eu, Gheorghe Viorel Neagoe, desemnat în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății române de televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc. Domnul Radu Toader.

 
 

Domnul Radu Toader:

Eu, Radu Toader, desemnat în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu". (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Hamza.

 
 

Domnul Mircea Hamza:

Eu, Mircea Hamza, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune, "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu". (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Distinși colegi,

Permiteți-mi să felicit din nou membrii Consiliului de administrație. Nu mi-aș îngădui să le dau alte îndemnuri, decât acela de a urma litera Jurământului și de a acționa potrivit reputației deosebite pe care o are fiecare dintre dumnealor, potrivit regulilor deontologiei, pentru situarea Televiziunii Naționale pe locul care i se cuvine.

Încă o dată, succes!

Invit membrii Consiliului de administrație în sala Biroului permanent, pentru a avea prima ședință și a propune candidatul la președinție, după care se vor deplasa la comisiile de cultură, unde sunt așteptați pentru audierea celui propus pentru funcția de președinte.

Vă mulțumesc.

 
Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului, în vederea exercitării de către deputați și senatori a dreptului de a sesiza Curtea Constituțională, a următoarelor legi:

Doamnelor și domnilor deputați,

Noi urmăm, în continuare, ordinea de zi.

V-aș ruga să-mi permiteți să vă citesc o Informare cu privire la legile care sunt depuse la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului, pentru sesizarea de către deputați și senatori a Curții Constituționale, anunț pe care vi-l fac în conformitate cu prevederile art.17 alin.2 și alin.3 din Legea nr.47/1992:

- Legea privind declararea ca oraș a comunei Băbeni, județul Vâlcea;

- Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.3/2002 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.59/1997cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovării;

- Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier;

- Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.54/2000 privind finanțarea din bugetul de stat, din bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate și din bugetele locale a unor activități și programe în domeniul sănătății publice, desfășurate de organizații neguvernamentale;

- Legea privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;

- Legea privind înființarea comunei Iaslovăț, județul Suceava;

- Legea privind înființarea comunei Ciocănești, județul Suceava;

- Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.175/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;;

- Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.182/2001 pentru modificarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare;

- Legea privind impozitul pe profit;

- Legea privind stabilirea dobânzii de referință de către Banca Națională a României;

- Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe;

- Legea privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării;

- Legea privind înființarea comunei Vulcana-Pandele, județul Dâmbovița;

- Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.79/2001 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor.

Adoptarea textelor în divergență la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.5/2002 pentru modificarea și completarea art. 4 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, republicată.

Stimați colegi,

Ar urma rapoartele de activitate ale Consiliului de administrație. Vă propun să le luăm puțin mai târziu, pentru că ele trebuie susținute de domnul Hadji Culea, care în prezent participă la operațiunile de desemnare a președintelui.

În consecință, vă propun să începem dezbaterea actelor normative care sunt înscrise pe ordinea de zi de astăzi, cu textele în divergență la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.5/2002 pentru modificarea și completarea art.4 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, republicată.

Stimați colegi,

O să începem cu ultimul punct al tabelului, pentru că acesta privește natura, caracterul legii și să știm cum o să votăm raportul final.

Senatul propune sau apreciază că acest proiect de lege trebuie adoptat cu respectarea prevederilor art.74 alin.2 din Constituția României.

Dacă sunteți de acord cu această propunere?

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă, dacă sunt? Nu sunt.

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

În continuare, vă propun textele aflate în divergență.

Titlul legii. Camera Deputaților ne propune: "Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.5/2002 pentru modificarea și completarea art.4 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată".

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

La pct.2, avem conținutul articolului unic, pe care Camera Deputaților îl propune să fie formulat astfel: "Se aprobă Ordonanța Guvernului nr.5/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1991".

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.I din ordonanță.

Camera Deputaților ne propune următoarea formulare: "Art.4 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: …" Aveți textul la pag.3 și pag.4.

Dacă sunteți de acord? Vă mulțumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abține cineva?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.II din ordonanța de urgență, în formularea Camerei, îl aveți la pag.4.

Dacă sunteți de acord cu acest text?

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Pct.3, l-am votat deja.

Supun legea votului dumneavoastră final, în condițiile prevăzute de art.74 alin.2 din Constituție.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Unanimitatea celor 393 de deputați și senatori, câți și-au înregistrat prezența și sunt prezenți în sală.

Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.27/2001 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2001.

Următorul proiect înscris pe ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.27/2001 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2001.

Din partea comisiilor reunite de buget, domnule deputat Grigoraș, vă rog să luați loc, și pe domnul ministru Tănăsescu îl rog să prezinte proiectul.

 

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Bugetul de stat pe anul 2001 a fost aprobat prin Legea nr.216 și el a fost rectificat prin Ordonanța nr.27 din 2001.

Cu privire la această rectificare, au vost avute în vedere următoarele: În primul rând, modificarea evoluției indicatorilor macroeconomici, de la nivelele care au fost estimate la începutul anului, când s-a elaborat Legea bugetului pe anul 2001, precum și evoluțiile care au avut loc pe linia creșterii inflației în anul trecut.

Un al doilea lucru care a făcut ca bugetul să fie rectificat a fost legat de aprobarea, în perioada de timp scursă de la aprobarea bugetului și până la rectificare, a unor acte normative, care au avut influențe financiare în bugetul de stat. De exemplu, au fost avute în vedere Legea nr.244/2001, precum și Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român.

Toate aceste influențe au făcut ca, prin Ordonanța nr.27/2001, bugetul de stat să se modifice la partea de venituri cu un minus de 3.496 de mii de miliarde, care au fost localizate în principal la impozitul pe profit, la o suplimentare a cotelor defalcate către colectivitățile locale și o micșorare a accizelor.

În același timp, la partea de cheltuieli, bugetul de stat a cunoscut o diminuare cu 464 de miliarde de lei.

Acestea fiind principalele elemente care au condus la rectificarea bugetului pe anul 2001, vă propun, doamnelor și domnilor, aprobarea proiectului de lege.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Domnul deputat Grigoraș.

 
 

Domnul Neculai Grigoraș:

Domnilor președinți,

Stimați colegi,

Comisiile pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților și Senat au examinat Proiectul de Lege pentru aprobara Ordonanței Guvernului nr.27/2001 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2001, au reținut o serie de amendamente care sunt prezentate în anexe și vă propune dezbaterea și adoptarea cu aceste amendamente.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva dintre dumneavoastră să intervină la dezbateri generale? Nu.

Trecem, atunci, la dezbaterea textelor proiectului de lege.

La titlul legii, dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Cuprinsul articolului unic, care conține dispoziția de aprobare a Ordonanței nr.27/2001.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Titlul ordonanței de urgență.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La preambul, dacă aveți vreo obiecție? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La titlul Capit.I.

Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.1. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.2. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Titlul Capit.II.

Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.3. Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La Capit.III.

Nu aveți obiecții.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art.4, vă rog să urmăriți amendamentul nr.1 al comisiilor de buget.

Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul nr.1? Nu aveți.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

S-a adoptat amendamentul și se modifică art.4 în mod corespunzător.

Art.5. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.6. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

La art.7, urmăriți, vă rog amendamentul nr.2.

Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul nr.2? Nu aveți.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

S-a admis amendamentul, se modifică art.7 în mod corespunzător.

Art.8. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.9. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.10. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.11. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.12. Nu sunt obțiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.13. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Titlul Capit.IV.

Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.14. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.15. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Titlul Capit.V.

Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.16. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.17. Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.18. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.19. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitateas celor prezenți.

Capit.VI. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.20. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.21. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.22. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.23. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Titlul Capit.VII. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.24. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.25. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Titlul Capit.VIII.

Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.26. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.27. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Rog membrii comisiilor pentru cultură să poftească în sala de ședință a comisiei, de la Camera Deputaților, pentru audierea celui propus pentru funcția de președinte al Consiliului de administrație.

Art.28. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.29. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.30. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.31 - și ultimul.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

La Anexa nr.1, vă rog să urmăriți amendamentul nr.3.

Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul nr.3? Nu aveți.

Admis amendamentul; se modifică Anexa nr.1 în mod corespunzător.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

La Anexa nr.2, vă rog să urmăriți amendamentul nr.4.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

S-a admis amendamentul; Anexa nr.2 se modifică în mod corespunzător.

La anexa nr.3, vă rog să urmăriți amendamentul nr.5.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru amendamentul nr.5? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

S-a admis amendamentul nr.5; se modifică în mod corespunzător Anexa nr.3.

De la Anexa nr.3/16, dacă aveți obiecțiuni? Comisia nu a avut. Nu aveți.

Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

La Anexa nr.3/17, vă rog să urmăriți amendamentul nr.6.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

S-a admis amendamentul nr.6; Anexa nr.3/17 se modifică în mod corespunzător.

De la Anexa nr.3/18 până la Anexa nr.3/28, comisia n-a mai avut amendamente.

Dacă aveți dumneavoastră observații? Nu.

Supun votului dumneavoastră aceste anexe.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

S-au adoptat amendamentele de la Anexa nr.3/18 până la Anexa nr.3/28.

La Anexa nr.3/29, urmăriți amendamentul nr.7.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

S-a admis amendamentul nr.7; Anexa nr.3/29 s-a modificat în mod corespunzător.

Anexa nr.3/30 și Anexa nr.3/31.

Comisia nu a avut obiecții.

Dacă aveți dumneavoastră? Nu.

Cine este pentru aceste două anexe? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

S-au admis cele două anexe.

La Anexa nr.3/32, urmăriți amendamentul nr.8.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

S-a admis amendamentul nr.8 și s-a modificat Anexa nr.3/32.

De la Anexa nr.3/33 până la Anexa nr.3/44, comisia nu a mai avut amendamente.

Dacă aveți dumneavoastră? Nu aveți.

Supun votului dumneavoastră, atunci, anexele.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

S-au aprobat amendamentele de la Anexa nr.3/33 până la Anexa nr.3/44.

La Anexa nr.3/45, urmăriți amendamentul nr.9.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru amendamentul nr.9? vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

S-a admis amendamentul nr.9; se modifică în mod corespunzător Anexa nr.3/45.

De la Anexa nr.3/46 până la Anexa nr.3/64, comisia n-a mai avut amendamente.

Dacă aveți dumneavoastră? Nu aveți.

Supun votului dumneavoastră aceste amendamente în formularea inițiatorului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

La Anexa nr.3/65, vă rog să urmăriți amendamentul nr.10.

Aveți obiecțiuni la amendamentul nr.10? Nu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.10.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

S-a admis amendamentul nr.10; se modifică Anexa nr.3/65 în mod corespunzător.

De la Anexa nr.4 până la Anexa nr.6, comisia n-a mai avut amendamente.

Dacă aveți dumneavoastră? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

În unanimitate, s-au admis aceste anexe, în formularea inițiatorului.

La Anexa nr.7, vă rog să urmăriți amendamentul nr.11.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.11.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Anexa nr.8 și Anexa nr.9.

Comisia nu a avut amendamente.

Dacă aveți dumneavoastră? Nu aveți.

Supun votului dumneavoastră cele două anexe.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Vă rog să constatați că am parcurs textele proiectului de lege și Ordonanței nr.27/2001, cu toate anexele.

Supun votului dumneavoastră proiectul, în condițiile art.74 alin.2 din Constituție.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor 393 de deputați și senatori.

Vă mulțumesc.

 
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.28/2001 privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2001.

Următorul proiect de lege - cel privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.28/2001 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2001.

Domnul ministru Tănăsescu.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței nr.28 se referă la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2001.

Am avut în vedere la elaborarea acestei ordonanțe atât evoluția situației economice și sociale pe primele 6 luni ale anului 2001, care a fost corelată cu execuția veniturilor și cheltuielilor bugetare, în aceeași perioadă de timp.

În cadrul bugetului asigurărilor sociale de stat, s-a urmărit ca veniturile și cheltuielile să se modifice în structură, în condiția menținerii echilibrului bugetar. În acest sens, în cazul veniturilor acestui buget, urmare a prognozei de venituri, acestea au fost diminuate cu 1.361 de miliarde de lei și acest lucru s-a prevăzut prin acoperirea lui cu subvenții de la bugetul de stat.

În cadrul bugetului fondului pentru plata ajutorului de șomaj, s-a propus ca veniturile să se majoreze cu 400 de miliarde de lei, iar cheltuielile să se micșoreze cu suma de 1.894 de miliarde de lei. Majorarea veniturilor pe sold s-a realizat pe seama contribuțiilor datorate de angajatori - minus 500 de miliarde de lei - și pe seama măririi cu 900 de miliarde de lei a încasărilor din dobânzi aferente disponibilului constituit la bănci.

Diminuarea cheltuielilor cu 1.894 de miliarde de lei s-a realizat în principal pe seama ajutorului de șomaj - 600 de miliarde, alocații de sprijin, 970 de miliarde, și a ajutorului de integrare profesională.

Urmare acestor diminuări, s-a redus în mod corespunzător contribuția pentru asigurările sociale de stat.

Doamnelor și domnilor,

Acestea fiind principalele modificări care au stat la baza elaborării Ordonanței nr.28, v-o supun spre analiză și aprobare.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Domnul deputat Grigoraș, din partea comisiilor reunite de buget, finanțe și bănci.

 
 

Domnul Neculai Grigoraș:

Comisiile pentru buget, finanțe și bănci și Senat și Camera Deputaților au examinat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.28/2001 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2001. Au întocmit raport favorabil și propun dezbaterea și adoptarea în forma prezentată de Senat.

Suntem în prezența unei legi ordinare.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva dintre dumneavoastră să participe la dezbateri generale, stimați colegi? Nu.

Trecem, atunci, la dezbaterea textului proiectului de lege și al ordonanței.

Dacă la titlul proiectului de lege aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Cuprinsul articolului unic, care se referă la dispoziția de aprobare a Ordonanței nr.28/2001.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Titlul ordonanței.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă, dacă sunt?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Preambul.

Nu aveți obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.1. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.2. Nu aveți obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.3. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.4. Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.5. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.6. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.7. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.8. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.9. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.10. Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Art.11, și ultimul.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

La Anexa nr.1.

Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Anexa nr.2.

Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Anexa nr.3.

Nu sunt obiecțiuni.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Vă rog să constatați că am parcurs proiectul de lege, ca și ordonanța de urgență și anexele sale. Legea are caracter ordinar.

Cu această precizare, supun votului dumneavoastră, în condițiile art.74 alin.2 din Constituție.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor 393 de deputați și senatori.

 
Aprobarea unei modificări în componența nominală a Delegației Parlamentului României la Adunarea Atlanticului de Nord.

Stimați colegi,

Până când vor veni colegii noștri din Comisia pentru cultură cu propunerea, v-aș ruga să luăm în dezbatere câteva modificări de ordin organizatoric.

Prima se referă la componența nominală în delegația Parlamentului României la Adunarea Atlanticului de Nord, unde colegii noștri de la Grupul parlamentar al Partidului România Mare îl propun pe domnul Cristian Valeriu Buzea.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

Aprobarea componenței nominale a unor grupuri parlamentare de prietenie.

În continuare, vă supun aprobării constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie.

Primul este cel cu Parlamentul din Arabia Saudită. Deci, Grupul parlamentar de prietenie cu Arabia Saudită - 10 membri.

Sunt propuși următorii colegi: Președinte, domnul Doru Laurian Bădulescu - senator PSD, vicepreșdinte, domnul Gheorghe Popescu - deputat PSD, secretar - domnul "..

Îmi cer scuze că mi-am încălcat competențele. Dau cuvântul domnului deputat Nicolescu, din partea grupului interparlamentar, să facă propunerile.

 

Domnul Mihai Nicolescu:

Da. Vă mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu decizia birourilor permanente pentru constituirea a 4 noi grupuri parlamentare de prietenie cu: Arabia Saudită, Bosnia, Herțegovina, Republica Croația și Republica Socialistă Vietnam, Grupul român al uniunii interparlamentare a stabilit componențele nominale ale respectivelor grupuri și structura birourilor executive și, vă rog, domnule președinte, să-mi permiteți să reprezint în plenul Camerei Deputaților aceste propuneri.

S-a stabilit, doamnelor și domnilor colegi, următoarea componență. La Grupul parlamentar de prietenie cu Arabia Saudită: președinte - Doru Laurian Bădulescu, senator din partea Partidului Social-Democrat, vicepreședinte - Gheorghe Popescu, deputat din partea PSD, secretar - Marius Iriza, deputat din partea Partidului România Mare.

Membri: Gheorghe Prisăcaru - senator PSD, Tudor Mohora - deputat PSD, Vasile Horga - senator PRM, Iuliu Păcuraru - senator PD, Radu F.Alexandru - senator PNL, Böndi Gyöngyike - deputat Uniunea Democrată Maghiară din România și Negiat Sali, deputat Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmanilor din România. Acesta este primul grup de 10 membri.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră componența Grupului de prietenie cu Arabia Saudită.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți, 393 de deputați și senatori au votat componența grupului cu Arabia Saudită.

 
 

Domnul Mihai Nicolescu:

Grupul parlamentar de prietenie cu Bosnia și Herțegovina - 15 membri. Președinte - Mihai Adrian Mălaimare, deputat PSD, vicepreșdinte - Dumitru Codreanu, senator PRM, secretar - Victor Paul Dobre, deputat PNL.

Membri: Ion Hârșu - senator PSD, Avram Crăciun - senator PSD, Vasile Silvian Ciupercă - deputat PSD, Marin Ianculescu - deputat PSD, Tiberiu Paul Neamțu - deputat PSD, Valeriu Ștefan Zgonea - deputat PSD, Maria Apostolescu - deputat PRM, Ioan Miclea - deputat PRM, Valentin Vasilescu - deputat PRM, Aurel Pană - senator PD, Mihai Baciu - deputat PD, Szekely Erwin - deputat UDMR. Aceștia au fost cei 15 membri.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră componența Grupului de prietenie cu Bosnia și Herțegovina.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor 393 de deputați și senatori.

 
 

Domnul Mihai Nicolescu:

Grupul de prietenie cu Republica Croația - 15 membri.

Președinte - Florin Georgescu, deputat PSD, vicepreședinte - Cornel Filipescu, senator PSD, secretar - Sorin Frunzăverde, deputat PD. Membri: Emilian Prichici - senator PSD, Mihai Nicolescu - deputat PSD, Ioan Rus - deputat PSD, Mihai Tudose - deputat PSD, Mădălin Voicu - deputat PSD, Gheorghe Bunduc - senator PRM, Adrian Moisoiu - deputat PRM, Ștefan Baban - deputat PRM, Iancu Holtea - deputat PRM, Andrei Ioan Chiliman - deputat PNL, Ferenc Asztalos - deputat Uniunea Democrată Maghiară din România, Mihai Radan - deputat Uniunea Croaților din România. Aceștia au fost cei 15 membri.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, stimate coleg.

Supun votului dumneavoastră componența Grupului de prietenie cu Republica Croația.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor 393 de deputați și senatori.

 
 

Domnul Mihai Nicolescu:

Grupul de prietenie cu Republica Socialistă Vietnam - 10 membri. Președinte, Anghel Stanciu - deputat PRM, vicepreședinte - Alexandru Țibulcă - deputat PSD, secretar, Borbala Vaida - senator Uniunea Democrată Maghiară din România. Membri: Viorel Matei - senator PSD, Liviu Doru Bindea - senator PSD, Cornel Bădoiu - deputat PSD, Florea Voinea - deputat PSD, Constantin Bâciu - senator PRM, Vasile Bran - deputat PD, Cătălin Micula - deputat PNL. Aceștia au fost cei 10 membri.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule coleg.

Supun votului dumneavoastră componența Grupului de prietenie cu Republica Socialistă Vietnam.

Cine este pentru?

Poftiți.

 
 

Domnul Ștefan Cazimir:

Dacă este o omisiune în lectura pe care a făcut-o domnul Nicolescu sau dacă este o modificare, pentru că textul care ne-a fost distribuit indică la poz.4, în cadrul Grupului parlamentar de prietenie cu R.S. Vietnam, numele de Ștefan Cazimir.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Nicolescu, vă rugăm să faceți precizarea cuvenită, în numele grupului interparlamentar.

 
 

Domnul Mihai Nicolescu:

Da. Vă mulțumesc. Sigur, n-a fost o omisiune, a fost o modificare din partea Grupului parlamentar social-democrat și umanist. Și, așa s-a operat această modificare.

Propunerile vin din partea grupurilor, cum am arătat în expunerea de la început.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Grupul a fost votat în unanimitatea celor prezenți.

V-aș ruga, aparatul tehnic, să vă interesați de situația în care se află procedura de numire a președintelui Consiliului de administrație al televiziunii.

Îmi cer scuze, stimați colegi, domnul Nicolescu îmi spune că nu am supus votului, totuși, eu am crezut că l-am votat, n-am supus votului final componența Grupului de prietenie cu Republica Socialistă Vietnam.

Supun, așadar, votului dumneavoastră componența grupului, astfel cum a fost prezentată de către domnul Nicolescu, în numele grupului interparlamentar.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă mulțumesc.

 
Prezentarea rapoartelor de activitate ale Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune și contul de execuție bugetară pentru perioada 10 iulie - 31 decembrie 1998 și pentru anii 1999, 2000 și 2001.

Vă rog să vă păstrați răbdarea, pentru că sunt în drum spre noi membrii Consiliului de administrație și comisiile permanente de cultură.

Stimați colegi,

Să procedăm, totuși, potrivit ordinii de zi adoptate, să procedăm, în continuare, cu prezentarea rapoartelor de activitate ale Consiliului de administrație.

Vă propunem să le prezentăm pe toate patru, dar să facem dezbaterile împreună, iar votul va fi individual pe fiecare raport.

Dacă sunteți de acord cu această modalitate de lucru?

A, domnule Sassu, poftiți.

 

Domnul Alexandru Sassu:

Domnule președinte,

Eu vă propun să discutăm aceste rapoarte în 2006. Nu are rost să le mai discutăm astăzi, consiliul și-a încheiat activitatea, să le discutăm împreună cu rapoartele pe 4 ani ale următorului consiliu.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Din păcate, nu le putem scoate, din punct de vedere regulamentar, de pe ordinea de zi cu această intervenție.

Nu găsesc nici un articol în regulament prin care să le scot... Rețin, în orice caz, critica pe care o faceți dumneavoastră, implicit celor două Camere ale Parlamentului, din care și dumneavoastră faceți parte, că nu le-am adoptat până acum.

Dau cuvântul domnului senator Zanc din partea Comisiilor de cultură.

 
 

Domnul Ion Zanc:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Primul raport este pe perioada iulie - decembrie 1998. Raportul celor două comisii trece în vedere rezultatele Consiliul de administrație al Televiziunii Române cu privire la reorganizarea stabilită o dată cu înființarea Consiliului de administație și a Legii televiziunii și, cu această ocazie, comisiile recomandă Consiliului de administație eforturi pentru creșterea calității programelor, în sensul formării și educării publicului, al informării corecte și echidistante, privitoare la activitatea politică din România și, în special, cu privire la activitatea Parlamentului.

Membrii comisiilor reunite consideră că programele Societății Române de Televiziune nu au acordat suficientă atenție evenimentelor culturale românește de peste hotarele țării, o parte dintre prezențele românești la manifestările internaționale trecând neobservate.

Cu acestea și încă alte câteva observații, raportul pentru perioada iulie-decembrie 1998 este avizat favorabil.

Următorul raport este pentru anul 1999, comisiile reunite analizând raportul și, respectiv, activitatea Televiziunii Române, recomandă și de astă dată ca acțiunea de restructurare a societății, în scopul reducerii costurilor de producție și a stabilirii unei relații proporționale între personalul angajat și producția proprie a societății, să fie echilibrată.

De asemenea, ponderea emisiunilor cultural-educative fiind scăzută, recomandă Consiliului de administrație o preocupare mai susținută și recomandă să aibă în vedere creșterea duratelor de emisie pentru acest tip de emisiune, precum și ora de programare a acestora.

S-a observat, în această perioadă, că audiența este relativ scăzută, atingea doar 20% în mediul urban și 50% în mediul rural. Se recomandă, firește, o preocupare susținută pentru creșterea audienței Televiziunii Române.

Cu aceste recomandări și alte câteva observații, raportul pentru anul 1999, a fost avizat pozitiv și, respectiv, validat de cele două comisii.

Raportul pentru anul 2000 a reținut, în analiza comisiilor, faptul că măsurile de restructurare și organizare, cât și cele cu privire la creșterea numărului de ore de program și cu privire la veniturile televiziunii sunt nesatisfăcătoare, activitatea consiliului de administrație a fost considerată ca atare, nesatisfăcătoare și din alte perspective, respectiv, n-a menținut un raport de echidistanță politică între guvern, partidele din coaliția de guvernământ și cele aflate în opoziție, a dat dovadă, în prea multe rânduri, de adoptarea unor poziții partizane evidente, mai ales, în emisiunile de publicistică ale canalelor societății.

Comisiile au acuzat, în același timp, calitatea îndoielnică a unor emisiuni de divertisment, mai ales cele produse în cadrul programului de asociere cu firma Prime-Time World București, programe la ore de maximă audiență, spre deosebire de emisiunile culturale, programate la ore târzii în noapte.

S-a reproșat, de asemenea, că au fost trecute sub tăcere nerealizările înregistrate în cursul anului, printre care programul de restructurare, inițiat de Consiliul de administrație, era considerat un eșec.

După analiza și a câtorva indicatori economici, raportul pe 2000 este considerat și, respectiv, apreciat negativ de către comisiile reunite.

Și, în sfârșit, raportul pe anul 200l. În analiza realizată de comisiile reunite ale raportului pe 2001 și, respectiv, a activității Televiziunii, s-a semnalat o pondere echilibrată, o apariției pe post mai echilibrată, a diferitelor formațiuni politice, nevoia de a promova valorile creației culturale, științifice, naționale și universale ale minorităților naționale, precum și valorile democrației și valorile moral-civice.

S-a menționat, de asemenea, că televiziunea publică a înregistrat progrese față de anul precedent în reflectarea realității politice, performanțele serviciului de televiziune constând în oferte distincte și complementare, de asemenea, canalul TVR 2 a inclus în grila sa de programe peste 40 de emisiuni noi, emisiuni culturale și educative, difuzând în proporție de 30% producții europene și românești de film, iar audiența și cota sa de piață au crescut față de anul 2000.

Canalul Internațional, prin programele sale a căror difuzare a fost extinsă prin sateliți, inclusiv în Statele Unite și Canada, contribuie la consolidarea identității naționale.

În plus, TVR Cultural și-a început transmisia experimentală a unor emisiuni: dezbateri culturale, documentare, filme de artă, concerte și spectacole, acest lucru constituind una din cele mai noi oferte și o premieră pe piața televiziunii din România.

Au fost exprimate și opinii cu privire la nevoia de a reflecta mai adecvat fenomenul cultural, o insuficientă pondere a emisiunilor educative, observație pe care, iată, o regăsim și în acest an.

După analiza unor indicatori economici și sesizarea faptului că, inclusiv baza tehnică, transmisia prin satelit și alte aspecte s-au ameliorat, cele două comisii, cu observațiile de rigoare au dat vot pozitiv pentru anul 2001 aprobând, deci, activitatea Consiliului de administație al Televiziunii.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Dau cuvântul domnului președinte Hadji Culea.

 
 

Domnul Cristian Valeriu Hadji Culea:

Doamnelor senator, domnilor senatori,

Doamnelor deputați, domnilor deputați,

Suntem la capătul a 4 ani în care Consiliul de administație a gestionat Televiziunea Română.

Patru ani care, din punctul nostru de vedere, au fost o încercare de intrare în normalitate a unei televiziuni publice. Normalitate financiară, pentru că televiunea a plecat cu un deficit uriaș și a reușit să-l recupereze, ba chiar să găsească bani pentru a se reutila și pentru a dubla numărul de minute de program, deci, s-a trecut la 24 de ore pe România Internațional, s-a mai creat încă un canal al Televiziunii Române.

Normalitate, din punct de vedere al relațiilor din cadrul instituției, motiv pentru care Consiliul de administrație a trecut la o restructurare care, sigur, nu se poate opri aici, încercând să introducă concurența în interiorul emisiunii, pentru ca emisiunile, programele produse de serviciul public de televiziune să fie mai bune.

Normalitate în relația cu publicul, pentru că o televiziune publică trebuie, în primul rând, să aibă public și asta a fost o preocupare deosebită a noastră, într-o piață de televiziune, normal, foarte diversă.

Normalitate, în încercarea de a crește și a diversifica genurile de public pe care le avem, în așa fel încât televiziunea publică să se adreseze pe rând, fiecărei categorii de public.

Normalitate, pentru că, în sfârșit, am încercat prin programele noastre să suplinim chiar dacă, calitativ, nu întotdeauna la cel mai înalt nivel, lipsurile din paleta de informare a publicului român.

Cred și sunt convins că noul consiliu va avea nevoie de ajutorul dumneavoastră, în așa fel, încât să se poată duce mai departe restructurarea pe modelul pe care televiziunile publice europene l-au experimentat deja, e nevoie de ajutorul dumneavoastră în regândirea câtorva puncte din Legea de organizare și de funcționare a Televiziunii Române, în așa fel, încât mandatul viitorului consiliu pe care l-ați ales în dimineața asta să fie mai bun decât cel al vechiului consiliu.

Vreau însă să amintesc, și să mulțumesc, că normalitatea a însemnat și faptul că și Consiliul de administrație al Televiziunii Române și-a dus mandatul până la capăt.

Bună ziua!

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule director.

Dacă din partea dumneavoastră dorește cineva să intervină în dezbateri cu privire la rapoartele prezentate?

Domnule Marius Constantinescu, poftiți.

 
 

Domnul Marius Constantinescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor președinți,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

N-am să mă refer la toate cele 4 rapoarte, nici nu are nici un rost acum să discutăm pe activitatea din 1998, 1999, 2000. Am să vă remarc faptul că raportul pe 2000, deși a primit aviz negativ, deci, a fost respins de către comisiile de cultură, nu a fost pus în dezbaterea celor două Camere până astăzi, ceea ce este o notă, cel puțin, un accent pe care ar trebui să-l reținem, ca o lipsă în activitatea noastră.

Am să mă refer la raportul pe anul 2001, raport care, cu 13 voturi pentru, 9 împotrivă și o abținere a fost aprobat în ședința comună a comisiilor de cultură și am să fac câteva observații, cele mai multe le-am făcut și în plenul ședinței, în ședința comună a comisiilor și, aceste observații se referă, în primul rând, la faptul că postul de televiziune publică nu și-a îndeplinit această misiune, în primul rând. De altfel, raportul comisiei a avut decența să spună că a încercat să asigure plurarismul, să asigure exprimarea ideilor și opiniilor și o pondere echilibrată a apariției pe post a diferitelor formațiuni politice. Evident că, la acest capitol, televiziunea, în anul 2001, a avut restanțe foarte serioase și n-a fost deloc mai departe de ceea ce s-a întâmplat în anul 2000.

De asemenea, televiziunea s-a străduit să se alinieze standardelor Uniunii Europene în îndeplinirea misiunii de serviciu public, cu privire la atragerea unui număr cât mai mare, cât mai larg de beneficiari, ridicarea calității programelor de televiziune și a programelor de informare și de cultură. Tocmai aceste lucruri sunt cele care s-au reproșat televiziunii, că n-a răspuns cu promptitudine reflectării unor evenimente foarte importante, și n-am să menționez aici decât același lucru, evenimentul din 11 septembrie anul trecut, când televiziunea publică a dat un rateu remarcabil, aș putea spune, că nenumărate întrebări și nenumărate sesizări din partea oamenilor cu care mă întâlnesc în teritoriu și pe care le-am transmis conducerii Televiziunii, s-au referit tocmai la absența de pe post a programelor de cultură, a programelor de știință, a programelor de informare de ordin general.

Nu sunt prezente și n-au fost prezentate, n-au apărut în nici un fel marile personalități ale culturii, științei, ale artei românești și acesta a fost unul din reproșurile substanțiale care s-au făcut postului public de televiziune.

Ce să mai spunem la capitolul "Asigurarea echidistanței și imparțialitate față de formațiunile politice", sigur, ar fi multe de discutat, am să rețin numai că a lipsit aproape cu desăvârșire tocmai această obligație pe care o are postul public de televiziune.

Din progamele Televiziunii au lipsit domenii foarte important, în schimb, au apărut, și-au făcut loc o serie de programe care s-au difuzat, s-au realizat și s-au difuzat în strânsă legătură cu conținutul reclamelor care se prezintă la postul public de televiziune. Publicitatea, pe lângă faptul că are o pondere mai mare decât este normal în structura progamelor acestui post public de televiziune, mai este și de o calitate sub nivelul la care trebuie să țină acest post public de televiziune. Și, cred că nu e nevoie să insist asupra acestui aspect.

Este foarte adevărat că postul de televiziune TVR 2 a câștigat aproape un procent în audiență, în schimb, postul TVR 1 a pierdut aproape patru procente în audiență. Pierderea nu poate fi în nici un fel pusă în balanță sau nu poate nimeni să considere că există o compensație sub acest aspect. Nici măcar din punct de vedere financiar pierderile nu pot fi neglijate, nu pot fi trecute cu vederea dacă în raport există o mică greșeală, se precizează la pct.3 că, în anul 2001, Televiziunea ar fi realizat 295 de miliarde profit, nu este adevărat. În anul 2000, Televiziunea a avut un profit de 295 de miliarde, în anul 2001, așa cum rezultă după analiza bugetului, a avut numai 100de miliarde 891 de milioane, deci o pierdere de 195 de miliarde la capitolul "Profit", pierdere care se datorează unui management deficitar, evident, dacă există o asemenea pierdere.

Se subliniază, în schimb, că a crescut cu 12% contribuția la venituri a publicității. Evident, chestiunea aceasta este doar de a lua ochii cuiva care nu se uită foarte atent la ce se întâmplă, pentru că se întâmplă un lucru foarte...s-a întâmplat și sper că nu se va mai întâmpla sub conducerea noului Consiliu de administrație, ca programele televiziunii să se adapteze la structura reclamelor care s-au prezentat de către televiziune.

Prin această acțiune, și aș vrea să se înțeleagă foarte bine, printr-o asemenea manevră, fondurile din banii publici ai Televiziunii au fost cheltuiți pe direcții nu întotdeauna foarte corecte.

Ca atare, având toate aceste observații și făcând aceste observații, noi am și votat împotrivă și de data aceasta, față de raportul pe 2001 vom vota, sigur, tot împotrivă.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Alexandru Lăpușan, din partea Grupului P.S.D.

 
 

Domnul Alexandru Lăpușan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vreau să vă spun, încă de la început, că noi vom sprijini și vom vota raportul acesta, nu însă fără a face câteva remarci și una dintre acestea îmi permit să o ridic în fața dumneavoastră, bucurându-mă în același timp că unii dintre foștii membri ai Consiliului de administrație se regăsesc și în actualul Consiliu de administrație, poate chiar pe funcții de conducere cu mai mare responsabilitate.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În România, populația rurală reprezintă aproximativ 45% din total, sigur, cu plus-minus variații în funcție de cei care fac raportările și de momentul la care se face acesta.

Vreau să vă spun că suntem absolut nemulțumiți de modul în care s-a reflectat activitatea din zona rurală în emisiunile televiziunii publice, atât cantitativ, cât și calitativ, emisiunile acestea lasă, au lăsat și lasă și în momentul acesta de dorit.

Faceți ceva pentru că noi am încercat, poate și dumneavoastră aveți informații în momentul acesta, am încercat, am luat legătura cu redactorii, am luat legătura cu responsabilii de acolo. Se pare că, până acum, Consiliul de administrație a fost prea rigid în a se apleca și asupra acestei probleme. Noi vă facem promisiunea că vom monitoriza cu foarte multă atenție evoluția pământească a actualului și viitorului Consiliu de administrație și nu ne vom mai abține atunci când aceste probleme nu se vor apropia de nevoile pe care această țară le are.

Vedeți că toate programele Uniunii Europene, cele importante, vizează zona rurală. Vedeți că finanțările vizează zona rurală, jumătate din această țară este acolo. Numai televiziunea națională are cuprindere pe întregul teritoriu al României și, sigur că responsabilitatea este a acestei instituții în primul rând.

Cred că mesajul nostru a fost perfect înțeles, bineînțeles, și sunt convins că va avea suportul necesar. Grupul nostru va vota actualul raport nu însă fără a repeta și nu neapărat în numele grupului, repet eu ideea, a urmări, a monitoriza cu foarte multă atenție evoluția acestei televiziuni care este o pârghie, un mijloc extraordinar de important pentru ca populația să poată să înțeleagă, să fie mai bine angajată în procesul evolutiv al României.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă mai dorește cineva să intervină.

Domnul deputat Alexandru Sassu, din partea Partidului Democrat.

 
 

Domnul Alexandru Sassu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să spun doar câteva cuvinte. Am propus mai devreme ca aceste rapoarte să fie discutate în 2006, pentru că, de fapt, ne aflăm în fața unei situații de inutilitate. Dezbatem patru rapoarte după ce am numit noul consiliu și cu puțin timp înainte de a alege noul președinte al acesui organism.

Ceea ce facem acum este pur formal, în paranteză fie spus, suntem și într-o situație cel puțin hilară, pentru că, dacă dăm vot negativ la raportul pe 2000, în consecință, uitându-ne în lege, Consiliul de administrație ar fi trebuit să fie demis. Nu știu cum o s-o rezolvăm, e treaba celor care au amânat până aici acest lucru, cu toate că, în numele grupului parlamentar, am cerut de nenumărate ori ca dezbaterea acestor rapoarte să fie făcută la timp.

Pe de altă parte, trebuie spus foarte clar că dezbaterea rapoartelor, cel puțin a celor din 2000, ale radioului, CNA-ului și ale Televiziunii au fost folosite de alianța la guvernare ca un instrument politic pentru a atrage atenția mass-mediei că a venit un alt stăpân. Acest mesaj a fost înțeles de două instituții, mă refer la CNA și Televiziune, nu a fost înțeles, se pare, de cei de la Radio, drept care conducerea a fost demisă, în timp ce conducerile celorlalte două instituții, aflate aproximativ în aceeași situație, au rămas pe loc.

Trebuie să mai spun un singur lucru și anume că, în concluzie, în fața acestei dezbateri absolut inutilă, în opinia noastră, și absolut formale, Grupul parlamentar al Partidului Democrat nu va participa la vot.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Dacă mai dorește cineva să intervină la dezbateri. Nu.

În aceste condiții, stimați colegi, o să trecem la votul rapoartelor prezentate.

Începem cu anul 1998, cu Hotărârea pentru aprobarea Raportului pentru activitatea Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune pentru perioada 10 iulie - 31 decembrie 1998 și Raportul privind rezultatele financiare și Contul de execuție bugetară la 31 decembrie 1998 ale Societății Române de Televiziune.

Aveți hotărârile publicate. Da.

La titlul hotărârii dacă aveți obiecțiuni. Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

(Deputații din Grupul parlamentar P.R.M. strigă că nu este întrunit cvorumul de lucru)

Stimați colegi, hotărârea de aprobare a raportului este un text unic, nu-l parcurgem după procedura de adoptare a legilor.

Stimați colegi, nu avem cvorumul de lucru și, din informațiile pe care le primesc, nici speranțe de a ne mobiliza chiar și la vot nominal cu bile pentru președintele Consiliului de administrație.

În aceste condiții, amânăm votarea rapoartelor și alegerea președintelui, la o ședință următoare.

Cu aceasta, declar ședința comună închisă. Rog membrii Camerei Deputaților să rămână pentru câteva probleme organizatorice. Insist cu rugămintea adresată deputaților să rămână în sală.

Ședința s-a încheiat la ora 12,45.

 
   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 6 decembrie 2021, 4:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro