Plen
Ședința Senatului din 4 aprilie 2005
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.41/11-04-2005

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
07-12-2021
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2005 > 04-04-2005 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 4 aprilie 2005

8. Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2005 privind susținerea proiectului ISPA 2000/RO/16/P/PE/001 "Program pentru managementul deșeurilor în Piatra Neamț".
 
consultă fișa PL nr. L75/2005

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

................................................

Trecem la pct. 6 de pe ordinea de zi. Este proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2005 privind susținerea proiectului ISPA 2000/RO/16/P/PE/001 "Program pentru managementul deșeurilor în Piatra Neamț".

O să invit, din partea Guvernului, înțeleg că este, pe lângă domnul ministru Olteanu, și domnul secretar de stat Istvan Jakab...

Domnul Jakab Istvan - secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice:

Da, de la Ministerul Finanțelor Publice. Mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Și, vă rog, atunci, să introduceți, din partea comisiei, domnul senator Vosganian. Vă rog să vă prezentați proiectul.

Domnul Jakab Istvan:

Domnule președinte,

Distinși senatori,

Sunt în fața dumneavoastră pentru a susține proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2005 privind susținerea Proiectului ISPA 2000, proiect de management al deșeurilor în Piatra Neamț. Acest proiect de lege are ca obiect reglementarea unei sume suplimentare de 2.425.000 de euro pentru susținerea acestui proiect ISPA - "Managementul deșeurilor în Piatra Neamț". Memorandumul de finanțare privind această măsură ISPA a fost semnat în anul 2000. A urmat ratificarea, și după aceea a fost prevăzut un buget total, pentru efectuarea acestor lucrări, de 14.575.000 de euro. În cursul anului 2002-2003 s-au organizat licitațiile pentru executarea acestui proiect și toate cele trei oferte primite au depășit bugetul preconizat, fiind necesară pentru executarea lucrărilor o sumă suplimentară de aproximativ 2.425.000 de euro. Includerea acestei sume suplimentare în Memorandumul de finanțare nu a fost agreată de către reprezentanții Comisiei Europene, considerându-se stipulat în Memorandumul de finanțare că toate costurile suplimentare care vor apărea vor fi exclusiv responsabilitățile părții române și, ca atare, noi susținem alocarea de la bugetul de stat a acestei diferențe, pentru realizarea proiectului. Relansarea licitației ar fi condus la anularea acestui proiect ISPA și la pierderea finanțării nerambursabile de la Comisia Europeană, și a cofinanțării de la Guvernul danez, ca atare, rugăm plenul Senatului să aprobe această lege și să dea undă verde pentru realizarea acestei investiții în Programul pentru managementul a deșeurilor în Piatra Neamț. Mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului secretar de stat. Îl invit pe domnul senator Varujan Vosganian, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci să ne prezinte raportul comisiei.

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule președinte de ședință,

La argumentele prezentate de inițiator doresc să adaug faptul că la ședința din 30 martie 2005, proiectul de lege a fost avizat favorabil de către Comisia pentru buget, finanțe și bănci, luându-se act și avizele Comisiilor economică, administrație publică și organizarea teritoriului și sănătate, ecologie și sport ale Senatului.

Având în vedere cele de mai sus, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere, fără amendamente. Unanimitatea celor prezenți, dar pentru că nu era prezență integrală, am preferat formula "majoritate de voturi". În consecință, supunem spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere și proiectul de lege, fără amendamente.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dezbateri generale. Vă rog, din partea Grupului umanist.

Domnul Corneliu Pascu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Aș vrea doar să vă spun, de la bun început, că eu am să mă abțin la acest vot din probitate profesională. Astfel de proiecte sunt deosebit de exagerate și întotdeauna au scos din concurs firmele românești de construcții. Vreau să vă spun că acest proiect, din monitorizarea făcută de Asociația Antreprenorilor de Construcții din România, s-a executat cu 60% din bugetul aprobat de către firmele românești și că restul bugetului reprezintă beneficiul și asistență tehnică în favoarea firmelor străine care au licitat și au câștigat acest proiect. Proiectele ISPA, în general, sunt proiecte care scot, din start, prin criteriile de eligibilitate, firmele românești, Ca atare, eu aș vrea să vă spun că, sigur, Grupul Partidului Umanist Român va vota acest proiect. Dar Guvernul ar trebui să intervină pe lângă coordonatorul național ISPA și pe lângă Comisia Europeană a acestui program ca aceste criterii de eligibilitate, care sunt absolut exagerate în toate proiectele de infrastructură românească, să facă așa cum a făcut și guvernul spaniol să reducă criteriile la performanțele pe care le au firmele românești, astfel încât aceste proiecte să se realizeze cu fonduri cel puțin la 70% din costurile actuale. Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Meleșcanu:

Vă mulțumesc. Din partea Grupului Social Democrat, vă rog.

Domnul Ioan Chelaru:

Domnule președinte, din partea Grupului PSD, care susține proiectul, sigur că de fiecare dată vor mai fi și aspecte care pot fi îmbunătățire. Avem toți interesul ca și firme românești să poată participa la asemenea lucrări.

Din păcate, criteriile acelea despre care s-a făcut vorbire sunt suficient de aspre. Încă nu toate societățile românești pot să le îndeplinească și în aceste condiții nu putem renunța la un asemenea proiect, mai ales acolo la mine, la Piatra Neamț, unde, din acest punct de vedere, sunt niște lucruri foarte rămase în urmă.

Rog pe toți colegii senatori să se gândească și la aceste aspecte. Sigur că trebuie să fim patrioți și este firesc să avem grijă de societățile românești, dar nu putem renunța, pe acest considerent, la un asemenea proiect. Grupul Social Democrat va susține proiectul.

Domnul Teodor Meleșcanu:

Vă mulțumesc. Mai sunt alte intervenții la dezbateri generale? Da. Din partea Grupului Popular România Mare, domnul Funar.

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Noi avem, pentru început, o întrebare pentru reprezentanții Guvernului.

De ce atunci când s-a întocmit caietul de sarcini nu s-a pus această condiție: încadrarea în plafonul maxim? Pentru că s-a ajuns acum la o creștere de aproape 2,5 milioane euro în plus față de sumele aprobate inițial prin proiect?

Domnul Teodor Meleșcanu:

Vă rog, domnule secretar de stat Jakab.

Domnul Jakab Istvan:

Proiectul a fost subestimat la nivel local, prima dată, la Piatra-Neamț unde s-a întocmit toată documentația și toate lucrările, iar, ulterior, s-a mers pe proiectul respectiv, fiind aprobat inclusiv de delegația Comisiei Europene și după aceea de Comisia Europeană.

Deci s-a considerat suma respectivă ca fiind bugetul alocat pentru proiectul respectiv.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc pentru răspuns. Grupul nostru parlamentar va susține proiectul de lege.

Domnul Teodor Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule președinte, nu am de adăugat decât faptul că am avut în vedere acest lucru la comisie. Într-adevăr, trebuie să avem în vedere pe viitor criteriile de eligibilitate, să nu excludă firmele românești. Suntem sesizați că se fac licitații la care, din condițiile prealabile, practic firmele românești nu pot să acceadă. Este o chestiune importantă, fără îndoială însă că ea nu poate să afecteze decizia noastră privind importanța continuării acestui lucru. Motiv pentru care am și dat aviz favorabil.

Domnul Teodor Meleșcanu:

Vă mulțumesc. Dacă nu mai sunt alte intervenții, v-aș propune totuși să votăm raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Cine este de acord? Vă rog să votați.

Cu 97 voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abținere, s-a adoptat raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Având în vedere declarațiile pe care le-ați făcut, vă rog să-mi permiteți să supun votului proiectul de lege în ansamblul său pentru aprobarea ordonanței de urgență cu programul de la Piatra Neamț.

Vă rog să votați. Cine este pentru?

Cu 94 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, s-a adoptat proiectul de lege.

Mulțumesc domnului secretar de stat Istvan Jakab.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 8 decembrie 2021, 3:34
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro