Radu Ciuceanu
Radu Ciuceanu
Ședința Camerei Deputaților din 15 iunie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.91/23-06-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021 (comună)
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 15-06-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 15 iunie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.5 Radu Ciuceanu - prezentarea unei ample analize asupra falimentării Băncii Internaționale a Religiilor;

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Ciuceanu, și apoi domnul Dumitru Bentu.

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Urmare scrisorii nr.XII/G/163 din 20 mai 2004, pe care v-a adresat-o Banca Națională a României, sub semnătura domnului Mugur Isărescu, guvernator, prin care solicita "sancționarea" subsemnatului pentru faptul că Comisia pentru cercetarea abuzurilor corupției și pentru petiții "a îndrăznit" să efectueze cercetări, verificări și expertize asupra unui caz notoriu de crimă organizată și corupție instituționalizată privind falimentul premeditat și lichidarea prin jaf a Băncii Internaționale a Religiilor, am onoarea să vă informez că inițial am avut intenția de a vă răspunde numai în scris în legătură cu conținutul scrisorii menționate, dar, având in vedere aspectele incriminatorii aduse de către domnul Mugur Isărescu, guvernator al BNR, mă simt obligat să fac și o declarație politică în fața Parlamentului României.

Întrucât materialul de răspuns este mai stufos, permiteți-mi, domnule președinte, să îl depun în scris.

(Declarație consemnată conform materialului depus la secretariatul de ședință.)

În fond, ce ne reproșează domnul Guvernator? Îndrăzneala că eu și colegii mei din comisia pe care o conduc, să continuăm efortul nostru constant și legal de a aduce în fața Parlamentului României și organelor abilitate acte infracționale de o rară gravitate, acte ce demonstrează fără drept de tăgadă că anumite persoane - unele cu funcții și responsabilități în anumite instituții - unele chiar din Banca Națională, condusă de "desemnatul nostru guvernator" Mugur Isărescu - s-au asociat în scopul comiterii de infracțiuni și au emis acte normative care să le acopere activitatea etc.

Este absolut uimitor cum domnul Mugur Isărescu și-a pus semnătura și pe această a doua epistolă trimisă Parlamentului, devenind inchizitor, atribuindu-și rolul de acuzator al membrilor Comisiei noastre, în loc să cerceteze cu grijă faptele așa cum sunt prezentate în cele două volume elaborate de noi după îndelungate cercetări și după obținerea probelor, dovezilor concrete care incriminează chiar subalterni ai domniei sale.

Și prin această a doua scrisoare domnul Isărescu cere "condamnarea" subsemnatului pentru că eu și colegii mei am avut curajul să devoalăm fapte ce constituie în mod cert infracțiuni de gravă corupție.

Se dovedește și se confirmă astfel încă odată cu prisosință că luările de poziție din anii trecuți a unor specialiști, în sensul că BNR continuă să se considere și să-și aroge prerogative de "supra-parlament" al României, un "stat în stat", un gen de fost CEPEEX, erau întemeiate.

Cum este posibil ca domnul Isărescu să fie determinat acum de subalternii săi să semneze scrisori incrimnatorii la adresa parlamentarilor care l-au desemnat ca guvernator al BNR, într-un dosar bine cunoscut - dosarul falimentului, absolut premeditat al Băncii Religiilor, când însăși același domn Isărescu spunea într-un interviu în luna decembrie 2002 că în legătură cu cazul BIR "nu este bine să vorbească dânsul, deoarece nu se afla în BNR când s-a declanșat falimentul acestei bănci, și că ar fi bine să răspundă cei ce conduceau Banca Naționala la vremea aceea"?

Ce a intervenit în atitudinea domnului Mugur Isărescu de a refuza să privească realitatea în față? Ce îl determină pe domnul Isărescu să ia apărarea unor colaboratori și subalterni ai săi care se fac vinovați de implicarea într-un caz în care s-au comis grave abuzuri și încălcari flagrante ale legii ?

Pentru care motiv domnul Mugur Isărescu a semnat un material ce sunt sigur i-a fost prezentat nu numai trunchiat, dar și alterat cu neadevăruri de către colaboratorii săi, care încearcă cu disperare să se apere acum, după ani, pentru implicarea și complicitatea lor în distrugerea unei bănci românești?

Și acum să intrăm în subiectul problemei, dar nu la modul general în care a făcut-o domnul Isărescu, ci în mod concret, pe bază de documente și fapte probate, demonstrând încă o dată implicarea cu premeditare a unor colaboratori apropiați ai domnului Isărescu în acest caz, care va rămâne în istorie precum cazul Skoda sau Foker.

Deci să luăm faptele în ordine cronologică, demonstrând printr-un calendar exact premeditarea falimentului și lichidarea prin jaf a numitei bănci, făcând precizarea că, întregul conținut al celor două volume elaborate de Comisia noastră se bazează pe dovezi, pe documente, pe acte autentice, pe probe indubitabile, toate reprezentând purul adevăr în acest caz, nefiind infirmate, ci confirmate de autoritățile competente.

La 19 noiembrie 1999, în baza unei Note de fundamentare semnată chiar de domnul Mugur Isărescu, fostul premier Radu Vasile semnează Ordonanța de urgență a Guvernului nr.186/1999 pentru modificarea și completarea Legii nr.83/1998 privind falimentul băncilor.

În Nota de fundamentare se sublinia necesitatea investirii lichidatorilor cu atribuțiuni și competențe ale judecătorului-sindic, Nota de fundamentare încheindu-se cu stabilirea ordinii de precădere a plății onorariilor lichidatorilor, imediat după plata impozitelor și taxelor de timbru.

Graba emiterii acestui act normativ a fost atât de mare încât chiar în aceeași zi de 19 noiembrie 1999 ordonanța menționată apare în Monitorul Oficial al României. Spre aducere aminte, precizăm că 19 noiembrie 1999 era vineri - zi scurtă de lucru.

Mai interesant rămâne însă faptul că din site-ul de pe Internet al firmei "Reconversie și valorificare active" rezultă că autorii OUG nr.186/1999 sunt doi avocați, respectiv Arin Stănescu și Călin Andrei Zamfirescu, patronii acestei societăți de lichidare.

S-ar putea replica faptul că este o pură întâmplare, BNR facând apel la serviciile celor doi pentru o consultanță oarecare, în speță redactarea și elaborarea unui simplu act normativ. Lucrurile nu stau însă deloc așa, și veți vedea în continuare pentru care motive.

La numai o săptămână după publicarea ordonanței amintite, adică la 27 noiembrie 1999, cei doi avocați, Arin Stănescu și Călin Andrei Zamfirescu devin "practicieni în reorganizare și lichidare judiciară" și se înscriu în Tabloul practicienilor în lichidare și reorganizare judiciară, ca tot în aceeași zi de 27 noiembrie 1999, firma lor, "Reconversie și valorificare active", să devină "firmă specializată" în activitate de lichidare, înscriindu-se și ea în Tabloul persoanelor juridice "specializate" în reorganizare și lichidare judiciară "

Ulterior, "tot datorită unor întâmplări", toate băncile cărora Banca Națională le-a cerut declanșarea falimentului au fost încredințate spre lichidare chiar acestei firme.

Și acum revenim la Banca Religiilor.

Din expertiza efectuată în dosar, în baza datelor existente în documente, la 1 ianuarie 2000, activul net al BIR era un activ pozitiv, ridicându-se la 186,2 miliarde lei, iar lichiditatea imediată a BIR (rezerva la BNR, plasamente la alte bănci, titluri etc.) era de 1.046 miliarde lei.

La 17 ianuarie 2000, Banca Națională, în cadrul atribuțiilor sale de supraveghere a sistemului bancar, dispune la BIR o "inspecție la fața locului", deși un control de fond asupra acestei bănci se terminase numai cu trei luni în urmă, respectiv în luna octombrie 1999, încheindu-se cu un proces-verbal al inspecției și un punct de vedere al conducătorilor băncii, documente cuprinzând elemente care în nici un caz nu duceau la concluzia că situația acestei bănci ar fi impus măsuri radicale.

În cursul anului 1999, în conformitate cu prevederile Codului Comercial și ale Codului Civil, în cadrul operațiunilor comerciale de rutină BIR efectuase unele cesiuni de creanță pe care în luna octombrie 1999, în cadrul controlului BNR, acestea fuseseră acceptate ca atare, nefiind interzise prin nici o reglementare a Băncii centrale.

La 28 ianuarie 2000, tot ca din întâmplare, Banca Națională emite Circulara nr.6 /2000 privind reflectarea unor operațiuni în contabilitate, prin care la punctul 7 dispune ca creanțele aferente contractelor de cesiune efectuate de bănci în 1999, pe care în luna octombrie le găsise ca fiind legale, să fie evidențiate în afara bilanțului și să fie trecute în contabilitate pe "pierderi". Prevederile pct.7 al numitei Circulare încălcau în mod evident atât prevederile Codului civil și Codului Comercial, cât și principiul neretroactivității aplicării legilor.

Ce este însă interesant este faptul că singura bancă ce efectuase astfel de operațiuni în anul 1999 era numai Banca Internațională a Religiilor. Urmare a acestui fapt, prin aplicarea retroactivă a prevederilor pct.7 din circulara amintită, exercițiul financiar pe anul 1999 al BIR s-a încheiat cu o "pierdere contabilă" de 101 miliarde lei.

La 31 ianuarie 2000, Banca Națională dispune ca "inspecția la fața locului" începută la BIR la 17 ianuarie să fie continuată prin instituirea "supravegherii speciale". Astfel, începând cu această dată, BIR este condusă prin dispozițiile și ordinele viceguvernatorului BNR Mihai Bogza și prin echipa sa, prezentă la fața locului în sediul BIR.

Paralel cu "supravegherea specială", prin Ordinul nr.10/2000 al viceguvernatorului Mihai Bogza, Banca Națională impune măsuri restrictive asupra activității BIR, precum: interzicerea atragerii de surse, interzicerea acordării de credite/linii de finanțare, suplimentare/reeșalonare, avalizare de bilete la ordin, emitere de scrisori de garanție, deschidere de acreditive, cu excepția celor garantate cu depozite colaterale sau scrisori de garanție bancară.

Prin aceste măsuri, practic Băncii Internaționale a Religiilor i se ia obiectul de activitate. Astfel, activul net al băncii începe să devină negativ iar lichiditatea imediată începe să scadă vertiginos.

Așa se face că la 31 martie 2000, activul net al băncii, din pozitiv - 186,2 miliarde lei, devine negativ - 18 miliarde lei, rezerva minimă obligatorie scăzând pe zi ce trece, resursele băncii neputându-se reface, datorită măsurilor impuse de BNR.

În modul acesta se pregăteau condițiile de faliment prevăzute în OUG nr. 186/1999, elaborată de BNR cu sprijinul celor doi avocați.

Dar tot atunci domnul Mihai Bogza, viceguvernator al BNR, în baza cifrelor existente la 31 martie 2000, având certitudinea declanșării falimentului BIR, redactează o Notă de fundamentare pentru emiterea unei ordonanțe de urgență a Guvernului, prin care solicita o linie de credit de 1.500 miliarde lei, necesari despăgubirii deponenților Băncii Religiilor, căreia ar urma să i se declanșeze procedura de faliment. Ce vise oraculare o fi avut domnul viceguvernator BNR Mihai Bogza, care i-au anticipat mișcările?

Oare ce poate fi mai evident decât demonstrarea, prin acest fapt, că domnul Mihai Bogza programase falimentul Băncii Internaționale a Religiilor încă de la luarea măsurilor de interzicere a obiectului de activitate al băncii sau chiar din toamna anului 1999, după emiterea celebrei ordonanțe de urgență?

Și tot în mod întâmplător, în acea perioadă a lunilor martie - aprilie 2000, în presă apar materiale, "din surse demne de încredere din cadrul BNR", referitoare la faptul că prin BIR "se spală bani pentru carteluri de droguri din Columbia, se spală bani pentru mafia rusă, se spală bani însuși pentru președintele Putin" etc. etc. Toate aceste alegații nu s-au confirmat niciodată de către organele specializate în materie.

O altă întâmplare este demnă de reținut: tot în luna aprilie 2000, un viceguvernator al BNR face o vizită la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, sfătuind un ierarh - membru al Sinodului BOR - "că ar fi înțelept ca unitățile de cult să-și retragă depozitele de la Banca Religiilor, deoarece aceasta se află în criză".

Și tot în același timp, un secretar de stat de la Ministerul Finanțelor (cine o fi oare?), dă indicații societăților cu capital de stat și regiilor autonome care aveau depozite și lucrau cu BIR să-și lichideze conturile de la această bancă și să-și transfere operațiunile și depozitele la alte bănci.

La 28 aprilie 2000, prin ordinul nr.29/2000 al aceluiași viceguvernator, domnul Mihai Bogza, se hotărăște ca "supravegherea specială" asupra BIR să fie prelungită până la sfârșitul lunii mai 2000.

În urma tuturor acțiunilor arătate mai sus, ghișeele unităților BIR încep să fie luate cu asalt de către deponenți, care insistă să-și lichideze depozitele înainte de termenele scadente. După cum se știe, resursele financiare ale băncilor sunt plasate în credite, în titluri etc., ele nefiind păstrate în tezaurul băncilor. Lichiditatea BIR continuă să scadă în mod vertiginos.

Pentru a face față acestui val de retrageri, determinat de însăși și prin măsurile impuse de BNR, la 28 aprilie 2000, conducerea BIR, în conformitate cu prevederile art.20 și 27 din Legea nr.101/1998, Statutul BNR, solicita Băncii Naționale a României, (în calitatea sa de "împrumutător de ultimă instanță"), să acorde Băncii Religiilor un "credit-punte" de 300 miliarde lei, pe termen scurt, precizând că prin acest credit s-ar evita plata de către Fondul de garantare al depozitelor bancare a deponenților BIR cu suma de cca.1900 miliarde lei.

Dacă nu ar fi existat alte interese sau un alt plan în ceea ce privește Banca Religiilor, acest credit putea fi acordat în mod legal pentru protejarea sistemului bancar și neperturbarea efectuării plăților. Dar, din nefericire, așa cum s-a arătat mai sus, domnul Mihai Bogza solicitase și el o linie de credit încă de la 31 martie 2000, tocmai pentru plata deponenților - persoane fizice - ale BIR. Deci falimentul acestei bănci era în mod evident premeditat.

Tot în aprilie 2000 apar însă la BIR și binevoitori, care doresc să sprijine banca în momentele sale de restriște: astfel, chiar soția domnului viceguvernator BNR Mihai Bogza, împreună cu asociatul său, Nicolae Mihalache, prezintă conducerii BIR grupul de investitori "Jaquilla" care intenționează să majoreze capitalul BIR cu 20 milioane USD.

Încep tratativele cu acest grup, dar după scurtă vreme negocierile s-au întrerupt deoarece chiar BNR a refuzat o solicitare a grupului "Jaquilla" de a se efectua mai întâi un audit al BIR, ca numai apoi să se depună într-un cont suma de 20 milioane dolari. Ulterior, s-a aflat că grupul nu se înțelesese asupra comisionului cu partenerii români care îl prezentase.

Și tot în aprilie 2000, conducerea BIR mai primește o ofertă: de la administratorul unic al Companiei "Poșta Română", domnul Nicolae Mâzgăreanu, acționar al BIR, care își manifesta și el intenția ca Poșta Română, acționar al BIR cu 1,13%, să majoreze capitalul băncii cu o sumă care să determine ca aceasta (Poșta Română) să devină prin deținerea a peste 51%, acționar majoritar.

Legat de demersul lui Nicolae Mâzgăreanu, un mesager al unui partid contactează conducerea BIR, precizând că aceasta "va deveni banca fiefului partidului care are controlul asupra Departamentului Comunicațiilor ".

Propunerea este primită cu rezerve de conducerea BIR, iar negocierilor nu li se mai dă curs.

BIR continuă și insistă asupra demersurilor sale referitoare la obținerea creditului de numai 300 miliarde lei. Astfel, conducerea BIR repetă cu insistență și obstinație la 8 mai 2000, la 12 mai 2000, la 15 mai 2000, la 24 mai 2000 aceste demersuri.

Este interesant de subliniat modul "matern de mamă bună" a Băncii Naționale, privitor la insistențele BIR. Astfel, la 16 mai 2000, pe o nouă cerere a acesteia, prin care se insista asupra acordării creditului de 300 de miliarde lei, la BNR se pune cu majuscule, rezoluția "VISE", și semnează.

La 29 mai 2000, Banca Națională răspunde demersurilor BIR, arătându-se că s-a hotărât respingerea cererii de acordare a creditului de 300 miliarde lei!!!

Peste exact o lună, respectiv la 29 iunie 2000, BNR emite cererea de declanșare a falimentului BIR - cererea este semnată de viceguvernatorul Mihai Bogza. Pe cerere nu apare nici o ștampilă de înregistrare la Tribunalul București!!! A se vedea anexa.

Și pentru că domnul Isărescu, se pare din necunoștință sau din lipsă de informare corectă, comentează în scrisoarea sa date referitoare la această cerere, repunând în discuție calitatea de "guvernator" a domnului Emil Iota Ghizari, și la semnăturile acestuia "în calitate de guvernator" al BNR, facem urmatoarele precizări.

Conform prevederilor legale (art.36 din Legea nr.101 - Statutul BNR), domnul Ghizari nu a avut calitatea de guvernator, calitate care, conform dispozițiilor amintite, este dată de Parlament în mod nominal și nicidecum printr-o simplă Încheiere a Consiliului de administrație al BNR. Trebuie reținut: domnul Emil Iota Ghizari a suplinit pe guvernatorul titular al BNR, care în acea perioadă era suspendat, îndeplinind funcția de prim-ministru. Prin suplinire nu înseamnă că domnul Ghizari a fost desemnat de Parlament, în calitate de guvernator al BNR!!!

Precizarea de mai sus este confirmată de către Monitorul Oficial al României (anexa) care subliniază cu claritate: nu există nici o hotarâre a Parlamentului prin care domnul Emil Iota Ghizari să fi fost numit în calitate de guvernator al BNR. Și Consiliul Legislativ face precizarea (anexa) că suplinirea de către domnul Ghizari a guvernatorului titular nu însemna că acesta a fost desemnat în calitate de guvernator de către Parlament.

Avem convingerea că domnul Mugur Isărescu nu poate să accepte faptul că, să prespunem, președintele României fiind absent o perioadă sau se află în imposbilitate de a acționa dintr-un anume motiv, în această perioadă președintele Senatului, ținându-i locul de drept, ar semna documente oficiale în calitate de președinte al României.

În concluzie, este clar: domnul Emil Iota Ghizari nu a avut niciodată calitatea de guvernator al BNR, ci a suplinit pe guvernatorul titular, actele emanate de la BNR în acea perioadă necesitând a fi semnate "pentru guvernator", menționându-se calitatea domnului Ghizari de prim-viceguvernator. De altfel, chiar domnul Isărescu, la pag. 3 alin.2 din scrisoare, arată că, în conformitate cu prevederile art.36 alin.5, guvernatorul este suplinit de către înlocuitorul său. Guvernatorul este deci suplinit de înlocuitor, și nicidecum înlocuitorul are calitatea de guvernator, calitate care nu-i poate fi atribuită, conform legii, decât de Parlament. Deci, uzurpare de calități oficiale, infracțiune prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

În ceea ce privește cererea introductivă a BNR, prin care s-a solicitat declanșarea falimentului BIR, cerere emisă la 29 iunie 2000 de Cabinetul Guvernatorului, Banca Națională fiind reprezentată de "guvernator" Emil Iota Ghizari, arătam, spre regretul nostru, anexând o copie conformă cu originalul, obținută și certificată de Tribunalul București, că pe aceasta nu figureaza nici o ștampilă a acestei instanțe. Dacă între timp s-a reușit să se aplice vreo ștampilă - nu cunoaștem în ce împrejurări - acest fapt reprezintă un nou act ilegal, prin care se încearcă acoperirea unor abuzuri și ilegalități.

Interesant însă de reținut că pe cererea menționată, chiar în aceeași zi de 29 iunie 2000 (data redactării acesteia la Banca Națională), s-au pus cu o celeritate demnă de apreciat rezoluțiile a două judecătoare: una, a judecătoarei Năvală Maria - șef al biroului judecător-sindic, prin care se dispune înaintarea cererii la președintele Tribunalului pentru a desemna judecătorul sindic; cea de a doua rezoluție, datată în aceeași zi de 29 iunie 2000, aparținând judecatoarei Negru Cristina, prin care dispune citarea debitoarei prin agent procedural.

Deci, a se reține: în aceeași zi, BNR emite cererea prin care se solicita declanșarea falimentului BIR; în aceeași zi, cererea ajunge la Tribunal; în aceeași zi, șefa biroului judecător sindic pune rezoluția de înaintare a cererii la președintele Tribunalului, pentru desemnarea judecătorului sindic; în aceeași zi, judecătorul sindic pune rezoluția de citare a BIR prin agent procedural. Cine poate crede că principiul celerității într-o instanță de judecată neinteresată sau necomandată, să soluționeze cu o asemenea rapiditate o cerere depusă la acea instanță?

Nu cumva devine suspectă această rapiditate? Desigur că este suspectă, deoarece chiar a doua zi, adică la 30 iunie 2000, viceguvernatorul BNR Mihai Bogza, coordonatorul supravegherii bancare și în același timp și președinte al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, convins fiind că instanța va declanșa falimentul BIR, după ce a refuzat cu obstinație împrumutul de 300 miliarde lei solicitat de BIR, aceasta subliniind neîncetat că în acest mod s-ar evita plata de către Fond a sumei de cca. 1.900 miliarde lei, obține el, chiar domnul Bogza, prin semnătura sa, în cele două calități ale sale - împrumutator si împrumutat - pentru Fondul de garantare al depozitelor bancare, linia de credit de 1.500 miliarde lei, necesară plații deponenților - persoane fizice, prin Ordonanța de urgență a guvernului nr.118/2000, de la BNR.

Așa cum arătam mai sus, Nota de fundamentare a acestei ordonanțe fusese redactată de domnul Mihai Bogza încă de la 31 martie 2000, deoarece falimentul BIR era deci programat. Deci domnul Bogza avea și certitudinea că instanța va declanșa falimentul BIR.

În ceea ce privește avizul emis de BNR pentru lichidatorul "Reconversie și valorificare active", adică firma celor doi avocați (Arin Stănescu și Călin Andrei Zamfirescu), colaboratorii și protejații BNR, subliniem urmatoarele.

Faimoasa Ordonanță de urgență nr.186/1999, "opera" celor doi avocați-lichidatori, stipulează în art.7 alin.1 că: "În cazul deschiderii procedurii falimentului, judecatorul sindic "..va desemna un lichidator, cu avizul Băncii Naționale a României. Acesta va trebui să fie persoană juridică specializată, constituită conform legii".

Se întelege clar: deci avizul BNR trebuie să fie anterior desemnării.

Procedura declanșării falimentului BIR a fost pronunțată la 10.07.2000, la numai zece zile de la introducerea cererii de către BNR. Desemnarea lichidatorului "Reconversie si valorificare active" s-a făcut prin sentința datată 10 iulie 2000, fară avizul Băncii Naționale a României, încălcându-se prevederile menționate mai sus. Magistrata Negru Cristina a solicitat avizul BNR numai ulterior desemnării, respectiv la 14 iulie 2000, iar BNR a acordat acest aviz numai la 19.07.2000.

Legat de acest fapt se pun câteva întrebari: de unde avea convingerea magistrata care a declanșat falimentul BIR că BNR va aviza firma respectivă ca lichidator al BIR? Este clar că avizul BNR trebuia să fie anterior desemnării, și nicidecum ulterior. Așa a procedat instanța când a fost declanșat falimentul Bankcoop. A se vedea sentința civilă nr.721 din 08.02.2000 a aceleiași instanțe, care la pagina 8 alin. 6 stipulează: "În vederea desemnării lichidatorului și a obținerii în acest sens a avizului BNR, acordă termen la 15 februarie 2000, la termenul acordat urmând a se stabili atribuțiile lichidatorului și retribuția acestuia".

Așadar, se confirmă încă odată că avizul BNR trebuia să fie anterior desemnării. Dar aici se mai pune o întrebare: de unde știau și cum de aveau convingerea avocații-lichidatori Arin Stănescu și Călin Andrei Zamfirescu că se va declanșa falimentul BIR, de și-au oferit serviciile firmei lor de lichidare chiar în același timp cu cererea BNR de declanșare a falimentului BIR?

Legat de acest fapt, trebuie subliniat că atât Bankcoop, cât și BIR, precum și celelalte bănci cărora, la cererea BNR, li s-a declanșat falimentul, toate acestea au fost încredințate spre lichidare firmei celor doi avocați.

Oare să fie străin de toate acestea domnul Mugur Isărescu?

Și revenind la cazul BIR: oare domnul Isărescu să nu fi fost informat despre faptul ca la 1 ianuarie 2000, deci cu 15 zile înainte de intrarea în sediul băncii a echipei BNR, indicatorii BIR nu duceau la concluzia necesității declanșării falimentului?

Să nu fi fost la curent domnul Isărescu că instituirea supravegherii speciale, a impunerii de măsuri restrictive asupra obiectului de activitate al BIR de catre domnul Mihai Bogza, aveau un singur scop? Acela de a crea condițiile declanșării falimentului?

Dacă s-ar fi impus necesitatea declanșării falimentului, pentru care motiv nu s-a solicitat acest lucru chiar la 15 ianuarie 2000, când în BIR a intrat Comisia BNR?

Conform prevederilor legale, scopul instituirii supravegherii speciale nu este acela de a aduce o bancă în situația de a-i declanșa falimentul, ci tocmai pentru a o sprijini în a se evita o astfel de procedură. Deci condițiile declanșării falimentului BIR au fost pregătite cu minuțiozitate de către Comisia de supraveghere, la ordinele și dispozițiile domnului Mihai Bogza.

Cu tot regretul, domnul Isărescu trebuie să rețină aceste fapte, domnia sa aflându-se în perioada aceea la Palatul Victoria.

La 10 iulie 2000, într-o ședință de numai 20 de minute, judecatoarea Negru Cristina, mințind cu nerușinare că BNR este creditoarea BIR, fapt absolut nereal, BIR neîmprumutând niciodata un leu de la BNR, respingându-se contestația BIR și insistența acesteia de a se efectua o expertiză de specialitate și de a fi sesizată Curtea Constituțională asupra unor excepții de neconstituționalitate, declanșează procedura de faliment "

De reținut însă faptul că din minuta olografă a judecatoarei și prin sentința nr.4461 din 10 iulie 2000, instanța, desemnând lichidatorul - așa cum s-a arătat, firma celor doi avocați, a dispus acestuia numai atribuții prevazute la art.9 din faimoasa Ordonanța nr.186/1999, respectiv redactarea unui raport cu situația financiară a băncii.

Nici la 10 iulie 2000 și nici ulterior, prin vreo altă hotarâre, nici o instanță nu a dispus lichidatorului menționat preluarea atribuțiilor prevazute la art.10 din ordonanța sus-citată. Lichidarea bunurilor din averea băncii debitoare este prevazută la litera l) a acestui articol, pe care niciodată, nici o instanță nu l-a dispus lichidatorului, BIR fiind practic lichidată - de necrezut dar adevărat - fară un tilu juridic legal.

La 26 iulie 2000, cei doi avocați, patronii firmei "Reconversie și valorificare active", încălcând prevederile art.246 și 247 din Legea nr.31/1990, intră în sediul BIR, îndepărtează conducerea, nu mai permite acesteia să intre în sediul băncii, nu ia în primire patrimoniul, nu întocmește bilanțul activelor și pasivelor cu administratorii și pun stapânire pe bancă.

Din acest moment începe un adevărat jaf asupra patrimoniului și fondurilor acesteia.

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au gestionat dosarul falimentului BIR, redăm mai întâi concluziile fostului Procuror General al Parchetului de pe lânga Curtea Supremă de Justitie, domnul Joița Tănase:

"Hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond, și aceste hotarâri sunt vădit netemeinice",

iar doamna Rodica Mihaela Stănoiu, fostul ministru al justiției, prin adresa nr.2266/IGAI/M/2003 din 22.07.2003, comunica domnului Dan Lupașcu, secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii și președinte al Curții de Apel București, că:

"În legatură cu instrumentarea dosarului nr.5615/2000 privind falimentul Băncii Internaționale a Religiilor, s-au materializat constatări și concluzii care evidențiază deficiențe privind conducerea judiciară la Sectia VII-a - Falimente, a Tribunalului București".

Oare domnul Mugur Isărescu să nu fi fost la curent cu materialele apărute în presă, referitoare la cazul Păvălache, la legăturile unor magistrați cu firma de lichidare menționată, cu întâlnirile și "deliberările" ce aveau loc prin apartamente sau restaurante în dosarul amintit?

Să nu fie la curent domnul Isărescu cu faptul că, cu toate intervențiile sale la PNA, s-a început urmărirea penală în dosarul declanșării falimentului și lichidării Băncii Religiilor de către firma menționată, și că cele două judecatoare - Negru Cristina și Năvală Maria (cele ce au gestionat dosarul falimentului BIR) sunt cercetate și ele penal?

Pentru că vrem să credem că domnul Mugur Isărescu, fiind de bună-credință, nu este la curent cu modul în care are loc lichidarea Băncii Religiilor de către firma celor doi avocați - lichidatori, colaboratori și protejați ai BNR, aratam că pâna la 31 decembrie 2003 aceștia încasaseră din creanțele BIR și din valorificarea de active peste 1300 miliarde lei.

Din această sumă lichidatorii au cheltuit și și-au încasat "onorarii", și-au plătit salarii, și-au acordat "bonusuri de performanță" etc. peste 550 miliarde lei.

Redăm numai câteva exemple:

  • din suma de 580 miliarde lei, încasată din creanțele BIR în perioada 10.07.2000 - 31.08.2001, cei doi avocați-lichidatori au cheltuit peste 211 miliarde lei și și-au mai încasat un "mic onorariu" de peste 55 miliarde lei - totalizând la cheltuieli peste 266 miliarde lei;
  • din suma de peste 84 miliarde lei, încasata în lunile iunie - august 2002, avocații-lichidatori au cheltuit și și-au însușit peste 36 miliarde lei;
  • din suma de peste 167 miliarde lei, încasată în perioada ianuarie 2003 - martie 2004, avocații-lichidatori au cheltuit și și-au însușit peste 104 miliarde lei.

Aceiași avocați-lichidatori au acordat așa-zise discont-uri la creanțele BIR, de sute de milarde lei. Desigur, avem convingerea că organele penale, în cadrul cercetărilor ce se efectuează, vor stabili în ce condițiuni au fost acordate aceste discont-uri din fondurile BIR, fonduri care nu aparțin desigur, ca proprietate, celor doi avocați.

Și tot cei doi iluștri avocați-lichidatori au "valorificat" (jefuit) - dacă se poate spune astfel - active ale BIR (bunuri imobile și mobile) la prețuri derizorii - între 10 - 40% din valoarea lor reală.

Este bine să cunoască domnul Mugur Isărescu că toate aceste cheltuieli și însușiri de fonduri s-au făcut cu acordul funcționarilor desemnați de Banca Națională și a Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, condus de domnul Mihai Bogza, iar, mai recent - după aplicarea reglementărilor referitoare la incompatibilitați, de consilierii acestuia, domnul Vulpescu și domnul Decebal Urdea.

Să nu fie de acord oare domnul Mugur Isărescu că toate acestea reprezintă o devastare, un jaf al patrimoniului și fondurilor Băncii Religiilor?

În legătură cu "grija" domnului Isărescu că Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a fost sesizată cu cazul ce face obiectul prezentei, putem să confirmăm cu date certe că mai mulți acționari români și străini ai BIR s-au adresat acestei instanțe internaționale cu plângeri, reclamând încălcarea drepturilor lor, hotărârile nedrepte date de instanțele române la comanda și sub influența celor doi avocați-lichidatori, solicitând Statului Român, pe baza unor expertize, despăgubiri în sumă de peste 100 milioane dolari.

Este regretabil că prin intervențiile, prin poziția și prin atitudinea domnului Isărescu, rezultă că Banca Națională sprijină și apără un grup de interese pe care îl cunoaște foarte bine, în loc să caute soluții de rezolvare a acestui dosar, pe plan național.

Vrem să credem că domnul Isărescu este de acord cu faptul că în dosarul BIR s-au produs grave abuzuri și ilegalități, că în cazul BIR, măsurile luate de BNR nu au fost numai pripite, dar au fost și premeditate, toate faptele rezultand cu certitudine din desfășurarea evenimentelor, care demonstrează existența unor interese care numai obscure nu sunt.

Dacă nu ar fi existat complicitatea unor funcționari chiar din cadrul BNR, acest caz putea fi rezolvat de multă vreme pe plan intern fară a mai pune într-o lumină defavorabilă Statul Român și fără a mai exista riscul obligării acestuia la plata unor despăgubiri enorme.

În ceea ce privește activitatea Comisiei noastre în acest caz, subliniem că, prin sute de informări, sesizări, convorbiri etc., am atenționat, am informat, am ținut la curent, am rugat toate autoritațile abilitate să găsească soluții de rezolvare a acestui caz în țară, aplicându-se în mod corect legile, și nu la comanda unui grup de interese.

Din nefericire, demersurile noastre au rămas fără ecou, iar Banca Națională, în loc să ia act de situația gravă creată, a replicat încercând să determine o atmosferă rău-voitoare, învinovățindu-ne pe noi, parlamentarii, pentru faptul că am cercetat, am obținut dovezi și am scos la lumină gravele abuzuri și flagrantele ilegalități.

Credem că a sosit vremea ca domnul Mugur Isărescu, în calitate de Guvernator al Băncii Naționale, să renunțe a-și mai apăra și acoperi pe colaboratorii săi - vinovați direcți în acest caz - și să caute soluții de urgență pentru rezolvarea cazului pe plan național.

De asemenea, credem că a sosit timpul ca Parchetul Național Anticorupție să treacă din zona documentării la anchetarea directă și sancționarea celor vinovați de crimă organizată și corupție instituționalizată.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 7 decembrie 2021, 10:44
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro