Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 20-02-2006

Ședința Senatului din 20 februarie 2006

  1. Declarații politice formulate de senatori:

 

Ședința începe la ora 15.25.

Ședința este condusă de domnul senator Radu Berceanu, vicepreședinte al Senatului, asistat de domnii senatori Puskas Valentin Zoltan și Gheorghe Funar, secretari ai Senatului.

 
 

Domnul Radu Berceanu:

Doamnelor și domnilor senatori, declar deschisă ședința Senatului de azi, 20 februarie 2006. Alături de mine sunt domnii senatori Gheorghe Funar și Puskas Valentin Zoltan, în calitate de secretari ai Senatului.

Din totalul de 137 de senatori, 6 sunt membri ai Guvernului și 17 sunt în delegații parlamentare - deci 23 de colegi în alte activități - un senator este bolnav și un senator învoit.

În legătură cu ordinea de zi de astăzi, cunoașteți programul zilei de luni. Până la ora 16.30 declarații politice, apoi dezbaterea proiectelor de legi înscrise pe ordinea de zi până la ora 18.00 și după aceea întrebări, interpelări și răspunsuri în transmisie radio, de la ora 18.00 la 19.30.

În legătură cu ordinea de zi și cu programul de astăzi, sunt, cumva, alte păreri? Nu este cazul.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi.

 
 

Domnul Valentin Dinescu (din sală):

Procedură.

 
 

Domnul Radu Berceanu:

Vă rog. Microfonul 1.

 
 

Domnul Valentin Dinescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte, având în vedere că am căzut de comun acord în urmă cu ceva vreme ca atunci când nu există cvorumul necesar, declarațiile politice să-și urmeze cursul lor și să supunem aprobării ordinea de zi în momentul în care se intră efectiv în ea. Vă rog să fiți de acord cu această cutumă ca să nu creăm o situație tensionată. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Radu Berceanu:

De acord. Voi supune ordinea de zi în momentul în care vom intra în dezbaterea legislativă.

Începem cu partea din program care este dedicată declarațiilor politice. S-au înscris un număr destul de mare de colegi la declarații politice. Voi da cuvântul câte unui coleg senator de la fiecare grup parlamentar.

 
Radu Țîrle - Participarea la cel de-al 54-lea Mic Dejun Național cu Rugăciune de la Washington și contactele cu diferite personalități.

Primul este domnul Radu Țîrle, de la Grupul parlamentar D.A. PNL-PD. Urmează doamna Doina Silistru, de la Grupul parlamentar PSD.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Radu Țîrle:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

După cum știți, la cea de a 54-a ediție a Micului Dejun cu Rugăciune de la Washington, Senatul a fost reprezentat de 3 senatori: subsemnatul, împreună cu domnii senatori David și Ungureanu. Pe timpul șederii noastre la Washington, am avut mai multe întâlniri cu diferite delegații de la Departamentul de Stat, Senatul American, Congresul American, plus alte întâlniri private cu lideri politici din America și din Europa.

De asemenea, în ceea ce mă privește, pe parcursul acestei vizite am reușit să promovez și să finalizez câteva proiecte pentru județul Bihor, județ pe care îl reprezint în Senatul României.

Astfel că în luna martie vor vizita județul Bihor un grup de 50 de studenți de la o universitate din America care-și vor efectua practica în județul nostru, studenți de la asistență socială ce vor fi implicați în diverse proiecte comunitare.

De asemenea, în luna aprilie vor pleca în SUA 6 șefi de inspectorate de poliție, care vor încheia parteneriate cu omologii lor din 6 departamente de poliție din SUA.

În luna mai vor pleca în SUA, în schimb de experiență, 12 ofițeri de poliție din mai multe inspectorate de poliție din România, în special ofițerii anului care au fost selectați pentru merite deosebite.

În luna iulie vor vizita SUA 50 de directori de școli din județul Bihor, în schimb de experiență, iar în luna august vom trimite alți 40 de elevi de școală într-o tabără de vară, cum am trimis și vara trecută, iar în luna septembrie vor pleca împreună cu mine și prefectul județului toți primarii Alianței din Bihor.

Vă mulțumesc pentru atenție. Cred că a fost o vizită cu succes, după cum vedeți, și încercăm să promovăm și în SUA interesele României. Vă mulțumesc.

 
Doina Silistru - Zootehnia românească în situația concesionării serviciilor de ameliorare și reproducție.

Domnul Radu Berceanu:

Are cuvântul în continuare doamna senator Doina Silistru. Urmează doamna senator Viorica Moisuc, din partea Grupului PRM.

 

Doamna Doina Silistru:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică se intitulează: "Zootehnia românească încotro, prin concesionarea serviciilor de ameliorare și reproducție".

Dezvoltarea zootehniei la nivel național necesită o abordare responsabilă și consultarea tuturor factorilor implicați în acest domeniu, zootehnia reprezentând în țările dezvoltate circa 60% din producția globală agricolă, iar în România a reprezentat circa 50%, înainte de 1990, iar în prezent reprezintă circa 35% din producția globală agricolă. (discuții)

Factorul principal al dezvoltării producției zootehnice îl reprezintă fondul genetic al animalelor, care se îmbunătățește continuu prin reproducție și selecție, susținute de însămânțările artificiale și controlul oficial al producțiilor.

În toate țările dezvoltate, activitatea de reproducție și selecție a animalelor este sub controlul direct al statului fiind coordonată de organe neutre ale acestuia. Una din condițiile esențiale pentru concesionarea și privatizarea eficientă a unor servicii în zootehnie o reprezintă dezvoltarea fermelor care să devină de tip comercial cu efective de peste 15-20 de capete pe exploatație, dispunând astfel de resurse financiare pentru a contribui la dezvoltarea și eficientizarea acestor activități.

În situația actuală a zootehniei românești, când peste 95% din efectivele de taurine sunt în exploatații de 1 până la 3 capete, iar asociațiile profesionale nu sunt dezvoltate în majoritatea zonelor țării, concesionarea și privatizarea unor servicii în zootehnie nu reprezintă decât apanajul unor grupuri de interese economice care urmăresc să pună mâna pe spațiile unor unități de ameliorare și reproducție în zootehnie și să domine o mare parte din piața materialului seminal congelat, cifrată, la nivel național, la circa 4 milioane euro. (discuții)

Conform Deciziei Uniunii Europene pentru Agricultură, activitatea de ameliorare și reproducție a animalelor implică subvenții de la stat, după cum urmează:

  • 100% pentru constituirea registrelor genealogice;
  • 70% pentru controlul oficial și evaluarea genetică;
  • 40% investiții pentru dezvoltarea stațiunilor de testare;
  • 30% pentru evaluarea genetică a taurilor utilizați la însămânțările artificiale.

În aceste condiții, grupurile de interese care vor concesiona rețeaua de reproducție și selecție a animalelor din România va utiliza fondurile bugetare pentru promovarea intereselor proprii.

În contextul aderării la Uniunea Europeană, aplicarea H.G. nr.1845/22.XII.2005 este neavenită și în contradicție cu legislația europeană, prejudiciind grav interesul național în domeniul ameliorării raselor de animale.

Apreciem că este un non-sens ca un grup privat de interese să desfășoare atât activități de reproducție, cât și activități de control oficial al producțiilor și de evaluare genetică a efectivelor de animale, beneficiind concomitent de subvenții ale statului.

Consider că reorganizarea acestor servicii în zootehnie necesită și unele studii asupra domeniului în unele țări membre ale Uniunii Europene sau în țări care au aderat, recent, la Uniunea Europeană.

Un exemplu îl constituie Ungaria unde societatea corespondentă a ANARZ-ului din România are ca obiect de activitate inspecții, autorizări, producția animalelor, reproducție, selecție și ameliorare genetică, nutriție, creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv pentru speciile de vânat crescute în captivitate.

Față de cele relatate foarte succint, se impune ca prin H.G. nr.1845/2005 să se concesioneze numai activitatea de însămânțări artificiale, de aprovizionare cu material seminal congelat și azot lichid și de montă naturală autorizată de către unități specializate conform prevederilor art.25 din Legea nr.72/2002, respectiv Legea zootehniei.

Activitatea de control a producțiilor animaliere, de gestionare a bazei de date și de evaluare genetică a animalelor trebuie să rămână în atribuțiile instituțiilor autorizate, respectiv Agenția Națională de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie și unitățile de reproducție în zootehnie județene care aplică politica statului în ameliorarea animalelor, activate strategică de interes național.

Vă mulțumesc.

 
Viorica Moisuc - Libertate pentru istorici.

Domnul Radu Berceanu:

Are cuvântul în continuare doamna senator Viorica Moisuc, din partea Grupului PRM. Urmează domnul senator Gheorghe Copos din partea Grupului Conservator.

 

Doamna Georgeta Pompilia Viorica Moisuc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Intervenția mea de astăzi se intitulează "Libertate pentru istorici".

La 12 decembrie 2005, 19 reputați istorici francezi au semnat apelul intitulat "Liberté pour l'Histoire", publicat în numărul din februarie 2005 al revistei franceze HISTORIA. (discuții)

Ideea apelului a rezultat din dezbaterea organizată de Forumul Istoricilor de la Institutul de Științe Politice din Paris, la începutul lunii decembrie 2005, când s-a constituit și Asociația "Liberté pour l'Histoire", a cărei președinte este ilustrul istoric Réné Rémond, președinte al Fundației Naționale de Științe politice din Franța. Această amplă mișcare nu numai a istoricilor, ci a juriștilor și a altor categorii de intelectuali francezi a fost determinată de imixtiunea tot mai puternică a politicului în cercetarea istorică și în elaborarea judecăților de valoare asupra unor fenomene și evenimente de istorie națională și universală. (rumoare, discuții)

Vă rog, domnule președinte.

 
 

Domnul Radu Berceanu:

Aș ruga toți colegii care sunt în sală să aibă plăcerea să ia loc și să facă puțină liniște, pentru ca cei care sunt la microfon să se poată exprima în liniște. Dacă aveți niște discuții atât de importante, v-aș ruga... Vă mulțumesc. Aveți cuvântul, doamna senator.

 
 

Doamna Georgeta Pompilia Viorica Moisuc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Din 1990 și până în 2005, inclusiv, au fost adoptate de legislativul francez 4 legi care indică istoricilor cum trebuie apreciate unele fenomene și evenimente istorice, stabilesc în ce mod programele și manualele școlare se vor referi la ele, hotărăsc sancțiunile ce se vor aplica istoricilor în cazul în care se vor "abate" de la linia "oficială". Este vorba de Legea Gayssot din 13 iulie 1990, legea din 29 ianuarie 2001, Legea Taubira, din 21 mai 2001 și legea din 23 februarie 2005.

Aplicarea acestor legi a dus la procese și amenințări cu procese asupra cercetătorilor care nu-și fac decât meseria, la auto-cenzură și cenzură mascată privitor la un lung șir de probleme de istorie mai nouă sau mai veche, la impunerea unor teze ante-stabilite în programele și manualele școlare.

În documentul sus-amintit se precizează:

"Istoricul nu acceptă dogme, nu respectă nici o interdicție, nu cunoaște tabu-uri. El poate să fie incomod. Istoricul nu are rolul de a exalta spiritele sau de a condamna. Istoria nu este sclava actualității. Într-un stat liber, nici Parlamentul, nici autoritatea judiciară nu au dreptul să definească adevărul istoric. Politica statului, chiar animat de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei".

În finalul său, Apelul arată că legile sus-menționate au violat libertatea istoricului, "i-au indicat, sub amenințarea sancțiunilor, ce trebuie să cerceteze și ce trebuie să găsească, i-au impus metode de cercetare și limite. Cerem abrogarea acestor măsuri legislative -nedemne de un regim democratic" - se arată în final.

În comentariul pe care-l face în numărul din februarie al revistei "L'Histoire" pe marginea apelului - exemplu de verticalitate civică și științifică a istoricilor francezi - Réné Rémond explică:

"Semnând acest text, am sentimentul că am acționat în calitate de intelectual pentru care drepturile adevărului sunt imprescriptibile, în calitate de democrat care nu suportă ca adevărurile să fie confiscate și care pledează pentru dreptul fiecărui om de a avea acces la cunoașterea istoriei în toată complexitatea ei, în calitate de cetățean atașat ideii funcționării normale a puterilor publice și îngrijorat pentru prezervarea unității naționale, un bun mult prea prețios pentru a fi sacrificat intereselor particulare".

Doamnelor și domnilor senatori, mi-am îngăduit să aduc la cunoștința dumneavoastră aceste documente, pentru că același fenomen îngrijorător se constată și în România după '89, amintindu-ne din ce în ce mai mult o tendință de revenire la mentalitățile și practicile totalitare. Istoricii sunt puși azi în fața unor subiecte "tabu" a căror abordare liberă, științifică este încorsetată de dogme străine libertății de exprimare.

Avem deja o "istorie oficială", dictată de interese politice de conjunctură ce n-au nimic de a face cu normele cercetării științifice, avem indicații precise asupra întocmirii programelor și manualelor școlare cu privire la modul cum să abordăm sau cum să nu abordăm anumite subiecte de istorie națională sau universală, s-au înființat institute - majoritatea bugetare - care, chiar prin denumirea lor, dau girul acestei "istorii oficiale".

În consecință, au proliferat și așa-zișii "istorici" cărora, la comandă politică, unele ministere, posturi TV, organe de presă, le atribuie calificativul de "reputați specialiști", dar ale căror CV-uri prezintă un alb imaculat la capitolul cercetare științifică sau lucrări fundamentale. În acest capitol, sinecura și chiverniseala pe socoteala unor bugete mai mult decât confortabile sunt la ele acasă.

Toate acestea în vreme ce cercetarea academică este cenușăreasă, marile lucrări de importanță națională și internațională zac din lipsă de finanțare, posturile de televiziune publice și private ne servesc cu obstinație "istorici" pe puncte sau "analiști politici" care debitează dacă nu platitudini, improvizații ieftine, dar cu pretenții, în vreme ce adevărații mari istorici ai României, atâția câți mai sunt, sunt marginalizați, condamnați la o viață lipsită de strictul necesar, "vinovați" că, prin chiar existența lor, ar sta în calea "noii generații" dornică de afirmare.

În contextul acesta, socotesc că exemplul istoricilor francezi trebuie urmat fără întârziere. Vă mulțumesc. (aplauze)

 
Gheorghe Copos - Mediul de afaceri din România.

Domnul Radu Berceanu:

Are cuvântul în continuare domnul senator Gheorghe Copos, din partea Partidului Conservator. Urmează domnul senator Șerban Cezar Strătilă, din partea Grupului D.A. PNL-PD.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Gheorghe Copos:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori,

Aș vrea să fac prezenta declarație politică în calitatea mea de responsabil, în cadrul Guvernului, cu mediul de afaceri.

Este deja un lucru bine cunoscut că am acceptat să participăm la povara guvernării exclusiv din dorința de a ne aduce contribuția la integrarea României în Uniunea Europeană. În acest context, ne-am asumat marea răspundere de a sprijini îmbunătățirea mediului de afaceri. La preluarea mandatului, ne-am confruntat atât cu obstacole generale, cum ar fi instabilitatea macroeconomică, practici anticompetitive, cât și cu obstacole administrative în înregistrarea firmelor, în obținerea licențelor, în accesul la utilități.

După mai puțin de un an de guvernare, instituții internaționale, cum ar fi Banca Mondială, confirmă că mediul de afaceri în România a devenit mai prietenos. De altfel, România se situează, după un studiu al Băncii Mondiale, în primele 12 țări care și-au îmbunătățit mediul de afaceri.

Cu toate acestea, stimați colegi, mai sunt multe de făcut până la confirmarea aderării României la Uniunea Europeană. Avem mari probleme în ceea ce privește concurența și justiția. În acest context, cred că nu este cazul ca, în acest an foarte greu, să creăm tensiuni suplimentare și artificiale.

Cunoașteți deja opinia pe care o avem noi, cei din Partidul Conservator. Avem nevoie de stabilitate politică și, dacă e nevoie, să facem compromisuri, în interesul general al României.

Personal, eu cred că sunt două mari priorități astăzi, în România. În primul rând, trebuie să asigurăm stabilitatea politică și, în al doilea rând, trebuie să sprijinim mediul de afaceri.

În ceea ce privește mediul de afaceri, doresc ca atunci când am să-mi închei mandatul, acest mediu de afaceri să fie o lume cu spiritul descătușat, să fie independent, eficient și suveran în deciziile sale.

În viziunea mea, statul trebuie să stabilească reguli clare, după care, trebuie să se retragă din poziția de administrator al activităților economice și să vegheze la respectarea regulilor. Eu sunt un apărător convins al ideii că mediul de afaceri trebuie curățat de orice fenomen negativ, corupția fiind cel mai nociv dintre acestea. Cred cu tărie că orice om de afaceri care nu poate justifica proveniența fie și a unui singur leu din bunurile sale trebuie să dea explicații și, dacă este cazul, trebuie să plătească.

Plecând de la aceste principii, privesc, totuși, cu îngrijorare crescândă tendințele periculoase de demonizare și de demolare a imaginii mediului de afaceri, în clipa când acesta se pregătește pentru lupta pe viață și moarte, la modul cel mai propriu, cu mediul concurențial din Uniunea Europeană, unde vrem să ajungem în ianuarie 2007.

Subminarea mediului de afaceri este o tendință sinucigașă, pentru că, să nu uităm, acesta creează locuri de muncă, acesta creează valoare adăugată, acesta poate asigura, practic, progresul României. Și nu trebuie să uităm că încasările la bugetul de stat din taxe și impozite provin, în proporție de 50%, de la marii contribuabili la bugetele statului.

Eu cred că trebuie să încurajăm oamenii să facă afaceri cinstite și profitabile și să devină independenți, atât material, cât și mental, și nu să creăm o isterie națională împotriva întreprinzătorilor, după ce, de ani de zile, vorbim despre privatizare, vorbim despre crearea clasei de mijloc, vorbim despre încurajarea liberei inițiative, vorbim despre economie de piață și despre o economie de piață care să fie funcțională. Cum ne putem imagina noi, oare, o economie capitalistă fără capitaliști?

Nu cred că este cazul ca România să devină un platou de filmare pentru filme polițiste proaste, în care reprezentanții mediului de afaceri să interpreteze rolurile actorilor cu gulere albe.

Cred că tactica de a prezenta Uniunii Europene o Românie aparent devastată de corupție, de la vlădică până la opincă, este profund contraproductivă. Care ar fi interesul Uniunii Europene de a integra o țară în care corupția, așa cum o arătăm noi în mass-media, este una generalizată?

Eu cred, stimați colegi, în continuare, în teoria clasică a drepturilor omului. Cred că în România nu există motive temeinice de restrângere a exercițiului acestora. Cred că nu e cazul să continuăm să batjocorim codurile de procedură. Cred că e normal ca date confidențiale să nu fie deconspirate și prezentate publicului înainte ca cei vizați să fie încunoștiințați. Cred cu tărie că, dacă cineva a încălcat legea, trebuie să plătească, dar hotărârile trebuie luate într-un timp rezonabil, conform Constituției. Tergiversarea ani de zile a anchetelor este anormală, fiind un pericol pentru stabilitatea economică din România.

Sunt perfect de acord că România trebuie să pedepsească drastic corupția, inclusiv la nivel de demnitari, dacă este cazul. Cu toții ne dorim clarificarea situațiilor asupra cărora planează suspiciuni, dar procedurile să fie efectuate de o justiție eficientă, de o justiție calificată, care să respecte drepturile constituționale, inclusiv dreptul la propria imagine. Să pedepsim ilegalitățile, dar să nu culpabilizăm întreaga clasă a întreprinzătorilor, căci, dacă ne gândim bine, aceștia asigură pâinea românilor, aceștia, în accepțiunea mea, însemnând că asigură investițiile în infrastructură, asigură dezvoltarea rurală, asigură dezvoltarea învățământului, asigură reforma sănătății.

Stimați colegi, eu cred cu tărie că România are nevoie astăzi de un armistițiu social, măcar până la 1 ianuarie 2007, anul când avem mari speranțe ca noi, românii, să devenim europeni.

Vă mulțumesc. (aplauze)

 
Șerban Cezar Strătilă - Costurile reale ale integrării.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul, în continuare, domnul senator Șerban-Cezar Strătilă.

Urmează doamna senator Rodica Mihaela Stănoiu, din partea Grupului parlamentar PSD.

 

Domnul Șerban-Cezar Strătilă:

Stimați colegi,

De câțiva ani, aproape toate discursurile politice, fie că aparțin celor aflați la putere, fie celor din opoziție, conțin referiri la valorile europene. Mesajele politice cuprind, în cvasitotalitatea lor, îndemnul de a ne alinia la aceste valori, pentru a fi, astfel, mai grabnic integrați în Uniunea Europeană.

Schimbările fundamentale în relațiile dintre stat, piață și societate, survenite în România postdecembristă ridică, pe bună dreptate, întrebarea: în ce măsură înțelegerea sistemului de valori europene îi va ajuta pe cetățenii țării noastre să suporte șocul integrării? Căci despre asta este vorba.

În România anului 2006, aflată la un pas de integrare într-o lume care a învățat să respecte valorile, competența, egalitatea de șase, românii se proiectează în speranța că atașamentul la aceste valori le va aduce o viață mai bună.

Toate partidele politice, de altfel, promit în campania electorală, în numele Europei care va veni, că vor rezolva probleme cărora nu le-au găsit încă soluția, iar euro-optimismul rezultat din sondaje confirmă acest lucru. Românii privesc Europa ca pe o opțiune majoră, ca fiind cheia unei vieți mai bune, prospere.

Poate că noi, cei pe care tocmai cetățenii acestei țări ne-au trimis în Parlament, ar trebui să le explicăm cu înțelepciune, dar și cu fermitate, care sunt costurile reale ale integrării. Am convingerea că actuala coaliție aflată la guvernare, cu determinarea pe care a demonstrat-o, de a face reformă și a duce România alături de țările europene dezvoltate, își va face datoria și va prezenta cetățenilor acestei țări implicațiile, costurile și - de ce nu? - sacrificiile pe care le presupune alinierea la valorile europene. Cu alte cuvinte, va face ceea ce guvernarea anterioară a PSD nu a făcut.

În această ordine de idei, mă văd obligat să amintesc că zilele trecute, actualul lider al PSD ne recomanda să vorbim oamenilor despre costurile integrării și despre destinația fondurilor europene. Domnia-sa uită că timp de 4 ani, partidul pe care-l reprezintă a dat fondurilor europene o destinație care rămâne, în multe privințe, învăluită în mister.

Este suficient să amintim finanțări accesate de membri marcanți ai PSD, care, după ce au fost nevoiți să părăsească funcțiile ocupate, ca urmare a scandalului internațional creat, dețin, drept răsplată, funcții de consilieri la Banca Națională a României, remunerate cu peste 150 milioane lei lunar.

Admitem că în actul de guvernare pot surveni eșecuri, inevitabile, de altfel, în perioada de tranziție, și că drumul pe care ne-am angajat nu este și nu va fi lipsit de obstacole.

Suntem, de asemenea, conștienți că impactul va fi puternic, vor fi falimente, vor exista categorii de populație care se vor confrunta cu sărăcia. Tocmai de aceea va trebui să ne concentrăm cu toții asupra raportului dintre politician și nevoile electoratului. Altfel, vor exista, în mod sigur, unii care vor ști să exploateze dificultățile oamenilor, cu mult talent, încercând să câștige un capital electoral total nemeritat, de altfel.

Totuși, am convingerea că politica românească la finele tranziției va avea o altă înfățișare. În caz contrar, șocul integrării va fi greu de suportat, iar dezamăgirea se va transforma în euro-scepticism.

 
Rodica Mihaela Stănoiu - Neparticiparea personalităților române incluse în program la Reuniunea organizată de Guvernul României și Comisia de la Veneția, din 18 februarie a.c.; - Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind DNA și modalitatea de numire a procurorului general anticorupție.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul doamna senator Rodica Mihaela Stănoiu.

Urmează domnul senator Mircea Mereuță.

 

Doamna Mihaela Rodica Stănoiu:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi are două părți aparent distincte. Ea va fi legată printr-o anumită idee, pe care o s-o vedeți.

Nu voi folosi întotdeauna nume în această declarație politică. O voi face numai atunci când consider necesar, alteori, din spirit de colegialitate, voi aminti numai, ca să înțelegeți despre cine este vorba.

Sâmbăta trecută, Guvernul României, România, care are președinția la Consiliul Europei, împreună cu Comisia de la Veneția, au organizat la București o reuniune cu o temă extrem de interesantă, care, cred că, ne privește pe noi toți: "Condițiile necesare pentru organizarea alegerilor democratice".

Reuniunea, pe anumite secțiuni, cu moderatori, cu raportori, așa cum îi stă bine oricărei reuniuni, avea, sigur, în debut, cuvânt introductiv din partea unor personalități ale României, cu ocazia acestei manifestări de prestigiu.

Deci, au fost invitați să ia cuvântul, în deschiderea reuniunii, președintele delegației Parlamentului României la Consiliul Europei, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senat, președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților. Nici una dintre aceste personalități nu a onorat reuniunea și nici măcar nu a trimis pe cineva care să-i înlocuiască sau să ceară scuzele de rigoare.

Cum a fost organizată în continuare? Deci, repartiția diferiților moderatori și raportori, nume ilustre ale ONG-urilor portocalii, pe care îi vedem aproape în fiecare seară pe posturile noastre de televiziune, erau distribuiți și în roluri de moderatori, și în roluri de raportori la toate celelalte secțiuni. Prezența mea acolo era datorată în exclusivitate faptului că sunt membră în Comisia de la Veneția, pentru că, altfel, nimeni nu m-a invitat acolo, decât Comisia de la Veneția și Consiliul Europei.

Vreau să vă spun că, cu o singură excepție, nici unul dintre acești celebri moderatori și raportori nu au onorat reuniunea, ajungându-se în final la situația disperată, când domnul Toma ("Cațavencu"), nevenind, când domnul Cristian Pârvulescu, care era moderator la două secțiuni și trebuia să tragă și concluziile finale, nu a venit, nu s-a scuzat, să-l rugăm, totuși, pe lordul Russel Johnston să tragă concluziile, pentru că era în sală și onora reuniunea.

Eu aș ruga Comisia pentru politică externă a Senatului să ia în discuție această situație cu toată seriozitatea.

O a doua chestiune.

Cred că am greșit fundamental atunci când am discutat Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență privind D.N.A., pentru că nu știu din ce grabă, îmi scapă motivele, punctul meu de vedere a fost diferit. Nu am avut dezbateri generale la un act normativ de o asemenea importanță, în care să ne exprimăm clar punctele de vedere ale fiecărui grup politic și motivele votului, așa cum o facem întotdeauna. Ne-am grăbit încă o dată, nu înțeleg de ce, și atunci a apărut că singura motivare, pentru care rezultatul votului a fost cum a fost, au fost pușcăriabilii, penalii, condamnabilii și mai știu eu care din Senatul României.

Erau argumente serioase pe care le puteam dezbate, argumente care și-au dovedit valabilitatea, chiar în întâlnirile de mai zilele trecute, și chiar de astăzi cu președintele României, și pe care probabil vom avea ocazia să le dezbatem așa cum ar fi trebuit să o facem.

Astăzi, vreau însă, foarte scurt, să vă citesc numai două pasaje.

Apreciind importanța creării la timpul respectiv a Parchetului Național Anticorupție, cineva însă își exprima, o înaltă personalitate, într-un fel, o anumită dezamăgire, că acest lucru s-a făcut printr-o ordonanță de urgență și nu printr-o lege organică care să prilejuiască o dezbatere serioasă în Parlamentul României cu privire la crearea unei asemenea structuri.

Deci, era o critică care era adresată, și, realizez retrospectiv, pe drept cuvânt, ministrului justiției de la acel moment, Rodica Stănoiu, că prin ordonanță de urgență a înființat P.N.A., și nu printr-o lege organică dezbătută în Parlament.

Acum, când problema s-a pus în aceiași termeni, este o liniște totală din partea acelei înalte personalități care se numește, și semnează în această scrisoare pe care o am în față, adresată mie, Jonathan Scheele.

A doua chestiune, v-aș citi câteva lucruri.

Da, "P.N.A. ar fi o soluție, dar cred că România nu duce lipsă de instituții care să lupte împotriva corupției. Mai degrabă este vorba de o lipsă de voință politică, există structuri anticorupție prin legea din anul 2000, atât la nivelul Parchetului General unde există o secție anticorupție, cât și la curțile de apel și nu știu ce mai trebuia", s-ar înțelege, cu acest PNA.

"Dar nu suntem împotriva acestei structuri, suntem însă categoric împotriva - nu citesc tot pentru că este vorba aici de multe pagini - ca ministrul justiției să numească procurorul general anticorupție. Acest lucru să fie făcut numai de către Consiliul Superior al Magistraturii și, era propunerea respectivă, validat de Parlament, cu o majoritate de două treimi". Nu se putea pentru că numai președintele României are prerogativa Constituției.

Vă pot continua minute în șir cu această tiradă care susține că da, da și nu, e nevoie de așa ceva, dar că neapărat să nu adoptăm soluția ca ministrul justiției să numească procurorul general anticorupție.

Emil Boc, noiembrie 2002, Realitatea TV.

Vă mulțumesc. (aplauze)

 
Verginia Vedinaș - Declarațiile publice ale președintelui României privind elaborarea unui pachet de legi referitoare la siguranța națională; - Legea nr. 247/2005 privind retrocedările.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul senator Mircea Mereuță și va urma doamna senator Verginia Vedinaș, din partea Grupului PRM.

Domnul senator Mereuță nu este prezent.

Doamna senator Vedinaș, aveți cuvântul, vă rog.

După doamna senator Verginia Vedinaș, urmează domnul senator Varujan Vosganian.

 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori,

La începutul intervenției mele, aș vrea să mă refer la declarațiile publice ale președintelui României din ultima perioadă privind elaborarea unui pachet de legi referitoare la siguranța națională, care va cuprinde șase acte normative, elaborat de specialiștii în domeniu din cadrul administrației prezidențiale, ai CSAT-ului și ai serviciilor de informații.

Țin să atrag atenția că potrivit art.74 din Constituția României se recunoaște dreptul de inițiativă legislativă doar Guvernului, fiecărui parlamentar și unui număr de 100.000 de cetățeni cu drept de vot.

Constatăm că nici președintele României, nici CSAT-ul sau, Doamne-ferește, Serviciile de informații nu dispun de inițiativă legislativă și astfel de demersuri nu reprezintă altceva decât un veritabil atentat la starea de constituționalitate și de legalitate din țara noastră cu care, ca senator și ca profesor de drept public, nu pot fi de acord.

Faptul că este important să se facă legi de către autoritățile abilitate ale statului, respectând procedurile constituționale, rezultă și din consecințele dezastruoase pe care le produce o lege adoptată pe calea atipică a angajării răspunderii Guvernului la care mă voi referi în continuare, este vorba despre Legea nr.247 din 2005 privind așa-zisa reformă în domeniul proprietății, justiției și unele măsuri adiacente.

Apreciez că modul în care se derulează procesul de retrocedare a imobilelor a fost scăpat de sub control și va produce consecințe dezastruoase în viitorul apropiat.

Vreau să vă informez, dragi colegi, că în județul Bihor situația a ajuns îngrijorătoare în ceea ce privește semnificația imobilelor retrocedate, modul în care se fac retrocedările, precum și consecințele pe care le produc pe termen imediat asupra bunei funcționări a unor servicii publice importante, cum ar fi sănătatea, învățământul sau protecția unor categorii de persoane.

Astfel, în județul Bihor, 41 de instituții de învățământ sunt revendicate de foști proprietari, majoritatea reprezentanți ai unor culte religioase, printre care Biserica greco-catolică, romano-catolică și cultul reformat. Până în prezent, au fost obligate să-și abandoneze clădirile 9 instituții școlare din Oradea și județ. Alte 24 de instituții de învățământ continuă să ocupe clădiri care au fost retrocedate de drept și urmează să fie evacuate. Numeroase școli și grădinițe din întregul județ fac obiectul unor cereri de retrocedare.

După cum mărturisesc responsabilii cu învățământul din Bihor, dacă se continuă în același ritm, în curând, nici o școală nu va mai dispune de sediu propriu necesar desfășurării activității.

În alt domeniu, cel al sănătății, sediile principalelor unități spitalicești, spital, policlinică, ambulanțe au fost retrocedate. Soluționarea cererilor de retrocedare se face fără o analiză riguroasă a legitimităților, a calității de fost proprietar a revendicatorului, în baza unor documente irelevante a căror autenticitate nu este confirmată.

Apreciem că actualul guvern și-a luat o mare responsabilitate, procedând astfel. Este inacceptabil și lipsit de orice rezonabilitate să promovezi soluții legislative în baza cărora să afectezi desfășurarea în bune condiții a unor servicii publice de interes național, fără ca în prealabil să fi pregătit punerea în aplicare a acestor soluții.

În condițiile în care în cea mai mare parte a școlilor din Bihor nu s-au mai cumpărat materiale didactice de 10 sau 15 ani, cu excepția manualelor școlare, în condițiile în care în spitale nu există bani pentru aspirină sau alte utilități primare, se cheltuiesc sume exorbitante cu titlu de chirie.

Îmi doresc ca actuala declarație politică să reprezinte un semnal de alarmă și, după cum am solicitat și prin intermediul unei interpelări, se cuvine ca puterea să facă o analiză riguroasă a situației retrocedărilor, până nu va fi prea târziu.

Vă mulțumesc respectuos. (aplauze)

 
Varujan Vosganian - Rezistența anticomunistă din România și Elisabeta Rizea.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul senator Varujan Vosganian și se pregătește domnul senator Adrian Păunescu.

 

Domnul Varujan Vosganian:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică vorbește despre rezistența anticomunistă din România.

Câți români cunosc faptul că rezistența anticomunistă din munți a fost cea mai îndelungată dintre toate țările aflate sub ocupație comunistă?

Câte manuale povestesc despre eroii luptei fără speranță a partizanilor din munți?

Câți părinți le vorbesc copiilor lor despre cei care au luptat împotriva comuniștilor cu arma în mână până la începutul anilor `60?

Numele lor, din păcate, sunt mult mai puțin cunoscute decât numele celor care i-au prigonit. Pilda lor este necesară pentru aceia care se îndoiesc de virtuțile combative ale românilor. Este drept că ei au fost puțini prin comparație cu forțele cărora li se opuneau și nu au reușit să abată istoria de la traiectoria ei atât de potrivnică destinului românesc, dar spre deosebire de putere, eroismul nu este întotdeauna de partea celor care înving. Victoriile, până la urmă, nu se judecă numărând morții de pe câmpul de bătălie, ci mersul istoriei, iar din acest punct de vedere putem socoti că învinșii, ucișii, încarcerații și torturații anilor `50 sunt de fapt adevărați învingători. Pentru ceea ce a făcut în perioada rezistenței franceze Jean Moulin este după Ioana d`Arc martirul care se află pe buzele tuturor francezilor.

Ce știm noi astăzi și cum îi prețuim pe martirii rezistenței anticomuniste?

România a avut cea mai amplă, cea mai sângeroasă și cea mai îndelungată rezistență anticomunistă. În România au activat 19 centre de rezistență, din care unele au luptat până la începutul anilor `60. Ele au fost răspândite pe întreg teritoriul țării, cuprinzând mii de luptători din categorii sociale diverse, de la ofițeri ai armatei române, până la preoți, intelectuali, muncitori și țărani. Ultimul partizan din România a fost un țăran, Ion Banda, împușcat de Securitate în munți, în Banat, în anul 1962. Probabil că nimeni nu a auzit de el.

Am crescut la Focșani, în Vrancea. În istoria acestor locuri ar trebui să vorbească despre grupul "Vrancea" al ofițerului Mihai Timaru și al fraților Ion și Cristea Paragină, grup care a activat în anii `48-`51 și ai cărui membri, atunci când nu au fost uciși în ambuscade sau executați în detenție, au fost condamnați la închisoare pe viață, fiind eliberați abia în 1964.

Ar trebui să se vorbească despre rezistența țăranilor de la Răstoaca, Suraia și, mai ales, de la Vadu Roșca, unde împotrivirea lor a lăsat în urmă, în dimineața zilei de 4 decembrie 1957, 9 morți și 48 de răniți.

Am învățat la școală despre Vasile Roaită, care a fost împușcat în timp ce trăgea sirena Uzinelor "Grivița" și care din martir comunist s-a transformat în agent al Siguranței, dar în manuale nu scrie nimic și nimeni nu știe despre Ene Cristea, care a tras clopotul la Vadu Roșca pentru a chema țăranii la răzmeriță și care nu s-a oprit, murind cu mâinile încleștate pe frânghie, pe când clopotnița era ciuruită de mitralieră.

Pentru a conștientiza toate acestea e nevoie nu doar de smerenie și de o bună informare, este nevoie de voință politică și de gesturi politice pe măsură.

Cred că un astfel de gest ar fi ridicarea în fața Casei Presei a unui memorial dedicat Elisabetei Rizea, chiar pe postamentul pe care comuniștii îl așezaseră pe Lenin.

Elisabeta Rizea este un simbol al dragostei de libertate, tocmai pentru că a fost o femeie simplă, crescută creștinește, într-o familie de țărani și a fost condamnată la moarte pentru credința ei.

A fost torturată, ținută în lanțuri, a supraviețuit tuturor acestor cruzimi, trăindu-și martiriul cu demnitate și bătrânețile cu discreție. Singura ei apariție publică a fost alături de regele Mihai care a vizitat-o la ea acasă și căruia Elisabeta Rizea i-a purtat devotament toată viața.

Elisabeta Rizea a murit în 2003 și s-ar putea crede că e prea devreme pentru a-i cinsti memoria în acest fel.

Tocmai de aceea, pentru că ea face parte, așa cum sunt și tinerii uciși în 1989, dintre morții noștri cei noi, suntem cu atât mai răspunzători prin ceea ce facem.

De aceea, socotesc că acest gest monumental și la propriu, și la figurat ar trebui făcut.

Există un grup de inițiativă care strânge fonduri pentru ridicarea acestui monument dedicat Elisabetei Rizea. Faptul că această inițiativă a fost demarată acum mai mulți ani și încă nu a fost finalizată este o vină care apasă pe umerii noștri, este momentul ca Guvernul, Primăria Capitalei să intervină, să acopere diferența de bani și monumentul acesta să fie realizat cât mai repede, ca omagiu pentru Elisabeta Rizea și pentru rezistența anticomunistă din România.

Mulțumesc. (Aplauze)

 
Adrian Păunescu - 150 de ani de la dezrobirea țiganilor; - ziariști trimiși la închisoare; Consecințele inexistenței creșterii economice și lipsa acută a educației; Ceangăii din Moldova; --Postul TV - Autonomia; - Disponibilizările din minerit - Călan; - Retrocedările fără sens - orașul Victoria.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

În continuare are cuvântul domnul senator Adrian Păunescu, urmează domnul senator Gheorghe Vergil Șerbu.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Domnilor colegi,

Domnule președinte de ședință,

Sunt 150 de ani de la momentul dezrobirii țiganilor și câteva zile de la momentul înrobirii ziariștilor.

Sunt obiceiuri în istorie care îi reprezintă bine, exact, voluptuos pe incapabili: cine nu e capabil să-și domine adversarul într-un dialog de idei, va face tot ce depinde de el pentru a-l zdrobi prin mijloace nedrepte.

150 de ani de la dezrobirea țiganilor, înseamnă și 150 de ani de dificultăți, uneori învinse, alteori încă neînvinse.

E interesantă atitudinea Europei față de această problemă; europenii sunt foarte, foarte exigenți cu ce fac românii cu țiganii lor, dar, concomitent, foarte, foarte doritori să nu cumva, să nu cumva să aibă de-a face direct cu acei țigani, lucru nedrept, pentru că printr-o solidaritate activă a tuturor marilor popoare și micilor popoare ale Europei și problema țigănească s-ar putea rezolva mai repede. Nimeni nu dorește mizeria, dar nu toți cetățenii planetei pot să se ridice din mizerie, sau știu gustul ridicării din mizerie. În schimb, trimiterea la închisoare a unor ziariști, și în genere învinovățirea ziariștilor, reprezintă moduri de a ne umili în fața acelorași concetățeni europeni.

Iarăși, neputința unor oameni de autoritate de a-și face bine meseria, neputința de a păstra niște secrete se traduce printr-o culpabilizare a ziariștilor la care ajung acele secrete. Este ceva extraordinar! Nu e de vină generalul care doarme pe el, e de vină plutonierul Ionel Marin, luat din căluș și dus la pușcărie. Trăim timpurile supranaturale din satira românească, nu din tragedia românească, pentru că aia are noblețe, din satira românească, adică după ce că ne facem de râs, ne mai facem și de plâns.

Ziariștii români au dovedit, cu această ocazie că sunt o categorie cu totul și cu totul specială de oameni maturi și care știu să se solidarizeze în jurul interesului național și să nu-și bată joc de țară și de interesele ei parcurgând repede niște subiecte de scandal.

Nu același lucru se poate spune despre articulațiile superioare ale societății, mai ales în această categorie a serviciilor secrete. Eu înțeleg să ai servicii secrete care ascultă de dimineața până seara pe Patriciu, familia lui Patriciu, rudele lui Patriciu, neamurile lui Patriciu, dușmanii lui Patriciu, poporul lui Patriciu, popoarele de lângă poporul lui Patriciu... E minunat! De câtă vreme dorește acest popor să fie ascultat?

Și este ascultat! Mai stângaci în socialism, cu instrumente care se găseau și pe masă la Casa scriitorilor și se mai și spărgeau, iar mie, la o întâlnire cu ambasadorul american, în dosar îmi scrie "Emisiunea s-a întrerupt brusc". Deci, ce ascultau ei era "emisiune". Acum, însă, suntem pe un prag și mai înalt, Patriciu este ascultat ani și ani.

Înțeleg, mergem până acolo, încât salutăm cu emoție și vom găsi o zi în care să ridicăm mâinile la chipiu și să transformăm în sărbătoare națională această uluitoare prefacere către civilizație, și anume starea de ascultare. De dorit atât la popor, să fie ascultător, și rezolvată la nivelul acestor instituții tehnice.

Bun, dar dacă asculți pe Patriciu toată ziua, bună-ziua, de ce nu știi ce se întâmplă cu actele din ministerul tău?

Cum vine chestia asta? Știm tot, cu excepția lucrurilor esențiale!

Știm cu cine se culcă fiecare, unde nu știm mai și presupunem, dar nu știm cu cine se culcă respectivele acte de bravură. Așa că eu salut atitudinea acestui Consiliu al presei, salut atitudinea ziariștilor și atitudinea oamenilor de responsabilitate în societățile românești care au știut să iasă din această mizerie, dar vreau să semnalez faptul că arestarea ziariștilor face parte dintr-o operațiune mai largă despre care am vorbit în primele săptămâni ale întrunirii noului Parlament și anume, de transformare a României în boxă. Ceea ce atunci doar mi se năzărea, acum se întâmplă!

Cea mai înaltă producție o dă România în această calitate, de acuzată.

Am citit un interviu excepțional al lui George Copos într-unul din ziarele noastre, un interviu care m-a emoționat prin omenia și profunzimea suferinței de a fi umilit într-o lume în care ar trebui, dimpotrivă, să participe cu toți ceilalți, și tu cu ei la rezolvarea problemelor de fond.

Pentru că așa cum se spune, și în acel interviu, și în altele, se dă circ, dar nu se dă pâine, se dă circ și se iluzionează clasa înaltă din care, din păcate, facem parte... și noi, că nu e... adică e totul, or pâinea lipsește!

Încet, încet, în acești ani, și cu deosebire în această perioadă, clasa politică s-a compromis prin ea însăși, numele se vor uita, dar senzația de nămol, senzația de noroi, senzația de mizerie umană care rămâne în urma amintirii acestei clase politice, va rămâne.

Noi ne bucurăm când cade câte-un adversar, ce bucurie stupidă! Ne bucurăm când îl percheziționează pe Adrian Năstase, numai că vine și la noi, mai devreme sau mai târziu, omul tenebrelor. Nu trebuie să transformăm funeraliile în jocuri ale bucuriei! Tot ce facem să li se întâmple altora, ni se va întâmpla și nouă. Societatea este zguduită de neîncredere, e zguduită de pofta de sânge, oamenii cred că asta este soluția și s-a lansat ideea că, datorită unor furăciuni, țara e săracă. Sigur că și datorită unor furăciuni, dar țara e săracă pentru că problema esențială care este producția, trebuința, nu e rezolvată.

România dă în fiecare săptămână mii de oameni afară din domenii esențiale ale fronturilor muncii. Nu are cum să-și plătească datoriile, nu are cum să reziste cursului ascendent al prețurilor zdrobitoare, nu are cum să-și păstreze în viață bătrânii, nu are cum să-i învețe pe copii să fie nobili și să aibă caracter când totul costă atât de mult, când totul e atât de umilitor de scump.

Este drept, în țările în care sărăcia e mare și problema corupției devine acută, devine gravă, dar problema esențială este că nu producem. Suntem îndemnați să ne dăm marii rechini, marii pești în plasele momentului și, treptat, până la intrarea în Uniunea Europeană, vom constata că nu mai sunt jucători pe scenă, că am reușit, cum spuneam în anii '90, uluit de ceea ce vedeam în jurul meu, să ne omorâm sârguincios unii pe alții.

Am tras din toate pozițiile, toți împotriva tuturor, rezultatul va fi un morman de cadavre și nimic altceva, curățenie tot nu se va face, pentru că nu se face la baza lumii educație în acest sens și pentru că lucrurile pe care apucă să le vadă ca rezolvate pe căi necinstite, oamenii tineri încep să le facă și ei în mod necinstit.

Ne ocupăm de ani și ani, fiecare de celălalt și nimeni de sine.

Chiar am văzut un fapt pe care simt nevoia să-l laud în public, și anume, întâlnirea dintre președintele Băsescu și delegațiile partidelor parlamentare, cred că este un lucru remarcabil, o inițiativă bună a președintelui Băsescu, dacă nu cumva mi-ar aduce aminte și de versurile lui Geo Dumitrescu, "Vânturile care au strâmbat copacii vor tot ele să-i pună la loc."

Dar, în fine, se merge pe această idee, că dialogul e singura cale de a ieși din acest dezastru, că nu se poate merge înainte cu barda și cei din spatele tău să-și acordeze harpele, în funcție de vibrația tăișului bărzii tale.

E bine așa, să se întâlnească și să discute, e bine să se stingă cât mai multe din focurile nedrepte ale acestei societăți, e bine să nu promitem Europei un record de corupți. Nu ne putem lăuda cu așa ceva!

De dragul de a crede că merge bine Justiția, să spunem că avem din ce în ce mai mulți corupți. Repet, focul se va întinde. Astăzi sunteți dumneavoastră la putere, mâine vor veni alții la putere și societatea se va goli, și se va întâmpla ce s-a întâmplat la un moment dat în Italia, când conform unui ordin subtil și glorios a fost curățată clasa politică, pentru a face loc unei noi clase politice, care nu era deloc politică, nu, era clasa cea mai abjectă dintre toate, era clasa speculanților care veneau să-și ia privilegiile.

V-aș semnala faptul că ne lăsăm îmbătați de iluzii, că ni se pare că viața noastră e mai bună dacă e mai rea viața celorlalți.

Poate că veți auzi cuvintele mele, eu în orice caz aș mai avea de spus și că trăim confruntați de mari probleme inexistente.

De câțiva ani, se agită problema ceangăilor în Moldova. Datorită slăbiciunii unor membri ai delegației române, s-a pus problema ceangăilor la Consiliul Europei și s-a obținut o recomandare ciudată. Dar - iată, domnilor - aflăm că, la ultimul recensământ, în județul Bacău, din 119.619 romano-catolici, 114.505, adică 96%, s-au autoidentificat drept români, circa 4.000 s-au declarat maghiari și 796 ceangăi. La nivel național, din cei 2.062 de ceangăi declarați, numai 403 au ales maghiara ca limbă maternă.

Al cui interes este să se sucească mereu cuțitul în această rană și să concentrăm energiile cu care am putea aborda problemele dezvoltării economice, problemele dezvoltării culturale, problemele dezvoltării științifice - care a rămas o amintire - și să facem din fiecare ieșire publică a noastră un scandal, în această privință care-i clară ? De unde toate aceste provocări ? Cu ce rost ?

Avem, săptămânile acestea, prilejul să salutăm un nou post de televiziune și anume postul pe care l-a înființat Ungaria și care se intitulează, după cum ați văzut, "Autonomia". Ce curioasă coincidență? Tocmai când vorbim și noi aici despre autonomie, tocmai atunci apare, ca apa la sete, "Autonomia" și apar multe, foarte multe semnale că se lucrează în continuare împotriva armoniei și unității statului român. N-aș vrea să insist acum asupra datelor pe care le am, dar care nu sunt puține.

Între timp, echipele de hochei românești sunt primite cu cunoscutele lozinci de luptă "țiganii și hoții" la Miercurea Ciuc. Sigur că apar momente la București când se dă o replică la fel de stupidă suporterilor echipelor din Ciuc. Dar nu trebuie să înceteze cineva acest joc periculos din care vor arde toate șurile ? Și nu trebuie cineva să semnaleze și să arate cu degetul acest dezastru în mic ?

Aș vrea să vă readuc în memorie faptul că, între timp, din totalul de 48.500 angajați în industria minieră, 11.000 vor fi disponibilizați în acest an, cu 2.500 mai mult ca în 2005. Vor înceta activitatea minieră zone monoindustriale precum Bălan, Borșa, Anina, Brad sau Călan.

Politica nenuanțată și vinovată a retrocedărilor fără noimă a ajuns la punctul în care un oraș întreg, cum e Victoria, trebuie retrocedat. De ce ? Nu se consideră că, în 50 de ani, a existat o istorie, a existat o viață pe pământul acesta, a existat o civilizație ? De ce trebuie să ne întoarcem din nou în timp ? La ce ne folosește ? E normal ca tot ce s-a luat nedrept să fie restituit într-un fel sau altul, dar să restitui un oraș întreg, să dai ceea ce s-a consolidat ca atare este absurd. Parcă vor fi trecând barbarii pe acolo. Și acesta va fi rezultatul.

Un fapt îngrozitor este ce se întâmplă sub ochii noștri, fără puterea noastră de a interveni, la Călan, una dintre cele mai teribile vetre ale muncii, o zonă care-și găsise de lucru, să facă fontă ductilă. Și au încurcat-o guvernanții, și din vremea PSD, și din vremea dumneavoastră, în tot felul de chichițe avocățești, în așa fel încât rezultatul este: nu se produce nimic, oamenii sunt numai în greva foamei, orașul arată, așa cum am mai spus, ca o zonă lovită de un bombardament nuclear. Și, în vremea asta, mor oameni și nimeni nu-i decontează, la marele proces al istoriei.

Aș vrea să invit guvernanții, care n-au de rezolvat o problemă ușoară - eu înțeleg - să vină în Parlament și să ne spună ce e de făcut cu asemenea situații cumplite. Ce e de făcut ? Pentru că, în felul acesta, cum se merge, se va ajunge la drame irepresibile.

Închei, doamnelor și domnilor, cu o glumă genială, amară, care se referă mai cu seamă la lucrurile făcute împotriva firii. La ceangăii aceia declarați ceangăi fără ca ei să se declare ceangăi, fără ca ei să se simtă ceangăi, fără ca ei să ceară să învețe ungurește și la alte lucruri, repet, împotriva firii.

O dirigintă și-a întrebat copiii, la ora de dirigenție, ce fapte bune au făcut ei, azi. Și fiecare dintre cei 40 s-a ridicat și a spus: "Am ajutat o bătrână să treacă strada". Și, după ce al patruzecilea a spus același lucru, diriginta a întrebat: "Dar, totuși, nu e cam mult 40 pentru o singură bătrână ca să treacă o stradă?" La care ei au răspuns, în cor: "Nu e mult, pentru că bătrâna nu voia să treacă strada." Același lucru l-aș putea spune și cu realitățile în care ne zbatem. Bătrâna nu vrea să treacă strada. O vom forța să treacă strada, va fi folosul sau va fi crima noastră ? E un îndemn la moderație și încep să cred că e singura cale de a ieși din acest marasm.

 
Gheorghe Vergil Șerbu - Inființarea Institutului de Investigare a Crimelor Comuniste.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul, în continuare, domnul Gheorghe Vergil Șerbu.

Aș face și eu un apel la moderație pentru că mai sunt, totuși, 5 colegi care trebuie să vorbească, dintre care unii chiar de la PSD, și cred că toți au dreptul să-și exprime punctele de vedere aici.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Gheorghe Vergil Șerbu:

Doamnelor și domnilor senatori,

În declarația mea politică, doresc să salut înființarea Institutului de Investigare a Crimelor Comuniste.

În condițiile în care, potrivit unor sondaje de opinie, aproape jumătate dintre români consideră că regimul comunist a fost unul benefic, consider că activitatea noului institut va reuși, chiar dacă nu în totalitate, să facă lumină asupra perioadei comuniste, așa cum a fost ea în România.

Pentru aceia dintre noi aflați zeci de ani în spatele cortinei de fier nu mai este vorba demult despre disputa comunism - anticomunism. Este vorba, mai ales, de o chestiune de onoare.

Într-adevăr, poate că anticomunismul a pierdut partida în fața poporului pe care încerca să-l salveze, dar problema esențială care rămâne este necesitatea deblocării mentalităților și mecanismelor care, din păcate, mai persistă încă în România post-comunistă.

În această ordine de idei, îmi exprim speranța că noul Institut de Investigare a Crimelor Comuniste va reuși să demonteze imaginea conform căreia comunismul românesc s-a prezentat pe sine ca o mișcare de eliberare, ale cărei eforturi de creare a unui stat industrializat și autodeterminat ar fi încununat luptele seculare pentru libertate.

Sigur, pentru unii, chestiunea poate părea plictisitoare, ba chiar o muncă zadarnică, fără prea mari șanse de reușită. Cred însă în utilitatea acestui institut, în pofida faptului că însăși Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, prin Rezoluția adoptată la 25 ianuarie 2006, a făcut doar jumătate de pas în sancționarea comunismului. Astfel, în rezoluția amintită, regimurile comuniste sunt învinuite doar pentru încălcarea drepturilor omului, dar aparatul comunist de represiune - care a însemnat lagăre, deportări, asasinate în masă - a reprezentat o ideologie de stat. Rezoluția cere, într-adevăr, partidelor comuniste existente și urmașilor fostelor partide comuniste să condamne practicile acestor regimuri și solicită guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei să demareze anchete împotriva foștilor demnitari comuniști suspecți de crimă. Cu alte cuvinte, comunismul poate fi cercetat de istorici, nu și de procurori.

Dar generațiile actuale post-comuniste cresc fără o cunoaștere a istoriei recente și nu pot recupera un trecut distrus fizic și spiritual de aparatul de stat comunist, căci senzația cu care trăiesc tinerii de azi este aceea a unui destin excepțional și independent.

Iată de ce consider că memoria istorică și responsabilitatea morală față de generațiile viitoare au de partea lor dreptatea și adevărul. Tocmai aceasta este adevărata menire a Institutului de Investigare a Crimelor Comuniste: să cerceteze și să facă lumină asupra unui trecut traumatizat și traumatizant, ale cărui efecte au fost devastatoare pentru generații întregi de români.

Căderea regimurilor comuniste totalitare nu a fost urmată de vreo anchetă internațională. Tocmai de aceea, consider că asumarea istoriei și condamnarea morală a comunismului este o condiție sine qua non pentru sănătatea democrației românești.

Vă mulțumesc.

 
Valentin Dinescu - Incălcarea principiilor constituționale de către Guvernul Tăriceanu.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul în continuare domnul senator Valentin Dinescu.

Urmează domnul senator Adrian Cioroianu.

 

Domnul Valentin Dinescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Reprezentanții comunității europene studiază cu mare atenție tot ce se petrece în România pentru a verifica dacă țara noastră este, într-adevăr, un stat de drept, democratic și dacă își respectă angajamentele.

Cu toate că despre aceste studii și evaluări avea și are cunoștință și Guvernul, reprezentanții săi, parcă intenționat, fac tot ce le stă în putere pentru a demonstra Europei că nu le pasă nici de criteriile pe care ni le-am asumat și nici de Constituția României.

Și pentru a arăta cât preț pune primul-ministru pe principiile constituționale, pe care a jurat, la investitură, să le respecte întocmai, voi aminti de numeroasele hotărâri, ordonanțe și ordonanțe de urgență emise în dispreț față de statul de drept, cu încălcarea principiului separației și egalității puterilor în stat, adoptate cu duiumul, singura motivare a urgenței reprezentând-o marile interese de grup. Astfel, au fost impuse hotărâri secrete cu anexe nepublicate, uneori considerate chiar documente clasificate, prin care s-au înstrăinat PETROM, Banca Comercială Română, distribuția de energie electrică și a gazelor naturale, bunuri proprietate publică, inalienabile din punct de vedere constituțional. Cu toate că în Constituția României se afirmă la art.6 alin.1 că, citez: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", noi suntem puși în situația mai mult decât jenantă să aflăm din ziare că membri ai Guvernului acestei țări au vândut cea mai mare bancă - BCR, cea mai mare societate - SNP și multe altele.

Care ar fi motivul pentru care anexele la Hotărârea de Guvern nr.1585/2005 a fost declarată, în mod ilegal, de primul-ministru și de acoliții săi, citez: "document clasificat", când ar fi trebuit să fie public, deși, constituțional vorbind, acest act nici nu trebuia emis, Guvernul nefiind proprietarul de drept al pachetului majoritar de acțiuni deținut de statul român la BCR, pachet vândut astfel prin încălcarea demnității naționale, a drepturilor inalienabile și suverane ale poporului român, legii și Constituției României.

În dispreț față de cele scrise în art.16 alin.1 din Constituție, prin manopere frauduloase, fără însă a fi văzute și cercetate, poporul român a fost împărțit iarăși în șmecheri și plătitori de taxe și impozite, primii împroprietărindu-se cu 8% din acțiunile statului de la BCR și Societatea Națională a Petrolului, devenind mai bogați în detrimentul celorlalți, obligați, însă, să suporte și să plătească, fără crâcnire, prețul exagerat la energie și utilități.

Așa fiind, mă întreb și vă întreb: dacă nu cumva ne-am pierdut de mult suveranitatea, independența, demnitatea și rațiunea și am devenit o colonie în care trebuie doar să facem mendrele unora și a altora, păstrați în secret, sau aceste obiceiuri străvechi sunt folosite numai ca paravan, în spatele căruia se fac afaceri veroase, prin care se urmărește, de fapt, ruinarea țării, distrugerea și împărțirea ei. În istorie au mai fost cazuri.

Motiv pentru care vă rog să reflectați și să acționați urgent, până nu vom ajunge din nou la vorba aceea rușinoasă, cu mintea românului cea de pe urmă.

Vă mulțumesc.

 
Adrian Mihai Cioroianu - 30 de ani de la înființarea Partidului Liberalilor și Democraților Europeni; - Aderarea României la Uniunea Europeană și ce înseamnă această aderare pentru români. </ul>

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul senator Adrian Cioroianu.

 

Domnul Adrian Mihai Cioroianu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate colege și stimați colegi, cu mare bucurie mă aflu în fața acestor microfoane, după o bună bucată de vreme în care nu am avut ocazia să-mi spun aici gândurile, speranțele sau trăirile de moment. M-am bucurat, însă, că o bună parte dintre cei care au vorbit până acum, începând cu doamna senator Viorica Moisuc, domnul senator Adrian Păunescu, colegii mei din Alianță, cei care au vorbit despre proiectul de monument din fosta Piață a Scânteii, actualmente, Casa Presei Libere. De altfel, o idee pe care eu însumi am rostit-o de aici acum un an de zile și care iată că încă este în faza despre care vorbea domnul senator Varujan Vosganian. De asemenea, ideea colegului referitoare la condamnarea comunismului. Toate aceste subiecte ascund în ele o serie de adevăruri care, indiferent de cine sunt spuse, prind bine.

Și acum, pentru că un economist de marca domnului senator Varujan Vosganian vorbea despre istorie, permiteți-mi ca eu să vorbesc despre economie. În momentul în care mă îndreptam spre microfon, mi-a parvenit, ca și unora dintre dumneavoastră, știrea că Fondul Monetar Internațional recomandă, astăzi, României majorarea cotei TVA, reconsiderarea nivelului cotei unice, extinderea bazei de impozitare, mărirea taxelor locale și a impozitului pe proprietate, diminuarea nivelului CAS-ului. L-ați văzut, de curând, pe colegul Ionuț Popescu, dând un interviu în direct pe această temă. Nu am nici un fel de îndoială că, indiferent de relațiile pe care România le are, acum, cu FNI, vom ajunge să punem în practică aceste cerințe.

Profit de prilej pentru a aduce aminte celor care sunt, evident, interesați, că, în acest an 2006, se împlinesc 30 de ani de când a luat ființă Partidul Liberalilor și Democraților Europeni, se întâmpla în anul 1876 și, de atunci și până astăzi, LEDR-ul s-a constituit într-unul dintre cele mai dinamice și omogene grupuri politice europene. Astăzi este, aș spune, grupul politic care susține cu cea mai mare convingere și în modul cel mai omogen aderarea României și Bulgariei în ianuarie 2007.

Fac legătura cu ideea precedentă prin a spune că, săptămâna trecută am avut plăcerea de a însoți o delegație ALDE de la București. A avut aici, chiar în Palatul Parlamentului, pe 8 și 9 februarie, a avut loc o ședință a biroului ALDE și, un lucru care m-a surprins, impresia bună pe care le-a făcut-o Bucureștiul, mai ales acelora care nu mai fuseseră aici, dar care veneau acum, având imaginea prefabricată a unei țări sau a unui oraș urâțit de comunism, sărăcit de tranziție și bântuit de haite de câini ucigași. În fond, aceasta este drama Capitalei noastre și nu numai a Capitalei, ci a României. Cei care vin aici cu așteptări mari, cei care așteaptă să vadă la fiecare colț de stradă ceva din Micul Paris sau cei care vor să vadă clădiri monumentale, străzi curate sau bulevarde largi, ei sunt dezamăgiți. În schimb, cei care vin cu așteptări mai mici, cei care așteaptă să vadă un oraș gri, mohorât, fără culoare, ruinat, cu tâlhari la tot pasul, cu hoteluri și restaurante proaste, ei bine, cei care vin cu această imagine sunt plăcut surprinși de un oraș, în esență, viu și dinamic.

În fine, am făcut această deschidere pentru a vă spune că și noi, asemenea acestor vizitatori care vin la București, și noi vom fi puși, cred, în situația de a fi fie dezamăgiți, fie plăcut surprinși în legătură cu ceea ce ne așteaptă în Europa. Plec de la ideea că de la 1 ianuarie 2007 se va produce aderarea noastră la Uniunea Europeană. Fără o mare greșeală, în lunile următoare, cred că de-acum peste un an vom vorbi în calitate de membri ai Uniunii Europene, însă, intervine un aspect de care vom fi responsabili noi, în primul rând, și ziariștii care ne filmează sau ne intervievează, din când în când, pentru că și noi, și dânșii vom fi obligați să explicăm românilor, în fond, ce înseamnă această aderare la Uniunea Europeană, pentru ca acei dintre români care vor intra cu așteptări mari și care vor aștepta, mai ales, pomeni în euro vor fi dezamăgiți. În schimb, acei dintre români care se tem că Uniunea Europeană șterge identitatea națională, că ne va șterge imnul, portul tradițional și mai știu ce mărci autohtone de brânzeturi și de vinuri, acei români vor avea surpriza plăcută, cred eu, de a vedea că, în fond, Europa nu e altceva decât un teritoriu al concurenței. Numai că - vedeți? - problema este că nu trebuie să prezentăm 1 ianuarie 2007 ca fiind sfârșitul drumului și victoria dorințelor noastre, nu este o încununare a ambițiilor noastre seculare, ci este abia începutul unui drum foarte lung, care va cere eforturi și care cu siguranță va aduce sacrificii.

Începând din acel moment, stimate colege și stimați colegi, este ideea cu care închei, nu va mai ajunge să spunem că suntem buni, ci va trebui concret să arătăm la ce anume buni sau cu ce anume putem fi competitivi în Europa. Nu ne va ajunge să vorbim despre Eminescu, despre Enescu, despre Brâncuși, Pallade, Cioran, Eugen Ionescu și ceilalți, ci va trebui să înlocuim acest discurs despre gloriile trecutului cu un discurs foarte simplu despre faptele prezentului. Altfel, vom fi europeni numai cu numele, iar în realitate putem deveni, în spiritul acelor - priviți cum domnul Popescu dă iarăși un interviu - idei putem deveni o foarte mare și promițătoare piață de desfacere și nimic mai mult. (discuții și vociferări în sală)

Vă mulțumesc foarte mult.