Smaranda Eugenia Ionescu
Smaranda Eugenia Ionescu
Ședința Camerei Deputaților din 7 septembrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.113/15-09-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
07-12-2021
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 07-09-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 septembrie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.25 Smaranda Ionescu - semnal de alarmă în problema soluționării construcției Canalului Bîstroe;

 

Doamna Smaranda Ionescu:

Pretențiile și îndrăzneala Ucrainei în ceea ce privește accesul de la Dunăre la Marea Neagră pe o cale navigabilă proprie nu sunt nici noi, nici vechi. Ele datează de multă vreme, dar abia acum au reușit să se concretizeze.

Poate că ele au început mai demult, pe când Ucraina era o republică unională sovietică, poate au început încă mai înainte sau poate mai târziu, după 1990. Cert este însă faptul că nici o acțiune în acest sens nu a fost întâmplătoare, ci, din contra, bine gândită în diverse variante posibile. Totul depindea de conjunctura, de neatenția vecinilor sau a opiniei publice, de eventualul sprijin de la maica Rusia și așa mai departe.

După recăpătarea independenței în cadrul C.S.I., Ucraina avea mai multă libertate ca înainte și, deci, vechile pretenții aveau mai mulți sorți de izbândă. Probabil că dintotdeauna Ucraina ar fi dorit să aibă supremația gurilor Dunării, dar acest lucru nu s-a putut obține. După rișinosul și condamnabilul Pact Ribbentrop-Molotov, au obținut doar jumătate din șenalul Brațului Chilia, care, spre deosebire de celelalte două brațe ale Dunării, nu era navigabil.

Singura țară care deținea accesul direct din Marea Neagră pe Dunăre, deci, un imens avantaj economic, rămânea România, chiar după ce pierduse teritoriile învecinate cu Ținutul Herța și Cetatea Albă. Construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră de către România, deci, un acces și mai scurt și mai direct către mare decât vechea cale de pe brațul Sulina, a stârnit din ce în ce mai multă invidie. Consecința a fost începutul diverselor acțiuni diplomatice sau mai puțin diplomatice, eventual, în forță, pentru ca Ucraina să nu mai fie nevoită să urmeze traseul navigabil român, ci să-și creeze unul propriu, care, din punct de vedere economic, reprezenta un avantaj considerabil.

Dacă discuțiile diplomatice de după 1990, despre care Parlamentul României nu știe aproape nimic, nu au dat rezultate, în anii 1996-997 s-a recurs și la calea parlamentară, ambasadorul Ucrainei din acea vreme solicitând Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților ca România să cedeze în totalitate Ucrainei Brațul Chilia și nu numai un mal și canalul navigabil aferent, așa cum fuseseră stabilite granițele între cele două țări. Cei care l-au ascultat au râs, nu l-au luat în considerație, iar conducerea Ministerului de Externe de atunci, deși a fost informată, a considerat probabil totul o glumă, fără a lua nici cea mai mică măsură de prevedere.

A urmat rușinosul Tratat de bună vecinătate cu Ucraina, care nu spune nimic precis, dar care, și astăzi, este considerat de către diplomați ca "fiind tot ceea ce s-a putut face", deși statutul platoului continental și al Insulei Șerpilor rămâne în continuare o nebuloasă. Venind la ratificare în actuala legislatură, parlamentarii am atras atenția, în cadrul Comisiei pentru politică externă, că acest tratat, "summum-ul" performanțelor diplomatice românești la momentul încheierii lui, nu este suficient și nici satisfăcător în ceea ne ce privește, fiind lipsit de conținut și neclar, fără a conține prevederi precise în legătură cu problemele de interes major pentru țara noastră. Dar, deși am atras atenția, nimic nu s-a schimbat, totul a rămas ca înainte, nemainegociindu-se nici un eventual protocol adițional.

Dar, spre deosebire de noi, care eram fericiți că am mai adăugat în palmaresul diplomatic un tratat care nu ne oferea nimic, ucrainenii au speculat ambiguitatea lui și lipsa de conținut și au trecut la punerea în practică a visului pe care acum și-l puteau realiza: independența transportului de pe mare spre Dunăre, în condițiile unui canal propriu, așa cum aveau și romanii. Dar unde? Chiar în ecosistemul Deltei, monument natural european și mondial, pe care îl sacrificau de dragul intereselor economice!

Cu puțin timp înainte de inaugurarea lui, după cum am auzit de la televizor, s-au adus laude privind protestele internaționale tardive pe care România le-a făcut post factum la forurile internaționale sau pe care acestea le-au făcut la rândul lor față de Ucraina. Și ce dacă? N-a urmat nimic, cel puțin deocamdată.

De ce trebuie să acționăm numai curativ și nu și preventiv? Dacă diplomația românească s-a complăcut în discuții de catifea - garanția evidentă a unor pacte de neagresiune - în perspectiva unei mari Uniuni Europene extinse de limitele continentului, ce au făcut serviciile de informații, cele care erau datoare să avertizeze și să informeze despre pericolul distrugerii Deltei? Nu au avut specialiști, au considerat problema înaintării construcției Canalului Bîstroe nesemnificativă sau nerealizabilă sau, pur și simplu, nu le-a păsat?

Ce facem acum? Așteptăm verdictul Curții Internaționale de la Haga? Abandonăm de bună voie un perimetru unic în Europa, motivându-ne lipsa de vigilență și nepăsarea, prin puterea încăpățânării Ucrainei de a nu renunța la proiectul său sau...?

Dacă problema în chestiune nu figurează pe lista priorităților statului român, tocmai în momentul în care este pe punctul de a finaliza și negocierile ultimelor capitole privitoare la integrarea noastră în Uniunea Europeană, măcar să sperăm că noii stăpâni ai Deltei românești, aproape în întregime privatizată, vor ști, bineînțeles, să reușească, prin prisma intereselor lor economice, care privesc direct multe personalități ale lumii noastre politice, vor reuși să determine o amplificare a acțiunilor de protest oficiale, care, conjugate cu cele ale societății civile, care s-au manifestat deja, să reușească a stopa acest viitor dezastru ecologic european.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 8 decembrie 2021, 3:26
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro