Plen
Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 septembrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.118/23-09-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 15-09-2004 Versiunea pentru printare

Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 septembrie 2004

  1. Alocuțiuni cu prilejul ședinței solemne a Parlamentului României consacrate aniversării a 140 de ani de la constituirea Senatului României și de la instituționalizarea sistemului parlamentar bicameral
  1.6 Domnul Oliviu Gherman - fost președinte al Senatului

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Îi dau cuvântul domnului Oliviu Gherman, fost președinte al Senatului, și urmează la cuvânt domnul senator Petre Roman.

Domnul Oliviu Gherman:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Camerelor legiuitoare,

Domnule prim-ministru,

Înalți conducători ai bisericilor românești,

Doamnelor și domnilor actuali și foști parlamentari,

Onorat asistență,

Vă mărturisesc că, așezându-mă în acest loc care mi-a fost destinat, am avut un moment de ezitare și prima reacție ar fi fost aceea să mă așez cu un loc mai la dreapta. Și aceasta mă conduce să vă rog să acordăm un minut de reculegere în memoria primului președinte al Senatului postdecembrist din România, academicianul Alexandru Bârlădeanu, și a senatorilor decedați. (Se păstrează momentul de reculegere.)

Vă mulțumesc.

Senatul României, constituit în prima legislatură constituțională postdecembristă, trebuia să răspundă unor provocări deloc neglijabile, printre care se situa, nu în ultimul rând, nivelul de excepție al Senatului, care a funcționat în timpul Adunării Constituante. O dificultate suplimentară a provenit din faptul că senatorii aleși, cu infime excepții - remarc cu mare plăcere lecțiile de democrație pe care le-am primit de la fostul coleg, vicepreședintele Radu Câmpeanu -, aveau o minimă experiență legislativă, iar structura rezultată în urma alegerilor legislative nu se sprijinea pe o majoritate consitentă, impunându-se alianțe fragile, atât în zona majorității, cât și a opoziției.

Dar dificultatea cea mai importantă a provenit din cerințele economice presante ale tranziției, care s-au acumulat îngrijorător în ultimele luni ale Adunării Constituante: eliminarea imperativă a subvențiilor de stat, liberalizarea adaosului comercial și introducerea taxei pe valoare adăugată. Numai una dintre acestea, oricare, ar fi fost suficientă pentru supunerea populației României la sacrificii enorme, cu atât mai mult punerea în aplicare simulată a celor trei măsuri.

Indiferent că se conștientizează sau nu acest aspect, primii doi ani ai legislaturii 1992-1996 s-au desfășurat cu această piatră de moară legată de picioare.

Ca o consecință a polimorfismului politic din Senat, presiunile populiste s-au exercitat din toate părțile, Majoritate și Opoziție, partidul relativ majoritar din care făceam și eu parte reușind cu greu să opereze în aceste condiții.

O problemă la fel de dificilă provenea din necesitatea de a adapta din mers legile elaborate în timpul Constituantei sub lozinca "Nu ne vindem țara!" la cerințele reale ale economiei de piață.

Optimismul hazardat privitor la termenele de punere în practică a retrocedării terenurilor agricole proprietarilor de drept s-a soldat cu un jaf masiv la nivelul utilajelor agricole necesare pentru asigurarea hranei, seceta endemică amplificând dezastrul.

Alături de problemele economice multiple ilustrate mai sus prin câteva exemple, un obiectiv la fel de important sau poate chiar mai important era acela de a cultiva și amplifica virtuțile democrației. Era greu să îți convingi mai ales partenerii că democrația nu este un concept vid, că Opoziția nu este un obiect de decor, că Majoritatea are puterea votului, iar Opoziției trebuie să îi fie asigurată posibilitatea reală de a se exprima în promovarea legilor.

Era la fel de greu să convingi Opoziția că simpla negare a tezelor promovate de Guvern este un mod pervers de autoanihilare. Altfel spus, legislatura la care mă refer trebuia să se constituie într-o școală de democrație care să consolideze pașii modești făcuți în timpul Adunării Constituante.

Era necesar ca așa-zisa eficiență în procesul legislativ să fie înlocuită treptat printr-o dezbatere consistentă, în care soluția finală, legea, să nu fie o simplă repetare a tezei inițiale, proiectul.

Nu voi face o enumerare a principalelor legi elaborate în cursul menționatei legislaturi, deși "producția" legislativă a fost consistentă și mai ales ascendentă de la an la an.

În mod deliberat, mă voi opri la trei dintre legile elaborate: Legea învățământului, Legea accelerării procesului de privatizare și Legea locuinței.

Incontestabil, Legea învățământului fixează un cadru generos pentru dezvoltarea învățământului în România. Întrebarea firească este: în condițiile globalizării, poate pretinde cineva că are soluții pentru dezvoltarea în perspectivă a învățământului? Nu cumva măsurile ulterioare privitoare la învățământ au modificat conținutul legii? Este un panaceu soluția americană a unui învățământ foarte lax, desprinsă de realitățile americane?

În locul discuțiilor de substanță, s-a preferat o competiție populistă privitoare la procentul din p.i.b. acordat învățământului, și principalii susținători ai unor soluții populiste au fost chiar parlamentari ai partidelor de guvernământ, iar opozanții erau, paradoxal, reprezentanții Guvernului care, pe baza unor argumente economice solide, uitau că învățământul este o prioritate națională.

Era mai bine să nu se elaboreze o Lege a învățământului, în haosul postdecembrist care a transformat învățământul într-o afacere?

Era necesar să se elaboreze unele repere consistente dar rigide?

Iată doar câteva întrebări pe care mi se pun în legătură cu această lege.

Referitor la Legea accelerării privatizării, am un singur regret, care coincide poate cu cel al malițioșilor: că nu mi-am dat demisia din fruntea propriului partid și a Senatului după înfrângerea la vot, în forurile de conducere ale partidului, a propunerii mele de promovare a Legii prin asumarea răspunderii Guvernului. Mă întreb și acum, ca și atunci, cum se accelerează un proces printr-o lege trecută cu încetinitorul prin Parlament. De ce nu s-a acceptat promovarea unei legi destinate accelerării prin procedeul atât de solid al angajării răspunderii Guvernului, un procedeu constituțional?

Îmi recunosc incapacitatea de a înțelege. Mă întreb în treacăt câte procente am pierdut la alegerile din 1996 din cauza acestei întârzieri.

Legea locuinței, pe lângă meritele sale incontestabile, se caracterizează prin laitmotivul legislativ - se preocupa de preferință cu ceea ce era interzis, și nu cu ceea ce trebuie promovat.

Și, acum, un singur punct delicat: este nevoie de un Corp Ponderator?

Dacă privim Parlamentul ca o structură deliberativă, este evident că Senatul este necesar. Am vorbit despre o structură conversantă, Cameră - Senat, și nu despre un ecou la un sunet identic cu acesta, așa cum a funcționat Senatul în legislaturile de până acum.

Prevederile Constituției modificate, completate printr-o Lege electorală curajoasă, pot genera o structură conversantă. Nu este esențial cum se aleg senatorii; este esențial să se precizeze ce interese reprezintă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât descentralizarea deciziei va trebui să contrapună într-un mod democratic interesele locale celor globale.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc domnului profesor Oliviu Gherman.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 28 noiembrie 2021, 16:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro