Adrian Păunescu
Adrian Păunescu
Ședința Senatului din 4 iunie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/14-06-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
07-12-2021
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 04-06-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 4 iunie 2007

2. Declarații politice prezentate de senatori:
  2.8 Adrian Păunescu (PSD) - Retragerea Ordinului "Steaua României" senatorului Corneliu Vadim Tudor de către președintele Traian Băsescu; lipsa tot mai acută de medici, pe criterii politice; vânzarea copiilor; declarația doamnei Barki; problema Gojdu; eliberarea lui Andrei Ivanțoc și Tudor Popa.  

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

Invit la tribuna Senatului pe domnul senator Adrian Păunescu, Grupul parlamentar PSD.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Adrian Păunescu:

Înainte de a vorbi despre subiectele pe care le am în vedere și a exprima poziția mea față de fenomene și fapte care merită atenția, aș vrea să-mi rostesc aici protestul, pentru felul mizerabil, în care cetățeanul care a condus ședința de lunea trecută, din poziția de vicepreședinte al Senatului și de președinte de ședință, a înțeles să se poarte cu un om, pe ale cărui cărți nu ar fi exclus să învețe nepoții acestui individ, poimâine. Această atitudine contrazice spiritul acestui Senat unde, în ciuda dezacordurilor dintre noi, ne-a rămas suficientă cordialitate, ca să ne putem considera, nu dușmani, ci adversari.

În ceea ce-l privește pe acest semidoct, dar ce zic eu semidoct, acest sfertodoct, am să renunț la ideea de adversitate și, în ciuda faptului că nu sunt un om ranchiunos, îi voi păstra o aducere aminte activă.

Este intolerabil să existe, la capitolul "declarații", 10 minute, în care să se poată exprima un senator, care nu era în acel moment în sală, și să i se ia acest drept, numai pentru că omul care se află la microfonul principal își permite, în ultimul timp, trufii și fărădelegi. În același timp, mulțumesc celor doi colegi, senatorul Partidului Conservator, Vasilescu și senatorul PRM, Dinescu, pentru felul absolut emoționant, în care au înțeles să apere o cauză care nu era, punctual, a dumnealor. Și vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor, că nu vă amestecați în aceste murdării dușmănoase.

Ceea ce vreau eu să spun astăzi, în esență, este că trăim vremuri din ce în ce mai tulburi și mai urâte. Nu e vorba de păreri personale, ci este vorba aici despre o anumită atitudine față de istorie. Am scris, în anii vechi, o carte: "De la Bârca la Viena și înapoi", în care făceam socoteala câte monumente am distrus noi, la fiecare ocazie politică, atunci când se schimbau liderii, și cum a reușit o țară ca Ungaria să-și păstreze monumentele în marile orașe.

Sigur că, între timp, și niște nenorociți din Ungaria au vandalizat mormântul lui Janos Kadar și al familiei lui, dar, pe fond, Ungaria ne dădea un exemplu. Erau în capitala ei monumentele tuturor timpurilor. Glumind, malițios, aș spune că erau și monumente ale unor timpuri care nu au existat.

Pe când, la noi, nu a venit un guvern nou, nu a venit o președinție nouă, să nu dărâme - atât cât i-a fost în putere! - ceea ce făcuseră ceilalți. În această linie politică și partizană, înscriu și gestul președintelui Traian Băsescu, de a confisca Ordinul "Steaua României", acordat de președintele Ion Iliescu lui Corneliu Vadim Tudor. Se știe că între Iliescu și Vadim nu au existat raporturi neapărat bune. Președintele Iliescu a avut, însă, tăria de a recunoaște un adevăr, pe care și eu care, în această clipă chiar, sunt la o distanță de Corneliu Vadim Tudor, îl recunosc, și anume că este vorba de o personalitate valabilă a istoriei noastre, a momentului nostru și nu numai atât. Este un scriitor valoros, este un pamfletar excepțional și este un politician de importanță evidentă.

Poate că a trebuit să treacă atâta vreme, ca să observăm că și temele, pentru care a fost condamnat și considerat extremist, în anii vechi, s-au adeverit. Ei bine, ceea ce i-a oferit Președintele Iliescu i-a oferit, nu ca un moft de personalitate către altă personalitate, ci ca o obligație a unui președinte, al tuturor românilor, al tuturor cetățenilor români, față de o altă personalitate, cu care fusese chiar în luptă pentru scaunul, pentru tronul - cum îi spune? - pentru locul de la Cotroceni.

Ei bine, a venit președintele Băsescu și i-a luat acest Ordin! Senzația mea este că, și pentru el, pentru președintele Băsescu, și pentru cei din jurul lui, nu este un lucru pozitiv. Nu a rezolvat nimic, de fapt, cu asta! În fond, a relansat o idee de personalitate nedreptățită.

Nu sunt de aceeași părere și nu am aceleași abordări ca și domnul Corneliu Vadim Tudor în multe privințe, dar în chestiuni esențiale, cum este, de exemplu, atitudinea în fața istoriei și loialitatea față de poporul din care venim, suntem absolut pe aceeași poziție.

Eu nu cred, de pildă, că dușmanilor sau inamicilor sau adversarilor trebuie să le spunem cuvinte ultime. Nu cred că dacă te cerți cu cineva, acela devine neapărat rău, prost și neinspirat. Cred, însă, că nu se cuvenea să se petreacă faptul acesta și doamna Vedinaș a discutat dintr-o perspectivă, pe care eu nu-mi îngădui să o folosesc, pentru că nu am atâta pregătire, ca dumneaei, din acest punct de vedere. Știu doar că nu e bine! Știu că așa ceva nu se face, într-o societate civilizată! Nu se face ca, atunci când ieși învingător într-o bătălie momentană, să te repezi să iei unuia dintre adversari decorația de pe piept! Nu se face! Asta nu arată măreție, ci micime! Nu aș vrea ca Traian Băsescu să fie lipsit de fiorul măreției, pentru că, între altele, el este Președintele României, din care fac și eu parte. Și aș vrea ca președintele să fie corect, să fie inspirat și să fie al tuturor. Să nu poarte vendete nici lui Tăriceanu, nici lui Geoană, nici lui Vadim, nici lui Marko Bela. Eu, pe Marko Bela l-am criticat aproape săptămânal aici. Dar pentru altceva.

Nu este cazul să ne răzbunăm unii pe alții. Închipuiți-vă ce ar fi dacă, în condițiile României și în condițiile temperamentului nostru fugos și nervos, unul ar avea toată puterea? Ce i-ar face celuilalt sau ce le-ar face celorlalți? De aceea trebuie reprimate aceste gesturi pri-sosi-toare și jignitoare și la adresa celor care le fac!

Din punctul meu de vedere, o asemenea decorație, care s-a dat pentru ceva anume, pentru contribuția la intrarea României în instituțiile europene, nu poate fi retrasă, fiindcă respectiva contribuție există. Nu putem falsifica la nesfârșit trecutul! Eu nu pledez pentru Corneliu Vadim Tudor, ci pledez pentru dreptatea unei lumi în care președinții nu se pot distruge unii pe alții de îndată ce schimbă locurile. În fine, Dumnezeu să-i ierte pe cei care greșesc!

Dar e urât și faptul că nu mai avem medici, că începem să nu mai avem medici. Iată, 600 de medici români lucrează în Franța. Sigur că e foarte bine. Ne îmbolnăvim aici și ne tratăm în Franța, după exemple cunoscute -în Franța sau în altă parte -, dar parcă e și un popor, pe aici, printre clădiri, parcă sunt vreo 20 de milioane, 21 de milioane de oameni, care au nevoie de medici și care au plătit în socialism, din greu, gratuitatea școlii medicale românești și a altor școli, și medicale, și inginerești. Acolo unde a plătit poporul român cu sudoare și cu jertfă, cu sânge, uneori, acolo rămân locuri goale, pentru că trebuie culese căpșunile din Spania sau trebuie ajutați să se vindece bolnavii din țările Occidentului.

Sigur că, pentru medici, uneori, nu e soluție și că trebuie să creăm noi condițiile, ca să nu mai tot trimitem, pe bani mulți, bolnavi la marile clinici din străinătate, ci să facem marile clinici în țară și e mult mai puțin costisitor să-i plătim bine pe oamenii de valoare, ca Irinel Popescu, de exemplu, decât să lăsăm de izbeliște și să nu facem nimic semnificativ, pentru ca personalitățile să se poată manifesta. Aceasta este chestiunea pe care o spun mereu, cu îndărătnicie. Nu am nici un fel de pretenție personală, dar cred că suntem obligați să luptăm pentru o altă ierarhie a valorilor, nu pentru tineri sau bătrâni, nu pentru turci sau norvegieni, nu pentru evrei sau germani, ci, fără prejudecăți, pentru toți cei care compun România eternă și pentru toți cei care au plătit taxa lor de timbru, ca să se înscrie în acest joc, din păcate, pierzător, numit România.

Șase sute de medici în Franța! Asta nu-i puțin. Sigur că ne putem bucura ce europeni suntem, ce valoare are școala medicală românească, dar putem să ne putem grave probleme în legătură cu ce va fi cu bolnavii României, lăsați de izbeliște. Și îl întreb pe ministrul sănătății, care credeam că e un om rațional: Domnule ministru, cum ați putut, domnule, să acceptați și să-mi și răspundeți în scris, la interpelarea mea, legată de doctorul Cameniță și de cei 13 medici valoroși din Craiova, pe care i-a dat afară o doamnă, care a venit acum, pe linie politică, în funcția de manager al spitalului, cum ați acceptat așa ceva, când, de la Timișoara până la București, nu mai este nici un neurochirurg experimentat?! Dacă un copil al dumneavoastră are o problemă nenorocită și trebuie să se ducă la un spital în Craiova, cine-l tratează? Cum îl aduceți pe doctorul Cameniță din uitare?

Sigur că justiția, spre cinstea ei, a venit - am mai spus asta - și la pus pe doctorul Cameniță la loc, în ciuda opiniilor ministrului sănătății, care spune că un manager are voie să facă orice. Nu are, domnule ministru. Și nu are nimeni voie să facă tot ce vrea. Așa cum spune Declarația Drepturilor Omului - și o spun încă o dată - libertatea mea se întinde până acolo unde începe libertatea ta. Libertatea managerului se întinde până acolo unde încep interesele oamenilor. De fapt, libertatea managerului trebuie să fie exprimarea necesității acelor oameni care au nevoie de medici.

Îi risipim, îi disrugem, îi aruncăm afară din țară, îi împingem, prin salarizarea nedreaptă, care nu promovează principiul liberal, străvechi, al competiției, și îi dăm afară din spitale, pentru că se face și în spitale politică ordinară de partid. Este o rușine! Este o mârșăvie! Politică de partid nu se poate face pe creierul poporului român, nu se poate negocia bisturiul care ar lucra pe creierul poporului român!

În același timp, tot mizerie, această nouă avalanșă de copii negociați și vânduți în străinătate, încă de la vârste mici. Iată, ne povestește tabloidul "The Sunday People" că, prin doi anchetatori ziariști, a aflat de un cuplu din Buzău, într-un sat de țigani, unde li s-au oferit doi copii. Erau țigani neîmpuțiți, erau țigani normali, firești, cetățeni români...

Din sală: Frați de-ai noștri.

Domnul Adrian Păunescu:

Frați de-ai noștri, exact. Dar au oferit doi copii la vânzare. Din sărăcie, din mizerie. Și aceia, din lăcomie și din cine știe ce alte interese, i-au acceptat. Unul era nou-născut. Au cerut 15.000 de euro. Și nenorocirea e că și scade euro! Celălalt era un băiețel de 2 ani, care putea fi cumpărat cu 3000 de euro. Au tocmit nou-născutul și l-au arvunit cu 150 de lire, urmând ca restul banilor, până la 15.000 de euro, să fie dați când vor primi ce au cumpărat.

Nu se poate așa ceva! După ce că ne provoacă la asta, diverși cetățeni din lumea largă ne și disprețuiesc că facem asta! Tot la mizerie se înscrie ceea ce se întâmplă și cu copiii.

În același timp, mizeria politică a separatismului acționează: doamna Barki declară, în Ardeal, că domnul președinte Băsescu - acesta este titlul mare din presă - e de acord cu autonomia secuilor. Asta mai lipsea, să fie de acord președintele cu autonomia secuilor! Eu nu cred că a putut spune așa ceva și, de la această tribună, a Senatului României, îl rog pe președintele Băsescu să clarifice acest capitol, legat de autonomia secuilor, așa cum a declarat doamna Barki, că dumnealui ar fi de acord. Repet, eu nu cred asta, dar trebuie făcute precizări imediat. Asta nu e o glumă.

Trenează problema Gojdu. Am făcut, personal, toate eforturile. Din păcate, nu am fost susținut suficient de toți cei care se aflau în acele comisii. Guvernul a creat o nenorocire. A lăsat Guvernului de la Budapesta dreptul de a prelua toată Moștenirea Gojdu, în schimb, făcând, printr-o dublă semnătură de la București, o fundație nouă, cu același nume - Gojdu. V-am mai spus asta. M-am bătut să nu se aprobe asta. Poate am fost în fruntea acestei bătălii. M-am certat groaznic cu prieteni, cu oameni care spuneau că trebuie să înțeleg că așa va fi bine și eu am spus: "Domnule, litera și spiritul testamentului lui Gojdu trebuie respectate".

Nu are nimeni dreptul să-i confiște ceea ce a lăsat poporului român și, mai ales, să se bazeze pe faptul că, în Ungaria, nu s-au făcut retrocedări. Nu s-au făcut retrocedări? Noi de ce am făcut retrocedări bisericilor maghiare? De ce am făcut retrocedări grofilor? Va să zică, noi am făcut ceea ce nici nu trebuia făcut și aceia nu au făcut nici ceea ce trebuia făcut. Și acum spunem: Domnule, nu putem realiza nimic. Miliardele de dolari trebuie să rămână acolo, pentru că așa a hotărât domnul prim-ministru de la Budapesta. Nu se poate asta! Moștenirea Gojdu e a românilor ortodocși din Ardeal.

Vreau să vă spun, ca o veste bună, că, în această atmosferă, mai există și oameni care cred în unitate, în lucrul împreună, în egyut. Unul dintre ei este scriitorul Hajdu Gyözo, care a scos acum o carte, numită "Pentru spirit european", un adevărat eveniment, pentru că el, deși își iubește, până la adorație, nația din care face parte, deși îl iubește pe Petöfi, este un apărător al unității naționale și al fraternității românomaghiare și îl iubește pe Eminescu. De fapt, iubind pe Petöfi, iubește pe Eminescu.

Cartea aceasta, numită "Pentru spirit european", merită luată în seamă și merită, după părerea mea, omagiul nostru, al celor care am asistat, uneori neputincioși, la felul în care a fost lapidat Hajdu Gyözo și soția sa, actrița valoroasă, Adam Erzsebet, pentru că nu au consimțit la separatism, la segregație și la ură antiromânească.

Doamnelor și domnilor, toate acestea sunt cum sunt, dar mai apar și vești bune. O veste bună este libertatea lui Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov Popa. Mă mândresc cu faptul că, în 1993, am ridicat primul, la Strasbourg, la Consiliul Europei, problema grupului Ilașcu. E adevărat că, ulterior, și domnul senator Frunda a pus această problemă și e adevărat că mulți oameni de ispravă s-au implicat să rezolve această ticăloasă afacere, a separatiștilor de dincolo de Nistru.

Nu am cuvinte să arăt cât de indignat sunt, nu de felul în care se comportă separatiștii nistreni, împreună cu milițienii și securiștii lor, față de foști deținuți politici pe care îi eliberează după 15 ani sau după 12 ani și după o condamnare la moarte a lui Ilie Ilașcu, din care au scăpat acești martiri - Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov Popa.

Eu altceva vreau să subliniez: cât de ineficientă este, până la urmă, civilizația europeană contemporană, cât de slabi suntem în fața fărădelegii celei mari. Suntem foarte deștepți când facem observații de amănunt unei țări sau alteia, amenințăm cu luarea unui drept, creăm situații grele pentru acele țări care deviază, puțin sau mai mult, de la preceptele europene, dar față de o fărădelege, la nivel european, cum este așa-numita Republică Nistreană, nu se întreprinde nimic. Și asta dintr-un motiv simplu: pentru că Republica Nistreană îl are în spate pe protectorul moscovit, pe conservatorul bolșevic de la Moscova.

Nu toată Rusia e așa, nu toată Moscova e așa, Doamne ferește! Am mai spus asta aici. L-am cunoscut pe marele rus, poetul planetar Evgheni Evtușenko și am fost fericit să aflu că a scris, la intrarea asasină în Cehoslovacia a Uniunii Sovietice, a Ungariei, a Bulgariei, a Poloniei și a Republicii Democrate Germane, un poem senzațional, care se încheie cu protestul lui memorabil: "Aici zace poetul rus Evtușenko/ În Praga, de tancuri rusești sfârtecat".

Sunt foarte mulți oameni extraordinari în toată Rusia, sunt oameni extraordinari în Ucraina, în toată fosta Uniune Sovietică, dar iată, sub ochii noștri, nu s-a putut face nimic împotriva a 15 ani de pușcărie la Tiraspol, la Tighina și în celelalte locuri.

Am trecut personal prin mica Siberie tiraspoliană. Am fost arestat de Smirnov, de miliția, și de securitatea lui, când m-am dus ca delegat al Consiliului Europei, și nu am simțit nici un fel de ajutor din partea țării, chiar a președintelui, pe care îl prețuiesc, Ion Iliescu, chiar a premierului Nicolae Văcăroiu, pe care, de asemenea, îl prețuiesc. Nu s-a putut face nimic. Eram într-o delegație oficială a Consiliului Europei și am fost răpit la graniță, arestat, băgat într-o dubă. Și m-au salvat ziariștii români.

Este ceva nemaipomenit ce se întâmplă sub ochii noștri! Ca și cu Bâstroe, ca și cu celelalte abuzuri și nenorociri, nu se acționează împotriva crimei celei mari. Se acționează împotriva Irakului, pe bază de presupuneri și petrol, se acționează împotriva Afganistanului. Nu zic, în această clipă, nici da, nici nu. Întreb doar atât: dar împotriva Tiraspolului și a mizeriei, și a crimei, împotriva acestor nemernici, de ce nu acționează nimeni? E ușor să facem modificări telefonice în guverne, în președinții, e ușor. E mai greu să lupți cu adevăratul dușman. În interiorul democrației, noi toți suntem, eventual, adversari, dușmani nu suntem, dar bolșevismul, se vede treaba, e foarte puternic.

De aceea, salut cu bucurie faptul că i-am văzut liberi pe Andrei Ivanțoc, pe Tudor Petrov Popa și că-l avem printre noi, acolo unde crede el că trebuie să fie, și nu cum face presa presupuneri, după mintea ei, pe Ilie Ilașcu, că-l avem printre noi pe Ilie Ilașcu, un om mare. Puțini oameni au arătat consecvență de ideal ca el și ca ei. Iar când a ieșit din pușcărie, nu și-a uitat colegii de suferință. Acest om a spus "Vă iubesc popor român", folosind un plural al majestății, pentru poporul român, dintre gratii, după momentul în care fusese condamnat la moarte.

Acest om a trecut în banal, aici, pe malul Dâmboviței, întradevăr, așa cum Ivanțoc și Popa vor deveni și ei oameni de toată mâna în ochii și în ziarele acelora care nu au, în toată viața lor, curajul acestora dintr-o singură zi. M-a emoționat să-l aud pe Ivanțoc spunând ceea ce puțini au înțeles, că el nu pleacă din țara lui, țara lui fiind și aceea. El, care este susținătorul ideii unității naționale a tuturor teritoriilor românești, așa a spus.

L-am întrebat pe Ilie Ilașcu, care are date recente, de ce a fugit Ivanțoc spre Transnistria, când a fost scos din mașină. Pentru că nu știa unde e! După 15 ani de coșmar! Cei care l-au băgat în mașină îl bătuseră și-i distruseseră cu cizmele bisericile pe care le făcea Ivanțoc în pușcărie, ceva nemaipomenit, bisericile pe care făcea Ivanțoc, în pușcărie, din carton, din pâine, din cartofi. Asta făcea, ca să nu înnebunească în 15 ani de singurătate. Și în momentul în care au vrut să-i pună cătușele, el a răspuns: de ce să-mi pun cătușele că eu de astăzi sunt liber? Și l-au mai bătut o dată. Și l-au aruncat, din mașină, undeva într-un neant unde nu știa propriu-zis ce se întâmplă. Vorba lui Ilie Ilașcu, granița aceea nu exista acum 15 ani. Și l-au aruncat în necunoscut și el a crezut că aleargă spre libertate. Și l-au bătut din nou. Și asta sub ochii întregi lumi civilizate. Așa ceva, pe de o parte, este intolerabil, dar, pe de altă parte, ne arată cum ar trebui să fim și noi măcar în momentele de cumpănă: să refuzăm tranzacționismul de ultimă speță. Să refuzăm lașitatea care ne bântuie pe toți. Să nu ne închipuim că eroii nu au ei înșiși momente de frică. Nu lipsa fricii este curajul, ci înfrângerea fricii este curajul.

Și pe Ilie Ilașcu să-l privim așa cum se cuvine, și pe Ivanțoc să-l privim așa cum se cuvine, și pe Petrov Popa. Și să cerem Guvernului să le asigure condiții normale de viață acestor eroi. Ei, în 15 ani, cât au pătimit în pușcării, pentru România, ca Ilie Ilașcu, puteau să-și facă și ei case, puteau să fie bogați, puteau să facă tranzacții. Nu au făcut asta. Au ieșit din pușcărie și sunt amenințați, cei care sunt aici, să fie dați afară din case, iar cei care au rămas, deocamdată, la Chișinău, sunt amenințați de indiferență și de necunoscut. Nu putem să ne purtăm egal cu toată lumea. Există o inegalitate fertilă, inegalitatea pe care ne-o dă obligația față de oamenii mari lângă care trăim. Semidocții, sfertodocții, surzii, proștii nu vor fi niciodată capabili de gesturi față de valori. Dar noi suntem împreună tocmai pentru a apăra valorile și tocmai pentru a opri marasmul în care trăim, lansând o primăvară firească a României. Și legi pentru valori și pentru eroi!

Un mare luptător basarabean pentru unitatea națională, scriitorul și istoricul Constantin Stere, spunea o sentință, un aforism pe care vi-l citez, și eu, acum, dumneavoastră. Și cu asta aș vrea să le răspund lui Ilașcu, lui Ivanțoc și Popa...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

V-aș ruga să și concluzionați, domnule senator. Timpul alocat grupului nostru parlamentar s-a epuizat de zece minute, dar era o chestiune prea importantă ca să...

Domnul Adrian Păunescu:

Sunt acele zece minute, pe care mi le-a luat, ilegal și nedrept, președintele de ședință de lunea trecută. Dar, mă rog, dacă trebuie să închei, închei. Mă închei și la nasturi, dacă e cazul.

Zicea Constantin Stere un lucru, pe care cred că ni l-am putea însuși, dându-le celor care au luptat, cu prețul vieții, pentru unitatea națională, pentru România adevărată, acest răspuns al istoriei pe care, repet, cred că trebuie să ni-l însușim. "Nicio picătură de energie morală nu se risipește în zadar". (Aplauze îndelungate, în toată sala)

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi, practic, toții colegii din grupurile parlamentare, care s-au înscris la declarații politice, le-au prezentat în plenul Senatului, nu mai sunt alte intervenții, și vă rog să-mi permiteți să încercăm să rezolvăm câteva chestiuni, în primul rând, organizatorice.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 8 decembrie 2021, 18:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro