Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2005 > 04-04-2005

Ședința Senatului din 4 aprilie 2005

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Doina Silistru

3. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  3.10 Doina Silistru - soluționarea problemelor vitale ale cercetării științifice, în general, și ale cercetării din agricultură, în special;

Doamna Doina Silistru:

Stimați colegi,

Această declarație politică se vrea a fi un strigăt de disperarea cercetătorilor din România pentru a fi auziți de cei în drept a soluționa probele vitale pentru cercetare științifică în general, și pentru cercetarea din agricultură, în special.

În viitorul apropiat, subdezvoltarea cercetării științifice in România va determina plata unui tribut insuportabil pentru țară. Fără cercetare, noi și urmașii noștri vom cumpăra progresul științific și tehnic, vom fi datori pe viață celor care fac cercetare, celor care au capacitatea să înțeleagă că la baza progresului unei societăți, în concurență cu alte societăți, stă gândirea vie și activă din instituții special organizate și sprijinite sistematic de către stat.

Cercetarea științifică națională se constituie pe temeiul cercetării în sistem pe termen lung, mediu și scurt, are obiective complexe și formează oameni și colective de cercetare.

Obiectivele cercetării în unități de stat au valoare strategică și nu trebuie expuse riscului privatizării. Finanțarea de la buget a cercetării științifice naționale este o cerință obiectivă în interesul țării.

Constituția României la art.134 punctul 2 alin. c,d,e, f prevede intervenția statului pentru stimularea cercetării științifice naționale.

In prezent, condițiile de cercetare din România nu numai că nu sunt stimulative, dar nu asigură nici supraviețuirea acesteia.

Exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național, nici o resursă naturală nu ar trebui neglijată, inclusiv resursele de inteligență, care reprezintă o componentă a patrimoniului național.

Refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic. Cercetarea din multe domnii și in special cea din biologie, agricultură, zootehnie și silvicultură poate avea o contribuție hotărâtoare în acest sens.

O altă intervenție a statului ar trebui să fie pentru crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, cercetarea agricolă influențează cantitatea, calitatea, costul producției agricole și implicit, bunăstarea populației acestei țări.

Cercetarea științifică necesită un potențial uman și tehnico-material, care trebuie ocrotit și care trebuie să depășească sistematic nivelul critic.

Pretutindeni în lume, unitățile de cercetare științifică sunt necondiționat susținute de la buget, din care trebuie să se acopere salariile, cheltuielile materiale și investițiile.

Când nu atinge un potențial critic uman și tehnico-material, cercetarea produce puține rezultate științifice, nu formează cadre de cercetare, pierde tinerii cercetători și intră în declin.

Paradoxal, deși este motorul dezvoltării societății umane, cercetarea științifică poate să pară inutilă, finanțarea subcritică și întârziată, centralismul birocratic și distrugerea autonomiei științifice acționează sinergic în a discredita cercetarea.

Fără bani, organizată birocratic și fără autonomie, cercetarea poate pieri fără ca cei mai mulți dintre oameni să observe acest lucru.

Se vorbește de câțiva ani buni despre reorganizarea cercetării științifice din domeniul agricol. Din păcate de cele mai multe ori se vorbește despre o reorganizare instituțională și patrimonială, dar, de fapt, considerăm că cel mai important ar fi să se vorbească de o reconsiderare conceptuală a rolului cercetării științifice agricole în perspectiva dezvoltării viitoare a țării noastre.

Agricultura din țara noastră a ajuns să fie foarte diferită de cea din țările Uniunii Europene în ceea ce privește modul de organizare, dotare tehnică, nivel de producție, și mai ales a capacității de a asimila progresele care se pot realiza prin contribuția cercetării științifice.

Practic, pentru a ajunge la un nivel apropiat de țările cu care vom intra, vrând-nevrând, în competiție și pentru a asimila acquis-ul comunitar, nu este nevoie numai de dorință și de entuziasm, ci mai ales de studierea cu răbdare și pricepere a ceea ce se întâmplă în majoritatea țărilor Uniunii Europene, ca și de un efort de gândire pentru a înțelege și a adapta măsurile benefice la specificul țării noastre.

În acest demers, informația științifică și tehnică este nu numai necesară, dar și indispensabilă poate contribui la asigurarea viitorului țării, dar până în prezent acest lucru se pare că nu s-a înțeles. Abandonarea unităților de cercetare din punct de vedere financiar pledează în acest sens.

Cercetarea din agricultură este într-o stare dezastruoasă caracterizată prin absența unei legi corecte și unitare a cercetării științifice care să confere același statut pentru toate domniile de cercetare agricole și neagricole.

Fonduri de cercetare și de investiții mult prea mici, ceea ce a determinat reducerea potențialului uman de cercetare, reducerea cheltuielilor materiale, învechirea totală a bazei materiale și reducerea activității de cercetare, salarii mici, diminuate, date din când în când sau deloc, în discordanță cu gradul de calificare și importanța socială a activității de cercetare științifică, ceea ce a determinat plecarea sistematică a cadrelor din cercetare.

Probabil, suntem unica țară din lume în care doctori în știință, cercetători atestați au ajuns în stare de șomaj.

Imposibilitatea documentării, a specializării în țări avansate din punct de vedere științific, a participării la manifestări științifice internaționale, a realizării de abonamente la publicații importante de specialitate și altele.

Fondurile alocate cercetării au fost diminuate sistematic an de an, ignorându-se cu bunăștiință cursul inflaționist al monedei naționale.

Culmea acestui sistem a fost soluția de a da cercetării în loc de buget direct, buget indirect prin proiecte, mai exact un pumn de bani pentru toți cercetătorii pe principiul că decât să se plângă cercetarea de lipsa fondurilor, mai bine să se reproșeze cercetătorilor că nu sunt capabili să câștige proiecte care, oricum avea un mediu, o șansă aproape nulă și la discreția licitatorilor.

Fondurile bugetare sunt canalizate prin sistemul birocratic al proiectelor, astfel încât intermediari care nu au nici o legătură cu cercetarea dintr-un anumit profil, să drămuiască în fel și chip fondurile de cercetare.

În acest mod se evită finanțarea sistematică și controlabilă a unităților de cercetare și a programelor lor de cercetare, preferându-se o finanțarea haotică cu multe portițe, care lasă deschisă calea corupției și degradării cercetării.

Cercetare prin proiecte are caracter ocazional, este incompatibilă cu cercetarea sistemică și cu formarea colectivelor de cercetare, nu poate să asigure masa critică a potențialului de cercetare uman și tehnico-material.

Ministerul Educației și Cercetării are prea multe grade de libertate în distribuirea fondurilor de cercetare, ceea ce poate permite abuzuri.

Fără a nega rolul Ministerului Educației și Cercetării, cercetarea destinată unui anumit domeniu trebuie să se afle în relații de reciprocitate cu ministerul de același profil.

Cercetarea ia act de problemele curente de soluționat, identificate de ministerul de profil și prezintă acesteia rezultatele științifice care conduc la rezultate practice importante.

Ministerul de profil poate să înțeleagă mai corect și complet cerințele financiare ale cercetării din același domeniu.

Aceasta nu are și nu trebuie să aibă legătură cu autonomia științifică pe care institutele de cercetare trebuie să o aibă. Fiecare institut de cercetare trebuie să gestioneze în mod autonom un program de cercetare pe bază de buget. (Discuții în sală.)

V-aș ruga foarte mult!

................................................

Doamna Doina Silistru:

Eu am foarte multă decență și ascult pe toată lumea care este la tribună, vă rog să faceți același lucru și dumneavoastră.

................................................

Doamna Doina Silistru:

Dacă nu, puteți ieși!

Fiecare institut de cercetare trebuie să gestioneze în mod autonom un program de cercetare pe bază de buget. Fiecare minister trebuie să lupte pentru ca cercetarea din profilul său să devină puternică, ceea ce garantează calitatea și caracterul efectiv al cercetării.

Pentru fiecare domeniu de importanță națională trebuie să existe un institut național.

Prin nefinanțarea cercetării științifice se realizează de fapt un proces de involuție a agriculturii românești de mâine.

Cea mai economică subvenționare în agricultură este cea a formării de cunoștințe și difuzarea acestora către producători. Se consideră că o unitate monetară cheltuită pentru cercetarea științifică în agricultură, revine în raport de 1-10 până la 1/20 prin creșterea producției agricole.

Fiecare bucată de pământ este o porțiune din patrimoniul țării și ea trebuie să producă mai mult decât în prezent. Se consideră adesea că productivitatea muncii trebuie realizată prin creșterea suprafețelor exploatațiilor. Fără a ne da acest sfat trebuie avut în vedere că prin îmbunătățirea cultivării pământului și a creșterii animalelor se pot obține rezultate mult mai bune, mai ales în condițiile actuale.

Din acest motiv este o cerință stringentă de noi cunoștințe în domeniul producției agrozootehnice, de adaptarea acestora la specificul ecologic și social și de difuzare spre producători, indiferent de mărimea exploatației.

Informația științifică din agricultură este o resursă infinită și continuu perfectibilă, producerea ei trebuie să fie continuă și să se facă în instituite specializate de cercetare agricolă care au în structura lor echipe de cercetare specializate pe anumite domenii ale științei.

Cu cât aceste echipe de cercetare sunt mai puternice, cu atât un institut este mai valoros din punct de vedere științific.

În contrast cu ceea ce se întâmplă în țările Uniunii Europene, la noi fondurile utilizate pentru cercetarea științifică din agricultură sunt egale cu cele ce se alocă în aceste țări la un institut de 10 - 15 cercetători.

La noi se cheltuiește pentru fiecare cercetător aproximativ 1 -1,5% din cât se cheltuiește în țările dezvoltate ale Uniunii Europene.

În aceste condiții mai putem fi competitivi cu ei?

La fel ca armata, sănătatea, educația, agricultura și mediul, cercetarea științifică reprezintă un domeniu de interes național cu valoare strategică care merită să fie tratat separat și cu maximă seriozitate până nu va fi prea târziu.

Vă mulțumesc. (Aplauze)