Plen
Ședința Senatului din 19 iunie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.108/29-06-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 19-06-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 19 iunie 2002

13. Dezbaterea și adoptarea proiectului Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2002 privind piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

La punctul 5 în ordinea de zi avem înscris proiectul Legii pentru aprobarea... Mai aveți ceva din partea Ministerului Educației și Cercetării? Mai aveați? N-am observat. Nu mai aveați.

...înscris proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2002 privind piețele reglementate de mărfuri și instrumentele financiare derivate.

Invit reprezentanții comisiei, domnul președinte Ștefan Viorel. Aveți cuvântul, doamna președintă!

Doamna Gabriela Anghelache - președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare prezintă o importanță deosebită pentru piața de capital și pentru ansamblul pachetului de proiecte legislative care s-au impus pentru implementarea directivelor Uniunii Europene.

Aș vrea doar să precizez elementele de noutate ale acestui proiect...

Domnul Viorel Ștefan:

Doamna președintă, ordinea este inversă.

Deci la punctul 5 sunt bursele de mărfuri.

Doamna Gabriela Anghelache:

Scuzați-mă! Îmi cer scuze.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Am anunțat că luăm în dezbatere proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2002.

Doamna Gabriela Anghelache:

Da, îmi cer scuze. Eu am crezut că este numărul 26, n-am auzit bine.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Nu-i nimic, o să-l luăm și pe celălalt. Deci n-ați făcut o greșeală majoră. Emoțiile sunt firești.

Doamna Gabriela Anghelache:

Încă o dată îmi cer scuze, iar introducerea pe care am făcut-o este valabilă și pentru acest proiect, pentru că și el face parte din același pachet legislativ, da?

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

O să înțelegem că și cei de la catedră au emoții uneori în fața studenților sau a profesorilor.

Doamna Gabriela Anghelache:

Foarte mari, foarte mari! Probabil că ați constatat și luni după amiază că-mi tremura vocea, ceea ce nu mi se întâmplă după 25 de ani de catedră, dar aici mi s-a întâmplat.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, aveți cuvântul.

Doamna Gabriela Anghelache:

Referitor la acest proiect al Legii pentru aprobarea Ordonanței nr. 27/2002, de asemenea, câteva elemente de noutate. Problematica burselor de mărfuri și, mai ales, a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate în cadrul burselor de mărfuri este nouă pentru economia României.

De aceea s-a impus elaborarea acestui proiect de lege, pe de o parte, pentru a implementa directivele Uniunii Europene în domeniu și pentru a beneficia de practica altor țări, iar pe de altă parte, pentru a ne armoniza cu cadrul legislativ intern. Ceea ce este important pentru această lege este faptul că s-a urmărit asigurarea riscului de sistem și protejarea investițiilor prin înființarea unor fonduri de compensare, asigurarea unei lichidități și atractivități mai mari a piețelor reglementate prin introducerea instrumentelor financiare derivate și prin buna reglementare a operațiilor cu aceste instrumente, și, de asemenea, prin acest proiect am căutat să asigurăm cerințe de transparență, de protecție a investitorilor, care să aibă un efect pozitiv asupra sistemului financiar în ansamblul său.

Eu vă mulțumesc, sigur că...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc.

Aveți cuvântul, domnule președinte!

Domnul Viorel Ștefan:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

Comisia pentru buget, finanțe și bănci, sesizată pentru întocmirea raportului de fond, a analizat și dezbătut atât proiectul de lege, deci ordonanța de urgență, cât și numeroasele amendamente care au fost înaintate comisiei spre analiză. Urmare dezbaterilor s-a reținut un număr de 26 de amendamente prezentate în anexa nr. 1 la raport și au fost respinse 17 amendamente prezentate în a doua anexă de la raport. Volumul mare de amendamente și amploarea dezbaterilor au făcut posibil ca în redactarea raportului și, mai exact, în anexele de la raport să se strecoare o serie de erori materiale, să zicem, în primul rând, de natură... de gramatică, pe care am încercat să le corectăm ulterior, întocmind un raport suplimentar care s-a difuzat, și ceea ce nu s-a reușit să se corecteze prin raportul suplimentar o să vă rog să aveți îngăduința să acceptați să mai fac niște propuneri de modificare a redactărilor la unele din amendamentele admise.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc.

Sigur, într-o singură situație, dacă aceste chestiuni au fost discutate în cadrul comisiei.

Domnul Viorel Ștefan:

Da, sunt chestiuni tranșate în cadrul comisiei, iar modificările vizează doar redactarea mai clară a concluziilor la care a ajuns comisia.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vă consult dacă doriți să interveniți la dezbateri generale.

Are cuvântul domnul senator Horga întâi. Numai puțin, domnule Constantinescu! Grupul parlamentar P.R.M., vă rog.

Domnul Vasile Horga:

Mulțumesc, domnule președinte.

Pentru prima oară în Senatul României asistăm la dezbaterea unui pachet complet legislativ, care cuprinde un număr de patru acte normative care reglementează toate la un loc, ca un întreg, piața de capital și piața burselor de mărfuri și a instrumentelor derivate din România. Acest pachet legislativ trebuia discutat împreună, deci într-o singură ședință, toate aceste legi, toate aceste ordonanțe de urgență trebuiau discutate împreună, ca să ne facem o imagine a întregului acestor reglementări, pentru că ordinea firească ar fi fost aceea care este dată și de numărul ordonanțelor de urgență, de numerotarea acestor ordonanțe de urgență de la numărul 25 la numărul 28. Aceasta trebuia să fie, de altfel, și ordinea dezbaterii, ca să înțelegem ceea ce se întâmplă în această piață.

Vreau să subliniez că acest pachet legislativ este rodul muncii de aproape un an de zile a Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, împreună cu specialiștii din Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și cu alți specialiști din piața de capital. Numai întâmplarea a făcut ca acest pachet legislativ să fie promovat sub formă de ordonanță de urgență, Guvernul neavând nici un merit în promovarea acestui pachet legislativ, dovadă că așa cum a fost el gândit de către comisia noastră, împreună cu specialiștii despre care vorbeam, a fost promovat, dar în ultimele săptămâni, într-o activitate de dimineața până noaptea târziu, am dezbătut și am adus îmbunătățiri semnificative întregului pachet legislativ, astfel încât consider că a ieșit în final un cadru legislativ coerent, care va da un alt impuls pieței de capital din România, piață de capital, de altfel, care, după informațiile pe care le avem, este una din cele mai importante din Europa și chiar din lume din punct de vedere al volumului potențial al tranzacțiilor care ar putea fi făcute pe această piață, însă lipsa de capitalizare a bursei, a pieței RASDAQ și aproape lipsa completă a burselor de mărfuri face ca volumul tranzacțiilor în realitate să fie foarte mic, ceea ce constituie un mare handicap pentru România în acest moment.

Strict legat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27 privind piețele reglementate de mărfuri și instrumentele financiare derivate, consider că această ordonanță creează un cadru propice pentru dezvoltarea burselor de mărfuri, întrucât astăzi, în România, tranzacțiile pe această piață sunt aproape nule, fapt care determină, de altfel, și situația economică dificilă în care se găsește economia în acest moment, pentru că tranzacțiile, vânzările-cumpărările de mărfuri se fac prin alte mijloace, pe alte criterii decât cele date de piață.

Aici s-ar impune ca voința politică, voința Guvernului, manifestată, să fie alta decât cea actuală, întrucât marea majoritate a tranzacțiilor încă se află în mâna Guvernului, în mâna capitalului de stat. Marile societăți și companii naționale, regiile autonome și alte societăți cu capital majoritar de stat utilizează piețele ad-hoc, alte mijloace de achiziții decât cele care ar trebui să fie date de o piață reglementată de mărfuri, respectiv achiziții prin bursă.

Dacă Guvernul ar impune ca toate achizițiile publice să se facă prin acest sistem, cred că soarta economiei, într-un viitor apropiat, ar fi cu totul alta, pentru că prețurile de cumpărare ar fi stabilite în funcție de cerere și ofertă, și nu în funcție de interesele personale ale unor administratori sau ale unor directori care achiziționează azi aceste mărfuri, potrivit unor criterii pe care toată lumea le cunoaște, dar pe care aproape toată lumea le ascunde.

Licitațiile publice care se fac astăzi, foarte trucate și știm cu toții acest lucru - ar putea să fie făcute prin acest sistem al pieței de mărfuri, pentru că acolo există logistica necesară, acolo există specialiștii necesari, acolo nu există tentația de aranjamente, astfel încât am face ca și corupția să fie mai mică decât este astăzi.

Sigur, lupta împotriva corupției este declarativă, dar trebuie să facem un pas concret pentru a elimina, într-un fel sau altul, această tentație, și acest lucru se poate face numai utilizând piețele reglementate, așa cum, de altfel, se face în toate țările civilizate și dezvoltate ale lumii.

Noi vom vota, evident, în favoarea acestui pachet legislativ, pentru că va aduce în economia României un suflu nou, va dezvolta, credem noi... dacă aceste legi vor fi aplicate așa cum trebuie aplicate, vor contribui, fără discuție, la dezvoltarea economică a României.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Îl invit la cuvânt pe domnul senator Dan Constantinescu, din partea Grupului parlamentar al P.N.L.

Aveți cuvântul!

Domnul Dan Constantinescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sigur că nu pot decât să mă raliez colegilor care au avut, în primul rând, inițiativa reformării întregului pachet legislativ al pieței de capital și care au lansat, încă de anul trecut, o amplă dezbatere cu toți actorii din această piață - societăți de valori mobiliare, societăți de bursă, cu reprezentanți ai organismelor de reglementare și supraveghere atât din piața de capital, cât și din piața bancară, cu alte instituții interesate.

Sigur că nu toate aceste opinii au putut fi incluse în actualul pachet legislativ. Sigur că din acest pachet legislativ lipsesc două piese esențiale și solicităm Comisiei Naționale de Valori Mobiliare, care a preluat sarcina tehnică, să spunem, de coordonare a acestui pachet, să insiste pe lângă Guvern pentru ca și legea actualelor S.I.F.-uri - societăți de investiții financiare - precum și Legea privind fondurile închise de investiții, cu specificul lor - fonduri de capital de risc - să se acomodeze în cadrul acestui nou pachet legislativ.

Desigur că și Guvernul, probabil, în momentul respectiv, într-un ușor deficit de imagine, a încercat să intervină, asumându-și, fără nici un motiv, acest pachet, prin niște ordonanțe de urgență.

Desigur că a existat profesionalismul și bunul-simț al colegilor din Camera Deputaților, din Senat, care au continuat totuși dezbaterile, astfel că s-a ajuns la legea aceasta, așa cum vă este prezentată dumneavoastră astăzi.

Nu putem fi mulțumiți cu această lege, și e firesc să fie așa. Actorii din piață au interese diferite și nu le vom putea acomoda niciodată pe toate. Organismele de supraveghere și reglementare au încă, la ora aceasta, spații bine definite, iar funcționarea colaborării este încă la început. Poate într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat, când vom discuta despre consolidarea supravegherii financiar-bancare, lucrurile se vor mai acomoda.

Există, desigur, numeroase elemente mai puțin plăcute, care țin de dezvoltarea pieței de capital, așa cum spunea și colegul meu, senatorul Horga. Există și alte deficiențe legate de necorelarea, în general, a pachetului legislației economice din România cu legile pieței de capital, cu legile bancare, proces care se derulează și este firesc să fie continuat pe parcursul acomodării cu acquis-ul comunitar.

Din punctul nostru de vedere, însă, credem că momentul era deja întârziat, că era necesar, dacă nu construcția completă, măcar să ajungem "la roșu", cum spun constructorii, cu această construcție legislativă, motiv pentru care, pentru a nu mai reveni la microfon și la legea următoare, Grupul parlamentar al P.N.L. susține adoptarea acestui proiect de lege, ca și a pachetului legislativ privind piața de capital.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Invit din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R. pe domnul senator Puskas Valentin-Zoltan.

Domnul Puskas Valentin-Zoltan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Distins Senat,

Numai pentru a avea o imagine completă asupra problemei reglementării pieței de capital vreau să vă spun că acest capitol a fost început în 1997, când un grup de senatori, din care am rămas singurul în Senat, a depus un pachet de proiecte de lege care reglementau piața de capital.

Din păcate, așa cum a spus colegul meu, domnul senator Dan Constantinescu, atunci nu am putut dezbate aceste probleme. După aceea, din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul senator Viorel Pană a depus asemenea proiecte de lege, iar noi, cu toții, atunci când a apărut acest pachet de legi tehnice, într-adevăr lucrate conform cerințelor Uniunii Europene, am fost de acord să retragem aceste inițiative legislative, tocmai pentru a putea îmbunătăți acest pachet de proiecte de lege care a venit de la Guvern.

Cu îmbunătățirile aduse în cadrul comisiei, eu cred că am ajuns într-o fază în care vom avea niște legi care, într-adevăr, vor reglementa piața de capital în așa fel încât să nu se repete acele greșeli - spus diplomat care au fost cu F.N.I., cu alte fonduri de investiții sau cu alte instituții financiare și sperăm că, în viitor, piața de capital va deveni ceea ce dorim să fie.

Cu acestea spuse, Grupul parlamentar al U.D.M.R. va vota tot pachetul de legi privind piața de capital.

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Mai dorește cineva să intervină? Dacă nu mai sunt alte intervenții, declar închise dezbaterile generale.

Îi consult pe colegii care au formulat amendamente și au fost respinse de către comisie dacă le mai susțin.

Domnul senator Dinu Marin.

Din sală:

Nu este prezent.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnul senator Iuliu Păcurariu.

Domnul Iuliu Păcurariu (din sală):

Renunț.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

De către cei doi domni senatori au fost formulate amendamente. Întrucât nu mai sunt susținute în plen, să trecem la amendamentele acceptate de comisie. Aici adresez rugămintea, pe de o parte, domnului președinte Ștefan Viorel, iar, pe de altă parte, doamnei președinte al C.N.V.M., pentru a preciza exact textul...

(Domnul senator Tudor Marius Munteanu solicită cuvântul.)

La ce doriți să interveniți?

Domnul Tudor-Marius Munteanu (din sală):

Am avut amendamente.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Eu m-am uitat la amendamentele din anexa nr. 2.

Deci în conformitate cu regulamentul trebuie să iau în dezbatere amendamentele respinse. Vă mulțumesc pentru înțelegere.

Domnule președinte, vă adresez rugămintea să precizați exact textul care ar trebui să fie, nu textul care există în prezent în anexa nr. 1.

Domnul Viorel Ștefan:

Mulțumesc, domnule președinte.

La art. 4 alin. 1, deci poziția 3 din anexa cu amendamentele admise.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da. Vă rog să prezentați textul exact.

Domnul Viorel Ștefan:

Textul corect este următorul: ..." membru compensator, persoană juridică care, îndeplinind condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și regulamentele C.N.V.M., are dreptul să înregistreze la Casa de compensație instrumentele financiare derivate, tranzacționate pe piețele dezvoltate de o bursă de mărfuri".

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Inițiatorul este de acord?

Doamna Gabriela Anghelache:

Da, de acord. Le-am discutat aseară până târziu.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Sunt observații? Nu sunt observații.

Vă rog să ne pronunțăm prin vot asupra acestui amendament. Pe celelalte, la care nu sunt observații, le vom supune pe toate printr-un singur vot.

Vă rog să votați amendamentul de la punctul 3 din raport, art. 4 alin. 1, pct. 22, în varianta prezentată în plen de domnul președinte Ștefan Viorel. Vă rog să votați.

Aprobat de plen cu 94 de voturi pentru, două contra, două abțineri.

Următorul amendament.

Domnul Viorel Ștefan:

La poziția 8 din anexa cu amendamentele admise...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, art. 5.

Domnul Viorel Ștefan:

Deci la alin. 4 formularea completă și corectă este următoarea: "Limita minimă a capitalului se înregistrează la Registrul Comerțului, pe baza autorizației de înființare emisă de C.N.V.M. În baza dovezii de înregistrare la Oficiul registrului comerțului, societatea de bursă solicită C.N.V.M. autorizația de funcționare".

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Inițiatorul, de acord?

Doamna Gabriela Anghelache:

Da, de acord.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Sunt observații? Nefiind, vă rog să votați.

Deci art. 5 alin. 4, adoptat de plenul Senatului cu 91 de voturi pentru și o abținere, în varianta prezentată de domnul președinte Ștefan Viorel.

Vă rog, mai departe.

Domnul Viorel Ștefan:

La poziția 9 de la amendamente admise, pct. 8, textul care se regăsește în raport este eliptic de predicat. Am introdus cuvântul "este" între "societății de bursă" și "administrarea burselor de mărfuri".

Deci formularea completă este: "Obiectul principal de activitate al societății de bursă este administrarea burselor de mărfuri".

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, este sărit un cuvânt.

Domnul Viorel Ștefan:

S-a omis un cuvânt.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

De acord?

Domnul Viorel Ștefan:

În continuare, în fraza ce urmează, în loc de "îndeplini" am introdus cuvântul "desfășura". Deci formularea completă este: "Societatea de bursă poate, de asemenea, desfășura activități conexe", nu "îndeplini activități conexe".

Doamna Gabriela Anghelache:

De acord.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

De acord.

Vă rog să vă pronunțați prin vot. Vă rog să votați.

Aprobat de plen cu 88 de voturi pentru și o abținere.

Vă rog, domnule președinte.

Domnul Viorel Ștefan:

La poziția 13, punctul 12, alin. 1 formularea completă și corectă este următoarea: "Conducerea Bursei de Mărfuri este încredințată Consiliului Bursei de Mărfuri, numit de către Consiliul de administrație al bursei pentru un mandat de patru ani, reînnoibil".

Doamna Gabriela Anghelache:

Domnule președinte, îmi cer scuze, aici, din câte știu, formularea era ..." numit de către consiliul de administrație al societății de bursă".

Consult expertul meu să-mi spună dacă este vorba de societate de bursă sau doar bursă, pentru că o societate poate înființa mai multe burse.

Domnul Viorel Ștefan:

Al societății de bursă, corect...

Doamna Gabriela Anghelache:

Da. Mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Observații în legătură cu textul de la art. 14 alin. 1, pentru că este cu totul altceva decât aveți în raport. Aici era vorba de adunarea generală a acționarilor.

Deci, nefiind observații, vă rog să vă pronunțați prin vot. Vă rog să votați.

Aprobat de plen cu 88 de voturi pentru și o abținere.

Punctul 13 din raport, respectiv art. 14 alin. 1.

Domnul Viorel Ștefan:

Poziția 16, deci art. 26, solicităm eliminarea sintagmei "față de societatea de bursă și/sau" și atunci formularea corectă și completă rămâne următoarea...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Partea finală a literei e), da?

Domnul Viorel Ștefan:

Da, în partea finală a literei e).

Deci formularea care rămâne este următoarea: "Să notifice de îndată societății de bursă, Casei de compensație și membrului compensator declanșarea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment asupra clienților care au obligații în derulare față de Casa de compensație".

Doamna Gabriela Anghelache:

De acord.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Observații? Nefiind, vă rog să votați.

Art. 26 lit. e) a fost adoptat de plen cu 84 de voturi pentru și o abținere, în varianta prezentată de domnul președinte Ștefan Viorel.

Vă rog, aveți cuvântul!

Domnul Viorel Ștefan:

Poziția 26 din anexa la raport, art. 87, în loc de sintagma .realizate pe" am introdus sintagma .ce se realizează".

Deci formularea completă este următoarea: "Societățile de bursă și Casele de compensație au obligația să constituie provizioane de risc pentru operațiunile ce se realizează pe piețele instrumentelor financiare derivate, în conformitate cu reglementările C.N.V.M. acestea fiind deductibile la calculul profitului impozabil."

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Inițiatorul?

Doamna Gabriela Anghelache:

De acord.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Observații? Nefiind, vă rog să votați.

Domnul Viorel Ștefan:

Mai am o rugăminte. Lipsește din anexă o ultimă modificare care este foarte importantă. S-a omis, dar este foarte importantă pentru că este legată de procesul de integrare în Uniunea Europeană.

Deci, după punctul 26, introducerea unui punct nou, la art. 88...

Doamna Gabriela Anghelache:

Alin. 3...

Domnul Viorel Ștefan:

Da, alin. 3, care se va completa cu următoarea formulare...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Numai puțin... În acest moment în textul de lege, deci art. 88 are două alineate, alin. 1 și alin. 2... doriți...

Domnul Viorel Ștefan:

Introducerea unui alin. 3...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Doriți introducerea unui alin. 3... Vă rog să-l prezentați pentru stenogramă...

Domnul Viorel Ștefan:

"Restricțiile privind cetățenia persoanelor fizice și rezidența persoanelor juridice supuse prevederilor prezentei legi își încetează aplicabilitatea după integrarea României în Uniunea Europeană".

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Inițiatorul?

Doamna Gabriela Anghelache:

De acord, cu o mențiune. Această prevedere să fie introdusă în toate cele trei proiecte de lege, în urma discuțiilor care s-au purtat ieri și alaltăieri la Bruxelles pe capitolele de negocieri privind libera circulație a serviciilor și respectiv a capitalurilor.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, mulțumesc.

Observații în legătură cu acest amendament de la art. 88 alin. 3?

Nefiind, vă rog să votați.

Aprobat de plen, în unanimitate, cu 82 de voturi.

La anexa nr. 1 mai aveți observații?

Doamna Gabriela Anghelache:

Da, domnule președinte. Mai este o eroare materială la poziția 22, art. 65, punctul 21, deci la amendament, privind lit. a), nu este vorba de "instrumentelor" ci "instrumentele".

Domnul Viorel Ștefan:

Corect.

Doamna Gabriela Anghelache:

Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Deci art. 65 lit. a): "Să înregistreze la Casa de compensații instrumentele financiare derivate" ...și textul curge...

Doamna Gabriela Anghelache:

Da.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra acestei rectificări la amendamentul propus de comisie.

Aprobat de plenul Senatului cu 88 de voturi pentru și o abținere.

Alte observații pe anexa nr. 1? Nu mai sunt. Bun.

Revenim la raportul suplimentar. La raportul suplimentar vă consult dacă aveți observații.

Nu sunt observații. Îl susțineți în totalitate, domnule președinte, da?

Domnul Viorel Ștefan:

Da, sigur că da, este o chestiune de gramatică.

Deci s-a inventariat acolo unde sintagma "Bursă de Mărfuri" o vom introduce la singular și unde o vom introduce la plural.

Doamna Gabriela Anghelache:

De acord.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

De acord cu tot raportul și cu toate mențiunile.

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră, stimați colegi, raportul întocmit de Comisia pentru buget, finanțe și bănci, cu amendamentele existente în raport, precum și cu cele prezentate astăzi, în plenul Senatului, de către domnul președinte Ștefan Viorel.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

Raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a fost aprobat, în unanimitate, cu 90 de voturi.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege în ansamblu. Vă rog să votați.

Proiectul de lege a fost aprobat de plenul Senatului cu 97 de voturi pentru și o abținere.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 23 ianuarie 2022, 23:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro