Viorel-Gheorghe Coifan
Viorel-Gheorghe Coifan
Ședința Camerei Deputaților din 8 octombrie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.143/18-10-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 08-10-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 octombrie 2002

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.23 Viorel Gheorghe Coifan - însemnări pe marginea colocviului "Regionalizarea în România", Sinaia - oct. 2002;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

Lipsa de transparență a Ministerului Administrației Publice în organizarea colocviului "Regionalizarea în România", Sinaia, 7-8 octombrie 2002.

În perioada 7-8 octombrie 2002, sub auspiciile Ministerului Administrației Publice, a Uniunii Naționale a Consiliilor județene și a Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa, a fost organizat la Sinaia un colocviu axat pe problematica regionalizării în România.

Organizarea acestui colocviu reprezintă una dintre măsurile din cadrul mai larg al procesului de monitorizare a situației democrației regionale în România și care a constituit obiectul Raportului de informare asupra democrației locale și regionale în România, prezentat la Strasbourg cu ocazia celei de-a opta sesiuni a CPLRE din aprilie 2002.

Dezbaterile din cadrul acestui colocviu ar fi putut constitui o bună ocazie pentru clarificarea conceptelor ce stau la baza regionalizării, pentru prezentarea principiilor Consiliului Europei în materie de autonomie regională, și nu în ultimul rând pentru cunoașterea experiențelor țărilor europene ce au constituite astfel de structuri. Ar mai fi putut demonstra voința Guvernului PSD de a purta un dialog sincer referitor la un subiect sensibil pentru opinia publică, cu toate forțele politice reprezentate în Parlament. Nu a fost să fie!

Organizatorii români - MAP și UNCJ - au ignorat din neștiință, dar și cu reavoință conținutul raportului menționat anterior, și anume stadiul democrației locale și regionale din țara noastră.

A discuta un subiect de o mare actualitate dar în același timp sensibil, prin conotațiile ce se pot da, datorită confuziei în termeni, în absența parlamentarilor membri în comisiile de administrație publică din Senat și Camera Deputaților, în absența primarilor din marile municipii, reprezintă un gest de o gravitate majoră prin consecințele pe care le poate genera. Organizatorii români au invitat doar miniștri și secretari de stat, doar președinți de Consilii județene cu cotizația pentru Uniune plătită la zi, cu alte cuvinte doar reprezentanți ai actualei puteri PSD și doar o parte dintre autoritățile publice implicate în procesul de descentralizare.

Ministerul a ignorat Parlamentul, iar UNCJ celelalte asociații din cadrul FALR. În realitate, s-a demonstrat, dacă mai era necesar, că actuala Putere nu dorește nici dialogul onest și constructiv, nici respectarea principiilor transparenței și a parteneriatului cu cei aleși la diferite niveluri. Actuala Putere ignoră valențele constructive ale unor astfel de comportamente. Așa se explică faptul că în administrația publică reforma stagnează, iar legi importante ca și Statutul Aleșilor Locali sunt retrimise pentru corecturi la Guvern doar în urma sugestiilor de la Strasbourg.

Este oare necesar ca forurile europene, CPLRE, APCE, Parlamentul European să intervină aproape constant pentru a corecta stângăciile din actul de guvernare? Nu s-a demonstrat de atâtea ori că, atunci când un proiect de lege, un program de reformă dintr-un anumit domeniu sunt discutate serios eliminând accentele politicianului, promovarea lor are reale șanse de succes?

Regionalizarea în țările excomuniste din Europa Centrală reprezintă un proces important, consumator de resurse materiale și umane. Ea este privită în primul rând din perspectiva dezvoltării durabile comparabilă cu cea din spațiul Uniunii Europene. Un astfel de proces nu poate fi tratat superficial doar din orizont guvernamental, pentru a mai bifa un obiectiv din Programul de guvernare al PSD.

Prin urmare, considerăm că lipsa de transparență cu care s-a abordat acest subiect în cadrul colocviului organizat de MAP reprezintă mai mult decât o lipsă elementară de politețe față de Parlament. Este o gafă politică din lungul șir al unor astfel de erori ce vor fi sancționate de electorat la momentul potrivit. Adică la alegerile din 2004.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 27 noiembrie 2021, 22:46
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro