Nicolae Vasilescu
Nicolae Vasilescu
Ședința Camerei Deputaților din 1 octombrie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.138/11-10-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 01-10-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 1 octombrie 2002

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.14 Nicolae Vasilescu - despre dezbaterile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei referitoare la problemele riscurilor semnării acordurilor bilaterale privind Tribunalul Penal Internațional;

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Nicolae Vasilescu.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Doamnelor și domnilor,

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dezbătut, zilele trecute, în procedură de urgență, problema riscurilor semnării acordurilor bilaterale privind Tribunalul penal internațional, cerând oficial României să nu ratifice acordul cu Statele Unite.

Graba cu care România a semnat acordul cu SUA privind imunitatea cetățenilor americani, semnalată, de altfel, de noi de foarte mult timp, pune din nou în dificultate autoritățile de la București în fața instituțiilor europene. Comisia Europeană ne-a arătat obrazul pentru că suntem singura țară europeană și prima din lume, chiar înaintea Israelului, cel mai fidel aliat al americanilor, care a semnat acordul privind nejudecarea soldaților americani de către Curtea Penală Internațională, înainte ca Uniunea Europeană să prezinte o poziție vizavi de acest subiect. Celor 15 membre ale Uniunii și țărilor candidate la aderare li s-a dat undă verde de la Bruxelles să negocieze acorduri bilaterale cu Washington-ul, cu condiția ca termenii acestora să nu lezeze prevederile acordului internațional care reglementează funcționarea CPI.

Negocierile cu Statele Unite ar trebui să țină seama de trei principii. În primul rând nu toți cetățenii americani ar urma să beneficieze de imunitate în fața Curții, ci doar aceia aflați în misiune oficială, trimiși de Washington în misiuni diplomatice sau militare. La rândul lor, autoritățile americane ar trebui să garanteze că persoanele de cetățenie americană care s-ar face vinovate de crime aflate sub incidența Tribunalului Penal Internațional vor fi judecate și condamnate în Statele Unite. În al treilea rând, acordurile bilaterale încheiate cu SUA nu ar trebui să aibă reciprocitate, astfel încât europenii aflați pe teritoriul american să poată fi extrădați de către TPI. Termenii în care se vor negocia aceste acorduri bilaterale ar putea să nu fie pe placul Statelor Unite. Până acum, Washingtonul a insistat, după cum știm, pentru acordarea de imunitate tuturor cetățenilor americani și nu doar militarilor sau diplomaților. Oricum, stabilirea unei poziții comune la nivel european asupra CPI oferă, iată, o solidă bază de dialog pentru viitoarele negocieri cu SUA, nu și pentru România, singurul stat candidat la Uniunea Europeană, care a semnat deja un acord cu Statele Unite, fără să țină cont de prevederile Uniunii Europene.

Experți ai Comisiei Europene cred, de altfel, că un acord cu Statele Unite pentru asigurarea imunității cetățenilor americani în fața tribunalului este contrar, din punct de vedere legal, prevederilor Statutului Curții Penale Internaționale. Necesitatea înființării acesteia a fost ca urmare a zguduirii conștiinței umanității pentru milioanele de copii, femei, bătrâni devenite victime ale unor atrocități incredibile.

Pentru a putea trimite când vor și fără acordul nimănui comandouri ucigașe în diferite țări ale lumii, în misiuni de asasinare a teroriștilor, americanii au nevoie de imunitate absolută și din partea celor pe care îi pot omorî din greșeală. Operațiunile eronate ale americanilor în Bosnia Herzegovina, în Serbia, în Kosovo și în Afganistan, ca să nu mai amintim de Hiroșima și Nagasaki, soldate cu mii și zeci de mii de morți în rândul civililor, copii, femei, bătrâni, prin "greșirea țintelor", sunt scuzate de către autori prin popularul, la ei și cinicul universal "I am sorry".

Doar pentru România întrarea în NATO cere sacrificii morale. Nici o țară membră nu a recurs la concesii și compromisuri de anvergura celor impuse României. Servilismul guvernanților noștri față de Washington este mascat de parteneriatul închipuit strategic al României cu SUA: să acceptăm nedemn orice ni se impune din lumea liberă, ca și cum am avea altă cale, doar că suntem în lumea robilor. Este ușor, este simplu să dăm la infinit vina pe ruși, pe nemți, pe americani, pe oricine altcineva, fără a ne asuma marea vină de a nu simți românește. Se îngroașă rândurile celor care nu mai simt românește. Ca niște "boi autentici" din "Plaiul cu boi" al lui Dinescu, care trag la carul manipulatorilor, guvernanții români vor cu tot dinadinsul să intrăm în NATO, considerând că integrarea europeană mai poate aștepta. Ce avantaje ne aduce integrarea în NATO, în afară de faptul că...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Sintetizați, domnule deputat, sintetizați!

Domnul Nicolae Vasilescu:

Sunt la final, domnule președinte.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Ați depășit...

Domnul Nicolae Vasilescu:

"Tot ceea ce este necesar pentru triumful răului, spune Edmond Burke, este ca toți cei buni să nu facă nimic".

Vă mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 28 noiembrie 2021, 23:56
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro