Iosif Armaș
Iosif Armaș
Ședința Camerei Deputaților din 9 noiembrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.155/15-11-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 09-11-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 noiembrie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.5 Iosif Armaș - o analiză a cauzelor ascunse ale actualei crize transnistrene;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Iosif Armaș:

Domnule președinte,

Mai multe articole din presa românească și cea străină din ultimul timp arată cât de departe a ajuns în lume aventura teroristă a liderilor separatiști din stânga Nistrului. Analizând atent acele diverse articole de presă, se poate ajunge la originea cauzelor ascunse ale actualei crize transnistrene, la mobilul incredibilei încrâncenări împotriva școlilor de limba română cu grafie latină, dezlănțuită de separatiștii de la Tiraspol, dirijați de stăpânul enclavei din stânga Nistrului, fostul muncitor metalurg Igor Smirnov, transferat din Kamciatka, în anul 1987, ca agent acoperit al KGB-ului.

Existența Transnistriei este datorată gândirii maladive a lui Stalin, apoi prospecțiunilor politice făcute de Gorbaciov după istorica întâlnire cu președintele Bush Sr., de la Malta. Dacă pentru Stalin era importantă penetrarea URSS-ului spre Carpați și Gurile Dunării, prin acapararea Basarabiei și Bucovinei de Nord, ceea ce i-a și reușit în final cu sprijinul lui Hitler, pentru Gorbaciov devenise obsesivă păstrarea Uniunii Sovietice ca forță politico-militară, chiar în condițiile revenirii Europei la statutul frontalier din anul 1939, cum se stabilise la Malta.

Strategia Kremlinului, aprobată de Gorbaciov, a fost de natură preventivă, vizând crearea de enclave rusești înfipte în buza statelor ce urmau a se desprinde din așa-zisă zonă de siguranță a URSS-ului, convenită cândva la Teheran și Yalta de către Roosevelt, Churchill și Stalin. Prin urmare, au fost create două enclave rusești, una la Kaliningrad, lângă Polonia, iar alta la Tiraspol, în apropierea României. Pentru strategii lui Gorbaciov era clar că, mai devreme sau mai târziu, atât Polonia, cât și România vor deveni membre ale NATO și ale Uniunii Europene. În această ipostază, Kaliningradul, cât și Transnistria, enclave minuscule, vor constitui avanposturi de instabilitate la frontierele NATO și UE, prilejuind continue subiecte de tranzacții și șantaje politice.

Proiecțiile strategilor moscoviți au avut chiar în vedere posibile modificări teritoriale, cum ar fi cele avansate în diferite scenarii de federalizare a Republicii Moldova, mergându-se până acolo încât, în schimbul Transnistriei, Rusia să consimtă la unirea Republicii Moldova cu România. Un asemenea plan-capcană salutat fără a calcula consecințele lui îndepărtate și de către unii politicieni emotivi basarabeni și dâmbovițeni, a fost însă respins atât la București, cât și la Chișinău, într-o manieră tranșantă. Bineinteles, faptul nu putea fi decât dezagreabil pentru Moscova.

Din acest moment ar trebui urmărite reacțiile oculte care au avut ca efect atitudinea Tiraspolului față de școlile de limba română cu grafie latină. Motivele puerile invocate de separatiștii transnistreni, usor de demontat, apar limpede drept ținte spre Chișinău și București, dorind a crea o stare de neliniște și instabilitate în preajma frontierei cu NATO. Enclava Tiraspol își juca rolul pentru care a fost creată, exact acum intr-o perioadă electorală atât în Republica Moldova, cât și în România, mai ales.

Răspunsul Chișinăului este interesant, el venind din partea președintelui Republicii, Vladimir Voronin, socotit a fi un promotor al politicii de înghețare a raporturilor de bună vecinătate cu România. Vladimir Voronin și comuniștii moldoveni au ajuns la putere datorită voturilor populației rusofone din țară, care i-a ales deoarece programul de guvernământ al acestora prevedea, între altele, introducerea rusei ca a doua limbă oficială în Republica Moldova. Masivele proteste ale Opoziției parlamentare față de acest gest impopular românilor basarabeni a trezit în domnul Voronin sentimente contradictorii și bizare, ajungând până acolo încât să califice mișcările de masă drept manipulări dirijate de București. Aceasta mai ales în încercarea sa de a deturna atenția opiniei publice interne și internaționale de la reala criză moldoveană. Toate eforturile diplomației române de a detensiona situația artificială creată s-au dovedit inutile însă, deoarece președintele Voronin și partidul pe care îl conduce nu-și puteau permite să piardă electoratul lor dur, alcătuit din rusofoni, tocmai când avea mai mare nevoie de el în campania electorală ce se apropia. Este explicația logică a tot ce s-a petrecut pe plan politic în Republica Moldova în decursul ultimelor perioade, inclusiv refuzul lui Voronin de a participa la festivitațile comemorative consacrate lui Ștefan cel Mare de la Putna, din vara acestui an.

Pe de altă parte, același Vladimir Voronin s-a simțit obligat să-și joace cartea de competitor în cursa electorală prezidențială, păstrându-și postura de conservator al liniei politice care l-a propulsat la putere. În acest mod, Vladimir Voronin a încercat să împace atât Moscova, cât și Tiraspolul, cu riscul de a se depărta și mai mult de România. Cu toate acestea, președintele Republicii Moldova a devenit partener cu totul nesigur pentru Moscova, din clipa în care a dat semne de oscilare, la care l-a obligat situația internațională. Problema transnistreană deja devenise subiect de discuții între cabinetele occidentale și Kremlin, din momentul în care Rusia nu-și respecta obligațiile asumate de a-și retrage trupele și armamentul stocat la Tiraspol.

Pentru NATO, dar și pentru UE, existența silozurilor rachetelor rusești cu ogive nucleare îndreptate spre țările occidentale, aflate la Tiraspol, reprezintă o amenintare teribilă, intolerabilă. Deși retragerea acestor arme de pe un teritoriu instabil, nerusesc, fusese de mult stabilită, Moscova a inventat rapid un proiect menit să-și mențină forța armată în Transnistria, eludând angajamentele sale internaționale.

Sub pretextul "pacificarii" zonei transnistrene, Chișinăului i s-a propus un plan de federalizare a Republicii Moldova cunoscut ca "Memorandumul Kozak". Acesta prevedea spargerea unității statale în trei "republici federale": Moldova, Transnistria și Gagauzia, fiecare cu guverne și parlamente proprii. Vladimir Voronin a realizat imediat că bazinul său electoral se diminua astfel dramatic admițând federalizarea, rusofonii care-l susțineau rămânând în așa- zisele republici federale Transnistria și Găgăuzia. În fața acestei situații, el s-a văzut nevoit să-și apere interesul propriu politic, refuzând să accepte "Memorandumul Kozak". Vizita lui Vladimir Putin la Chișinău, programată special pentru semnarea solemnă a planului de federalizare a Republicii Moldova nu a mai avut loc. Refuzul lui Voronin a stricat planurile Moscovei de a-și permanentiza prezența la Tiraspol, deconspirate de altfel de inabilul și zgomotosul secesionist Igor Smirnov. Acesta nu s-a sfiit să afirme că Transnistria este gata să consfințească prezența permanentă a armatei ruse pe teritoriul său din momentul federalizării Republicii Moldova.

Realizând poziția sa precară, Voronin a inițiat negocieri cu Smirnov, sortite eșecului din capul locului, în intenția temporizării evenimentelor. Smirnov a plusat în provocări, dând semnalul că Moscova nu-l iartă pe Voronin. Ca replică, Vladimir Voronin a refuzat să participe la summitul Comunității Statelor Independente - CSI din Kazahstan, ținut secret, demonstrându-și fronda contra Kremlinului. Răspunsul Rusiei a fost fulgerător, în stilul său agresiv tradițional. Vladimir Putin l-a convocat ostentativ la Moscova pe rivalul lui Voronin, Serafim Urechean, actualul primar al Chișinăului, aflat în fruntea "Blocului Moldova Democrată", recent înființat. Gruparea lui Urechean este alcătuită din trei formațiuni politice - Moldova Noastră a lui Dumitru Braghiș, Partidul Democrat condus de fostul președinte al Parlamentului, Dumitru Diacov și Partidul Social Liberal, al cărui lider este Oleg Serebrean.

Dialogul între Putin și Urechean a rămas confidențial, dar el a avut semnificația "arătării pisicii" lui Voronin. Totuși, în presa de la Chișinău a transpirat ceva, anume faptul că Putin i-ar fi promis tot sprijinul lui Urechean pentru a-l învinge pe Voronin, inclusiv o susținere financiară masivă, cu condiția ca, ajuns la putere, acesta să accepte Memorandumul Kozak, legalizarea prezenței militare rusești în Transnistria, aderarea la structurile militare ale CSI și neadmiterea influenței euroatlantice în Republica Moldova. În replică, Vladimir Voronin a schimbat brusc discursul său politic, declarându-se gata "să facă totul ca relațiile dintre Chișinău și București să fie rapid ridicate la cel mai înalt nivel", încetând disputa pe problemele limbii și etnicitătii. În plus, Voronin și-a afirmat dispoziția sa de a privi spre Occident, atâta vreme cât Republica Moldova se învecinează cu UE și NATO.

Devine astfel clar că toată tevatura actuală are o singură și veche miză a Moscovei, aceea a menținerii, cu orice preț, a unui arsenal militar nuclear la Tiraspol. În acest caz, punând în balanță și provocările ucrainene din Delta Dunării, Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană au nevoie de elaborarea unei noi strategii în regiunea Mării Negre, zonă aflată între Europa, Asia și Orientul Mijlociu, în proximitatea unor teritorii instabile pentru securitatea mondială. Voronin, Smirnov, Urechean și alții de seama lor sunt doar marionete într-o piesă care se joacă cu cortina trasă pe scena marilor puteri mondiale.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 7 decembrie 2021, 11:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro