Plen
Ședința Camerei Deputaților din 1 martie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.20/08-03-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 01-03-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 1 martie 2004

6. Dezbaterea Propunerii legislative pentru înființarea comunei Micfalău prin reorganizarea comunei Malnaș, județul Covasna (restituită comisiei).
 
consultă fișa PL nr. 732/2003

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................

Propunerea legislativă pentru înființarea comunei Micfalău, prin organizarea comunei Malnaș, județul Covasna.

Poftiți, domnule deputat.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Doi senatori și doi deputați din județul Covasna am depus acest proiect de lege care se referă la o situație aparte - cea a celei mai mari comune din județul Covasna, și anume comuna Malnaș, în care în vara anului trecut s-au făcut toate demersurile pentru ca ea să se desprindă în trei comune - comuna Bixad, comuna Micfalău, respectiv comuna Malnaș, care ar rămâne cu trei localități - Malnaș, Malnaș Băi și Valea Zălanului, Malnaș Băi fiind o stațiune balneo-climaterică cu apă minerală, cu o gară unde se opresc și trenurile accelerat.

Nu vreau să discut din ce motive aceste două legi care ar fi reglementat înființarea comunei Bixad, respectiv înființarea comunei Micfalău nu au ajuns concomitent și la timp la comisie.

Atunci când a fost discuția legii mari, care cuprindea înființarea mai multor comune, am ridicat această problemă și doar abia atunci am constatat că, după cum am mai spus, din varii motive care mie îmi scapă, comisia nu a fost sesizată cu Legea privind înființarea comunei Bixad. În comisie s-a luat decizia să nu se includă pe listă situația comunei Malnaș și să nu apară nici o comună din județul Covasna, urmând să se dezbată cele două legi concomitent.

Am depus încă odată Legea pentru înființarea comunei Bixad, dar până la dezbaterea acestei legi pentru desprinderea comunei Micfalău, deși depusă această lege, nu a fost încă sesizată comisia cu înființarea comunei Bixad, drept pentru care, aparent, din citirea textelor depuse, a reieșit că înființarea acestei comune ar fi imposibilă - că nu corespunde legilor.

Într-adevăr, această reînființare a comunei Micfalău, desprinzându-se din comuna Malnaș, ar fi chiar ilogică pentru că ar fi centrul comunei din care s-ar desprinde o comună separată, iar din celelalte două comune ar rămâne o singură comună.

Propunerea este de respingere.

Aș avea și eu posibilitatea de a găsi chichițe formale ca să arăt că de fapt am dreptate să o retrimiteți la comisie din punct de vedere procedural, dar eu vă propun, din punct de vedere al fondului problemei, să o retrimiteți la comisie, și poate până atunci va ajunge și celălalt proiect de lege - cel cu comuna Bixad, și să îl dezbateți împreună și să decideți în cunoștință de cauză.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

În ceea ce privește cererea colegului nostru, ar trebui să v-o supun pur și simplu votului dumneavoastră, însă sunt dator să vă semnalez și dumneavoastră și colegului dumneavoastră că pe 4 martie expiră termenul de 45 de zile și, atunci, v-aș propune, și să fie de acord și domnul deputat, să amânăm dezbaterea numai până mâine, pentru ca comisia să aibă posibilitatea să o mai examineze încă odată, inclusiv în comparație cu soluția care se dorește a fi adoptată.

Mâine dimineață avem ședință la Camera Deputaților; după-amiază avem ședință comună. Iar 4 martie este joi.

Domnule ministru Gaspar, veți să interveniți? Nu.

Înțeleg că vă însușiți propunerea aceasta, domnule deputat? Să se amâne până mâine, și mâine o vom dezbate oricum.

Rog Comisia să verifice unde este propunerea cu privire la comuna Bixad, și în după-amiaza aceasta să vă întâlniți ca să faceți raportul.

Stimați colegi,

Sunteți de acord să se amâne până mâine dezbaterea acestui proiect? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Se restituie comisiei. Așteptăm un raport suplimentar mâine dimineață.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 5 decembrie 2021, 22:57
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro