Plen
Ședința Senatului din 4 aprilie 2005
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.41/11-04-2005

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2005 > 04-04-2005 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 4 aprilie 2005

11. Din partea Guvernului au primit răspunsuri senatorii:  

 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

  ................................................
 

Mai întâi însă vă rog să fiți de acord, în mod excepțional, să permitem reprezentantului Guvernului, domnul ministru Olteanu, să răspundă la întrebările și interpelările adresate săptămâna trecută primului-ministru, după care să trecem la punerea întrebărilor.

 
Gheorghe Funar - de la Bogdan Olteanu - ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul;

Deci, sunt două întrebări. Autostrada Transilvania, o întrebare adresată de domnul senator Nicolae Iorga și Gheorghe Funar, și a doua întrebare, referitoare la majorarea în avans a accizelor, a domnului senator Liviu-Doru Bindea și Gheorghe Funar.

Îl invit pe domnul ministru Bogdan Olteanu.

 

Domnul Bogdan Olteanu - ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă nu greșesc, domnul senator Ilie Petrescu nu se află în sală și atunci răspunsul va fi comunicat în scris, pentru prima întrebare, situația din Dobrița-Gorj.

La întrebarea domnului senator Gheorghe Funar referitoare la indemnizația guvernatorului B.N.R. și a membrilor Consiliului de Administrație, răspunsul domnului prim-ministru este că, potrivit prevederilor art.33 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, salariile, indemnizațiile și alte drepturi bănești ale personalului sunt stabilite de Consiliul de Administrație al B.N.R.

Aici apare o deosebire fundamentală față de sistemul de salarizare a personalului din activitățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale.

Banca Națională a României este, într-adevăr, o instituție publică independentă, dar nu una tipic bugetară.

Prin urmare, Guvernul nu are nici un fel de atribuții și nu se implică în stabilirea plafonului de salarizare, respectiv a indemnizațiilor aferente membrilor Consiliului de Administrație.

În condițiile în care nu există o relație de subordonare între Guvern și Banca Națională a României, domnul prim-ministru consideră că ar fi mai oportun să vă solicite să vă adresați în această privință însuși guvernatorului Băncii Naționale a României, solicitându-i un răspuns.

Personal, respectând principiul transparenței asumat la preluarea mandatului, premierul Tăriceanu vă stă la dispoziție cu orice informație de interes public legată de activitatea Cabinetului pe care-l conduce și vă poate da toate informațiile necesare asupra salarizării membrilor Cabinetului, informație care constituie informație de interes public și este prevăzută în Ordonanța nr.9/2005.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Da, vă mulțumesc.

Domnul senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte,

Onorat Senat, sunt parțial mulțumit de răspunsul dat de domnul ministru și am rugămintea să mi se comunice personal aceste cifre pe care le-am solicitat.

Deci, într-un plic confidențial pentru senatorul Gheorghe Funar, fără să le citiți dumneavoastră la microfon, fără să apară în stenogramă. Este vorba de informații de interes public. Eu mă limitez la a le cunoaște personal.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

O să rog pe domnul ministru Bogdan Olteanu să informeze pe primul-ministru despre această nouă interpelare.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

În ce privește întrebarea domnului senator Ilie Sârbu privitoare la participarea la Salonul Auto de la Geneva, domnul senator fiind în absență, răspunsul a fost comunicat și în scris, sigur.

Domnul senator Ioan Talpeș nu se află în sală. Am comunicat răspunsul primului-ministru, în scris.

În fine, interpelarea domnului senator Gheorghe Funar privitoare la politica în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni.

Domnule senator,

Amplificarea legăturilor cu etnicii români de pretutindeni, în scopul păstrării, dezvoltării și exprimării identităților culturale, lingvistice și religioase constituie obligația statului, prevăzută la art.7 din Constituția României și asumată ca atare în Programul de guvernare pe perioada 2004-2008, aprobat prin Hotărârea Parlamentului.

Pentru o mai bună coordonare și o mai mare eficiență în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni, în cadrul ședinței din 9 martie 2005, Guvernul a hotărât ca Ministerul Afacerilor Externe să preia de la Cancelaria primului-ministru activitatea Departamentului pentru românii de pretutindeni, precum și personalul și fondurile aferente.

De asemenea, a fost preluat Centrul Eudoxiu Hurmuzachi, având ca obiective acordarea de sprijin comunităților românești de pretutindeni.

Între acțiunile și proiectele anuale pe care Guvernul le are constant în vedere, cu scopul sprijinirii dezvoltării și exprimării identității culturale a românilor din afara granițelor, vom menționa aici acordarea de către statul român a burselor de studii pentru tinerii etnici români din vecinătate și din diaspora, sprijinirea participării reprezentanților comunităților românești din străinătate la "Simpozionul românii de pretutindeni", manifestare ce se desfășoară, anual, la Mangalia, la Congresul spiritualității românești, precum și la alte evenimente care îi întrunesc pe conaționalii noștri, elaborarea și aplicarea de planuri de acțiune comune, speciale pentru sprijinirea etnicilor români din țările vecine, sprijinirea învățământului în limba română în țările vecine, respectiv a școlilor duminicale pentru copiii cetățenilor români din diaspora, achiziționarea și trimiterea de cărți, precum și casete, CD-uri cu limba română, destinate procesului de învățământ în limba română din cadrul comunităților românești din străinătate.

În ce privește bugetul pe anul 2005, alocat acestor activități, el a fost structurat preliminar, după cum urmează: construcția și renovarea lăcașurilor de cult, 59.500.000.000 lei; școli și cursuri facultative de limba română, 40.239.000.000; mass-media în limba română, 50.000.000.000 lei; manifestări cultural-artistice, tabere pentru copii, 10,5 miliarde; seminarii, conferințe, mese rotunde, întâlniri tematice ale reprezentaților asociațiilor românești, 13.626.400.000 lei; achiziția și donarea de materiale didactice, bunuri culturale, abonamente la publicații în limba română și la fluxul de știri, 30.000.000.000 lei.

Finanțarea proiectelor este individualizată și presupune aprobarea de către ordonatorul principal de credite a notelor de fundamentare în baza cărora se încheie contracte de finanțare cu fiecare beneficiar în parte, în condițiile legii.

Referitor la bursele de studiu pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, țări învecinate și diaspora, Ministerul Educației și Cercetării va asigura, în anul școlar universitar 2005-2006, un număr de 6.000 locuri cu finanțare totală sau parțială din bugetul propriu, pentru învățământul preuniversitar, universitar și postuniversitar.

Din cele 6.000 de locuri, un număr de 2.475 sunt prevăzute pentru Republica Moldova.

Stimate domnule senator,

Doresc să vă asigur, în numele primului-ministru Tăriceanu, că actualul Executiv va acționa în continuare, consecvent, pentru transpunerea în practică a Programului politic de guvernare privind relațiile cu românii de pretutindeni.

Totodată, Guvernul va căuta să identifice soluții adecvate pentru susținerea eforturilor comunităților românești de realizare a unor proiecte viabile, vizând păstrarea, afirmarea și dezvoltarea propriei identități culturale, lingvistice și religioase.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc.

Alte răspunsuri? Nu mai sunt.

Mulțumesc foarte mult. Domnul senator Funar.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte, sunt mulțumit de răspuns. O întrebare suplimentară, dacă acceptă domnul ministru.

La apropiata rectificare de buget, sumele acestea vor fi afectate cu semnul minus sau nu vor fi afectate?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu există o asemenea intenție de a afecta aceste sume cu semnul minus, dar vă pot da un răspuns calificat în ceea ce privește viziunea Departamentului pentru românii de pretutindeni referitoare la viitoarea rectificare bugetară în câteva zile.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Mulțumesc.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc și eu. Mulțumesc domnului ministru Olteanu și vă propun să trecem acum la formularea de întrebări, interpelări.

 
  ................................................
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

  ................................................
Gheorghe Funar - de la Mihai Constantin Șeitan - secretar de stat în Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, președintele Casei Naționale de Pensii.

Scuzați-mă, mai avem răspunsuri la întrebările adresate. Numai domnul Mihai Constantin Șeitan este prezent. Domnule Șeitan, aveți cuvântul.

 

Domnul Mihai Constantin Șeitan: - secretar de stat în Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, președintele Casei Naționale de Pensii

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor, am să răspund interpelării domnului senator Gheorghe Funar, adresată ministrului muncii, legată de majorarea pensiilor în mod real până în anul 2008.

Aș vrea să vă spun că, în programul de guvernare, se prevede acest lucru, ca, până în 2008, deci în perioada 2005-2008, pensiile să fie majorate astfel încât să crească în termeni reali cu circa 30%, în așa fel încât toată creșterea economică care urmează să se realizeze să poată fi resimțită și de pensionari.

Aș vrea să spun că, anul acesta, în 2005, prin indexarea punctului de pensii, care înseamnă de fapt indexarea pensiilor, la începutul perioadei cu 3%, se presupune și se crede că se va acoperi inflația, cel puțin cea prognozată pe anul acesta, care este de 7%. Calculele arată acest lucru.

E posibil, sigur, să mă întrebați: dar dacă inflația nu se va realiza la acest nivel ? Categoric, conform proiectului și programului de guvernare, vom face modificările și în bugetul de asigurări sociale de stat, astfel încât să acoperim 100% inflația, chiar dacă va fi mai mare de 7%. În plus, recalcularea care a început, s-a terminat prima etapă și continuă asiduu - să zic așa - în etapele următoare, se estimează că va aduce cel puțin 10% creștere a pensiilor - mă refer la cei care intră în această procedură, deci cei 4.200.000 de oameni - ceea ce, raportat la toți pensionarii de la ora actuală, ar însemna o creștere cam de 8%, aceasta fiind peste cei 3%, aceasta fiind o creștere reală a anului acesta, în domeniul pensiilor.

Făcând o analiză și luând în considerare ceea ce programul de guvernare prevede legat de modificări legislative în cursul acestui an, cu efecte începând din anul următor, și anume ideea de a crește numărul de contribuabili la sistemul de pensii care, în prezent, este în jur de 50% din forța de muncă ocupată, o creștere a salariului care este prevăzută în program să fie, până în 2008, spre 310 euro, în medie, o creștere a gradului de colectare a contribuțiilor. De altfel, s-au luat și măsuri, începând de săptămâna aceasta, pentru a anula orice fel de reeșalonare de acum încolo și de amânări la plată și așa mai departe, inclusiv la contribuțiile de asigurări. Și, nu în ultimul instanță, externalizarea, până în vară, deci proiectele de lege care urmează să sosească în Parlament, a unor prestații de natură necontributivă din sistemul pensiilor ne fac să credem că, începând cu 2006, în medie cu 8% pe an să reușim să creștem, în mod real, pensiile care adunate la cele circa 8 procente de acum, poate mai puțin, să zicem, dacă inflația va fi mai mare , să ne permită să atingem acest deziderat de 30% pentru toată perioada 2005-2008. Vă mulțumesc frumos.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Și eu vă mulțumesc. Domnule Funar, am înțeles că doriți o lămurire suplimentară. Vă rog, domnule senator !

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Dacă permiteți o întrebare suplimentară. Sunt mulțumit de răspunsul pe care l-ați dat, dar, în contextul celor relatate de dumneavoastră și pornind de la faptul că s-a realizat, în ultimii 15 ani, un spor negativ al populației, aș vrea să vă întreb dacă, în cazul pensiilor, acum, după 1 aprilie, după aplicarea Ordonanței nr.24/2005, dacă, în opinia dumneavoastră, vom ajunge la un spor negativ al pensiilor ?

 
 

Domnul Mihai Constantin Șeitan:

Nu, nu cred că vom ajunge la un spor negativ, numai din simplul motiv că, chiar dacă bugetul de asigurări sociale, nu va putea acoperi, din această scădere a natalității, nivelul pensiilor pe care-l așteptăm, vom avea posibilitatea să utilizăm și alte surse de finanțare care sunt prevăzute de lege și anume împrumuturi și subvenții de la bugetul de stat. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Cu aceasta, practic, sesiunea noastră de întrebări, interpelări și răspunsuri s-a încheiat.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut răbdarea să asistați și vă doresc o seară bună.

 
 

Ședința se încheie la ora 19,15.

 
   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 29 noiembrie 2021, 2:27
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro