Adrian Păunescu
Adrian Păunescu
Ședința Senatului din 20 februarie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.16/02-03-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
07-12-2021
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 20-02-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 20 februarie 2006

  1. Declarații politice formulate de senatori:
  1.9 Adrian Păunescu - 150 de ani de la dezrobirea țiganilor; - ziariști trimiși la închisoare; Consecințele inexistenței creșterii economice și lipsa acută a educației; Ceangăii din Moldova; --Postul TV - "Autonomia"; - Disponibilizările din minerit - Călan; - Retrocedările fără sens - orașul Victoria.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

În continuare are cuvântul domnul senator Adrian Păunescu, urmează domnul senator Gheorghe Vergil Șerbu.

Domnul Adrian Păunescu:

Domnilor colegi,

Domnule președinte de ședință,

Sunt 150 de ani de la momentul dezrobirii țiganilor și câteva zile de la momentul înrobirii ziariștilor.

Sunt obiceiuri în istorie care îi reprezintă bine, exact, voluptuos pe incapabili: cine nu e capabil să-și domine adversarul într-un dialog de idei, va face tot ce depinde de el pentru a-l zdrobi prin mijloace nedrepte.

150 de ani de la dezrobirea țiganilor, înseamnă și 150 de ani de dificultăți, uneori învinse, alteori încă neînvinse.

E interesantă atitudinea Europei față de această problemă; europenii sunt foarte, foarte exigenți cu ce fac românii cu țiganii lor, dar, concomitent, foarte, foarte doritori să nu cumva, să nu cumva să aibă de-a face direct cu acei țigani, lucru nedrept, pentru că printr-o solidaritate activă a tuturor marilor popoare și micilor popoare ale Europei și problema țigănească s-ar putea rezolva mai repede. Nimeni nu dorește mizeria, dar nu toți cetățenii planetei pot să se ridice din mizerie, sau știu gustul ridicării din mizerie. În schimb, trimiterea la închisoare a unor ziariști, și în genere învinovățirea ziariștilor, reprezintă moduri de a ne umili în fața acelorași concetățeni europeni.

Iarăși, neputința unor oameni de autoritate de a-și face bine meseria, neputința de a păstra niște secrete se traduce printr-o culpabilizare a ziariștilor la care ajung acele secrete. Este ceva extraordinar! Nu e de vină generalul care doarme pe el, e de vină plutonierul Ionel Marin, luat din căluș și dus la pușcărie. Trăim timpurile supranaturale din satira românească, nu din tragedia românească, pentru că aia are noblețe, din satira românească, adică după ce că ne facem de râs, ne mai facem și de plâns.

Ziariștii români au dovedit, cu această ocazie că sunt o categorie cu totul și cu totul specială de oameni maturi și care știu să se solidarizeze în jurul interesului național și să nu-și bată joc de țară și de interesele ei parcurgând repede niște subiecte de scandal.

Nu același lucru se poate spune despre articulațiile superioare ale societății, mai ales în această categorie a serviciilor secrete. Eu înțeleg să ai servicii secrete care ascultă de dimineața până seara pe Patriciu, familia lui Patriciu, rudele lui Patriciu, neamurile lui Patriciu, dușmanii lui Patriciu, poporul lui Patriciu, popoarele de lângă poporul lui Patriciu... E minunat! De câtă vreme dorește acest popor să fie ascultat?

Și este ascultat! Mai stângaci în socialism, cu instrumente care se găseau și pe masă la Casa scriitorilor și se mai și spărgeau, iar mie, la o întâlnire cu ambasadorul american, în dosar îmi scrie "Emisiunea s-a întrerupt brusc". Deci, ce ascultau ei era "emisiune". Acum, însă, suntem pe un prag și mai înalt, Patriciu este ascultat ani și ani.

Înțeleg, mergem până acolo, încât salutăm cu emoție și vom găsi o zi în care să ridicăm mâinile la chipiu și să transformăm în sărbătoare națională această uluitoare prefacere către civilizație, și anume starea de ascultare. De dorit atât la popor, să fie ascultător, și rezolvată la nivelul acestor instituții tehnice.

Bun, dar dacă asculți pe Patriciu toată ziua, bună-ziua, de ce nu știi ce se întâmplă cu actele din ministerul tău?

Cum vine chestia asta? Știm tot, cu excepția lucrurilor esențiale!

Știm cu cine se culcă fiecare, unde nu știm mai și presupunem, dar nu știm cu cine se culcă respectivele acte de bravură. Așa că eu salut atitudinea acestui Consiliu al presei, salut atitudinea ziariștilor și atitudinea oamenilor de responsabilitate în societățile românești care au știut să iasă din această mizerie, dar vreau să semnalez faptul că arestarea ziariștilor face parte dintr-o operațiune mai largă despre care am vorbit în primele săptămâni ale întrunirii noului Parlament și anume, de transformare a României în boxă. Ceea ce atunci doar mi se năzărea, acum se întâmplă!

Cea mai înaltă producție o dă România în această calitate, de acuzată.

Am citit un interviu excepțional al lui George Copos într-unul din ziarele noastre, un interviu care m-a emoționat prin omenia și profunzimea suferinței de a fi umilit într-o lume în care ar trebui, dimpotrivă, să participe cu toți ceilalți, și tu cu ei la rezolvarea problemelor de fond.

Pentru că așa cum se spune, și în acel interviu, și în altele, se dă circ, dar nu se dă pâine, se dă circ și se iluzionează clasa înaltă din care, din păcate, facem parte... și noi, că nu e... adică e totul, or pâinea lipsește!

Încet, încet, în acești ani, și cu deosebire în această perioadă, clasa politică s-a compromis prin ea însăși, numele se vor uita, dar senzația de nămol, senzația de noroi, senzația de mizerie umană care rămâne în urma amintirii acestei clase politice, va rămâne.

Noi ne bucurăm când cade câte-un adversar, ce bucurie stupidă! Ne bucurăm când îl percheziționează pe Adrian Năstase, numai că vine și la noi, mai devreme sau mai târziu, omul tenebrelor. Nu trebuie să transformăm funeraliile în jocuri ale bucuriei! Tot ce facem să li se întâmple altora, ni se va întâmpla și nouă. Societatea este zguduită de neîncredere, e zguduită de pofta de sânge, oamenii cred că asta este soluția și s-a lansat ideea că, datorită unor furăciuni, țara e săracă. Sigur că și datorită unor furăciuni, dar țara e săracă pentru că problema esențială care este producția, trebuința, nu e rezolvată.

România dă în fiecare săptămână mii de oameni afară din domenii esențiale ale fronturilor muncii. Nu are cum să-și plătească datoriile, nu are cum să reziste cursului ascendent al prețurilor zdrobitoare, nu are cum să-și păstreze în viață bătrânii, nu are cum să-i învețe pe copii să fie nobili și să aibă caracter când totul costă atât de mult, când totul e atât de umilitor de scump.

Este drept, în țările în care sărăcia e mare și problema corupției devine acută, devine gravă, dar problema esențială este că nu producem. Suntem îndemnați să ne dăm marii rechini, marii pești în plasele momentului și, treptat, până la intrarea în Uniunea Europeană, vom constata că nu mai sunt jucători pe scenă, că am reușit, cum spuneam în anii '90, uluit de ceea ce vedeam în jurul meu, să ne omorâm sârguincios unii pe alții.

Am tras din toate pozițiile, toți împotriva tuturor, rezultatul va fi un morman de cadavre și nimic altceva, curățenie tot nu se va face, pentru că nu se face la baza lumii educație în acest sens și pentru că lucrurile pe care apucă să le vadă ca rezolvate pe căi necinstite, oamenii tineri încep să le facă și ei în mod necinstit.

Ne ocupăm de ani și ani, fiecare de celălalt și nimeni de sine.

Chiar am văzut un fapt pe care simt nevoia să-l laud în public, și anume, întâlnirea dintre președintele Băsescu și delegațiile partidelor parlamentare, cred că este un lucru remarcabil, o inițiativă bună a președintelui Băsescu, dacă nu cumva mi-ar aduce aminte și de versurile lui Geo Dumitrescu, "Vânturile care au strâmbat copacii vor tot ele să-i pună la loc."

Dar, în fine, se merge pe această idee, că dialogul e singura cale de a ieși din acest dezastru, că nu se poate merge înainte cu barda și cei din spatele tău să-și acordeze harpele, în funcție de vibrația tăișului bărzii tale.

E bine așa, să se întâlnească și să discute, e bine să se stingă cât mai multe din focurile nedrepte ale acestei societăți, e bine să nu promitem Europei un record de corupți. Nu ne putem lăuda cu așa ceva!

De dragul de a crede că merge bine Justiția, să spunem că avem din ce în ce mai mulți corupți. Repet, focul se va întinde. Astăzi sunteți dumneavoastră la putere, mâine vor veni alții la putere și societatea se va goli, și se va întâmpla ce s-a întâmplat la un moment dat în Italia, când conform unui ordin subtil și glorios a fost curățată clasa politică, pentru a face loc unei noi clase politice, care nu era deloc politică, nu, era clasa cea mai abjectă dintre toate, era clasa speculanților care veneau să-și ia privilegiile.

V-aș semnala faptul că ne lăsăm îmbătați de iluzii, că ni se pare că viața noastră e mai bună dacă e mai rea viața celorlalți.

Poate că veți auzi cuvintele mele, eu în orice caz aș mai avea de spus și că trăim confruntați de mari probleme inexistente.

De câțiva ani, se agită problema ceangăilor în Moldova. Datorită slăbiciunii unor membri ai delegației române, s-a pus problema ceangăilor la Consiliul Europei și s-a obținut o recomandare ciudată. Dar - iată, domnilor - aflăm că, la ultimul recensământ, în județul Bacău, din 119.619 romano-catolici, 114.505, adică 96%, s-au autoidentificat drept români, circa 4.000 s-au declarat maghiari și 796 ceangăi. La nivel național, din cei 2.062 de ceangăi declarați, numai 403 au ales maghiara ca limbă maternă.

Al cui interes este să se sucească mereu cuțitul în această rană și să concentrăm energiile cu care am putea aborda problemele dezvoltării economice, problemele dezvoltării culturale, problemele dezvoltării științifice - care a rămas o amintire - și să facem din fiecare ieșire publică a noastră un scandal, în această privință care-i clară ? De unde toate aceste provocări ? Cu ce rost ?

Avem, săptămânile acestea, prilejul să salutăm un nou post de televiziune și anume postul pe care l-a înființat Ungaria și care se intitulează, după cum ați văzut, "Autonomia". Ce curioasă coincidență? Tocmai când vorbim și noi aici despre autonomie, tocmai atunci apare, ca apa la sete, "Autonomia" și apar multe, foarte multe semnale că se lucrează în continuare împotriva armoniei și unității statului român. N-aș vrea să insist acum asupra datelor pe care le am, dar care nu sunt puține.

Între timp, echipele de hochei românești sunt primite cu cunoscutele lozinci de luptă "țiganii și hoții" la Miercurea Ciuc. Sigur că apar momente la București când se dă o replică la fel de stupidă suporterilor echipelor din Ciuc. Dar nu trebuie să înceteze cineva acest joc periculos din care vor arde toate șurile ? Și nu trebuie cineva să semnaleze și să arate cu degetul acest dezastru în mic ?

Aș vrea să vă readuc în memorie faptul că, între timp, din totalul de 48.500 angajați în industria minieră, 11.000 vor fi disponibilizați în acest an, cu 2.500 mai mult ca în 2005. Vor înceta activitatea minieră zone monoindustriale precum Bălan, Borșa, Anina, Brad sau Călan.

Politica nenuanțată și vinovată a retrocedărilor fără noimă a ajuns la punctul în care un oraș întreg, cum e Victoria, trebuie retrocedat. De ce ? Nu se consideră că, în 50 de ani, a existat o istorie, a existat o viață pe pământul acesta, a existat o civilizație ? De ce trebuie să ne întoarcem din nou în timp ? La ce ne folosește ? E normal ca tot ce s-a luat nedrept să fie restituit într-un fel sau altul, dar să restitui un oraș întreg, să dai ceea ce s-a consolidat ca atare este absurd. Parcă vor fi trecând barbarii pe acolo. Și acesta va fi rezultatul.

Un fapt îngrozitor este ce se întâmplă sub ochii noștri, fără puterea noastră de a interveni, la Călan, una dintre cele mai teribile vetre ale muncii, o zonă care-și găsise de lucru, să facă fontă ductilă. Și au încurcat-o guvernanții, și din vremea PSD, și din vremea dumneavoastră, în tot felul de chichițe avocățești, în așa fel încât rezultatul este: nu se produce nimic, oamenii sunt numai în greva foamei, orașul arată, așa cum am mai spus, ca o zonă lovită de un bombardament nuclear. Și, în vremea asta, mor oameni și nimeni nu-i decontează, la marele proces al istoriei.

Aș vrea să invit guvernanții, care n-au de rezolvat o problemă ușoară - eu înțeleg - să vină în Parlament și să ne spună ce e de făcut cu asemenea situații cumplite. Ce e de făcut ? Pentru că, în felul acesta, cum se merge, se va ajunge la drame irepresibile.

Închei, doamnelor și domnilor, cu o glumă genială, amară, care se referă mai cu seamă la lucrurile făcute împotriva firii. La ceangăii aceia declarați ceangăi fără ca ei să se declare ceangăi, fără ca ei să se simtă ceangăi, fără ca ei să ceară să învețe ungurește și la alte lucruri, repet, împotriva firii.

O dirigintă și-a întrebat copiii, la ora de dirigenție, ce fapte bune au făcut ei, azi. Și fiecare dintre cei 40 s-a ridicat și a spus: "Am ajutat o bătrână să treacă strada". Și, după ce al patruzecilea a spus același lucru, diriginta a întrebat: "Dar, totuși, nu e cam mult 40 pentru o singură bătrână ca să treacă o stradă?" La care ei au răspuns, în cor: "Nu e mult, pentru că bătrâna nu voia să treacă strada." Același lucru l-aș putea spune și cu realitățile în care ne zbatem. Bătrâna nu vrea să treacă strada. O vom forța să treacă strada, va fi folosul sau va fi crima noastră ? E un îndemn la moderație și încep să cred că e singura cale de a ieși din acest marasm.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 7 decembrie 2021, 17:10
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro