Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 04-06-2007

Ședința Senatului din 4 iunie 2007

2. Declarații politice prezentate de senatori:

 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

  ................................................
Emil Răzvan Theodorescu (PSD) - Desecretizarea arhivei fostului Comitet Central al PCR, o adevărată cacealma;

Până în acest moment, s-au înscris la declarații politice un număr de 7 colegi: din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii senatori Răzvan Theodorescu, Doina Silistru, Adrian Păunescu; din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnii senatori Tiberiu Prodan și Mircea Mereuță, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, doamna senator Verginia Vedinașși domnul senator Gheorghe Funar.

Invit la tribuna Senatului reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul senator Răzvan Theodorescu.

 

Domnul Răzvan Emil Theodorescu:

Domnule președinte,doamnelor și domnilor colegi,

Face vâlvă, de câtva timp, o inițiativă ce pare a readuce alături, pentru o clipă, Autoritatea Prezidențială și Guvernul. Este vorba de așa-zisa "desecretizare" a Arhivei fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român.

Am pus între ghilimele termenul pentru a indica, de la bun început, caracterul artificial al unui simplu exercițiu de imagine, care, pentru cunoscători, nu este decât mult zgomot pentru nimic. Trebuie spus răspicat că arhiva respectivă este deja în circuit public și că numai cineva care nu are nici o idee despre fondul arhivistic național poate vorbi, în termeni atât de inadecvați, despre această acțiune.

Fosta arhivă a Comitetului Central, gestionată de Arhivele Naționale, o instituție pe cât de venerabilă, pe atât de competentă, cu cei mai buni specialiști din țară, este compusă din Arhiva Istorică, care cuprinde 219 fonduri și colecții, dintre care 110 deja consultabile la sala de lectură și microfilmate, și din Arhiva Administrativă a Secțiilor și Sectoarelor Comitetului Central, desfășurată pe aproximativ 3500 de metri liniari.

La sala de studiu a Arhivelor Naționale, deci, demult desecretizate, cu acces liber, se află importante părți din fondul fostului Comitet Central, provenite de la secțiile cancelariei: organizatorică, propagandă-agitație, economică, gospodărie de partid, agrară, relații externe, începând cu fondarea Partidului Comunist, din 1921, până în perioade ce variază între 1976, pentru propagandă și agitație, și 1953, pentru relații externe, așadar, din epoca represiunilor politice și satelizării moscovite, ce au însemnat miezul nociv al comunismului românesc.

Public, arhiva în cauză a fost deja defrișată de Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste, chiar cu documente, care nu împliniseră termenul legal de 30 de ani pentru a fi date în cercetare, ajungându-se cu studierea lor până în anul 1989. Și, pe bună dreptate, colegul nostru, domnul senator Vasile Blaga, pe atunci ministru de resort, a aprobat, la 22 februarie, un memorandum care îngăduie tuturor cercetătorilor să aibă acces la aceste documente.

A vorbi, așadar, despre desecretizare, înseamnă - iertați cuvântul chiar neacademic - o veritabilă cacealma, care îi transformă pe unii banali mercenari în veritabili cruciați ai anticomunismului, acolo unde nu există nici o înfruntare și unde normalitatea a fost introdusă de către colegii noștri arhiviști.

Pentru că am ajuns în acest loc, îmi va fi îndeajuns să spun că Legea nr.16/1996 a arhivelor, cu termenele pe care le-a stabilit pentru darea în cercetare, este congruentă cu reglementările din Uniunea Europeană, unde, cu excepția Olandei, avem pretutindeni același termen de 30 de ani, orice altă propunere teribilistă riscă să ne situeze în afara regulilor firești, științifice și internaționale. Repet, derogările se pot face și se fac, este normal să se facă și în prezent, dar sunt derogări. După cum am mai spus, dependența arhivelor de Ministerul de Interne este foarte veche, are, la noi, exact 176 de ani, aceeași situație fiind întâlnită în alte foste state comuniste: Cehia, Slovacia... Propunerea recentă de a trece Arhivele Naționale la Ministerul Culturii și Cultelor este de-a dreptul absurdă. Documentele culturale nu sunt decât 5% din fondul arhivistic, restul ținând, cum știe toată lumea, de domeniul administrației, sunt documente cu caracter public și acte private, iar nevoile de spații pentru depozitare - 17.000 de metri pătrați, în momentul de față, neputând fi satisfăcute nicidecum de un minister ce are cu totul și cu totul alte rosturi. De altminteri, din fericire, vreau să adaug, chiar actualul Guvern, numit Tăriceanu-2, a omologat, prin ordonanță de urgență, din 9 mai, apartenența Arhivelor Naționale la nou-creatul Minister al Internelor și Reformei Administrative.

Cer, așadar, autorităților competente să nu inducă în eroare opinia publică, să nu creeze confuzii, voit sau nu, cu așa-zisa desecretizare, din ignoranță sau din alte motive și, mai ales, să nu strice ceea ce este deja valabil. Arhivele Naționale nu sunt un loc al experimentului, ci unul al profesionalismului ce nu trebuie alterat. Vă mulțumesc. (aplauze)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
TIberiu Aureliu Prodan (PNL) - Relația președintelui cu partidele policice este Divide et impera!;

Invit la tribună pe domnul senator Tiberiu Aurelian Prodan, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Tiberiu Aurelian Prodan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Distins Senat,

În declarația mea, am să mă refer la câteva aspecte ale vieții politice, care au avut loc săptămâna trecută și în săptămânile premergătoare acesteia.

"Divide et impera" pare să fie unica formulă agreată de președintele Băsescu în relația cu partidele politice din România.

După un intermezzo intitulat "Deschidere către dialog cu partidele politice", președintele nostru, energizat de votul de la referendum, s-a prezentat în fața Parlamentului, arătându-ne pisica și sugerându-ne, în stilul bine cunoscut, că singura soluție pentru noi, cei aleși în acest Parlament, este să ne aruncăm cât mai repede peste balustradă, pentru că - vezi, Doamne! - nu mai corespundem voinței poporului, adică acelora care au votat pentru rămânerea sa la Cotroceni.

Ce ne spune, însă, președintele în mesajul său? Pe de o parte, ne atrage atenția că fiecare parlamentar are responsabilitatea de a găsi o soluție pentru a ieși din criză, iar pe de altă parte, că indiferent ce soluție vom găsi, Domnia Sa va respinge orice variantă rezultată în urma unor înțelegeri de culise.

Domnul președinte ignoră, astfel, un adevăr arhicunoscut, acela că Parlamentul înseamnă și negocieri, și înțelegeri, nu numai o mașină de vot. În opinia Domniei Sale, însă, această situație este de neacceptat.

Domnul președinte invocă rezultatele referendumului, care, chipurile, ar fi invalidat Parlamentul actual. Drept urmare, e nevoie urgentă de alegeri anticipate, e nevoie urgentă de altă clasă politică. În realitate, președintele nu dorește o altă clasă politică, o nouă clasă politică, ci dorește marginalizarea partidelor politice, cu excepția Partidului Democrat, firește. Acestea ar trebui să devină simple anexe ale unui decor, în mijlocul căruia să troneze Domnia Sa, tătucul iubitor de popor. Ca și cum nu ar face parte din această clasă politică, ca și cum nu ar fi fost, ani de zile, și parlamentar, domnul președinte ne vorbește de noua elită politică. Care elită? De unde să rezulte această elită politică? Probabil, din laboratoarele Partidului Democrat.

În decembrie 2004, la ceremonia de învestire, președintele ne asigura că va fi un președinte imparțial, care va media, cu bună-credință, relațiile cu Parlamentul. Avem nevoie de un Parlament puternic, ne spunea, atunci, președintele. În decembrie 2006, președintele s-a adresat celui mai înalt for politic al României, Parlamentului. Dintr-o dată, președintele constată că Parlamentul nu-i mai este pe plac, că majoritatea parlamentară nu mai reflectă voința populară.

Stimate colege și stimați colegi,

Autoritatea se câștigă, nu se impune, nici chiar prin referendum. Nu prin dizolvarea partidelor sau a Parlamentului se va înnoi clasa politică românească. Fie că ne place sau nu, clasa politică este expresia societății românești, cu aspectele ei pozitive, dar și cu deficiențele ei, pe care trebuie să ni le asumăm -și nu este vorba că ne cramponăm de putere, fie că acceptăm sau nu - în mod inevitabil, electoratul român își va exprima, prin vot, opțiunea pentru unul sau altul dintre partidele politice.

Procesul de înnoire a clasei politice are loc, independent de mesajele președintelui și de moțiunile de cenzură. Guvernele vin și pleacă de la Putere, alegerile aduc în prim - plan partide puternice și plasează pe locuri secundare sau le exclud pe acelea care vor fi sancționate prin votul popular.

Această dinamică nu poate fi ignorată, dar aș mai sublinia aici un adevăr: jocul politic nu există fără partide. Altfel, intrăm într-o zonă periculoasă, adică aceea dorită de președintele Băsescu, un regim prezidențial cu partide marginalizate.

Sper ca România să fie scutită de o astfel de experiență, în mod cert, păguboasă pentru fragila noastră democrație, mai ales, pentru cetățenii acestei țări.

Vă mulțumesc. (Aplauze în sală)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Verginia Vedinaș (PRM) - Retragerea Ordinului Steaua României domnului Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare;

Invit la tribuna Senatului pe doamna senator Verginia Vedinaș, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Distinsă doamnă senator, aveți cuvântul!

 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Distinși colegi,

Mă voi referi în prezenta declarație politică la gestul incalificabil al celui întors la Cotroceni, după o victorie mai mult cumpărată decât câștigată, dacă ne gândim la zecile de milioane de euro înghițite de campanie, de a se retrage Ordinul "Steaua României" președintelui Partidului România Mare, domnul senator Corneliu Vadim Tudor, ordin pe care nu el i l-a acordat, ci predecesorul său, fostul Președinte al României, domnul Ion Iliescu.

Semnalăm, încă de la început, că acest lucru se petrece destul de rar la noi ca și în orice țară normală și stabilă, condusă de oameni politici cu responsabilitate și discernământ.

În România s-a întâmplat o singură dată, într-un caz bine justificat, când fostul președinte Constantinescu a retras o decorație conferită unui fost comandant torționar, Vasile Ciolpan, de la Penitenciarul Aiud.

A asimila cazul unui fost comandant torționar cu cel al președintelui unui partid politic, care din 1992 este prezent în Parlamentul României și care îndeplinește și funcția de vicepreședinte al Senatului, a-i pune pe același plan, din punctul de vedere al retragerii unei decorații, este un gest care îl degradează pe autorul lui și îl scoate din categoria celor demni să fie șefi de stat.

În Europa, cazurile sunt și mai rare și explicația este simplă. Este un drept sacrosanct al fiecărui șef de stat de a conferi decorații și titluri de onoare, în baza unui drept de apreciere de care dispune, de a evalua meritele cuiva și de a-și exprima prețuirea pentru aceste merite.

Unde am ajunge dacă unii președinți ar conferi astfel de ordine și medalii, iar cei care vin după ei le-ar retrage?

O societate trebuie să se bucure, în egală măsură, de o stabilitate juridică, dar și de o stabilitate morală, o stabilitate a recunoașterii valorilor.

Nu este exclus să se întâmple și erori, fraudări și atunci legea recunoaște posibilitatea ca asemenea decorații să fie retrase, dar ea reglementează, expres și limitativ, cazurile în care acest lucru poate să se facă. Este vorba despre condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate sau fapte incompatibile cu statutul de membru al ordinului.

În cazul de față, este evident că nu ne aflăm în niciuna din aceste situații, că președintele în exercițiu a acționat la comanda unor așa-ziși intelectuali care, printr-o scrisoare, au invocat tot soiul de inepții, ca:

  • folosirea unui limbaj suburban și jignitor;
  • articole publicate în reviste pe care le conduce domnul președinte, scrise de diferiți autori, ca și când cenzura nu ar fi interzisă, prin Constituția României, în țara noastră.

Este incredibil cum așa-zisul limbaj suburban îi determină pe semnatari să propună retragerea decorației domnului președinte, dar limbajul folosit de alții, inclusiv de cel care a dat curs cererii de retragere și care deține cea mai importantă demnitate în stat, nu doar vulgar, dar și rasist, îi face să se extazieze.

Ca să nu mai vorbim despre limbajul cu care unul dintre semnatari, numitul Mircea Dinescu, spurcă, efectiv, auzul public la un post de televiziune unde moderează voalat o emisiune, cu un alt semnatar, în ciuda faptului că este membru al unei autorități publice care îl obligă la o neutralitate absolută.

Domnul președinte mai este acuzat de comportament nedemn de un purtător al decorației, care culminează cu cel din ședința celor două Camere, din 18 decembrie 2006. După cum se poate constata, cu ușurință, solicitanții au invocat, în principal, fapte petrecute într-o ședință comună a celor două Camere. Mai exact, ședința în care a fost prezentat așa-zisul Raport "Tismăneanu" privind condamnarea comunismului.

Este vorba, așadar, despre acte și fapte săvârșite în exercitarea statutului de parlamentar, de senator și de președinte al unui partid parlamentar, iar astfel de fapte, potrivit Constituției și Legii nr.96/2006, nu atrag răspunderea juridică.

În ocrotirea statutului de parlamentar, legiuitorul a garantat libertatea de exprimare, care este specifică oricărui parlament dintr-o țară democratică, după cum a declarat și fostul președinte al Bulgariei, prezent la ședință.

Protestul parlamentarilor PRM a fost determinat de faptul că nu li s-a permis să ia cuvântul și să-și spună punctul de vedere cu privire la acel document inacceptabil, din punctul de vedere al adevărului istoric, al dreptului și al moralei, pentru că un regim politic nu poate fi condamnat în integralitatea lui, pot fi condamnate crimele sau abuzurile săvârșite.

Într-un asemenea context de îngrădire a libertății de exprimare, a trebuit să luăm atitudine, și acest lucru a fost făcut de domnul președinte ca parlamentar, ceea ce elimină orice formă de răspundere juridică.

Vă este cunoscut, domnilor colegi, că nu suntem singurii care au luat atitudine împotriva acestui raport. A făcut-o și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și istorici, și oameni de cultură.

Oare tuturor le va retrage domnul Băsescu decorațiile?

Un alt aspect pe care vreau să-l semnalez este că ordinul retras a fost conferit de fostul președinte Ion Iliescu, pentru contribuția meritorie la desfășurare actului legislativ, la adoptarea unor legi fundamentale, necesare dezvoltării țării și la integrarea euroatlantică a României.

În calitate de om politic și de președinte al unui partid politic, care este în Parlament din 1992, domnul președinte Corneliu Vadim Tudor a fost implicat în tot ce a însemnat, din punctul de vedere legislativ, politic și diplomatic, îndelungatul și anevoiosul drum pe care l-a parcurs România în construirea statului de drept, a unui regim democratic și pentru a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, un loc pe care-l merită prin istorie, cultură și tradiție, prin contribuția adusă la patrimoniul comun de valori ale Bătrânului Continent.

Domnia Sa, personal, a redactat și semnat multe din documentele oficiale întocmite de-a lungul acestui parcurs, iar partidul pe care l-a creat și-l conduce a susținut în Parlament toate legile care slujeau acel deziderat, și care nu afectau interesele patriei și poporului nostru. De altfel, aceasta este motivația care se regăsește și în decretul de conferire a ordinului.

Cine are legitimitatea juridică și morală să retragă un ordin acordat pentru aceste merite, asumându-și, implicit, gestul de a anula fapte și acte incontestabile și definitorii pentru destinul României? Un personaj care și-a făcut un scop în sine din a dezbina poporul român, din a-i răzvrăti pe unii împotriva celorlalți, împotriva autorităților, altele decât cea prezidențială, împotriva partidelor, altele decât Partidul Democrat, împotriva trecutului, prezentului și viitorului nu poate avea o asemenea legitimitate.

În încheiere, vreau să vă informez, dragi colegi, că nu vom permite un asemenea abuz și vom ataca în instanță decretul de revocare, convinși fiind că, date fiind gravele carențe de legalitate și de moralitate pe care acesta le prezintă, justiția va face dreptate.

Vă mulțumesc. (Aplauze în sală)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Și noi vă mulțumim, doamna senator.

 
Gheorghe David (PD) - Profesie fără ocupație - pledoarie pentru arhitectura peisagistică;

Invit la tribuna Senatului pe domnul senator Gheorghe David, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Domnule senator, aveți cuvântul.

 

Domnul Gheorghe David:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea se intitulează: "Profesie fără ocupație - pledoarie pentru arhitectura peisagistică".

În conformitate cu prevederile Legii nr.88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior, prin Hotărârea de Guvern nr.294/1997, privitoare la funcționarea instituțiilor de învățământ superior, se înființează secțiile de arhitectură a peisajului și peisagistică în cadrul facultăților de arhitectură.

În momentul de față, ele ființează în Universitățile de științe agricole și medicină veterinară din București, Cluj - Napoca, Iași și Timișoara.

De la data înființării și până în acest moment, pe piața forței de muncă au apărut 215 absolvenți, având ca profesie înscrisă pe diplomă "inginer diplomat cu specializarea în peisagistică".

Universitățile de la București și Timișoara, care au înființat secția amintită, încă din 1998, au contribuit cu 69, respectiv, 146 de absolvenți.

Conform Nomenclatorului, clasificarea ocupațiilor din România, Grupa de bază 2141 "Arhitecți în urbanistică și amenajarea teritoriului", în țara noastră are următoarea descriere: "Arhitecții în urbanistică și amenajarea teritoriului proiectează zonele de locuit, comerciale, industriale și căi rutiere, elaborează schițe și planuri de detaliu pentru construcții și restaurări, identifică și găsesc cele mai bune soluții privind asigurarea calității mediului înconjurător, elaborează planuri de amenajare urbanistică și peisagistică, urmăresc, în teren, realizarea proiectelor de desfășurare a activităților și diverselor reglementări în vigoare".

Deși apare în Nomenclatorul ocupațiilor componente - nouă la număr - Codul 2141 (03), "arhitect urbanist, peisagistică și amenajarea teritoriului", această funcție nu poate fi ocupată în România decât de absolvenții cu studii superioare de arhitectură.

Altfel spus, vorbim despre o profesie, dar nu și de o recunoaștere a ei pe piața muncii.

Membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, țara noastră și-a asumat obligația de a respecta, întocmai, legislația comunitară, inclusiv aceea de recunoaștere reciprocă a diplomelor, și, pe cale de consecință, posibilitatea fiecărui cetățean al Europei unite, de a ocupa un post corespunzător pregătirii sale, în oricare altățară, membră a Uniunii Europene.

Ajuns aici, sunt dator să subliniez că în Uniunea Europeană profesia de arhitect peisagist poate fi încredințată și absolvenților de universități cu profil agricol sau artistic, având specializarea "Arhitectura peisajului" sau "Peisagistică".

Un alt motiv întemeiat pentru definirea clară a acestei ocupații și introducerea ei în clasificarea ocupațiilor din România este prezența în Codul "Clasificarea activităților din economia națională" - CAEN a activității de arhitectură a peisajului, Grupa A, Clasa 0141, activități de servicii anexe agriculturii - "Grădinărit peisagistic", "Arhitectură peisagistică". Ba, mai mult, potrivit art.3 alin.1, clasificarea ocupațiilor din România, se aplică în toate domeniile de activitate economică și socială, la completarea documentelor oficiale, ori de câte ori se cere precizarea ocupației care face obiectul activităților desfășurate.

Utilizarea codurilor clasificării ocupațiilor din România este obligatorie pentru toate organele administrației publice centrale și locale, unitățile bugetare, agenți economici, indiferent de forma de proprietate, organizațiile patronale, sindicale, profesionale și politice, fundațiile, asociațiile, persoanele fizice și juridice. În acest sens, sunt cunoscute măsurile operabile prin Directivele nr.89/48 și nr.92/48, nominalizate ca sistemul general de recunoaștere reciprocă a calificării profesionale. Sub incidența acestora, intră și arhitectura peisajului. Aceasta înseamnă că o calificare profesională dintr-o țară membră UE trebuie recunoscută și în celelalte țări, pentru a asigura libera circulație a forței de muncă între țările comunitare.

Drept urmare, și România trebuie să recunoască ocupația de arhitect peisagist, pentru a permite încadrarea în muncă a unor astfel de specialiști în țările membre. În această direcție, Federațiile Europeană și Internațională a Arhitecților Peisagiști militează pentru întocmirea unei platforme comune de educație în domeniul arhitecturii peisagistice. Celor spuse, se cuvine să mai adăugăm faptul că în țările UE, arhitectul peisagist are un nume recunoscut pe piața profesională și are dreptul de a semna propriile proiecte.

În România, această ocupație nu se găsește clar definită în clasificarea ocupațiilor din România și în cultura comunității. Actele necesare actualizării nomenclatorului clasificării ocupațiilor din România cu ocupația de arhitect peisagist au fost analizate la demersul meu și al Asociației Peisagiștilor din România, de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și înaintate spre studiu Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. Până în momentul de față, împreună cu Asociația Peisagiștilor din România, am făcut aceste demersuri și am primit un prim răspuns din partea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, dar nu este un răspuns suficient pentru a putea fi recunoscută această ocupație. Documentându-ne asupra situației și, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu celelalte universități cu profil agricol amintite mai sus, am considerat necesar să inițiem demersuri a căror finalitate să fie alinierea profesiei de arhitect peisagist la toate celelalte profesii recunoscute în țara noastră și în țările Uniunii Europene, în așa fel încât și absolvenții de arhitectură peisagistică din cadrul facultăților de horticultură ale Universităților agricole să se bucure de toate drepturile care decurg din legislația muncii. În acest scop, în colaborare cu Asociația Peisagiștilor din România, interesată în inițierea unor largi campanii de informare și conștientizare a opiniei publice, privitor la existența unui număr apreciabil de absolvenți în această specialitate, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a organizat, în data de 14 mai 2007, dezbaterea având ca temă "profesii fără ocupații".

Pe lângă cadrele didactice ale instituției, la lucrările ei, au participat și directorul Direcției de urbanism a Municipiului Timișoara, de asemenea, specialiști în amenajări urbane și arhitectură peisagistică, cu îndelungată activitate practică în domeniu și, bineînțeles, studenți.

Principala idee care s-a conturat cu acest prilej a fost aceea că profesia de arhitect peisagist reprezintă esența unor temeinice cunoștințe de arhitectură, horticultură, silvicultură și urbanism. Pentru ca la finalizarea studiilor ele să fie unitar însușite, propunerea care s-a degajat de pe urma acestei dezbateri a fost aceea că, în conformitate cu acquis-ul comunitar privitor la recunoașterea diplomelor în spațiul comunitar și cu normele elaborate în Programul Bologna, unanim acceptate de țările membre, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului să elaboreze programa analitică-cadru pentru specialitatea arhitect peisagist, valabilă pentru toate instituțiile de învățământ superior cu secții de profil în această specialitate. Pe parcursul dezbaterilor a fost evidențiat faptul că, la ora actuală, în cele patru universități amintite, se operează cu trei concepte diferite în formarea acestei specializări. Ori, tocmai această situație impune armonizarea conceptelor cu sublinierea că documentul elaborat să fie corespunzător acquis-ului comunitar. La întocmirea lui, colectivului căruia i s-a încredințat această responsabilitate îi recomandăm, spre consultare, propunerile făcute de Federația Internațională de Arhitectură Peisagistică, în care sunt nominalizate sarcinile arhitectului peisagist. Studiul odată întocmit, și avizat de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, va fi transmis spre aprobare Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Doina Silistru (PSD) - 1 iunie - o zi a responsabilizării;

Invit la tribuna Senatului pe doamna senator Doina Silistru, Grupul parlamentar PSD.

Aveți cuvântul, doamna senator.

 

Doamna Doina Silistru:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Mi-am intitulat declarația mea politică "1 iunie - o zi a responsabilizării".

Stimați colegi, săptămâna trecută, întreaga Românie a sărbătorit cu fast sau nu, 1 iunie-ziua internațională a copiilor. Am vorbit cu toții, pe cele mai diferite voci, despre responsabilitatea imensă pe care o avem față de copii. Am vizitat cămine și centre de plasament, unii dintre noi am împărțit cadouri, dulciuri și baloane, i-am mângâiat drăgăstos pe cei mici, stimați colegi, dar în realitate, ne face plăcere sau nu să o recunoaștem, 1 iunie este doar o zi din cele 365 ale anului calendaristic. O zi în care repet, unii au cheltuit mai mult. Doar atât. După baloanele și dulciurile împărțite cu dărnicie se zăresc chipurile multor copii, iar acestea sunt nespus de triste. Vă voi prezenta succint doar câteva date din județul pe care îl reprezint ca senator al României, județul Vaslui.

Aceste statistici sunt de fapt motorul acțiunilor pe care ar trebui să le întreprindem, dar nu pentru că este 1 iunie, ziua internațională a copiilor, ci pentru că aceasta este responsabilitatea noastră. Statisticile pe care le-am consultat spun că peste jumătate din copiii de până la 5 ani suferă de anemie. Evident, starea lor de sănătate este precară încă de la naștere, ceea ce face ca mortalitatea infantilă în România să fie de trei ori mai mare decât în țările occidentale. Starea proastă a sănătății celor mici îi face să fie din ce în ce mai sensibili. În ultimii ani, s-a înmulțit numărul boli ale aparatului digestiv, de boli infecțioase, tulburări mentale și probleme respiratorii. Rezultatul? Circa 5000 de copii mor într-un an, chiar și de 1 iunie, chiar de ziua lor. Iată câteva date din statisticile județului Vaslui. Sunt, bineînțeles, cifre statistice, însă, nu greșesc prea mult când spun asta, ele sunt reprezentative pentru întreaga Românie.

Înainte de 1989, județul Vaslui se remarca printr-o natalitate ridicată, particularitate păstrată și după revoluție. Acum, peste 30 000 de copii trăiesc în acest județ, dar nu această cifră este neapărat semnificativă. Ea devine importantă, dacă o raportăm la numărul copiilor aflați, în acest moment, în centrele de plasament. Este vorba de 200 de copii. Par puțini ? Atunci, la acești 200 de copii, să adăugăm încă în jur de 1100 micuți încredințați asistenților maternali profesioniști. Dacă nici această cifră nu are rezonanță, să mai adunăm încă în jur de 1000 de copii încredințați rudelor sau chiar altor familii. În sfârșit, o ultimă adunare necesară. În județul Vaslui, în fiecare an, la Comisia de expertizare complexă, se prezintă peste 1300 de copii pentru încadrarea într-un grad de handicap.

Vă reamintesc că toate aceste date statistice sunt de fapt copiii, copiii despre care vorbim cu emoție la fiecare 1 iunie. Copiii noștri cărora tocmai le-am dat bomboane și baloane, uitând părți esențiale ale unui discurs pe care, dacă l-am rosti cu sinceritate, l-am axa pe fenomene ca: abandonul școlar, munca la negru, exploatarea sexuală, exploatarea prin muncă a minorilor infracționalitatea tot mai ridicată, semnalată în rândurile acestei categorii.

Poate este mai simplu să ne prefacem că nimic din toate aceste nu există și că nu facem decât să exagerăm o problematică mult ameliorată. Până la urmă, cui îi face plăcere să intre în detaliile acestui tablou sumbru tocmai de 1 iunie, când este atât de simplu, să se fotografieze cu un copil frumos și sănătos în brațe?

Desigur, stimați colegi, dumneavoastră știți toate aceste lucruri. Eu nu am făcut decât să accentuez coordonatele pe care le-am perceput eu în această zi specială. Dacă vorbele mele v-au schimbat starea de spirit, este că, înainte de a fi colegi, sunt femeie și mai important, mamă. Din acest motiv, vă propun să vă gândiți la această zi, nu numai ca la o zi de sărbătoare, ci și ca la o zi a responsabilizării tuturor factorilor de decizie față de generația de mâine. Mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, doamna senator.

 
Mircea Mereuță (PNL) - reducerea costurilor medicamentelor de la producători și distribuitori;

Invit la tribună pe domnul senator Mircea Mereuță, Grupul parlamentar PNL.

Domnule senator aveți cuvântul.

 

Domnul Mircea Mereuță:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

În declarația mea politică de astăzi voi aborda un subiect larg mediatizat, dar și criticat. Este vorba de sistemul medical -farmaceutic, respectiv, de cel al producătorilor și al distribuitorilor de medicamente. Cu toate eforturile depuse de autoritățile Ministerului Sănătății pentru a reduce prețul principalelor produse farmaceutice, de a stopa mafia medicamentelor și a intermediarilor care cresc prețul serviciilor farmaceutice, în realitate nu se întâmplă nimic. De ce ? Mulți politicieni, societatea civilă, dar și cetățeni ar spune că este vina Ministerului Sănătății, pentru că nu gestionează eficient problema.

În realitate, lucrurile stau diferit. Autoritățile publice centrale au și ele o parte din vină, dar toate eforturile de reformare privind sistemul și, în speță, cel privind sănătatea populației sunt blocate la nivelul furnizorilor, producătorilor și distribuitorilor de medicamente.

Altfel spus, managementul producătorilor este simplu și perfid. Orice decizie guvernamentală, destinată să diminueze costul antibioticelor sau adjuvanților în utilizarea medicamentelor, respectiv pansamente, plasmă medicală, ser fiziologic, se regăsește în alte costuri, pe care producătorii le trec în prețul produselor asociate medicamentelor principale, produse secundare, dar absolut necesare celor suferinzi și care nu sunt compensate.

Cu alte cuvinte, recuperarea pierderilor odată cu reducerea prețurilor la antibioticele de bază sunt trecute în prețul adjuvanților, fiind, prin absurd, suportate tot de bolnavi.

Consecința acestei situații este că oamenii de rând ajung să plătească dublu pentru produsele farmaceutice care sunt asociate și care, de cele mai multe ori, nu valorează nici jumătate din prețul medicamentelor de bază.

Acest fapt, necontrolat de niciun Guvern de până acum, este o mică inginerie financiară, folosită și în branșa producătorilor de medicamente din țară, indiferent de lanțul farmaceutic sau de firma producătoare de medicamente, care, pentru a nu-și reduce costurile de producție sau profiturile obținute, introduc tot felul de costuri. Cu alte cuvinte, o nouă formă de taxă pentru o serie de produse derizorii ca, de exemplu, serul fiziologic.

Stimați colegi, chiar dacă unii dintre dumneavoastră vor considera că cele prezentate sunt banalități, eu consider că noi, politicienii, prin acțiunea noastră legislativă, am tratat cu indiferență această realitate.

Pentru a argumenta, vă voi prezenta un exemplu edificator: foarte mulți români nu-și pot permite să dea 42000 sau 45000 lei vechi pe un banal ser fiziologic, în timp ce un flacon de ampicilină de 500 mg costă 17000 lei, un flacon de penicilină de un 1.000.000 milion unități costă 15000 de lei, iar un flacon de moldamin de 1.200.000 unități costă 16 000 de lei.

După cum se poate observa, un produs medical asociat devine de trei-patru ori mai scump decât produsul de bază.

Doamnelor și domnilor senatori,

Consider că, în România, vechile deprinderi de a scoate bani din piatră seacă nu dispar și procesul de adaptare la standardele europene se dovedește a fi extrem de dificil.

Acest caz la care m-am referit astăzi, privind modul de a face afaceri în domeniul farmaceutic, este doar un pilon dintr-un sistem, format la nivelul conștiinței mentale, care continuă să sugrume financiar și psihologic societatea românească și, în speță, pe cei suferinzi.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Gheorghe Funar (PRM) - Frauda Partidului Democrat la moțiunea de cenzură Guvernul Tăriceanu trebuie să plece;

Invit la tribuna Senatului pe domnul senator Gheorghe Funar, Grupul parlamentar al Partidului România Mare.

Aveți cuvântul, domnule senator !

 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică se referă la frauda Partidului Democrat la moțiunea de cenzură cu titlul "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece".

Această moțiune de cenzură a fost înregistrată astăzi la Senat și este însoțită numai de 5 semnături, conform adresei nr.16/308 din 4 iunie 2007 a Partidului Democrat. Subliniez - are 5 semnături.

La sfârșitul săptămânii trecute, românii cinstiți din țară și străinătate au apreciat vigilența, corectitudinea și responsabilitatea de care au dat dovadă președinții Senatului și Camerei Deputaților în legătură cu repetatele încercări ale Partidului Democrat de a frauda moțiunea de cenzură cu titlul "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece". În mod incredibil, liderii Partidului Democrat au recurs la infracțiunile de înșelăciune, fals și uz de fals, pentru a putea prezenta tabelul cu minimum 116 semnături ale senatorilor și deputaților care susțin această moțiune. Prin aceste fapte, liderii PD au căutat să compromită atât președinții celor două Camere, cât și Birourile permanente reunite, dar, mai ales, Parlamentul României.

Liderii PD, prin infracțiunile săvârșite, au cauzat și mai multe pierderi colaterale, lovind în imaginea publică a unor lideri ai PLD, ai PD și a unor parlamentari independenți.

Fraudele săvârșite de către liderii PD au constat în:

  1. Înscrierea de două ori, pe aceeași pagină, a senatorului Gheorghe Flutur și falsificarea uneia dintre semnăturile sale. Domnul senator Flutur m-a sunat, în dimineața zilei de 2 iunie, și mi-a relatat că a semnat o singură dată tabelul cu susținătorii moțiunii. Doamna deputat Raluca Turcan a declarat public că una dintre semnăturile domnului senator Flutur a fost scanată.
  2. Falsificarea semnăturii senatorului Ioan Talpeș, care, în perioada întocmirii tabelului de către liderii PD, era plecat în străinătate.
  3. Falsificarea semnăturii mai multor senatori și deputați, care, în perioada 28 mai - 2 iunie, nu au fost în București, unii fiind europarlamentari, aspecte care rezultă atât din documentele lor de călătorie, cât și din prezența în circumscripțiile electorale.
  4. Scanarea a 13 semnături ale unor senatori și deputați.
  5. Trocul pentru semnături contra unor sume consistente sau prin garantarea unui post de deputat în județul Tulcea, pentru independentul Nati Meir, devenit, de astăzi, democrat.
  6. Implicarea în răzbunarea politică a PD a unor deputați aparținând minorităților naționale, altele decât cea maghiară, semănând astfel discordie și între minoritățile naționale, care nici măcar nu au fost consultate de către deputații lor în privința moțiunii de cenzură.
  7. Asociere în vederea săvârșirii unor infracțiuni de către parlamentari ai PD, cei înscriși în PLD și primarii municipiilor București și Cluj Napoca.

După cum se știe, PD s-a specializat în fraude care au fost înregistrate în ultimii trei ani. Dintre acestea reamintim următoarele:

  1. Candidatul PD în județul Suceava la alegerile parlamentare din noiembrie 2004, numitul Nichiteanu Vasile Brândușel, a votat în 7 secții de votare și ca urmare nu a fost validat ca senator.
  2. Vicepreședintele Senatului României, domnul Radu Mircea Berceanu, cu ocazia dezbaterilor cu privire la modificarea și completarea Regulamentului Senatului a votat, în același timp, la două aparate.
  3. Turismul electoral organizat și finanțat cu prilejul referendumului din 19 mai a.c. pentru demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu.
  4. Declarații false ale unor lideri PD care au solicitat și au obținut acreditarea ca "ziarist de o zi" la referendumul din 19 mai.

Având în vedere toate aceste fapte, precum și încăpățânarea unor lideri ai PD de a compromite imaginea Parlamentului României prin recurgerea la fapte de natură penală spre a înregistra, cu orice preț, moțiunea "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece", mi-am îngăduit și am solicitat astăzi Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, următoarele:

  1. Să-l înștiințeze pe Președintele României, domnul Traian Băsescu, și să-i solicite să ia atitudine publică față de fraudele săvârșite de către lideri ai PD sau să se adreseze cu un mesaj Parlamentului pe tema fraudării referendumului național din 19 mai și al fraudelor de la moțiunea de cenzură.
  2. Să-l sesizeze pe procurorul general al României în legătură cu fraudele săvârșite de către PD la referendumul din 19 mai, confirmate prin listele electorale permanente, cele suplimentare și declarațiile existente la Autoritatea Electorală Permanentă, precum și cele existente și recunoscute parțial, în legătură cu moțiunea de cenzură "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece".
  3. Să nu se accepte din partea Partidului Democrat nici o moțiune de cenzură până când Parchetul nu a verificat realitatea semnăturilor susținătorilor. Așa cum se știe că penalul ține în loc civilul, tot așa Parchetul trebuie sățină în loc P.D-ul. Proba cu detectorul de minciuni este inaplicabilă liderilor P.D., existând riscul să ia foc aparatul.
  4. Să solicite Comisiilor pentru abuzuri, combaterea corupției și petiții să cerceteze, de urgență, cele petrecute în legătură cu moțiunile depuse de către P.D. în zilele de 1, 2 și 4 iunie, care i-au compromis definitiv pe parlamentarii ale căror semnături au fost falsificate și care au urmărit să discrediteze imaginea Parlamentului României.
  5. Să fie publicate pe site-ul Senatului și Camerei Deputaților numele și prenumele senatorilor și deputaților ale căror semnături au fost falsificate sau scanate, cu ocazia depunerii moțiunii de cenzură în zilele de 1, 2 și 4 iunie, precum și ale liderilor P.D. care i-au obligat să încalce legea.
  6. Să se accepte, ca regulă, pentru înregistrare și dezbatere în Parlament, numai acele moțiuni de cenzură la care este înscris olograf, în tabelul susținătorilor, de către fiecare parlamentar, numele, prenumele și semnătura.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Adrian Păunescu (PSD) - Retragerea Ordinului Steaua României senatorului Corneliu Vadim Tudor de către președintele Traian Băsescu; lipsa tot mai acută de medici, pe criterii politice; vânzarea copiilor; declarația doamnei Barki; problema Gojdu; eliberarea lui Andrei Ivanțoc și Tudor Popa.

Invit la tribuna Senatului pe domnul senator Adrian Păunescu, Grupul parlamentar PSD.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Înainte de a vorbi despre subiectele pe care le am în vedere și a exprima poziția mea față de fenomene și fapte care merită atenția, aș vrea să-mi rostesc aici protestul, pentru felul mizerabil, în care cetățeanul care a condus ședința de lunea trecută, din poziția de vicepreședinte al Senatului și de președinte de ședință, a înțeles să se poarte cu un om, pe ale cărui cărți nu ar fi exclus să învețe nepoții acestui individ, poimâine. Această atitudine contrazice spiritul acestui Senat unde, în ciuda dezacordurilor dintre noi, ne-a rămas suficientă cordialitate, ca să ne putem considera, nu dușmani, ci adversari.

În ceea ce-l privește pe acest semidoct, dar ce zic eu semidoct, acest sfertodoct, am să renunț la ideea de adversitate și, în ciuda faptului că nu sunt un om ranchiunos, îi voi păstra o aducere aminte activă.

Este intolerabil să existe, la capitolul "declarații", 10 minute, în care să se poată exprima un senator, care nu era în acel moment în sală, și să i se ia acest drept, numai pentru că omul care se află la microfonul principal își permite, în ultimul timp, trufii și fărădelegi. În același timp, mulțumesc celor doi colegi, senatorul Partidului Conservator, Vasilescu și senatorul PRM, Dinescu, pentru felul absolut emoționant, în care au înțeles să apere o cauză care nu era, punctual, a dumnealor. Și vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor, că nu vă amestecați în aceste murdării dușmănoase.

Ceea ce vreau eu să spun astăzi, în esență, este că trăim vremuri din ce în ce mai tulburi și mai urâte. Nu e vorba de păreri personale, ci este vorba aici despre o anumită atitudine față de istorie. Am scris, în anii vechi, o carte: "De la Bârca la Viena și înapoi", în care făceam socoteala câte monumente am distrus noi, la fiecare ocazie politică, atunci când se schimbau liderii, și cum a reușit o țară ca Ungaria să-și păstreze monumentele în marile orașe.

Sigur că, între timp, și niște nenorociți din Ungaria au vandalizat mormântul lui Janos Kadar și al familiei lui, dar, pe fond, Ungaria ne dădea un exemplu. Erau în capitala ei monumentele tuturor timpurilor. Glumind, malițios, aș spune că erau și monumente ale unor timpuri care nu au existat.

Pe când, la noi, nu a venit un guvern nou, nu a venit o președinție nouă, să nu dărâme - atât cât i-a fost în putere! - ceea ce făcuseră ceilalți. În această linie politică și partizană, înscriu și gestul președintelui Traian Băsescu, de a confisca Ordinul "Steaua României", acordat de președintele Ion Iliescu lui Corneliu Vadim Tudor. Se știe că între Iliescu și Vadim nu au existat raporturi neapărat bune. Președintele Iliescu a avut, însă, tăria de a recunoaște un adevăr, pe care și eu care, în această clipă chiar, sunt la o distanță de Corneliu Vadim Tudor, îl recunosc, și anume că este vorba de o personalitate valabilă a istoriei noastre, a momentului nostru și nu numai atât. Este un scriitor valoros, este un pamfletar excepțional și este un politician de importanță evidentă.

Poate că a trebuit să treacă atâta vreme, ca să observăm că și temele, pentru care a fost condamnat și considerat extremist, în anii vechi, s-au adeverit. Ei bine, ceea ce i-a oferit Președintele Iliescu i-a oferit, nu ca un moft de personalitate către altă personalitate, ci ca o obligație a unui președinte, al tuturor românilor, al tuturor cetățenilor români, față de o altă personalitate, cu care fusese chiar în luptă pentru scaunul, pentru tronul - cum îi spune? - pentru locul de la Cotroceni.

Ei bine, a venit președintele Băsescu și i-a luat acest Ordin! Senzația mea este că, și pentru el, pentru președintele Băsescu, și pentru cei din jurul lui, nu este un lucru pozitiv. Nu a rezolvat nimic, de fapt, cu asta! În fond, a relansat o idee de personalitate nedreptățită.

Nu sunt de aceeași părere și nu am aceleași abordări ca și domnul Corneliu Vadim Tudor în multe privințe, dar în chestiuni esențiale, cum este, de exemplu, atitudinea în fața istoriei și loialitatea față de poporul din care venim, suntem absolut pe aceeași poziție.

Eu nu cred, de pildă, că dușmanilor sau inamicilor sau adversarilor trebuie să le spunem cuvinte ultime. Nu cred că dacă te cerți cu cineva, acela devine neapărat rău, prost și neinspirat. Cred, însă, că nu se cuvenea să se petreacă faptul acesta și doamna Vedinaș a discutat dintr-o perspectivă, pe care eu nu-mi îngădui să o folosesc, pentru că nu am atâta pregătire, ca dumneaei, din acest punct de vedere. Știu doar că nu e bine! Știu că așa ceva nu se face, într-o societate civilizată! Nu se face ca, atunci când ieși învingător într-o bătălie momentană, să te repezi să iei unuia dintre adversari decorația de pe piept! Nu se face! Asta nu arată măreție, ci micime! Nu aș vrea ca Traian Băsescu să fie lipsit de fiorul măreției, pentru că, între altele, el este Președintele României, din care fac și eu parte. Și aș vrea ca președintele să fie corect, să fie inspirat și să fie al tuturor. Să nu poarte vendete nici lui Tăriceanu, nici lui Geoană, nici lui Vadim, nici lui Marko Bela. Eu, pe Marko Bela l-am criticat aproape săptămânal aici. Dar pentru altceva.

Nu este cazul să ne răzbunăm unii pe alții. Închipuiți-vă ce ar fi dacă, în condițiile României și în condițiile temperamentului nostru fugos și nervos, unul ar avea toată puterea? Ce i-ar face celuilalt sau ce le-ar face celorlalți? De aceea trebuie reprimate aceste gesturi pri-sosi-toare și jignitoare și la adresa celor care le fac!

Din punctul meu de vedere, o asemenea decorație, care s-a dat pentru ceva anume, pentru contribuția la intrarea României în instituțiile europene, nu poate fi retrasă, fiindcă respectiva contribuție există. Nu putem falsifica la nesfârșit trecutul! Eu nu pledez pentru Corneliu Vadim Tudor, ci pledez pentru dreptatea unei lumi în care președinții nu se pot distruge unii pe alții de îndată ce schimbă locurile. În fine, Dumnezeu să-i ierte pe cei care greșesc!

Dar e urât și faptul că nu mai avem medici, că începem să nu mai avem medici. Iată, 600 de medici români lucrează în Franța. Sigur că e foarte bine. Ne îmbolnăvim aici și ne tratăm în Franța, după exemple cunoscute -în Franța sau în altă parte -, dar parcă e și un popor, pe aici, printre clădiri, parcă sunt vreo 20 de milioane, 21 de milioane de oameni, care au nevoie de medici și care au plătit în socialism, din greu, gratuitatea școlii medicale românești și a altor școli, și medicale, și inginerești. Acolo unde a plătit poporul român cu sudoare și cu jertfă, cu sânge, uneori, acolo rămân locuri goale, pentru că trebuie culese căpșunile din Spania sau trebuie ajutați să se vindece bolnavii din țările Occidentului.

Sigur că, pentru medici, uneori, nu e soluție și că trebuie să creăm noi condițiile, ca să nu mai tot trimitem, pe bani mulți, bolnavi la marile clinici din străinătate, ci să facem marile clinici în țară și e mult mai puțin costisitor să-i plătim bine pe oamenii de valoare, ca Irinel Popescu, de exemplu, decât să lăsăm de izbeliște și să nu facem nimic semnificativ, pentru ca personalitățile să se poată manifesta. Aceasta este chestiunea pe care o spun mereu, cu îndărătnicie. Nu am nici un fel de pretenție personală, dar cred că suntem obligați să luptăm pentru o altă ierarhie a valorilor, nu pentru tineri sau bătrâni, nu pentru turci sau norvegieni, nu pentru evrei sau germani, ci, fără prejudecăți, pentru toți cei care compun România eternă și pentru toți cei care au plătit taxa lor de timbru, ca să se înscrie în acest joc, din păcate, pierzător, numit România.

Șase sute de medici în Franța! Asta nu-i puțin. Sigur că ne putem bucura ce europeni suntem, ce valoare are școala medicală românească, dar putem să ne putem grave probleme în legătură cu ce va fi cu bolnavii României, lăsați de izbeliște. Și îl întreb pe ministrul sănătății, care credeam că e un om rațional: Domnule ministru, cum ați putut, domnule, să acceptați și să-mi și răspundeți în scris, la interpelarea mea, legată de doctorul Cameniță și de cei 13 medici valoroși din Craiova, pe care i-a dat afară o doamnă, care a venit acum, pe linie politică, în funcția de manager al spitalului, cum ați acceptat așa ceva, când, de la Timișoara până la București, nu mai este nici un neurochirurg experimentat?! Dacă un copil al dumneavoastră are o problemă nenorocită și trebuie să se ducă la un spital în Craiova, cine-l tratează? Cum îl aduceți pe doctorul Cameniță din uitare?

Sigur că justiția, spre cinstea ei, a venit - am mai spus asta - și la pus pe doctorul Cameniță la loc, în ciuda opiniilor ministrului sănătății, care spune că un manager are voie să facă orice. Nu are, domnule ministru. Și nu are nimeni voie să facă tot ce vrea. Așa cum spune Declarația Drepturilor Omului - și o spun încă o dată - libertatea mea se întinde până acolo unde începe libertatea ta. Libertatea managerului se întinde până acolo unde încep interesele oamenilor. De fapt, libertatea managerului trebuie să fie exprimarea necesității acelor oameni care au nevoie de medici.

Îi risipim, îi disrugem, îi aruncăm afară din țară, îi împingem, prin salarizarea nedreaptă, care nu promovează principiul liberal, străvechi, al competiției, și îi dăm afară din spitale, pentru că se face și în spitale politică ordinară de partid. Este o rușine! Este o mârșăvie! Politică de partid nu se poate face pe creierul poporului român, nu se poate negocia bisturiul care ar lucra pe creierul poporului român!

În același timp, tot mizerie, această nouă avalanșă de copii negociați și vânduți în străinătate, încă de la vârste mici. Iată, ne povestește tabloidul "The Sunday People" că, prin doi anchetatori ziariști, a aflat de un cuplu din Buzău, într-un sat de țigani, unde li s-au oferit doi copii. Erau țigani neîmpuțiți, erau țigani normali, firești, cetățeni români...

Din sală: Frați de-ai noștri.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Frați de-ai noștri, exact. Dar au oferit doi copii la vânzare. Din sărăcie, din mizerie. Și aceia, din lăcomie și din cine știe ce alte interese, i-au acceptat. Unul era nou-născut. Au cerut 15.000 de euro. Și nenorocirea e că și scade euro! Celălalt era un băiețel de 2 ani, care putea fi cumpărat cu 3000 de euro. Au tocmit nou-născutul și l-au arvunit cu 150 de lire, urmând ca restul banilor, până la 15.000 de euro, să fie dați când vor primi ce au cumpărat.

Nu se poate așa ceva! După ce că ne provoacă la asta, diverși cetățeni din lumea largă ne și disprețuiesc că facem asta! Tot la mizerie se înscrie ceea ce se întâmplă și cu copiii.

În același timp, mizeria politică a separatismului acționează: doamna Barki declară, în Ardeal, că domnul președinte Băsescu - acesta este titlul mare din presă - e de acord cu autonomia secuilor. Asta mai lipsea, să fie de acord președintele cu autonomia secuilor! Eu nu cred că a putut spune așa ceva și, de la această tribună, a Senatului României, îl rog pe președintele Băsescu să clarifice acest capitol, legat de autonomia secuilor, așa cum a declarat doamna Barki, că dumnealui ar fi de acord. Repet, eu nu cred asta, dar trebuie făcute precizări imediat. Asta nu e o glumă.

Trenează problema Gojdu. Am făcut, personal, toate eforturile. Din păcate, nu am fost susținut suficient de toți cei care se aflau în acele comisii. Guvernul a creat o nenorocire. A lăsat Guvernului de la Budapesta dreptul de a prelua toată Moștenirea Gojdu, în schimb, făcând, printr-o dublă semnătură de la București, o fundație nouă, cu același nume - Gojdu. V-am mai spus asta. M-am bătut să nu se aprobe asta. Poate am fost în fruntea acestei bătălii. M-am certat groaznic cu prieteni, cu oameni care spuneau că trebuie să înțeleg că așa va fi bine și eu am spus: "Domnule, litera și spiritul testamentului lui Gojdu trebuie respectate".

Nu are nimeni dreptul să-i confiște ceea ce a lăsat poporului român și, mai ales, să se bazeze pe faptul că, în Ungaria, nu s-au făcut retrocedări. Nu s-au făcut retrocedări? Noi de ce am făcut retrocedări bisericilor maghiare? De ce am făcut retrocedări grofilor? Va să zică, noi am făcut ceea ce nici nu trebuia făcut și aceia nu au făcut nici ceea ce trebuia făcut. Și acum spunem: Domnule, nu putem realiza nimic. Miliardele de dolari trebuie să rămână acolo, pentru că așa a hotărât domnul prim-ministru de la Budapesta. Nu se poate asta! Moștenirea Gojdu e a românilor ortodocși din Ardeal.

Vreau să vă spun, ca o veste bună, că, în această atmosferă, mai există și oameni care cred în unitate, în lucrul împreună, în egyut. Unul dintre ei este scriitorul Hajdu Gyözo, care a scos acum o carte, numită "Pentru spirit european", un adevărat eveniment, pentru că el, deși își iubește, până la adorație, nația din care face parte, deși îl iubește pe Petöfi, este un apărător al unității naționale și al fraternității românomaghiare și îl iubește pe Eminescu. De fapt, iubind pe Petöfi, iubește pe Eminescu.

Cartea aceasta, numită "Pentru spirit european", merită luată în seamă și merită, după părerea mea, omagiul nostru, al celor care am asistat, uneori neputincioși, la felul în care a fost lapidat Hajdu Gyözo și soția sa, actrița valoroasă, Adam Erzsebet, pentru că nu au consimțit la separatism, la segregație și la ură antiromânească.

Doamnelor și domnilor, toate acestea sunt cum sunt, dar mai apar și vești bune. O veste bună este libertatea lui Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov Popa. Mă mândresc cu faptul că, în 1993, am ridicat primul, la Strasbourg, la Consiliul Europei, problema grupului Ilașcu. E adevărat că, ulterior, și domnul senator Frunda a pus această problemă și e adevărat că mulți oameni de ispravă s-au implicat să rezolve această ticăloasă afacere, a separatiștilor de dincolo de Nistru.

Nu am cuvinte să arăt cât de indignat sunt, nu de felul în care se comportă separatiștii nistreni, împreună cu milițienii și securiștii lor, față de foști deținuți politici pe care îi eliberează după 15 ani sau după 12 ani și după o condamnare la moarte a lui Ilie Ilașcu, din care au scăpat acești martiri - Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov Popa.

Eu altceva vreau să subliniez: cât de ineficientă este, până la urmă, civilizația europeană contemporană, cât de slabi suntem în fața fărădelegii celei mari. Suntem foarte deștepți când facem observații de amănunt unei țări sau alteia, amenințăm cu luarea unui drept, creăm situații grele pentru acele țări care deviază, puțin sau mai mult, de la preceptele europene, dar față de o fărădelege, la nivel european, cum este așa-numita Republică Nistreană, nu se întreprinde nimic. Și asta dintr-un motiv simplu: pentru că Republica Nistreană îl are în spate pe protectorul moscovit, pe conservatorul bolșevic de la Moscova.

Nu toată Rusia e așa, nu toată Moscova e așa, Doamne ferește! Am mai spus asta aici. L-am cunoscut pe marele rus, poetul planetar Evgheni Evtușenko și am fost fericit să aflu că a scris, la intrarea asasină în Cehoslovacia a Uniunii Sovietice, a Ungariei, a Bulgariei, a Poloniei și a Republicii Democrate Germane, un poem senzațional, care se încheie cu protestul lui memorabil: "Aici zace poetul rus Evtușenko/ În Praga, de tancuri rusești sfârtecat".

Sunt foarte mulți oameni extraordinari în toată Rusia, sunt oameni extraordinari în Ucraina, în toată fosta Uniune Sovietică, dar iată, sub ochii noștri, nu s-a putut face nimic împotriva a 15 ani de pușcărie la Tiraspol, la Tighina și în celelalte locuri.

Am trecut personal prin mica Siberie tiraspoliană. Am fost arestat de Smirnov, de miliția, și de securitatea lui, când m-am dus ca delegat al Consiliului Europei, și nu am simțit nici un fel de ajutor din partea țării, chiar a președintelui, pe care îl prețuiesc, Ion Iliescu, chiar a premierului Nicolae Văcăroiu, pe care, de asemenea, îl prețuiesc. Nu s-a putut face nimic. Eram într-o delegație oficială a Consiliului Europei și am fost răpit la graniță, arestat, băgat într-o dubă. Și m-au salvat ziariștii români.

Este ceva nemaipomenit ce se întâmplă sub ochii noștri! Ca și cu Bâstroe, ca și cu celelalte abuzuri și nenorociri, nu se acționează împotriva crimei celei mari. Se acționează împotriva Irakului, pe bază de presupuneri și petrol, se acționează împotriva Afganistanului. Nu zic, în această clipă, nici da, nici nu. Întreb doar atât: dar împotriva Tiraspolului și a mizeriei, și a crimei, împotriva acestor nemernici, de ce nu acționează nimeni? E ușor să facem modificări telefonice în guverne, în președinții, e ușor. E mai greu să lupți cu adevăratul dușman. În interiorul democrației, noi toți suntem, eventual, adversari, dușmani nu suntem, dar bolșevismul, se vede treaba, e foarte puternic.

De aceea, salut cu bucurie faptul că i-am văzut liberi pe Andrei Ivanțoc, pe Tudor Petrov Popa și că-l avem printre noi, acolo unde crede el că trebuie să fie, și nu cum face presa presupuneri, după mintea ei, pe Ilie Ilașcu, că-l avem printre noi pe Ilie Ilașcu, un om mare. Puțini oameni au arătat consecvență de ideal ca el și ca ei. Iar când a ieșit din pușcărie, nu și-a uitat colegii de suferință. Acest om a spus "Vă iubesc popor român", folosind un plural al majestății, pentru poporul român, dintre gratii, după momentul în care fusese condamnat la moarte.

Acest om a trecut în banal, aici, pe malul Dâmboviței, întradevăr, așa cum Ivanțoc și Popa vor deveni și ei oameni de toată mâna în ochii și în ziarele acelora care nu au, în toată viața lor, curajul acestora dintr-o singură zi. M-a emoționat să-l aud pe Ivanțoc spunând ceea ce puțini au înțeles, că el nu pleacă din țara lui, țara lui fiind și aceea. El, care este susținătorul ideii unității naționale a tuturor teritoriilor românești, așa a spus.

L-am întrebat pe Ilie Ilașcu, care are date recente, de ce a fugit Ivanțoc spre Transnistria, când a fost scos din mașină. Pentru că nu știa unde e! După 15 ani de coșmar! Cei care l-au băgat în mașină îl bătuseră și-i distruseseră cu cizmele bisericile pe care le făcea Ivanțoc în pușcărie, ceva nemaipomenit, bisericile pe care făcea Ivanțoc, în pușcărie, din carton, din pâine, din cartofi. Asta făcea, ca să nu înnebunească în 15 ani de singurătate. Și în momentul în care au vrut să-i pună cătușele, el a răspuns: de ce să-mi pun cătușele că eu de astăzi sunt liber? Și l-au mai bătut o dată. Și l-au aruncat, din mașină, undeva într-un neant unde nu știa propriu-zis ce se întâmplă. Vorba lui Ilie Ilașcu, granița aceea nu exista acum 15 ani. Și l-au aruncat în necunoscut și el a crezut că aleargă spre libertate. Și l-au bătut din nou. Și asta sub ochii întregi lumi civilizate. Așa ceva, pe de o parte, este intolerabil, dar, pe de altă parte, ne arată cum ar trebui să fim și noi măcar în momentele de cumpănă: să refuzăm tranzacționismul de ultimă speță. Să refuzăm lașitatea care ne bântuie pe toți. Să nu ne închipuim că eroii nu au ei înșiși momente de frică. Nu lipsa fricii este curajul, ci înfrângerea fricii este curajul.

Și pe Ilie Ilașcu să-l privim așa cum se cuvine, și pe Ivanțoc să-l privim așa cum se cuvine, și pe Petrov Popa. Și să cerem Guvernului să le asigure condiții normale de viață acestor eroi. Ei, în 15 ani, cât au pătimit în pușcării, pentru România, ca Ilie Ilașcu, puteau să-și facă și ei case, puteau să fie bogați, puteau să facă tranzacții. Nu au făcut asta. Au ieșit din pușcărie și sunt amenințați, cei care sunt aici, să fie dați afară din case, iar cei care au rămas, deocamdată, la Chișinău, sunt amenințați de indiferență și de necunoscut. Nu putem să ne purtăm egal cu toată lumea. Există o inegalitate fertilă, inegalitatea pe care ne-o dă obligația față de oamenii mari lângă care trăim. Semidocții, sfertodocții, surzii, proștii nu vor fi niciodată capabili de gesturi față de valori. Dar noi suntem împreună tocmai pentru a apăra valorile și tocmai pentru a opri marasmul în care trăim, lansând o primăvară firească a României. Și legi pentru valori și pentru eroi!

Un mare luptător basarabean pentru unitatea națională, scriitorul și istoricul Constantin Stere, spunea o sentință, un aforism pe care vi-l citez, și eu, acum, dumneavoastră. Și cu asta aș vrea să le răspund lui Ilașcu, lui Ivanțoc și Popa...

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

V-aș ruga să și concluzionați, domnule senator. Timpul alocat grupului nostru parlamentar s-a epuizat de zece minute, dar era o chestiune prea importantă ca să...

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Sunt acele zece minute, pe care mi le-a luat, ilegal și nedrept, președintele de ședință de lunea trecută. Dar, mă rog, dacă trebuie să închei, închei. Mă închei și la nasturi, dacă e cazul.

Zicea Constantin Stere un lucru, pe care cred că ni l-am putea însuși, dându-le celor care au luptat, cu prețul vieții, pentru unitatea națională, pentru România adevărată, acest răspuns al istoriei pe care, repet, cred că trebuie să ni-l însușim. "Nicio picătură de energie morală nu se risipește în zadar". (Aplauze îndelungate, în toată sala)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi, practic, toții colegii din grupurile parlamentare, care s-au înscris la declarații politice, le-au prezentat în plenul Senatului, nu mai sunt alte intervenții, și vă rog să-mi permiteți să încercăm să rezolvăm câteva chestiuni, în primul rând, organizatorice.