Ioan Chelaru
Ioan Chelaru
Ședința Senatului din 4 aprilie 2005
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.41/11-04-2005

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2005 > 04-04-2005 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 4 aprilie 2005

3. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  3.2 Ioan Chelaru - In memoriam - Papa Ioan Paul al II-lea;

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

................................................

Mulțumesc, doamnei senator Maria Petre, și-l invit la tribună pe domnul senator Chelaru Ioan, din partea Grupului parlamentar PSD.

Domnul Ioan Chelaru:

Domnule președinte,

Stimați și distinși colegi,

Mărturisesc că ultimele zile au fost, într-adevăr, deosebite, nu numai sub aspectul suferinței, dar și sub aspectul aducerilor aminte. Vă rog să-mi permiteți să prezint în fața dumneavoastră câteva din aceste gânduri, pe care eu, în calitate de catolic, le-am trăit.

Prin educația mea religioasă pot să afirm că o credință nu a venit niciodată să capteze, într-o schemă rigidă, conținuturi social-politice. Am știut, însă, întotdeauna că fără adevăr nu poate exista libertate autentică și acest lucru mi-a fost confirmat la întâlnirea pe care am avut-o cu Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în urmă cu câțiva ani, tot în luna aprilie, într-o audiență personală la Cetatea Vaticanului. Atunci, Papa ne-a spus, mie și soției: "Adevărul și libertatea, fie se conjugă împreună, fie, jalnic pier împreună". Eram în fața ultimului dintre giganții scenei mondiale. Eram în fața aceluia care a fost lăsat aproape singur să predice despre demnitatea muncitorului și sprijinul celui fără de muncă, cerând imperios reconciliere și solidaritate între diferitele pături ale societății și îndemnând națiunile bogate să se preocupe de țările sufocate de sărăcie și datorii externe. Era omul care ne-a oferit o Evanghelie a mântuirii și speranței în fața noilor idoli: egoismul tribal, naționalismului exacerbat, fundamentalismul violent și sectarismul atroce, profitul lipsit de preocupare față de calitatea vieții umane. Atingerea mâinii sale n-a fost atingere de carne și sânge. Privirea sa n-a fost privire, ci iubire transfigurată de iris. O bunătate și înțelegere infinite, care treceau prin mine, cum trece lumina prin sticlă.

Am retrăit în memorie acele clipe iarăși și iarăși, și întotdeauna am regăsit înfiorarea de dincolo de simțuri. În ceasul acela binecuvântat, l-am întâlnit pe Dumnezeu și m-a atins. Acolo, în fața Papei, nevăzuți și fluizi îngerii ne-au transmis o iubire nouă, o altfel de iubire, o altfel de lumină care mă ținea parcă îmbrățișat. Sunt neputincioase cuvintele și săracă descrierea atunci când bunătatea absolută se manifestă. La începutul lunii aprilie am aflat cu toții de agonia Sfântului Părinte. Am simțit câteva secunde că sunt în bătaia vântului rece. Apoi, ceasuri acoperite de panică. Se întâmpla ca o trezire din letargia unui somn buimac de după-amiază, când ridici pleoapele și auzi o răstire care te aruncă în absurd, în neînțelegere, în refuz. Strângi tâmplele între palme și faci eforturi să te aduni, să gândești coerent, să accepți să înțelegi. Să înțelegi ce? Ce anume te tulbură, de ce ți-e frig? Ce neliniște nouă te privește cu ochi de șarpe în intimitatea conștiinței? Aștepți altceva. Orice, care să te liniștească. Un semn. Cu toate acestea, presimți că acest semn nu va veni. Tresărirea ta metafizică și existențială intraductibilă. Agonia Papei Ioan Paul al II-lea te scutură ca un curent puternic, ca un val de glorie cosmică, o revoluție în materia lumii, în carnea ei. Moartea, iminenta moarte a Papei sau moartea omului care ți-a mijlocit întâlnirea cu harul divin și a făcut-o atât de simplu, încât ai înțeles până și tu că Dumnezeu merge tainic, alături de tine, împreună cu tine. Trebuie doar să întinzi mâna, să crezi și să-i ceri înțelegere, iubire, iertare.

Te sună prietenii: "Moare Papa!" Familia ta plânge, frigul îi cuprinde cu frison pe toți cei dragi ție și pe alte milioane de oameni din întreaga lume. Aceeași neliniște pe chipuri, la televiziune, pe stradă, în catedrale. Ne rugăm ca să scăpăm de neliniște. Ne rugăm pentru ca Sf. Părinte - și nu mai știm dacă să-i cerem lui Dumnezeu să-l țină printre noi în agonie sau să fie eliberat de chinuri. Începi să înțelegi. Neliniștea din ochiul deșart al conștiinței te privește în față: Tu și lumea întreagă sunteți singuri. Tu ești de plâns, lumea rămâne singură. Papa se ridică la ceruri și, pentru o vreme, poarta deschisă a Harului se va închide.

Pentru noi, catolicii, Papa Ioan Paul al II-lea a fost Sfântul Părinte. Pentru ortodocșii care-l cinstesc este "Purtătorul Dialogului Ecumenic". Pentru islamici și hinduși este "Frate al Durerii Seculare". Pentru atei "Literat și Poet". Pentru puternicii și marii lumii, "Ambasadorul lui Dumnezeu și al Bisericii".

Eroul Adevărului, Credinței și Iubirii s-a stins. Ioan Paul al II-lea a spus lumii, prin anii '90 că "Salvarea Europei va veni din Est". El a fost germenul fervent al deschiderii ecumenice dintre catolici și ortodocși, el a cerut pentru năpăstuiții de războaie, pacea, pentru nedreptățiți, justiția.

Prin prezența Lui s-a auzit cuvântul lui Dumnezeu în lume. Îndemnul său a potolit ura. Binecuvântarea lui i-a adăpat pe însetații de har.

Știu de ce moartea Sa este acum nenorocire pentru lumea întreagă. Suntem nenorociți că l-am pierdut. S-a îndepărtat de noi purtătorul bucuriei și garantul păcii. Acest fluid îngeresc răspândit în lume de cuvântul său și-a oprit mișcarea la ora 22.37, în seara zilei de 2 aprilie.

Îi vom afla lipsa în toate ce le are de făcut lumea. Când Europa sau întreaga lume se va găsi încurcată în negocieri, va afla sprijin în sfatul și înțelepciunea scrisă a Papei absent.

Poate va regăsi îndemnul ecumenic și-l va urma, măcar în atitudine.

Ne-am bucurat și aici, în România, de sfatul și prezența unei minți turnate în tiparul sfințeniei. Și a stat aproape de noi, o constantă incapabilă de răstălmăcire și minciună.

Ne vom întreba în situații de criză ce ar fi făcut Papa Ioan Paul al II-lea, cum ne-ar fi sfătuit, care ar fi cuvântul său nesmintit de vreun idol? Ceasurile agoniei sale au redeșteptat în conștiința individuală și colectivă temere și spaimă. Rămânem în slaba noastră credință fără un stâlp de seamă.

Vedem că lumea și societatea modernă au o alcătuire șubrezită de absența divină. Statul s-a îndepărtat de biserică, societatea s-a îndepărtat de stat. Familia s-a îndepărtat de credință, individul se retrage în singurătatea lipsită de căldură și har.

Lumea noastră actuală pare o sumă de alcătuiri fără centru, un loc periculos și anamorfic și Papa spusese că se va ajunge aici.

Cuvântul Suveranului Pontif era cuvântul bisericii. El refera pentru noi valoarea vieții și credinței. Prezența lui amorțea spaimele și întărea speranța.

Din suma trăirilor contemporane, cred că sesizați cu toții, distinși senatori, că lipsește compasiunea. Peste tot în lume se comit atrocități, se provoacă suferință, boală, moarte. Suferința ne mișcă sufletește numai dacă se manifestă în proximitatea imediată. Papa ne îndemna la compasiune empatică, la fraternizarea omului cu omul, la conciliere, la pace. Tot El, care avea un simț acut al tragismului vieții, a fost mesagerul speranței fără limite.

În 1978, când a fost uns Papă, adresa lumii îndemnul: "Nu vă fie teamă". Mai târziu a explicat el însuși îndemnul: "Nu vă fie teamă de ceea ce ați creat voi înșivă. Nu vă fie teamă nici de tot ce a creat omul, cu riscul ca toate acestea să devină, pe zi ce trece, un pericol pentru el însuși. Nu vă fie teamă de voi înșivă!"

Să-i învățăm cuvintele. Moartea sa reală, definitiva sa absență fizică să nu ne lase în deziluzie, în conștienta prezenței crescânde a răului în lume pentru că Dumnezeu nu a părăsit omul. Sfântul Părinte a abandonat durerea și materia. Spiritul său întreg se regăsește în vorba sa, în cuvintele sale, în scrierile sale. Acum parcă neliniștea ceasurilor dinaintea morții, vestea morții, spaimele, au intrat într-o matcă mai blândă. Durerea și frica s-au limpezit, lăsând locul unei tristeți adânci.

Eu știu, de la moartea tatălui meu, că o mare absență potențează prezența cuiva prin recursul la memoria vie.

Părintele nostru, Ioan Paul al II-lea a murit ca să trăiască la Dumnezeu și în conștiințe. Chiar dacă nu-l vom mai vedea, știu sigur că lumea nu va înceta să-l iubească. Vă mulțumesc. (aplauze la Grupul P.S.D. și Alianța D.A.)

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 4 decembrie 2021, 7:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro