Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 22 decembrie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.201/31-12-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 22-12-2010 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 22 decembrie 2010

2. Dezbaterea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 (PL-x 838/2010) (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 838/2010

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................

Intrăm în dezbaterea proiectului de Lege care vizează bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2011.

Din partea Guvernului este prezent domnul ministru al muncii Ioan-Nelu Botiș pe care îl rog să facă o foarte scurtă prezentare a acestui proiect de lege.

Domnule ministru, aveți cuvântul.

Domnul Ioan-Nelu Botiș (ministrul muncii, familiei și protecției sociale):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă prezentăm astăzi un buget care propune orientarea și targhetarea populației care, într-adevăr, are nevoie în special de asistență socială. Practic, prin legile pe care le-am propus în anul 2010 am reformat în mare parte sistemul social, iar pentru 2011 încercăm să ne adresăm mai mult familiilor care sunt în nevoie și care au, într-adevăr, nevoie de acești bani.

Al doilea lucru pe care aș vrea să-l subliniez este cel legat de sistemul de șomaj, practic, și aici a venit cu o anumită modificare, o modificare prin care indemnizația de șomaj o raportăm la indicatorul social de referință, astfel încât să încercăm prin măsurile pe care le impunem să ne ducem mai mult spre măsuri active și să diminuăm indemnizația de șomaj printr-un raport între venituri din muncă sau o creștere a ecartului între veniturile din muncă și veniturile din partea pasivă.

În ceea ce privește pensiile, aș sublinia faptul că pentru prima dată o lege a pensiilor propune o abordare unitară pe sistemul contributitivității și, practic, prin această lege pentru România, se creează premisele și perspectivele unui sistem care aduce sustenabilitate pe termen mediu și lung în ceea ce privește plata pensiilor.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule ministru.

Aș vrea acum să ascultăm raportul comun asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2011 a comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților.

Domnule președinte, domnule senator Ovidiu Marian, vă rog să prezentați acest raport.

Domnul Ovidiu Marian:

Mulțumesc, domnule președinte.

Raport comun asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011.

În urma examinării proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, a amendamentelor depuse de comisiile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului și a celor depuse de parlamentari, Comisia pentru buget, finanțe și activitate bancară și piață de capital a Senatului și Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților, care au fost sesizate în fond, cu majoritate de voturi propun ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere și adoptarea plenului cu amendamentele prezentate în anexe la prezentul raport.

Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule președinte.

La dezbateri generale, dacă dorește cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Paul Victor Dobre, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Domnule președinte, aveți cuvântul.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

În legătură cu bugetul de asigurări sociale pentru anul 2011 vă pot spune de la bun început că este o dovadă de dispreț pe care actuala putere o arată față de cetățeni. Acest buget se bazează pe creșteri ale veniturilor care sunt nefondate și pe o serie de intenții de modificări legislative ulterioare.

Creșterile nu țin cont de faptul că în primele 10 luni ale anului s-au desființat peste 460 de mii de locuri de muncă și prognozele pe anul 2011 prevăd că și în sectorul privat, nu numai în sectorul public, aceste pierderi de locuri de muncă vor continua.

O chestiune fundamentală a bugetului asigurărilor sociale este faptul că pentru anul 2011 valoarea punctului de pensie, pentru prima dată, nu este prevăzută în proiectul de buget, ea fiind prevăzută în Legea pensiilor la valoarea de 732,8 lei, de fapt, o înghețare a punctului de pensie, în continuare, la nivelul lunii octombrie 2009. Un lucru inadmisibil și care va conduce la pauperizarea pensionarilor. De aceea vom susține un amendament de modificare a valorii punctului de pensie.

De asemenea, cotele de contribuții sociale sunt în continuare mari, afectează firmele, sectorul privat, în mod direct creșterea economică și pe cale de consecință, pierderea în continuare de locuri de muncă. De aceea, Partidul Național Liberal va susține reducerea acestora cu 4%.

Pentru prima dată, în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, după mai mulți ani, biletele de tratament pentru pensionari nu se regăsesc, ele fiind menționate numai în expunerea de motive, nu și în textul legii.

Noi vom propune menținerea numărului acestora la nivelul anului 2008.

Și ultimul punct iarăși important, faptul că cei care participă la sistemul de pensii private obligatorii au în continuare pierderi încă de la începutul acestui sistem datorită nerespectării programului inițial de majorare a contribuțiilor. De aceea noi vom susține creșterea la 3,5%.

Sub rezerva acestor amendamente, pe care nu suntem foarte optimiști că le vom trece de plenul reunit, vom vota bugetul, altfel, grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal nu vor vota Proiectului bugetului de asigurări sociale pentru 2011.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă mai sunt alte... Vă rog.

Domnul senator Alexandru Cordoș, vă rog. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Alexandru Cordoș:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Fiind la dezbateri generale, permiteți-mi să fac câteva considerații de ordin general, și anume: Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2011, în opinia noastră, nu a fost fundamentată conform legilor în vigoare la acea dată, ci pe legile care urmau a fi dezbătute și, eventual, adoptate.

O primă concluzie este aceea că ori nu este realist acest buget, ori este ilegal, pentru că nu are la bază un cadru legislativ existent. Aici vorbim de legea salarizării unitare, de Legea sistemului unic de pensii, Legea privind indemnizațiile de concediu pentru îngrijirea copilului, Legea nr.416.

De altfel, Consiliul fiscal atrage atenția asupra acestui fapt, menționând la pagina 7: "cheltuielile cu asistența socială sunt revizuite în scădere pe baza unor propuneri legislative neclarificate încă."

Bugetul asigurărilor sociale de stat nu ține cont de realitățile românești, precum și de faptul că România cheltuiește cu mult sub media Uniunii Europene pentru asistență socială.

Recent, Academia Română prin Institutul de Cercetare a Calității Vieții relevă faptul că anul 2010 indică o deteriorare a valorii calității vieții la mulți indicatori cu revenire la nivelul anului 1990, anul cel mai critic din perioada de tranziție.

Practic, anul 2010 este anul în care, pentru prima dată, după 1990, românilor le scad toate veniturile nete câștigate până în prezent.

Conform acestui studiu, cele mai mari temeri ale cetățenilor României sunt: 1. frica pierderii locului de muncă; creșterea prețurilor și, implicit, scăderea puterii de cumpărare; creșterea impozitelor și a taxelor.

Al doilea element: afirmația președintelui României, conform căreia statul nu este responsabil pentru toți cetățenii săi, afirmație pe cât de incorectă și anticonstituțională, pe atât de jignitoare și disprețuitoare față de populația României. Art.47 alin.(1) din Constituția României prevede: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent."

Din păcate, în statul condus de PDL, în ultimii ani, au explodat inegalitățile de tot felul, polarizarea socială s-a accentuat și tot mai mulți oameni coboară sub limita sărăciei. Pensionarii sunt umiliți, tratați ca asistați sociali, angajații sunt presați să muncească pe mai puțini bani și mai puține drepturi, șomerii, tot mai mulți, cărora li se impun condiții tot mai grele pentru a primi un ajutor tot mai mic.

Tinerele familii sunt forțate să-și regândească planurile de viitor dacă vor un copil, iar ca să fie tabloul complet, creditorii sunt împinși să se lupte singuri cu băncile, deși statul ar trebui să le asigure un suport.

Distinși colegi, acesta nu este un stat social. Nu este nici măcar stat. Este o formă de sclavie modernă în care un grup restrâns încearcă să distrugă ideea de stat pentru a controla România. Acesta, dacă vreți, este tabloul PDL, momentul în care dezbatem bugetul asigurărilor sociale de stat, este acesta. Bugetul este insuficient, este un buget care deși are o creștere, ea se referă doar la preluarea unor categorii de pensionari, în realitate, este un buget care alocă mai puțini bani pentru pensii, prin reducerea punctului de pensie de la 45% la 36% în 2011, un buget care prin introducerea pensiilor ocupaționale în sistemul public de pensii, respectiv militari, polițiști, crește deficitul bugetului și nedreptățește flagrant categorii de pensionari, precum foștii militari, un buget care este fundamentat pe creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru bărbați și la 63 de ani pentru femei, aplicând astfel un tratament diferențiat femeilor, iar prin nediferențierea stagiului complet de cotizare, adică 35 de ani femeilor, cât și bărbaților, afectează numărul de puncte și cuantumul acestuia.

Un alt aspect este efectul dezastruos asupra asigurărilor sociale pentru persoanele care își desfășoară activitatea în agricultură, în mediul rural, ca deținători de terenuri agricole, de exploatații forestiere și crescători de animale, prin abrogarea Legii nr.263, agricultorii sunt condamnați să nu se poată asigura din punct de vedere social, iar peste ani, să devină persoane asistate prin venitul minim garantat, nu beneficiari ai unei pensii.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Pentru toate aceste motive Partidul Social Democrat nu va vota Legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2011, iar în momentul în care Partidul Social Democrat va veni la guvernare va anula toate aceste prevederi antisociale și neconstituționale care îi condamnă pe cetățenii României la sărăcie.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Dacă mai dorește cineva să ia cuvântul.

Domnul deputat Solomon Adrian. Adrian Solomon, sunt corectat. Domnule profesor, vă cer scuze pentru așezarea greșită în pagină a celor două cuvinte.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Domnul Adrian Solomon:

Mulțumesc, domnule președinte.

Încă de la început aș vrea să spun răspicat: Grupul Partidului Social Democrat și al Partidului Conservator nu va susține acest buget al asigurărilor sociale de stat. Și asta pentru că încă de la începutul expunerii de motive, Guvernul greșește considerându-i pe pensionarii României asistați social, spunând destul de clar că statul acordă pensii. Statul nu acordă pensii, ci statul asigură un drept legal constituit al asiguraților. Pensionarii nu sunt asistați, pensionarii sunt asigurați. Și asta se spune încă de la începuturile democrației românești, în art.47 al Constituției, alin.(2). Și anume, că "Cetățenii au dreptul la pensie.(...)".

Prin urmare, faptul că asemeni președintelui Băsescu, iată, și domnul ministru Botiș, din nefericire, merge pe aceeași idee că statul are o povară în plus prin obligația de a asigura pensia cetățenilor care au contribuit, unii dintre ei peste 40 de ani, la sistemul de asigurări sociale, ne face pe noi să credem că acest buget este un buget cinic, care duce în mod sigur la sărăcirea populației și în primul rând a pensionarilor din România.

Se vorbește, în expunerea de motive, despre subvențiile acordate de la bugetul de stat pentru bugetul de asigurări sociale care în acest an vor fi de 11,4 miliarde de lei, spre deosebire de cele 4,3 miliarde de lei de anul acesta.

Deci, iată că de la un miliard de lei, cât am avut în 2010, această subvenție crește la doar 2,7 miliarde lei, și acest lucru este mult mai puțin sau această cifră este mult mai mică decât cea vehiculată de președintele țării și de primul-ministru în atâtea rânduri, cum că ar fi vorba de 4 miliarde de euro.

Iată că nu e vorba decât de o creștere cu 1,7 miliarde, care se datorează în mare parte chiar politicii acestui Guvern, și anume, includerii în sistemul de pensii publice a categoriilor de pensii speciale, și e vorba de 88 de mii de militari, e vorba de 66 de mii de pensionari din sistemul Ministerului Administrației și Internelor, de 8,8 mii pensionari plătiți de Serviciul Român de Informații, și de multe altele, până la 200 de mii de oameni. În timp ce, ca și contributori în sistem, intră din partea acestor ministere doar 100 de mii de oameni cu contribuții.

Mai mult decât atât, tot Guvernul Boc în acest an a scăzut salariile bugetarilor, la peste un milion trei sute de mii de oameni, cu 25%. Și contribuția de la cei angajați a scăzut prin urmare la bugetul de asigurări sociale cu 25%. Și dacă ar fi să luăm în calcul veniturile acestor angajați din august 2009, aceste contribuții au scăzut astăzi cu 50%.

Iată de unde apare acest deficit și nu din lipsa de contributori, așa cum încearcă să ne convingă în atâtea rânduri portavocea Guvernului, care este Traian Băsescu, și prin urmare politicile Guvernului trebuie să se schimbe pentru ca bugetul de asigurări sociale să nu mai fie deficitar.

Suntem anunțați aproape zilnic și dacă se poate din oră în oră, atât de către domnul Boc, cât și de către domnul ministru al muncii, că pensiile se vor plăti. Ca și cum acest lucru ar fi un mare merit al Guvernului. Nu este nici un merit, stimați colegi! Ci este doar o simplă obligație a Guvernului să asigure pensiile pensionarilor, cei care au contribuit o viață și care acum, indiferent de câți angajați sunt, trebuie să beneficieze de acest drept inviolabil.

De asemenea, nu putem fi de acord cu înghețarea punctului de pensie. Înghețarea punctului de pensie la nivelul lunii decembrie din 2009, și anume, 732,8, nivel care în acest moment se află la 36% din câștigul salarial mediu brut prognozat în plată.

Prin urmare, noi susținem în continuare un punct de pensie de 45% din câștigul salarial mediu brut pe țară, nu suntem de acord cu scăderea puterii reale de cumpărare a pensionarilor care, iată, numai din această deconectare de la câștigul salarial mediu brut ajunge la o scădere de peste 15 procente a puterii de cumpărare față de anul 2009, luna decembrie.

Chiar dacă nominal pensionarii vor câștiga, cel puțin cei cu pensii până la 740 de lei vor câștiga la fel, ceilalți, grație Guvernului Boc, vor câștiga cu 5,5% mai puțin și nominal, nu doar real, noi respingem acest buget tocmai pentru că el consfințește o dată în plus sărăcirea pensionarilor din România.

Și n-aș vrea să spun că se vorbește aici despre o scădere a ratei șomajului de la 8% în acest an la 7,8, fiindcă acest lucru se va întâmpla nu datorită politicilor proactive de stimulare a angajării forței de muncă, ci datorită faptului că cei mai mulți dintre șomeri vor ieși din plată și prin urmare și din scriptele Ministerului Muncii.

Vreau să mai atrag atenția asupra faptului că țările europene, asemeni nouă, proaspăt intrate în Uniunea Europeană, Ungaria, Slovacia, țările baltice, au renunțat la a mai vira cota de participare la fondul pensiilor administrate privat. În România, în vreme de criză nu numai că continuăm să contribuim la acest sistem, dar și majorăm de la 2,5 la 3% în acest an această cotă de participare. Nimic din ceea ce ne prezintă aici Ministerul Muncii nu poate fi luat drept efortul unui Guvern de a asigura populației un trai decent. Este mai mult decât orice o dorință pusă în operă a lui Traian Băsescu și a Guvernului de a nu mai contribui bugetul de stat la bugetul de asigurări sociale.

(Domnul senator Puiu Hașotti îi face semn domnului deputat Adrian Solomon să-și termine mai repede pledoaria.)

Domnule Hașotti, poate că vă prinde pensia mai repede decât credeți dumneavoastră și atunci o să spuneți că aveam dreptate. Eu îi rog pe toți colegii mei să se gândească la părinții lor, astfel încât să nu fie de acord cu acest buget al asigurărilor sociale.

Mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Salutăm și prezența domnului Emil Boc, primul-ministru al Guvernul României.

Dacă mai sunt intervenții la dezbateri generale. Nu mai avem.

Intrăm în dezbaterea pe articole a acestui proiect de lege.

Vă precizez că avem doar amendamente respinse, niciun amendament admis. Avem 14 amendamente respinse pentru care s-au alocat în total 30 de minute.

Deci, intrăm în dezbatere, stimați colegi.

Dacă la titlul legii sunt observații. Nu avem.

Art.1. Supun la vot art.1, așa cum este el în proiectul de lege.

Cine este pentru? 101 voturi pentru.

Împotrivă? 75 de voturi împotrivă.

Dacă sunt abțineri. 6 abțineri.

Articolul a fost adoptat.

Secțiunea 1. Titlul: "Dispoziții referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011".

Dacă sunt observații. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră titlul.

Cine este pentru? 107 voturi pentru.

Împotrivă? 72 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Titlul a fost adoptat.

Art.2. Supun votului dumneavoastră art.2.

La art.2 avem un amendament.

Da, vă rog, domnule coleg, să-l susțineți.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

Stimați colegi,

La art.2, Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților are următorul amendament: "Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, este de 750 de lei lunar pentru un program complet de 170 de ore în medie pe lună."

Motivația susținerii acestui amendament rezidă din faptul că dorim să stabilim un nivel corect al salariului de bază minim brut pe țară prin lege, și nu prin hotărâre de Guvern, așa cum este acum procedura, pentru a proteja puterea de cumpărare a salariaților cu salarii foarte mici.

Am indicat ca sursă de finanțare bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011.

Mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc, domnule coleg.

Votul dumneavoastră pentru acest amendament.

Voturi pentru? 72 de voturi pentru.

Împotrivă? 105 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră art.2, în forma în care îl găsim în proiect.

Cine este pentru? 106 voturi pentru.

Împotrivă? 72 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Art.2 a fost adoptat.

După art.2 se propune introducerea a șapte articole noi, de la 21 până la 27.

Domnul Victor Paul Dobre. Domnule deputat vă rog să susțineți și să precizați care este amendamentul dumneavoastră.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cele șapte articole noi care solicităm a fi introduse se referă la acordarea și suportarea din bugetul asigurărilor sociale de stat a unei părți din valoarea biletelor pentru tratament balnear sau de odihnă pentru pensionari. Avem în vedere un număr de 450 de mii de locuri la tratament balnear și 100 de mii de locuri la odihnă. De asemenea, o gratuitate de 60 de mii de bilete, am mers de la cifrele anului 2008.

Și celelalte articole se referă la reglementare, durată și modul în care sunt asigurate. N-aș vrea să intrăm în detalii. Le aveți fiecare în raport.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Ați auzit care sunt amendamentele prezentate de către distinsul nostru coleg. Le supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 77 de voturi pentru.

Împotrivă? 107 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Amendamentele au fost respinse.

La Secțiunea a 2-a "Dispoziții referitoare la bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2010".

Nu avem observații.

Art.3. Nu sunt observații. Nu sunt amendamente.

Supun votului dumneavoastră art.3 în forma din proiect.

Cine este pentru? 107 voturi pentru.

Împotrivă? 75 de voturi împotrivă. 78 de voturi, domnule profesor. Am corectat după propria dumneavoastră voință. 78 de voturi împotrivă.

Dacă sunt abțineri. 2 abțineri.

Cu 107 voturi pentru, 78 voturi împotrivă și 2 abțineri, art.3 a fost adoptat.

Cap.II. "Responsabilități în aplicarea prezentei legi".

Art.4. Nu avem amendamente.

Supun votului dumneavoastră art.4.

Cine este pentru? 111 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 77 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Art.4 a fost adoptat.

Art.5. Nu avem amendamente.

Voturi pentru art.5? 112 voturi pentru.

Împotrivă? 77 de voturi împotrivă.

Dacă sunt abțineri. O abținere.

Art.5 a fost votat.

Art.6, în forma din proiect.

Voturi pentru? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 78 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

Art.6 a fost votat.

Art.7.

Voturi pentru art.7? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 78 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Art.7 a fost votat.

Art.8. Voturi pentru? 112 voturi pentru.

Împotrivă? 78 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

Art.8 a fost adoptat.

Art.9. Voturi pentru art.9?

Cine este pentru? 113 voturi pentru.

Împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Art.9 a fost adoptat.

Art.10. Nu avem amendamente.

Voturi pentru? Vă rog, stimați colegi, să se vadă mâinile ridicate. 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

Art.10 a fost adoptat.

Art.11.

Voturi pentru? Vă rog, toată lumea să voteze. 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 79 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Art.11 a fost adoptat.

Art.12. Nu avem amendamente, stimați colegi.

Supun votului dumneavoastră acest articol.

Cine este pentru? Mâinile sus. 117 voturi pentru.

Împotrivă? 81 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Art.12 a fost adoptat.

Art.13. Voturi pentru? 117 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 81 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Art.13 a fost adoptat.

Art.14. Nu avem amendamente.

Supun votului dumneavoastră art.14.

Voturi pentru? 119 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 83 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

A fost votat și art.14.

Cap.III. "Dispoziții finale".

Art.15. Avem un amendament la art.15.

Vă rog, domnule coleg. La poziția 5 din raport, amendamentul dumneavoastră.

Domnul Marian Neacșu:

Textul articolului: "Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat pentru anul 2011 este 2.022 de lei."

Propunem reformularea acestui articol, după cum urmează: "Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 este de 2.088 de lei".

Iar ca motivație, se pleacă de la actualul salariu mediu brut, actualizat cu rata reală a inflației, care va fi de 8% pentru anul 2010.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc, domnule coleg.

Supun votului dumneavoastră amendamentul susținut.

Cine este pentru? 83 de voturi pentru.

Împotrivă? 119 voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Dacă celelalte amendamente se mai susțin.

Domnule deputat Paul Victor Dobre, vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Ceea ce propunem noi acum în acest amendament e cheia de boltă a bugetului asigurărilor de stat. Respectiv, menținând primul alineat în formularea Guvernului "Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului pentru anul 2011 este de 2.022 lei". Introducem alin.(2): "Pentru anul 2011, valoarea punctului de pensie este de 45% din valoarea câștigului salarial mediu brut stabilit la alin.(1) și se aplică de la 1 ianuarie 2011".

De ce facem această modificare? Întrucât nicăieri în textul legii nu este prevăzută o valoare a punctului de pensie și este cea din Legea pensiilor, respectiv 732,8 lei, aceasta înseamnă în termeni reali că valoarea punctului de pensie coboară la 36,24%, față de 45%, cât ar fi trebuit să fie la 1 ianuarie 2009, față de 43,2%, cât v-a lăsat Guvernul Tăriceanu.

Deci, în acest moment are loc o scădere dramatică de 8 procente a punctului de pensie care, dacă o corelăm cu inflația pe acești ani și pe anul următor, înseamnă practic o scădere dramatică a nivelului de trai, a valorii reale, a banilor pe care-i primesc pensionarii și contrazice afirmațiile domnului prim-ministru că 2011 va fi la nivelul anilor anteriori.

De aceea, domnule președinte, cu voia dumneavoastră cred că e bine să avem o intervenție a domnului prim-ministru și-mi doresc ca toți colegii să sprijine acest amendament.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat.

Cine este pentru? 82 de voturi pentru.

Împotrivă? 124 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Alexandru Cordoș:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Mai încercăm o dată. Susținem și suntem consecvenți în susținerea păstrării valorii punctului de pensie la 45%, conform fostei Legi nr.19. De aceea, la art.15 se menționează: "Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 este de 2.022 lei." Introducem un nou alineat, cu următorul cuprins: "Valoarea punctului de pensie este de 940 de lei și se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011."

De ce? Revin și eu și spun: scăderea nivelului de trai și instituirea contribuției de sănătate pentru pensionari necesită o majorare a punctului de pensie sau cel puțin păstrarea la 45% din salariul mediu brut pe economie.

De aceea, vă rog, domnule președinte, îl rog și pe primul-ministru al României dacă dorește să facă un comentariu vizavi de punctul de pensie de 45%, respectiv 940 de lei.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule senator.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 89 de voturi pentru.

Împotrivă? 125 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

Amendamentul a fost respins.

Domnilor colegi,

La art.15 am epuizat amendamentele respinse.

Supun votului dumneavoastră art.15 în forma din proiect.

Cine este pentru? Vă rog să votați, domnilor colegi. Domnule ministru Ialomițianu, vă rog să ocupați locul în sala de ședință. Liderii grupurilor parlamentare ale UDMR și PSD, înțelegerile se fac după ședință. Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință. Domnule Olosz, induceți în eroare majoritatea! Vă rog să ocupați locul în sala de ședință.

Supun votului dumneavoastră art.15.

Cine este pentru? 131 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 87 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

Art.15 a fost votat.

La art.16, vă rog, stimate coleg, amendamentele dumneavoastră.

Domnul Dorel Covaci:

Art.16 va avea următorul conținut: "Cuantumul ajutorului de deces se stabilește în condițiile legii în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 2.088 de lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, la 1.044 de lei."

Sursa de finanțare: bugetul asigurărilor de stat pe 2011.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc foarte mult acest amendament.

Cine este pentru? 91 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 135 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

Amendamentul a fost respins.

Domnule coleg, vă rog.

Domnul Angel Tîlvăr:

Mulțumesc, domnule președinte.

Propunem la poziția 8, art.161...

Domnul Ioan Oltean:

Numai puțin, domnule coleg. 161 e un articol nou.

Domnul Angel Tîlvăr:

Da.

Domnul Ioan Oltean:

Dați-mi voie să supun votului întâi art.16 și pe urmă să puteți dumneavoastră să prezentați acest articol. Vă rog frumos.

Nemaiexistând alte amendamente, supun votului dumneavoastră art.16 în forma din proiect.

Cine este pentru? 135 de voturi pentru.

Împotrivă? 91 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

Art.16 a fost votat.

După art.16, se propune un nou articol, 161.

Stimate coleg, acum vă rog să-l prezentați.

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.

Propunem un articol nou, 161 , care să aibă următorul cuprins: "Art.161. Valoarea punctului de pensie pentru anul 2011 este de 940 de lei."

Dorim acest lucru pentru a putea păstra puterea de cumpărare a pensionarilor și propunem ca valoarea punctului de pensie să fie de 940 de lei, valoare care reprezintă 45% din salariul mediu brut de 2.088 de lei utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011.

Ca sursă de finanțare propunem bugetul asigurărilor de stat, și aș dori, din tot sufletul, ca acest amendament să fie votat de toți colegii deputați.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu pentru prezentare.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru?

Vă rog, stimați colegi, și cei din opoziție, dacă vreți să vă susțineți amendamentul colegului dumneavoastră?

91 voturi pentru.

Împotrivă? 137 voturi împotrivă.

Abțineri? 6 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Art.17. Aici avem mai multe amendamente.

Dacă sunt susținute? Nu sunt susținute.

Supun votului dumneavoastră art.17, în forma din proiect.

Cine este pentru?

Numai puțin.

Domnul Dobre?

De acord, dar nu am văzut intenția manifestată.

Domnul Victor Paul Dobre:

La punctul 10 din raport, domnule președinte, noi propunem în acest amendament, pentru anul 2011, scăderea cotelor de contribuții de asigurări sociale la 27,3% pentru condiții normale de muncă, din care 10% angajați, 16,8% angajatori; la 32,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 10,5% angajați, 21,8% angajatori; și la 37,3% pentru condiții speciale de muncă, din care 10,5% angajați, 26,8% angajatori.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc.

Ați auzit, domnilor colegi, care este amendamentul care modifică art.17 alin.(1).

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 93 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 139 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

Amendamentul a fost respins.

Domnule Dobre, doriți să mai susțineți și amendamentul de la poziția 11?

Domnul deputat Paul Victor Dobre, vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

La art.17 alin.(2), propunem un amendament în cota de contribuție individuală de asigurări sociale prevăzută la alin.(1) este inclusă și cota de 3,5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, respectiv mărirea alocării de la 3% la 3,5% pentru pilonul II de pensii.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 96 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 137 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Amendamentul a fost respins.

În situația aceasta, dați-mi voie să supun art.17, în forma din proiectul legii.

Cine este pentru? Vă rog să votați.

141 voturi pentru.

Împotrivă? 92 voturi împotrivă.

Abțineri?

(Rumoare, râsete și aplauze din partea opoziției.)

Domnilor colegi,

Dați-mi voie să apreciez buna dispoziție a dumneavoastră.

Cine este împotrivă?

Domnilor secretari, numărați voturile împotrivă.

Domnule secretar Pop Georgian, numărați voturile împotrivă, vă rog.

Voturi împotrivă? Nu avem voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Cu 141 de voturi, art.17 a fost adoptat.

Art.18.

Vă rog, domnule coleg, pe procedură.

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Pe moțiunea de procedură, vă atrag atenția că ați spus în mod oficial, public, că au fost 92 de voturi împotrivă - este consemnat în stenogramă - și a fost un număr consistent de abțineri, pe care vă rog să-l luați în considerare, pentru a trage concluzia că acest articol a fost respins.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu, domnule senator.

Continuăm dezbaterea.

Art.18 îl supun votului dumneavoastră.

Domnule Pâslaru, doriți să interveniți. Vă rog s-o faceți.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

La art.18, dorim reformularea, după cum urmează: "Suma totală, care poate fi utilizată pentru acordarea de credite, conform prevederilor art.87 din Legea nr.76/2002, cu modificările și completările ulterioare, este de 100 milioane de lei, iar cuantumul maxim al creditului ce poate fi acordat unui beneficiar de credite din această sumă este de 1,5 milioane de lei".

Ca sursă de finanțare, bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj pe 2011, dorim acest lucru, pentru creșterea de 10 ori a numărului locurilor de muncă.

Domnul Ioan Oltean:

Da, mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Vă rog să votați pentru.

Vă rog să numărați, domnilor secretari.

O șmecherisirăți o dată, de două ori, dar nu mai mult.

Da, câte voturi sunt? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 146 de voturi împotrivă.

Abțineri? Ei, de data asta nu vreți să vă mai abțineți. Fără abțineri.

Art.18 a fost votat.

Avem un amendament?

Iertați-mă, a fost amendamentul. Amendamentul a fost respins.

Acum supun votului dumneavoastră art.18, în forma din proiect.

Cine este pentru art.18?

Votul dumneavoastră, stimați colegi.

149 de voturi pentru.

Împotrivă? Haideți, domnilor din opoziție.

Domnule Victor Paul Dobre, sunteți împotrivă? Nu.

Câte voturi sunt împotrivă? 82 de voturi împotrivă, mi se comunică.

Abțineri? Nu avem abțineri? 3 abțineri.

Art.18 a fost votat.

Vă rog, domnule prim-ministru, v-aș ruga foarte mult să vă ocupați locul și să nu distrageți atenția colegilor din plen.

Domnule deputat Buda, vă rog să poftiți în sala de ședință.

Art.19. Avem un amendament respins.

Este susținut? Nu este susținut.

Atunci supun votului dumneavoastră art.19 în forma din proiect.

Cine este pentru? Vă rog să votați, stimați colegi.

152 de voturi împotrivă.

O voce din sală :

Nu, "pentru"!

Domnul Ioan Oltean:

"Pentru."

Deci, pentru art.19, 152 de voturi pentru.

Împotrivă? 70 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Art.19 a fost adoptat.

Domnule senator Frâncu, pe procedură, vă rog.

Domnul Emilian-Valentin Frâncu:

Domnule președinte de ședință,

Eu sunt senator. Poate că nu cunosc bine regulile de aici, de la Camera Deputaților sau ale ședințelor comune.

Un coleg de-al meu v-a atras atenția că, la un moment dat, dumneavoastră ați numărat și ați văzut că în sală există un număr de voturi contra, l-ați specificat, apoi au apărut - vă spun, că am numărat, fiind în spate, 73 de abțineri și împreună depășeau numărul de voturi care erau favorabile și - atenție! - eu aici vreau să pun cele două întrebări: nu se dau răspunsuri colegilor care, pe procedură, vă adresează o întrebare?

Și, doi: vreau să vă spun că, din cunoștințele mele, un vot se reia numai atunci când este contestat. Or, nimeni nu a contestat acel vot, pe care dumneavoastră - n-ați fost obligat de nimeni să pronunțați acea cifră - l-ați menționat în stenogramă. El se găsește în stenogramă.

Vă rog, frumos, să adunați cele două cifre, și veți vedea că, la acel articol, opoziția a reușit să-și impună punctul de vedere. Și v-aș ruga să procedați în consecință. Altfel, se înțelege că dumneavoastră, din nou, încercați să puneți pumnul în gură opoziției și, din nou, 82 = 170, sau cât a fost.

Mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule senator.

O singură precizare: vă rog să urmăriți dezbaterile și să interveniți atunci când este cazul.

Suntem la art.20.

Supun votului dumneavoastră art.20, stimați colegi.

Cine este pentru? 157 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 83 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Art.20 a fost adoptat.

Art.21. Nu avem amendamente.

Supun votului dumneavoastră art.21.

Cine este pentru? 157 voturi pentru.

Împotrivă? 87 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem? O abținere.

Art.21 a fost însușit.

Stimați colegi,

Anexa nr.1/03 - dacă sunt observații? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră.

Domnilor colegi, domnilor lideri, domnule Mircea Toader, dacă doriți o pauză, vă rog să o solicitați, sau în hol să vă consfătuiți, dar nu aici.

Mulțumesc pentru înțelegere.

Anexele, stimați colegi.

Anexa nr.1, nu sunt observații.

Nu avem amendamente.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.1.

Cine este pentru? 159 voturi pentru.

Împotrivă? 85 voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Anexa nr.1 a fost adoptată.

Anexa nr.2 o supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 162 voturi pentru.

Împotrivă? 87 voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Cu 162 voturi pentru, 87 împotrivă și o abținere Anexa nr.2 a fost adoptată.

O să rog membrii comisiei să mă urmărească, să nu ne scape vreo anexă.

Anexa nr.3 o supun votului dumneavoastră.

Vă rog să votați, stimați colegi.

Cine este pentru? 164 de voturi pentru.

Împotrivă? 87 voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Anexa nr.3 a fost adoptată.

Anexa nr.4.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 166 voturi pentru.

Împotrivă? 87 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Anexa nr.4 a fost adoptată.

Anexa nr.5, Program de investiții publice.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.5.

Cine este pentru?

Vă rog, stimați colegi, vot pentru Anexa nr.5.

167 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Vă rog, domnilor colegi, voturi împotrivă?

91 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Anexa nr.5 a fost adoptată.

Anexa nr.6 o supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 167 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 92 voturi împotrivă.

Abțineri? 4 abțineri.

Anexa nr.6 a fost votată.

Stimați colegi,

Supun votului dumneavoastră Anexa nr.1/04.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 174 voturi pentru.

Împotrivă? 95 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Anexa nr.1/04 a fost adoptată.

Anexa nr.2/04 - vă rog să votați.

Cine este pentru? 174 voturi pentru.

Împotrivă? 91 de voturi împotrivă.

Abțineri? 2 abțineri.

Anexa nr.2/04 a fost adoptată.

Anexa nr.3/04. Supun votului această anexă.

Cine este pentru? 171 voturi pentru.

Împotrivă? 94 voturi împotrivă.

Abțineri? 2 abțineri.

Anexa nr.3/04 a fost și aceasta adoptată.

Anexa nr.4/04 o supun votului dumneavoastră.

Voturi pentru? 175 de voturi pentru.

Împotrivă? 92 voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

A fost adoptată și Anexa nr.4/04.

Anexa nr.5/04, Programul de investiții publice.

Cine este pentru? 173 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 96 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

A fost adoptată și anexa nr.5/04.

Anexa nr.6/04. Vă rog să votați.

Voturi pentru? 177 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 96 voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Anexa a fost votată.

Ultima anexă - Anexa nr.7/04 - vă rog să votați.

Cine este pentru? 177 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

A fost votată și Anexa nr.7/04.

Ultimul articol din lege, art.22, în care se precizează că anexele de la 1/03 până la 6/03 și anexele de la 1/04 până la 7/04 fac parte integrantă din prezenta lege.

Votul dumneavoastră pentru acest art.22.

Cine este pentru? 179 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

A fost votat și art.22.

Cu aceasta, stimați colegi, am epuizat Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2011.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 27 ianuarie 2022, 3:39
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro