Adrian Păunescu
Adrian Păunescu
Ședința Senatului din 27 mai 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/07-06-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 27-05-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 27 mai 2002

4. Declarații politice rostite de către domnii senatori:
    4.1 Adrian Păunescu

Domnul Alexandru Athanasiu:

................................................

Invit la cuvânt pe domnul senator Adrian Păunescu, din partea Grupului parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist).

Domnul Adrian Păunescu:

Mulțumesc, domnule președinte, și mulțumesc, domnilor colegi.

Ar fi, probabil, nemeritat și absurd ca, într-o clipă cum este aceasta, în care doi colegi au vorbit despre un mare poet român care s-a stins și despre iubita lui care l-a urmat voluntar în moarte, așa cum l-a urmat, totdeauna, și în viață, eu, care tocmai mă îndeletnicesc cu poezia, să trec la cele de fiecare zi, fără a spune câteva cuvinte despre semnificația acestei morți, despre semnificația acelei vieți și despre iubire, care, iată, dovedește pentru noi toți care nu suntem totdeauna capabili de ea, că e mai mare decât moartea.

Sincer să fiu, nu mi-am închipuit că unui om atât de riguros și care se domina în atâtea ocazii ale vieții și care își construise o familie, ea însăși echilibrată și rațională, îi va putea urma, la câteva secunde după propria moarte, o asemenea extraordinară tragedie asumată.

Nu mi-am închipuit că, la 80 de ani cât avea marele poet și la 74 de ani cât avea marea artistă, retrasă de multă vreme din activitatea publică, se mai pot întâmpla iubiri ca la 20 de ani și că, pur și simplu, pierderea unui asemenea om care, pentru nimeni, nici pentru prieteni, nici pentru adversari, nu e ușoară, devine, într-o asemenea măsură de nesuportat pentru cea care l-a iubit și pe care a iubit-o, încât ea să săvârșească un gest paradoxal creștinesc, într-o formă pe care creștinii nu o acceptă, și anume: luarea vieții.

Nu știu ce să omagiez mai mult, opera extraordinară a marelui poet, faptul că el și-a învins, de atâtea ori, piedicile de toate naturile care i-au stat în cale sau acest fapt inimaginabil: că a putut stârni o asemenea dragoste.

Și ce om trebuie să fi fost Irinel Liciu - Dumnezeu s-o ierte și pe dânsa! - dacă a înțeles, până la confundarea cu moartea, cine este cel pe care îl pierdea, cine este cel de a cărui moarte a luat cunoștință și s-a întors în casa care fusese a amândurora și a hotărât să îl caute dincolo de hotarele vieții. Și să-l urmeze imediat.

Într-adevăr, cum spunea colegul mai pleșuv, aici pentru că dumnealui a spus că eu sunt "mai greu", nu aveam nume...

Domnul George Mihail Pruteanu:

Mai cu greutate!

Domnul Adrian Păunescu:

Da, cum a spus colegul "mai cu pleșuvie", aici, m-am ocupat, în Cenaclul "Flacăra", ani și ani, și cu răspândirea marilor poezii române și unversale printre cititorii unor generații, unor generații care aveau nevoie de hrană. Și una dintre aceste mari poezii a fost și rămâne "Mistrețul cu colți de argint". Vreau să vă spun că, printr-un exercițiu permanent de educație, oameni care nu aveau nici un fel de alt reper educațional, ajunseseră să iubească poezia lui Doinaș, ca și alte poezii mari ale lumii și ale limbii române, și să și-o dorească în momentele de sărbătoare. Poate nu știți, dar poezia "Mistrețul cu colți de argint" se recita la nunți, se recita la momentele în care se regăseau colegi după ani și ani de despărțire, se recita pe stadioane, se recita în munți, se recita în intimitate.

Sunt fericit că, în ciuda faptului că nu am avut niciodată relații foarte apropiate cu marele poet, nu l-am atacat niciodată și nu am părăsit niciodată opțiunea mea pentru marea lui poezie, inclusiv în momentul în care a publicat o carte de traduceri foarte importantă pentru cultura română, în urmă cu câteva luni, o carte de traduceri din care lipsea tocmai ceea ce mi se pare că s-a împlinit acum, lipseau traducerile lui Shakespeare,

Shakespeare cu care seamănă acest episod din viața culturii române și din moartea culturii române, episodul celor doi iubiți care pleacă împreună din viață pe tărâmul necunoscut. Parcă Doinaș a încheiat de tradus ceea ce multă vreme n-a îndrăznit, Shakespeare, un sonet absolut din care el și soția lui a ales să fie un distih, distihul final, 14 tăceri aliniate solemn și ei doi încheind sonetul acestei definitive tăceri! Aș spune, așadar, aici, pe loc:

"Aceasta-i iubirea, în formă de rană,

Un insuportabil destin ucigaș,

Ca în tragedia shakespeareană,

Așa au murit Irinel și Doinaș.

Mistrețul cu colți de argint peste arte,

Năvalnic porni, să omoare discret,

Cei doi logodiți pe vecie în moarte Sunt tragic distih dintr-un ultim sonet."

În ceea ce privește partea de declarație cu adevărat politică vreau să spun că e urgent să atragem atenția de la tribuna Senatului, celor în drept, să se ocupe de problema pâinii din toamna și din iarna care vin, pentru că seceta în care ne zbatem poate fi catastrofală, poate fi mortală pentru România.

Zac utilaje nefolosite, se deteriorează energii neluate în seamă și trece vremea cerealelor. E urgent! Este cel mai urgent! Seceta! Apa! Irigațiile!

În urmă cu câtva timp o ziaristă din Timișoara m-a sunat și mi-a spus că ziarul "Bănățeanul" dorește să publice câteva rânduri despre un dosar pe care l-au găsit la Parchetul Militar Timișoara, dosarul fostului deținut politic Constantin M. Păunescu, tatăl meu.

Mi-a adus la cunoștință câteva dintre filele acestui dosar, mi-a spus că este zguduită de ceea ce vede acolo și, sigur, era în același timp mirată și se pregătea să fie și consternată că nu am urmat drumul tatălui meu, fostul militant liberal, învățătorul Constantin Păunescu.

Eu despre acestea voi mai vorbi, pentru că ele sunt fapte care mă preced și probabil mă și determină, mă îndrumă, chiar dacă nu am urmat calea tatălui meu.

Altceva, însă, aș semnala acum. Obsesiv, în anchetele care i s-au făcut tatălui meu și în bătăile pe care le-a primit și în ținerea în apă rece, până la brâu sau până la genunchi, revine ideea că el și alții ca el doreau ca în România să vină o altă orânduire. Ei doreau schimbarea ordinii sociale și chiar au pătimit îndelung pentru aceasta și așteptau să vină puterile occidentale să facă dreptate.

Nu știu dacă faptul acesta s-a întâmplat, știu că noi, astăzi, suntem în fața unei opțiuni care ne aliniază cu toți viii și toți morții noștri, aderarea la NATO. Am mai vorbit de la această tribună și mă adresez Domniilor voastre încă o dată cu un gând care mă urmărește: să facem cumva și în perioada care urmează să găsim soluția, pentru a nu ne face noi înșine rău, în bătălia pentru a ne ocupa locul meritat în lumea noastră și în Europa noastră.

Sigur că este o adresare bivalentă, mă adresez și nouă, celor care facem parte din partidul Guvernului, și mă adresez și dumneavoastră, colegilor care faceți parte din partidele de opoziție. Oricâte ne-ar despărți, de această dată, în această vară care urmează să se instaleze, va trebui să găsim soluția pentru a nu omorî nici măcar un strop din șansa noastră de a fi acolo unde au dorit să fim cei ce ne-au premers, bătându-se cu toate monstruozitățile, bătându-se cu toate dictaturile, bătându-se cu propriile limite, cu propriile tentații, cu propriile slăbiciuni.

Eu cred că e momentul în care cineva trebuia să spună asta. Poate Guvernul a considerat că nu e de demnitatea lui să ceară tuturor partidelor politice că ar fi momentul unui moratoriu, că ar fi momentul unui armistițiu pe problemele fundamentale. Îmi pare rău că nu s-a solicitat acest lucru, îl spun eu, știind că există și posibilitatea ca el să fie luat în ușor, cum scrie pe pagina de gardă a cărții "Craii de Curtea Veche", a lui Mateiu Caragiale: "Aici, unde totul e luat a la legere".

Totuși, eu știu cât de profunzi sunteți dumneavoastră și cât de mult contează ca un gând să devină și cuvânt și gândul meu devine, iată, cuvânt. Dacă vom face, prin absurd, ca intrarea noastră în locurile, în instituțiile europene, mondiale, de securitate, să fie mai dificilă sau chiar să întârzie, vom binemerita vinovăția și remușcarea. Și, repet, această adresare nu merge numai către dumneavoastră, oamenii din opoziție, ci către noi înșine, către propriul nostru Guvern.

Aici nu mai este vorba de o politică pe jumătate de an, de un buget pe un an, aici este vorba de bugetul moral al unei țări pentru restul istoriei. Orice s-ar întâmpla trebuie să se întâmple în interiorul unei garanții de securitate pentru noi și pentru ai noștri. Să ne închipuim că sunt interesate și serviciile de securitate ale Malgâșiei de Sud, ca o parte din această țară a noastră să devină autonomă, eventual, undeva între Malgâșia și România, prin aceea că România nu are acces la NATO sau, ulterior, la Uniunea Europeană. La fel, pot fi interesate de blocarea noastră servicii de informații ale Ursalandei Albe Unite.

Să ne închipuim că există numeroase căi de provocare a unui destin nedrept pentru noi, acum, în această vară. Să fim mai atenți decât oricând! Aceasta este convingerea mea. Se poate ca lucrul acesta să nu intereseze pe unii, așa cum se întâmplă în clipa de față, când spatele și fața par a fi una, undeva, în sala în care ne aflăm. Este, totuși, mai presus de trăncăneala lipsită de dibăcie și sporovăiala de doi bani a unor oameni care nu pot să se ridice la înălțimea exponenței care ne-a adus aici, că, în momentul de față, ne cheamă pe ea calea majoră și că orice inventare de probleme, orice exarcerbare a unor probleme existente, orice creație dincolo de adevăr reprezintă atacuri la interesul național, care este acela de a merge în consens cu înaintașii spre Europa, de a găsi, în fine, soluția externă ca să ne putem ocupa serios și de marile probleme interne, pentru a reveni la vocația de constructori, pentru a reveni - prin muncă performantă - la vocația de căuzași ai marilor orizonturi umaniste. Despre acestea toate am crezut necesar să vorbesc și să mă adresez cu acest apel dumneavoastră, tuturor celor interesați de transformarea unei speranțe în certitudine.

Poate că oamenii de autoritate executivă sunt acum prea absorbiți de ceea ce fac în politica externă spre a observa cu atenție și relele dinăuntru, care nu sunt puține și care nu se pot rezolva de pe o zi pe alta, dar trebuie luate în seamă și trebuie găsită vindecarea. Eu am crezut și cred că, în momentele-cheie, ca și la sărbătorile triste sau vesele ale oricărei familii, ale oricărei comunități, membrii comunității trebuie să se unească, trebuie să se armonizeze, trebuie să treacă de ceea ce-i desparte spre a găsi împreună soluția de ieșire din marele dezastru economic, social și, după părerea mea, și politic, care ar interveni dacă România nu și-ar ocupa locul meritat în structurile europene și euroatlantice. A fost și rămâne obligația mea de conștiință, repet, sunt marcat de obsesia generației unora dintre cei de față și a tatălui meu, pentru o altă locație geografică și istorică a României. Vorbesc despre asta acum, când nu este prea târziu, pentru că mi se pare că prea este îmbâcsită atmosfera în acest moment de diversiuni, de exagerări și de lupte care se pot transforma din lupte de cerneală în lupte de sânge. Ar fi nemeritat, și nu numai pentru noi, ci mai ales pentru cei pe care-i reprezentăm și care trebuie să-și găsească în noi reprezentanții în bătălia victorioasă pentru Europa. (Aplauze.)

Domnul Alexandru Athanasiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 30 noiembrie 2021, 2:51
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro